Arhive etichetă: sibiu

Filumuletul cu lansarea cartii De vorba cu Omulet

Va salut din nou, dragilor!

Ma bucur nespus ca tehnica ne ajuta …, si astfel pot sa va impartasesc din momentele intese pe care le-am trait zilele trecute.

Iata aici este momentul lansarii Cartii De vorba cu omulet,

coperta1

cu Padre Necula si cu actrita Raluca.

Va imbratisez cu drag mult!

Un moment culminant al anului:TNCRR

Salutare, dragilor!

Iată-mă în plină sărbătoare a cărților de suflet!

poaz-targ-de-carte-600x400

Pentru că vasul meu de lut e burdujit cu atâta bucurie și har primit și stă să crape, e musai să vă dăruiesc și vouă din acest prea plin. Îl rog pe Doamne să mă lumineze cum să scriu ca să vă faceți o oareșce idee asupra fenomenului minunat, care se desfășoară an de an la Sibiu: Târgul de Carte și Revistă Religioasă.

Inițiat de un entuziast tânăr, minunatul Lucian Coca și minunata lui soție Lucia Coca, dimpreună cu alți tineri care i-au susținut geniala idee, printre care nu mă rabdă inima să nu-l menționez pe Ciprian Dragomir, actual preot în Câmpulung, care, anul acesta, ne-a făcut surpriza să fie cu noi la deschidere, TNCRR se derulează an de an, de vreo 16 ani încoace, perfecționându-se tot mai mult, ținând pasul vremurilor, depășindu-se tot mai mult.

Ziua de ieri a fost plină, nu atât pentru că am fost cuprinsă în mod special în program, cât că am primit câteva bucăți consistente și valoroase întru devenirea mea.

Îngăduiți s-o iau încetișor, deși explodez de entuziasm…

Ieri, fiind vineri, m-am gândit să dau o mână de ajutor pentru pregătirea gustărilor prietenilor noștri împreună ostenitori și să prepar niște paste de întins pe pâinică…și Doamne, bune-au mai fost, că de nu am ajuns încă să trăim prea multe ore…doar numai cu câteva cărți îngurgitate, mai ales că a fost nevoie de atâta energie…

Orele au trecut uimitor de repede și iată-mă u 20 de minute înainte de lansare, la coafor…, minunea lui doamne că am făcut rost de o coafeză ambulantă…, care m-a aranjat pe loc…și Doamne, ce fain mi-a aranjat podoaba-mi capilară aurită…, dar ca să nu mă înalț peste măsură, datumis-a un ghimpe…, o „bubiță” în colțul gurii, ca să mă țină în starea-mi potrivită… Doamne ce Bunuț ești!!! Mulțam.

A venit Padre, a venit Raluca, începem. Picioarele au început să tremure… N-am habar ce se întâmplă. N-am nicio treabă, vorbesc oriunde cu oricine, fie Mitropolit, fie prefect, fie președinte de țară…, da picioarele tremură, tremură așa ca „proastele” de unele singure…și acum, în timp ce Pdre meu deșchide gura, îmi urmăresc tremuriciul…și o privesc pe Maria…, care radia de bucurie…

Padre și Maria au fost primii care au citit, cu o seară îndărăt, cartea „De vorbă cu omuleț”. Nu știu ce s- întâmplat, dar la nicio carte nu am avut așa stări emoționale intense… Am scris-o iar la foc continuu, n-am apucat s-o recitesc, stăteam cu sufletul la gură, așteptându-mi sentința și iat-o:

Măi, Doina, spune Padre, m-ai ținut toată noaptea treaz cu omuleții tăi!!! Am râs de numa la povestea aia nostimă cu omulețul tău care râdea…

Ș-apoi Maria: „super, Doina, super!!!”

No, slavă Ție, Doamne, testul era trecut, dar la picioare încă n-ajunsese mesajul că e în regulă, că se pot potoli să nu mai tremure…

Și fac o paranteză. Înainte să încep să scriu aceste rânduri, omul meu îmi povestește una tare de tot:

Auzi, vine cineva la mine aseară și-mi spune: Sunteți băiatul doamnei Doina? Cum e cu mâncatul ăsta sănătos, chiar se poate fără carne?

Am râs să mă prăpădesc. Sunt tare mândră că soțiorul meu e așa de tânăr!!!

Și apoi, mi-a mai spus una:

Știi ce mi-a zis Maria? Ce?

Eu când o văd pe doina împreună cu Padre Necula, îmi aduc aminte când i-am văzut prima dată împreună: Doina l-a văzut pe padre și a fugit către el și cum era iarnă și era gețuș, Doina a „aterizat” în genunchi la picioarele lui Padre, dar acum iată ce imagine faină!!!

Da. Să revenim.

Padre Necula a prezentat cărticica „De vorbă cu omuleț” cum numai sfinția poate să prezinte astfel…

O să vă arăt filmul când este gata..

Apoi, a urmat raluca cu piesa de teatru de păpuși. Minunata mea, Raluca, m-a copleșit…și îi mulțumesc.

Apoi, am zis eu câte ceva…, dar am dat-o-n bară, am pronunțat cu cuvânt negativ…și Padre m-a certat și mi-a intrezis cu desăvârșire să-l mai folosesc la adresa-mi… Am să țin minte Padre..și mi-a spus să-mi îndrept cocoașa…

Am răsuflat ușurată

La 17.30 a fost un alt moment minunat: lansarea cărții „Firimituri de Iubire”. De data asta nu au mai fost tremurici. Odeta are un cveva care mă vrăjește…

Apoi, a fost momnetul cu Răzvan codrescu, care ne-a vorbiut despre procesul scrierii cărții dânsului…

Și seara s-a încheiat cu părintele Constantin Coman. O încântătoare prezență care mi-a transmis câteva mesaje esențiale:

Lumea lui Dumnezeu este total diferită de lumea oamenilor de lume…

Scriitorii se mângâie cu scrisul, cititorii cu cititul, dar lucrurile sunt mult mai profunde.. E nevoie de practică și de mărturie persoanală…și de tăcere..și dacă totuși nu reușim să renunțăm total la lume precum au procedat Părinții pustiei, ci ne îndulcim de bucuriile astea lumești, binecuvântate de altfel, cum ar fi o masă gustoasă, o împreună ședere la taifas.., să n-o facem cu deplină îngăduință, ci să avem conștiința nedesăvârșiriii…

Întrerup aici șirul poveștilor de la Târg…

Tre să fug că s-aud clopotele…

Vă aștept la banchetul cărților de suflet…mesele sunt pline…

Haideți, nu stați departe. Căci până la anu-i muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuult!!!!!

Puteți urmări aici evenimentele Târgului

Video TNCRR 2016 ziua I

Vă aștept, dragilor! Să știți că m-am pregătit și anul acesta să vă întâmpin cumsecade!

Dragii mei dragi,

deși vă spuneam în ianuarie că anul acesta l-am declarat „an sabatic”, iată că nu m-a răbdat inima să stau în retragere și să nu vin la întâlnirea anuală obișnuită, la banchetul cărților de suflet, la Târgul de Carte și Revistă Religioasă, de la noi, de la Sibiu din 3-6 noiembrie 2016.

Și contextul a fost forțat, întru-câtva, comoditatea și lenea mea mare, care se dosise într-o scuză, de altfel, binecuvântată, dar mi s-a spus:

Ai intrat în horă, Doino? Joacă până la capăt!!!”.

Așa că m-am pregătit să vă întâmpin și anul acesta cum se cade unei gazde primitoare. Și cu ajutorul lui Doamne, vom sta la masa îndestulată și despre multe vom vorbi

coperta1

iar Firimiturile

doina-coperta

le vom strâge și le vom pune în „străițucă”, ca să le-avem merinde până la ce știu eu care data viitoare…

Mai presus de naționalități, credințe și religii, suntem oameni

Salutare dragilor

De un timp încoace, mă preocupă relaționarea cu semenii și iubirea. Aproape zi de zi, mă muncesc întrebări de genul: cum să iubesc, cum să mă iubesc pe mine, care fac adesea boacăne, de-mi stă și mie mintea-n loc, cum să-mi iubesc soțiorul și copilașii, care mă dau la osteneală taman când sunt mai obosită, cum să-mi iubesc surorile și frații, cum să iubesc pe credincioșii din biserică, cum să iubesc preoții care slujesc în biserică, cum să iubesc pe prieteni și cunoscuți, care uneori sunt imposibil de iubit, cum să-i iubesc pe șoferii care-mi taie calea, mai ales pe taximetriști; din partea  lor am zilnic provocări concrete la iubire, și ….., mai nou, cum să-i iubesc pe nemți?, care, în ultima vreme, parcă au invadat tot orașul nostru….

Aici, nemții sunt prezenți peste tot, pe străzile orașului vechi, prin centrul orașului, prin parc (într-o zi era ”plin” parcul de mămici nemțoaice, care vorbeau cu copiii în germană și am avut impresia că nu mai eram în România), și …. chiar până și la biserică ”au năvălit” nemții.

Asta cu ”năvala” a fost tare de tot!

Hai să v-o povestesc!

Era duminică dimineața. Mă aflam în bisericuță. Știți, bisericuța din Lazaret, vechea biserică a parohiei noastre, care acum, a devenit biserica comunității surdo-muților din întreg Sibiul! De această bisericuță se leagă multe amintiri din viața mea.

Îmi place foarte mult să vin aici la Sfânta Liturghie. Aici, îi cunosc pe majoritatea celor care vin și am simțământul că fac parte dintr-o familie. Iar spațiul, relativ restrâns, contribuie la o mai multă apropiere între noi, cei care ne-am ”aciuat” (pripășit sau alipit) pe lângă Părintele Marian.

L-am îndrăgit de la început pe Părintele Marian. Profunzimea simplității sfinției sale m-a cucerit. Dar mai mult au fost cuceriți copiii. Acestora le place cum slujește părintele și cum predică. Adesea, îmi povestesc, peste săptămână, din pildele și povestirile sau exemplele practice pe care părintele Marian le-a rostit la predică. Și apoi, fascinația gesturilor mâinilor părintelui aduc un plus mare de atenție cu care copilașii, și chiar eu însămi, urmăresc Sfânta Slujbă.

Dar să revin. Eram în bisericuță și așteptam să înceapă Sfânta Liturghie. Deodată, a năvălit un grup de oameni bucuroși care gesticulau și zâmbeau. Mi-a atras atenția mai cu seamă un bărbat care pur și simplu radia de bucurie, care zâmbea cu toată fața și cu toată fiiința lui și saluta pe toți cu căldură, iar pe unii chiar îmbrățișându-i.

Uitându-mă mai atent, am constat că sunt străini, că sunt nemți și am făcut ochiii mari și cred că i-am dat peste cap.

”Sunt nemți surdo-muți, care au venit în vizită în comunitatea noastră”, mi-a explicat un domn de lângă mine, văzându-mi mirarea. ”Aha. Mulțumesc”, am răspuns eu.

I-am urmărit cu interes, privindu-i atent, uitându-mă îndeaproape. Parcă niciodată n-am cercetat un chip de neamț așa minuțios și am avut așa un simțământ ciudat, dar nu de ură ca altădată … Când au plecat, erau parcă și mai bucuroși de cum au venit. Salutau cu mâinile și unii radiau de bucurie….

Și mă întrebam: Ce-or fi înțeles din ce le-a descris părintele despre însemnătatea ”picturilor” de pe pereți???? Va fi oare vreo schimbare în viețile lor? Sau această vizită va fi o amintire ca oricare alta?

Și-mi puneam întrebările acestea în contextul acestor tulburări….

Cred că ați auzit despre tulburarea iscată în sânul Bisericii noastre în urma evenimetelor internaționale la care Biserica noastră, Biserica Ortodoxă Română, a luat parte. E vorba despre disputele pe seama întâlnirii internaționale de la Creta. Dar, ca om simplu ce sunt, ce înțeleg eu din toate aceste dispute???

Eu cred că datoria mea de creștin ortodox român este, în primul rând, să mă rog pentru ierarhii și preoții Bisericii ca să păstreze nealterată dreapta credință, iar eu să trăiesc Ortodoxia, să fiu martor viu al ei și să-i iubesc pe oameni, pe toți oamenii.

Îmi amintesc cum, în urmă cu 17 ani, veneam în Sibiu (din Moldova) cu câteva idei preconcepute cu privire la muzica cunțănească, la nemți (germani), la unguri și la câte și mai câte….

Da, da….

Când ai preconcepții, pur și simplu ești închis la relaționare și la descoperirea frumuseților și comorilor de dincolo de forme și aparențe….

Te închizi, chiar dacă ai tăi, românii în genere, sunt deschiși, primitori, ospitalieri…

Dar ei? Ei străinii..? Ei cum ne privesc, ce gândesc, cu ce gând au venit, ce caută și cum vor folosi, dacă vor folosi (?) ceea ce primesc?

Nu știu. Dumnezeu știe.

A fost o perioadă în care nu puteam intra într-o biserică unde nu se cânta slujba pe muzică psaltică…

A fost o perioadă în care îi ocoleam pe colegii unguri de la facultate, pentru că nu-i suportam să-i aud vorbind ungurește în țara mea…

Ce să mai spun de nemți? Vorba lor îmi crea adevărate furnicături pe spate… și chipurile lor atât de reci și distante….

Dar culmea, în cele din urmă, una dintre cele mai bune colege de la Litere s-a dovedit a fi o unguroaică. Ea a fost singura care mi-a dat toate cursurile …. și mi le-a și explicat, ca nimeni alta…

Și apoi, unicul om care a răspuns prompt la cererea de ajutor pentru susținerea unui proiect de-al meu (singurul meu proiect, de altfel, care a și stagnat din respingerea ajutorului primit, căci, maram, nu venea de la ortodocși), a fost un neamț…

Mă tot minunez de această realitate. Mă tot minunez de străinii ăștia…. Să fie oare ei oare un alt soi de creaturi? Să fie oare la mijloc educația, contextul, conjuctura. Să fie interese? Fațade? Poate.

Din puțina mea experiență, pot să afirm că omul care-i om străbate dincolo de naționalitate, credințe și religii. Și vorba neamțului, care s-a oferit să-mi susțină proiectul, rostită atunci când eu i-am zis că în acel proiect voi desfășura activități și în plan religios, ortodox, ”Conducătorii și popii au băgat zâzanii între oameni. Oamenii simpli au conviețuit în pace și s-au ajutat când a fost nevoie”.

Văzându-i pe acei neamți, care salutau și îmbrățișau pe credincioșii ortodocși români surdo-muți, n-am putut să nu mă gândesc la hoardele de nemți din trecut care au produs atâta suferință atâtor oameni nevinovați….

Da. Trecutul nu se uită…. și există tendința să generalizezi, să răspunzi urii cu ură…

Dar ce folos? Nu faci decât să înmulțești victimile…

Pe când iertarea și…un zâmbet…  Doamne, cât de mult face un zâmbet, o vorbă bună, o îmbrățișare!!

Suntem oameni și a fi om e lucru mare!

Să ne ajute Domnul să trăim în pace unii cu alții și să ne bucurăm de șansa întâlnirii pe acest pământ… S-ar putea ca Dincolo, să avem foarte multe surprize…. în ce privesc etichetările și categorisirile acordate semenilor noștri…..

Astăzi, vă aştept la Masă!

Dragilor

Ne-a copleşit Doamne cu bunătăţi şi doresc să le împart cu voi.

Astăzi, vă aştept la Masă!

1_400_83

Adresa unde mă găsiţi este Calea Guşteriţei, peste drum de hotel Libra.

Vă aştept la ora 15!

Mai întâi, vă invit să vă splăţi, nu numai mâinile , ci şi picioarele, şi capul, şi ochii, şi gura şi măruntaiele şi tot, printr-o spovedanie completă şi sinceră.

Şi apoi, ne vom aşeza la masă, la Masa cea Mare, unde îngerii ne slujesc.

Mare binecuvântare avem, dragilor prin invitaţia aceasta! Haidem să dăm năvala ca să mâncăm Pâinica cea de viaţă făcătoare, Trupul şi Sângele Domnului. Împărăţia cerurilor se ia cu năvala şi cei silitori pun mâna pe ea. Dacă n-aţi apucat să gustaţi încă nimic, veniţi!

În această perioadă, se săvârşeşte Sfânta Liturghie a darurilor înainte sfinţite în fiecare zi. Este atât de minunată această sfântă slujbă. În tăcere, Domnul pregăteşte Masa prin mâinile părintelui şi ne cheamă, iar noi venim cântând: „Bine-voi cuvânta pe Doamnul în toată vremea, lauda Lui în gura mea. Aliluia! Aliluia!”.

PS: mai sunt şi alte locuri minunate unde puteţi merge la Masă.

Un loc care-mi mai place este capela studenţilor de la Facultatea de Teologie.

Ah, acel loc tainic…!, care m-a sedus din prima clipă de când am intrat în el. A fost singurul lucru care m-a atras să vin aici, la Sibiu!!!!

Vino şi tu să-l vezi!!! E peste drum de Catedrala ortodoxă!

Nu sta flămând! Viţelul e mult. Hai să-L împărţim împreună!!!

Cum se poate transforma o chestie neplăcută într-o mare binecuvântare

Bună dimineaţa dragilor

Astăzi sunt foarte bucuroasă!

Doamne m-a copleşit din nou cu darurile Sale bogate, a făcut o minune cu mine şi m-a îmbunat, copleşindu-mă cu bunătatea-I nemărginită şi cu purtarea Lui de grijă, de care eu tot uit aşa de repede.

Mă uimesc cum ieri am tot bodogănit şi am fiert de revoltă, ca apoi să cer iertare pentru izbucnirea nervoasă ce am avut-o şi azi tot cânt minunatul cântecel Tată sfânt, mulţumiri

Minune şi iar minune! De banii pe care era să-i dau la clinică, am cumpărat bunătăţi: lămâi, rodii, portocale, avocado. Ba am prins şi oferta reducerilor de dimineaţă şi am nimerit chiar să fie toate nestricate.

Mulţumesc, Doamne!

Ieri, în timp ce mă desfătam cu o lectură, mi-a venit o ideea să vă povestesc cum a devenit neplăcutul mers la şcoală după fete o plăcere.

Când a înscris soţul pe mijlocia la şcoală, m-am „scandalizat” că e prea departe de casă, că pierd o groază de timp ca să mă duc şi să mă întorc. Dar, de, ce să faci, asta e! Pufăiam în fiecare zi că trebuia să-mi car funduloiul atâta amar de drum pe jos, noi locuind într-un cartier mărginaş, iar fetele trebuie să meargă la şcoală în centrul oraşului.

Într-o zi, m-am gândit: ia hai să văd şi partea bună din toată treaba asta!

Şi astfel, încet, încet, am descoperit o mulţime de chestii plăcute: vizitarea atractivelor magazine SH, plata facturilor, citirea de afişe şi anunţuri de evenimente, porumbeii din piaţa mare, povestea cu câte o cunoştinţă, etc, etc.

Astăzi, aş dori să vă povestesc despre plăcerea cea mai atractivă: lectura într-un ambient desfătător.

Sunt zile în care mezinuca iese de la şcoală la ora 12, iar mijlocia iese întotdeauna la ora 13. Ce să faci o oră? Mai ales că acum au luat şi băncile din Piaţa Mare ….unde mai stăteam la soare şi hrăneam porumbeii…

Aaaa , librăria Humanitas!!!

Ea ne-a fost scăparea. Aici, e cald şi sunt cărţi pe care le putem răsfoi şi chiar citi printre file…

Ieri, mi-a surâs ideea de a crea şi eu un astfel de spaţiu …..

E atât de plăcut aici! Sunt atâtea cărţi peste tot şi mereu tot altele, căci tinerii vânzători sunt activi şi mereu le tot aranjează şi schimbă.

Într-o zi, am găsit o carte faină de tot, cred că se chema „Design Yourself”. Avea o grafică superbă, căci era scrisă de un designer…

Am răsfoit-o într-o zi şi a doua zi am găsit-o din nou, tot acolo, dar în următoarea săptămână nu mai era acolo, erau alte cărţi în locul ei…

Secţiunea care-mi place cel mai mult din librărie este Literatura motivaţională. Sunt zile în care merg direct la ea, ca să văd ce cărţi au mai apărut. Se întâmplă să mi se mai pune inima pe câte una şi tot adun bănuţ lângă bănuţ până se strânge suma necesară.

Uneori e nevoie de 2-3 luni…de aşteptare….

Sunt zile în care deschid la întâmplare câte-o carte şi „se nimereşte” să găsesc un răspuns potrivit necesităţilor de moment…

Dar timpul fuge atât de repede şi alarma sună ca să mergem după mijlocie…

A început să-i placă şi micuţei Rafaela. În timp ce eu înfulec rând după rând, ea îmi desenează câte-o felicitare şi la final mi-o întinde zicându-mi ştrengăreşte: „Fur dich!” (Pentru tine!).

Uneori mă roagă să mai stăm un pic, ca să termine surpriza…

Ieri, am luat în mână o carte la întâmplare.

Am deschis-o şi o întrebare m-a lovit direct între ochi:

„Care este cel mai mare risc la care te-ai expus vreodată?”

Hm!

Şi am căzut în meditaţie, uitând de durere de picioare, de foame, de sete, de tot…

Mă gândeam că cel mai mare risc la care m-am expus şi mă expun mereu este mântuirea..

Ştii, noi ortodocşii nu avem siguranţa mântuirii… Te osteneşti, împlineşti poruncile, dar nu ştii dacă te mântuieşti, nu eşti sigur, pentru că mântuirea nu e decât mila lui Dumnezeu… (poţi să citeşti în vieţile marilor pustnici despre atitudinea dinainte de moarte, ce teamă are sufletul înainte de a părăsi trupul…., căci nu ştie dacă faptele au fost primite)

Căci poţi să faci binele şi să nu fie bine, poţi să pierzi în ultima clipă osteneala de-o viaţă printr-un gând acceptat de mândrie sau de judecată a semenului… Desigur nesiguranţa asta nu trebuie să te terorizeze..  Faptul că nu ai un set de chestii pe care să le împlineşti matemamtic şi să ştii sigur că te mântuieşti e cea mai mare provocare să dai ce-i mai bun, să te antrenezi mereu, să nu te culci pe-o ureche.

Sau cum spunea auroul cărţii:

„Viaţa e un joc de noroc. Nu împărţim noi cărţile, dar suntem obligaţi să jucăm cât putem de bine

Pariul cu miza cea mai mare e cu inima ta….

Cum găsim siguranţa dacă nu ne aventurăm?….

În nicio activitate nu se aşteaptă să fim îndemânatici de la început. Toată lumea acceptă ideea unei curbe a învăţării, însoţită de greşeli uneori dureroase, până devenim experţi….

A ne asuma riscurile necesare e un act de curaj şi pricepere.

Să ştii cum să jonglezi cu numeroasele roluri şi solicitări. Rolurile noastre diferite necesită atitudini diferite.

Pe unii îi poate apuca aşa-zisul sindrom de „groaznicizare”.

Prea adesea în strădania noastră de a fi buni învăţători, nu transmiteam decât neliniştea, nesiguranţa şi teama noastră de eşec.

Scopul meu ca părinte, pe lângă siguranţa şi iubirea pe care le ofer copiilor, este să le transmit senzaţia că pot fi fericiţi într-o lume nesigură, să le dau speranţă.

Să dau dovadă de hotărâre, devotament şi optimism.

No, bun! Asta a fost pentru mine de luat aminte!

Am spus mulţumesc şi am închis cartea.

Şi ca să vezi cât de bine rezonez cu micuţa. Am intrat cu nori şi ieşim cu lumini…

Viaţa asta chiar merită să fie trăită !!!

PS: Deoarece am uitat sa fotografiez spatiul amintit, am cautat pe internet si am gasit aici:

https://insemnaridinsubterana.wordpress.com/

Subterana cu pricina

Mulţumiri doamnei Odeta Veştemean pentru susţinerea proiectului Îndrăznesc să trăiesc sănătos!

Dragilor

Mă gândeam zilele acestea la cum lucrează Doamne Doamne cu noi cei mici….

Ne trimite oameni care sunt capabili să ajute, să lucreze spre binele celor mulţi.

Aşa s-a întâmplat şi cu mine…:

În noiembrie 2014 a venit la mine doamna Odeta şi mi-a spus că îi place cartea mea „Îndrăznesc să trăiesc sănătos” şi crede că ar fi util ca împreună să venim întru întâmpinarea sibienilor interesaţi să trăiască sănătos

şi aşa, „m-a împins ” ca să demarăm seminariile gratuite de anul trecut din cadrul proiectului Îndrăznesc să trăiesc sănătos.

Toate s-au rânduit atât de minunat, şi sala gratuită, şi oamenii minunaţi care s-au implicat.

Doamna Odeta

ODETA 8 Martie (13).JPG

a susţinut proiectului Îndrăznesc să trăiesc sănătos dând anunţurile gratuite la ziar şi participând cu împreună lucrare la seminariile susţinute, cum au fost cel despre femeie şi cel despre iertare, dânsa fiind şi un coach certificat.

Cât de mult contează să întinzi o mână de ajutor!

Mulţumesc, Odeta mea pentru toată susţinerea acordată!

E o mare binecuvântare şi bucurie că am lucrat împreună pentru sibieni!

8 Martie (10).JPG

Anul acesta (2016) l-am început într-o aşteptare…, aşteptare a unei alte mâini care să mă tragă, să mă împingă acolo unde Domnul are de lucru … şi unde semenii doresc să primească….

Fie voia Domnului cu noi, cu toţi!

Mă bucur că sunt femeie, o carte tulburătoare!

Dragii mei dragi prieteni, iniţiatori şi susţinători ai proiectului “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”,

Vă salut din nou cu inima plină de bucuria lui Doamne, Care, astăzi, S-a milostivit de mine şi m-a copleşit iarăşi cu bucuria Lui, aici, în căsuţa mea, între puişorii mei, în bisericuţa noastră minunată din cartier, pe mine, care, din nou, am încercat să caut modalităţi de a pleca aiurea, cu nădejdi deşarte, că voi găsi ceea ce era şi este atât de aproape, în maxima mea apropiere……

Nu contenesc să mulţumesc mereu lui Doamne pentru toate câte ne dăruieşte…!

Astăzi după sfânta liturghie, Părintele meu, Părintele Vasile Mihoc, ne-a vorbit despre “provocarea lui Hristos”.

Parafrazez câteva idei:

“Hristos ne provoacă…, iar noi căutăm răspunsuri…, pe care le găsim în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Biserică. Domnul se revelează şi se tâlcuieşte prin fapte…, prin Naşterea sa, prin Jertfa şi prin Învierea Sa….

Astăzi, sunt tot felul de rătăciri…, dar în Biserica noastră dreptmăritoare, totul e clar…, totul se descoperă în Domnul nostru Iisus Hristos”.

Domnul ne provoacă, noi răspundem, fiecare în felul lui.

Eu am ales să împărtăşesc şi altora din prea plinul darurilor primite… Astfel, am început proiectul “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”, când am ieşit întru întâmpinarea omului simplu care-L caută pe Doamne. Cei care aţi citit cartea “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”, cunoaşteţi cum a pornit tot acest mare proiect, proiectul vieţii mele, proiectul “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”…

Pentru cei care încă nu ştiţi povestea, vă voi spune câteva lucruri:
Sunt un “sangvinic spontan” plin de mult entuziasm şi multe idei. Dorul meu cel mare este să mă lipesc de Doamne şi să-L iubesc şi să trăiesc viaţa Lui, împărtăşită în Sfânta Euharistie şi în toate Tainele şi rânduielile Sfintei noastre Biserici. Mă doare inima şi sufletul când văd suferinţa semenilor, când îi văd pe cei ce nu ştiu sau nu pot sau nu îndrăznesc să folosească darurile pe care Domnul este mereu gata să ni le dăruiască …..

Pasiunea mea de căpătâi este lectura şi împărtăşirea lucrurilor minunate pe care le descoper mereu. Debordez de entuziasm la o idée extraordinară şi izbucnesc în strigătul lui Filip adresat lui Natanail: “Vino şi vezi!”.
Îmi fac foarte uşor prieteni… şi dorul meu este ca şi ei “să guste cât de bun este Domnul!”. Aşa s-a scris prima carte, aşa am răspuns provocării …., apoi au urmat celelalte…

Iată-ne spre sfârşit de an! A trecut atât de minunat acest an! Proiectul “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”s-a desfăşurat, în ciuda tuturor greutăţilor intâmpinate! Am întâlnit oameni atât de minunaţi, care l-au sprijinit! Stau cu răsuflarea tăiată şi aştept ce va mai urma…, cum va rândui Doamne toate. realitatea e că în afară de entuziasm, de dor, de dorinţă, nu am nimic, totul e la Doamne

În cadrul acestui proiect, am venit în faţa voastră, nu ca specialist, ci ca una care “a gustat şi a văzut cât de bun este Domnul” şi cât de bune sunt alimentele vegetale integrale şi m-am străduit să vă fac şi vouă poftă.

Puţina mea osteneală a fost răsplătită atât de mult!

Mă minunez cum lucrează Domnul prin sărmanele mele mâini.

Iată am primit încă o mărturie a unei prietene, care mi-a umplut inima de recunoştinţă:

“Mă bucur că sunt femeie, o carte tulburătoare, care rescrie în multe locuri nu doar evenimente asemănătoare din viaţa mea, cât mai ales trăiri.

coperta

Am plâns cu durere şi mi-am revăzut sumedenia de neputinţe şi de păcate, dar mai ales mlaştina nevăzută a fiinţei din care mă căznesc să ies de peste 10 ani…

Vă spun că, în lumina celor citite, nu mă aflu decât la începutul vieţii mele duhovniceşti. Multe răni nu mi s-au vindecat, nu am iertat cu adevărat, mereu sunt cu degetul pe trăgaci să dau replica, să mă apăr…

Şi îmi doresc atât de mult să am bucurie!…

Vreau să-i iubesc pe oameni, iar pe mine să mă iert pentru tot ce am greşit faţă de ei şi de Dumnezeu atât de mult şi de des…

Am învăţat mult din experienţa dvs. şi am fost marcată adânc de durerea din ea şi de taina bucuriei care i-a urmat. Mare e Dumnezeu în toate cele ce sunt!”. (Geta)

Amin! Amin! Amin!
Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!

Încurajări pe Cale

Dragii mei dragi
Cât de mult ne iubeşte Domnul! El este atent la toţi oamenii şi aude orice strigăt, cât ar fi el de înfundat…
Întotdeuna Domnul rânduie om să ne ajute…., vorba maicii Gavrilia, „El poate face şi din pietrele acestea fii ai lui Avraam” …
E o mare cinste că mi-a îngăduit Doamne să mijlocesc o asemenea bucurie pe care v-o împărtăşesc. Iată ce-mi scrie Cristina, prietena mea dragă, tocmai când colţii descurajării erau cât pe ce să mă cuprindă…:
“Draga mea Doina,
Mi-esti atat de aproape de inima mea neputincioasa! Chiar cu articolul de astazi am simtit ca rezonez atat de bine cu ceea ce spui.
Iti citesc si-ti tot recitesc cartile, ma uit si ma tot uit la filmuletele cu tine de pe youtube. Nu vreau sa spun ca esti grozava ca sa nu produc sminteala, dar am sa-ti spun cat imi esti de draga, cat ma incurajeaza cuvintele tale si curajul tau.
Imi inchipui ca sunt deseori si momente grele in lucrarea asta pe care o faci tu, momente care te lasa descurajata. Cred cu adevarat acest lucru, insa, te rog: sa nu te lasi! Ne dai atata tarie noua, mamelor!
Imi arat recunostinta pentru darul  oferit prin cuvintele tale insufletite si iti spun cu adevarat, surioara draga, te iubesc.
Domnul sa-ti fie mereu impreuna pe Cale.
Imbratisari si bucurie(asa cum m-ai invatat)!”.
Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!
Fiţi binecuvântaţi dragii mei cititori! Vă mulţumesc pentru sprijinul vostru preţios! Facă-se voia Domnului cu mine şi cu voi cu toţi Amin
Vă aştept la Seminarul de nutriţie. Sunt în plin process al pregătirilor bunătăţilor de care vreau să vă fac poftă.
moara cu chifleIMG_5367

Seminar gratuit de nutriţie în 19 noiembrie 2015

Postul – o provocare pentru gospodine!?

Pentru binecredincioşii creştini practicanţi, postul este o mare binecuvântare şi o mare bucurie. Biserica, mama noastră duhovnicească, a rânduit atât de minunat programul de alimentaţie, aşa încât fiecare dintre noi să-l putem urma. Ştiau bine Sfinţii Părinţi ai Bisericii că nu toţi putem să mâncăm mereu de post şi astfel, au rânduit perioade de post şi perioade de dezlegare la carne şi la celelalte produse animaliere, astfel făcându-se un echilibru pentru organism.

Pentru credincioşii iubitori de Dumnezeu şi cu respect faţă de trupul „templu al Duhului Sfânt”, a posti sau a nu posti nu încape în discuţii. Ei ştiu prea bine cât de bine face postul, mâncarea strict a vegetalelor, trupului şi de aceea nu-şi pun problema să nu respecte posturile rânduite.

Cu toate acestea însă, nu de puţine ori mi s-a dat să aud pe nu puţine gospodine: „Vai, vine postul, ce o să gătesc?”.

Vreau să vă mărturisesc că în urmă cu 15 ani şi eu mi-am pus această întrebare. Îmi amintesc că eram într-un post şi soţul meu lucra într-o firma de construcţie şi era foarte solicitat şi din această pricină suferea de sindrom de colon iritabil. Pe atunci, nu ştiam mai nimic despre gătit sănătos şi am fost foarte stresată. În afară de cartofi şi fasole sau orez nu ştiam să gătesc….. Soţul meu slăbea şi eu nu ştiam ce să gătesc… Nu era moda internetului încă la putere şi nici atâtea cărţi de bucate… ,ce să mai zic de ateliere de gătit…nici vorbă…., aşa că m-am apucat să citesc… şi să aplic. Aşa am îndrăgit bucătăria vegetalelor.

Un loc important în alimentaţia noastră zilnică îl ocupă pâinica. Istoria coacerii pâinii în casă la noi are mai multe etape. Acum, suntem la o etapă avansată în care folosim doar făină integrală proaspăt măcinată. Am scris o cărticică despre ea….

Pentru că vine postul şi ştiu cât de greu e să faci trecerea de la o mâncare pe bază de animaliere consistente la mâncarea de post, care, după unii, e mai nesăţioasă, vă invit să participaţi la un seminar gratuit în care o să vă arăt cât de uşor se poate coace pâinica şi cât de uşor se poate obţine lăpticul şi alte mâncăruri vegetale hrănitoare.

Vă voi prezenta şimoara de cereale şi storcatorul cu melc şi alte unelte cu care mă ajut eu.

Seminarul este organizat pe Aleea Călărașilor, nr.10, joi, 19 noiembrie, de la ora 16.30, iar intrarea va fi gratuită, pe bază de programare la tel. 0757 574 503 sau e-mail: doinablaga@gmail.com .

Vă aştept cu drag!

doina blaga seminar

http://sibiu100.ro/sanatate/56542-seminar-gratuit-de-nutritie-cu-demonstratii-culinare/