Arhive etichetă: Slujirea din bucatarie

Din darurile primite de la Târgul de carte și Revistă Religioasă din Sibiu

Salutare!

Mult așteptatul Târg de carte religioasă din Sibiu a trecut și anul acesta foarte repede.

TNCRR-2018-ziua-1-055.jpg

 

Au fost 4 zile pline de multe daruri și bucurii.

Ne-am reîntâlnit cu oameni dragi care an de an vin la Sibiu și petrecem clipe de neuitat

20181104_124131.jpg

Privesc fotografiile și filmulețele și aș vrea să imprim toate aceste trăiri în sărmana-mi făptură mărginită…

Ca de fiecare dată, am desfăcut băierele pușculiței consacrate acestui Târg și ne-am cumpărat o sumedenie de cărți, atât noi, cât și copiii…

20181106_182739.jpg

Sunt recunoscătoare minunaților oameni care au inițiat și susțin, iată de 18 ani, acest proiect inedit

20181104_124019.jpg

 

Toamna se numără… cărțile

Salutare!

Cu ajutorul lui Doamne, am finalizat și al doilea volum al cărții Firimituri de iubire.

În acest volum, sunt cuprinse articolele publicate pe blog din octombrie 2016 până în octombrie 2017.

Prin acest volum, marchez încheierea unei perioade minunate din viața mea.

Vom vedea ce va rândui Doamne de acum încolo.

Vă mulțumesc că m-ați urmărit cu interes!

Nădăjduiesc să vă fie de folos slujirea mea „blogărească…”.

Pentru un timp, voi mai scrie pe Facebook, reamintindu-vă informații binecunoscute.

Vă aștept la Târgul de Carte și Revistă Religioasă de la Sibiu în 2-5 noiembrie 2017, când, cu ajutorul lui Doamne, voi lansa cărțile Firimituri de iubire vol II

coerta firimituri vol II

și a doua ediție a cărții De vorbă cu omuleț.

coperta1

Acestea adăugându-se la celelalte cărți.

afis-m

coperta

Slavă lui Dumnezeu și mulțumire pentru toate!

Bucurie!

 

Atenție!

!!!

IMG_20170624_180502

Cu prilejul zilei internaționale a cărții și a dreptului de autor

Salutare, dragilor!

Știați că în fiecare an în data de 23 aprilie, se sărbătorește ziua internațională a cărții și a dreptului de autor?

A, nu-i bai că nu știați. Nici eu n-am știut… Am aflat astăzi, în timp ce răsfoiam ziarul local distribuit gratuit…

Ah, cărțile, prietenele mele credincioase!

Mă opresc un moment și mă întreb cu strângere de inimă: Ce ar fi fost viața mea dacă nu ar fi fost cărțile? …cărțile bune…???

Da, există cărți bune și cărți rele. Cărți care zidesc suflete și cărți care scrântesc minți și pierd suflete.

Aș vrea să pot cuprinde în sărmanele mele cuvinte mulțumirea și recunoștința față de Doamne, Care m-a iubit atât de mult și mi-a dăruit atâtea daruri încă de când am făcut ochi pe acest pământ.

Printre minunatele daruri primite, se numără și cărțile bune, multele cărți bune, prin care Doamne mi-a călăuzit viața. Și asta fără niciun merit. Nu? Ce merit să fi avut eu, un boț cu ochi dintr-un sătuc uitat de lume, dar atât de binecuvântat de Dumnezeu…?

Niciun lucru nu mi-a plăcut mai mult pe lumea asta mai mult decât cărțile. Pe acestea le-am iubit pătimaș. Ele au fost singurele de care-mi lipeam inima… Până într-o zi, în care le-am dăruit aproape pe toate… Toți cei trei saci cu cărți, singura avere cu care m-am căsătorit, a luat drumul unei biblioteci dintr-un alt sătuc uitat de lume… Cine știe, poate se va mai naște o Doină…

După trebușoara asta, am răsuflat ușurată. Sufletul se despovărase de lipirea pătimașă de acele cărți, cărți cumpărate cu atâta jertfă (căci investisem uneori banii destinați hranei, căci îmi ziceam: „O carte o ai o viață, pe când dacă sari o masă-două, nu-i bai…!”.)

Și culmea… N-a trecut prea mult timp, că alte zeci de cărți au venit către mine, umplând rafturile din căsuța noastră…

Dăruiesc cărți și primesc cărți.

eu vb 17218319_394856380873937_4692086222212956171_o

Eu nu știu să fie vreun alt dar material mai prețios în afară de cărți… Când cineva îmi vorbește despre vreo carte sau îmi recomandă vreun titlu, nu am liniște până nu o găsesc și o citesc.

Când primesc o carte bună, sufletul meu se bucură ca de cea mai mare bogăție și pe dată se apucă cu sete s-o devoreze. Așa s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni. Am trecut pe la niște prieteni și, când să plecăm, mi-a pus în mână o plasă plină cu cadouri pentru copii. Când am ajuns acasă și am dat să scot cadourile, am găsit și o carte. Când am văzut-o, primul gând care mi-a inundat mintea a fost:

„Cartea asta este trimisă de Dumnezeu. Am s-o citesc din scoarță în scoarță. În ea, voi afla răspunsul la întrebările care mi-au chinuit sufletul în ultima vreme”. Și așa am făcut. Deși era o săptămână plină, plină, pândeam orice minuțel „liber”. Mă strecuram într-un colț și sorbeam cuvintele pline de har. Așa am primit răspunsurile căutate, dorite, cerute…

Da, au fost și ispite. Satana urăște cărțile bune și faptul că le citim, chiar și numai dacă le citim, căci măcar un timp, fie el chiar și atât de scurt, tot ni se înmoaie inima și tot ne mai gândim la Doamne și la semeni…și tot punem un nou început bun…

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Mă opresc din scris și mă uit la raftul ticsit cu cărți din stânga biroului. Mângâi cu privirea fiecare cărticică… Nicio carte de aici n-am pus-o în raft înainte s-o citesc cu mare atenție, s-o subliniez, s-o adnotez. Îmi sunt atât de dragi toate! Iată și cartea „Îndrăznesc să trăiesc sănătos”, prima ediție! O iau în mâini și o răsfoiesc. E mult mai subțire… E adevărata carte „Îndrăznesc să trăiesc sănătos”, e materia brută neprelucrată, nealterată de „științe”… E cartea mea scrisă pentru suflete simple… Ating filele, rememorez nopțile albe…, o strâng la piept…, aduc mulțumire.

O răsfoiesc din nou. Găsesc între file un calendar care are pe spate imaginea căpuțului unui copilaș cu ochii mari și într-o parte scrie: „Dăruiește o speranță!”.

Continui să scriu:

Dăruiește măcar o carte bună unui om… Ea va face lucrarea pe care tu ți-o dorești pentru acel suflet.

Îți dăruiesc aceste cărți.

afis-m

 

Să fie spre slava lui Dumnezeu și spre zidirea de suflete. Amin.

Să mă pomeniți și pe mine în ruga voastră, dragii mei dragi.

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Iată ce mi-a spus Bunicuțul în mâhnirea mea!

Dragilor,

mă tot minunez cât de aproape este Domnul de noi și cât de grabnic răspunde la întrebările nostre și cât de vii sunt plăcuții Lui slujitori!

Zilele acestea, cineva mi-a povestit despre un lucru care m-a întristat foarte tare, un lucru întâmplat pe tărâm duhovnicesc, cineva nedreptățind pe altcineva, creându-i suferință duhovnicească și emoțională mare.

După ce am auzit despre această întâmplare, m-a cuprins mâhnirea și mă gândeam la cele două suflete rănite. Prima, cea care era rănită sufletește de mult, și acum rănea la rându-i, și celălalt suflet rănit…, care era un suflet atât de minunat, atât de sensibil, atât de curat, după cum îl cunoscusem cu ani în urmă…

Mâhnirea asta mă topea… Am vrut să acționez, să fac ceva, ca să ajut acel suflet nedreptățit, rănit.. Legiuitorul din mine cerea îndreptarea nelegiuirii… Făceam planuri peste planuri… Mă hotărâsem chiar să acționez, dar mi-am amintit că prin aceasta aș neglija îndatoririle mele directe și aș tulbura apele altor suflete…

Era spre seară… Mâhnirea mă consuma și au început o altă serie de gânduri și planuri de intervenții salvatoare ale acestor suflete rănite…

Mă copleșea neputința și eram pe marginea prăpastiei deznădejdii…

„Doamne, ce să fac în situația asta?”, am întrebat pe Doamne din icoana din fața mea.

Ridicând ochii, observ pe raftul de lângă pat cartea cu cuvintele Părintelui Porfirie, Ne vorbește Părintele Porfirie, una dintre cărțile la care apelez frecvent, care ședea alături de altă carte minunată, Meșteșugul bucuriei, volumul II.

De cum văd cartea, îi spun Părintelui Porfirie:

„Bunicuțule, ce să fac în situația asta?

porfirie1

Ce va fi cu acel suflețel rănit, singur, părăsit, alungat, nedreptățit??? Vorbește-mi!”.

Iau cartea din raft și-o deschid.

Cartea s-a deschis la pagina 176, unde îmi sare în ochi acest subtitlu:

Hristos este prietenul nostru

Citesc tot acest subcapitol și spre final subliniez:

„Această viață cu Hristos este bucurie, fie și în mijlocul greutăților. Precum spune Apostolul Pavel: „Mă bucur în pătimirile mele” Aceasta este religia noastră, acolo trebuie să ajungem”.

Voind a însemna acest cuvânt, am căutat prin carte să găsesc vre-un semn și găsesc o foicică de hârtie din care rup o fâșiuță și pun semnul. Vrând să fixez mai bine hârtiuța din care rupsesem semnul, s-o așez mai bine la locul ei, îmi sare în ochi alt subtitutlu:

Prin tăcere, îngăduință și rugăciune îl folosim pe celălalt în chip tainic” (p308)

și citesc:

„Când vedem pe semenii noștri că nu-L iubesc pe Dumnezeu (și nici pe semenii lor, n.n), ne întristăm. Cu întristarea nu facem absolut nimic. Nici cu mustrările. Nici asta nu-i bine. Există un secret; dacă îl înțelegem, vom ajuta. Secretul este rugăciunea noastră, dăruirea noastră către Dumnezeu, așa încât să lucreze harul. (…) Tot ceea ce noi nu putem face, va face harul Său.

(…) să nu dejnădăjduim, nici să ne grăbim, nici să judecăm după lucrurile mărunte din afară.

(…) toate se îndreaptă prin rugăciune, (dar, n.n) noi de multe ori ne supărăm și ne răzvrătim și judecăm.

(…) nu trebuie să-l silești pe celălalt. (…) Ajunge să te rogi pentru el. Prin tăcere, îngăduință și rugăciune îl folosim pe celălalt în chip tainic”.

(…)

Alt subtitlu:

Cea mai bună propovăduire se face prin pilda cea bună, prin iubirea și blândețea noastră

(…) Rugăciunea și viața au răsunet. Viața mișcă, renaște și preschimbă. În vreme ce cuvintele rămân neroditoare. Cea mai bună propovăduire se face prin pilda cea bună, prin iubirea și blândețea noastră. (…)

Să lucrați prin bunătatea și rugăciunea voastră, iar apoi să-i vorbiți puțin. Nu veți izbuti nimic dacă vorbiți cu putere (voiam să fac referat la șeful acelei persoane care a nedreptăți pe cealaltă …, n.n), dacă spuneți, de pildă ”Ai mințit!”. Și ce-o să iasă? Sunteți ca niște oi în mijlocul lupilor. (Matei 10, 16) Ce să faceți? Să fiți nepăsători în afară, dar să vă rugați înlăuntrul vostru. Să fiți pregătiți, instruiți, cu îndrăzneală, dar cu sfințenie, blândețe, rugăciune. Însă, ca să faceți asta, trebuie să deveniți sfinți”.

Mulțumesc, Bunicuțule, mulțumesc că mi-ai liniștit sufletul și mi-ai dat sfatul acesta minunat. Roagă-te să-l împlinesc. Binecuvintează să-l împlinesc!

Și sufletul meu s-a așezat în pacea lui Hristos, Căruia i-am încredințat durerea pentru aproapele meu rănit să-l vindece și sufletele acelea despre care am auzit.

PS: completare mai tarziu:

Am primit vestea ca Harul Lui Dumnezeu a lucrat intr-un mod minunat…si m-a incredintat ca chiar si numai intentia cea buna Domnul n-o trece cu vederea!

Mare esti Doamne si minunate sunt lucrurile Tale si niciun cuvant nu-i deajuns spre slava minunilor Tale!

Îndrăzniți! Domnul e viu și lucrător și este cu noi până la sfârșitul veacurilor. Amin

Cura cu verdeturi

Dragilor

sa stiti ca nu-i a gluma cu mancatu ista!

Am tot mancat la nimereala si au inceput durerile…

asa ca hai la o cura de verdeturi.

Fie binecuvantat postul!

IATA PROVIYIILE PENTRU POST:

SALATA VERDE, SPANAC, RIDICHI, CEAPA, LEURDA

IMG_20160311_102534

Patrunjel in caserola cu apa si pastrat la frigider

IMG_20160311_100038

Leurda in caserola cu apa si pastrata la frigider.

IMG_20160311_100135

Aiaa rosiatica e loboda…

e tare…( buna) … de tot.

Sa aveti pofta si voi, ca eu abia astept sa-mi infing furculita in salata ce o s-o pregatesc mintenas!

 

Cât eşti dispus să investeşti în meniul zilnic sănătos?

Dragii mei dragi

Încerc astăzi, cu ajutorul lui Doamne, să răspund la rugămintea care mi-a fost adresată cu vreo două săptămâni în urmă de către un cititor al blogului, doctorul B., şi la care nu am reuşit să răspund. Îmi cer iertare pentru întârziere. Mulţumesc.

Doctorul B. mi-a scris:

Oare aţi putea să scrieţi un articol despre costurile unei zile, cu meniurile respective? Sau/şi pe lună. Măcar aproximativ, pentru că majoritatea celor cu care vorbesc aduc ca şi contraargument stilului de viaţă vegetarian costul mare. Mai cu seamă dintr-un salariu…!”

Aşa cum scriam în titlu, meniul poate costa atât cât e dispus fiecare să investească.

Noi suntem doi adulţi şi trei copiii (de 14, 9,6 ani) şi avem un salariu puţin peste o mie de lei. Astfel, e nevoie să chibzuim bine, bine bănuţii. Nu-mi stă în fire socotelile şi nici chibzuiala, aşa că a trebuit să le învăţ şi, cel mai bine, am învăţat exersând mereu.

De vreo 15 ani, tot învăţ cum să mă gospodăresc….

În cărţile mele, şi mai ales în cartea „Slujirea din bucătărie”,

coperta1 Cartea slujirea din bucatarie

şi mai mult în ediţia nouă, v-am dezvăluit câteva secrete cu privire la gospodărire. Aici, vreau să vă spun că pentru a trăi sănătos şi a te hrăni cu adevărat, nu este nevoie să cheltui mii de lei pe lună. Ideea e că acum pot să cumpăr o hrană mult mai benefică şi mai îndestulătoare cu banii pe care îi dădeam cândva pe animaliere ….

Important e să am în minte nevoile trupului, care sunt mici, raportat la cât ne-am obişnuit să-i oferim!

Grija mea pentru familie, pentru copii, este să le asigur nutrienţii necesari şi pot face asta oferindu-le alimente integrale diversificate din toate cele 5 grupe de alimente strict necesare: cereale, leguminoase, seminţe şi nuci, legume şi fructe.

Mă străduiesc să le asigur câte o sursă minimă pentru fiecare nutrient necesar: un fel de leguminoase pentru proteine, un fel de seminţe sau nuci pentru grăsimi bune, un fel de cereale pentru carbohidraţi complecşi.

Cerealele şi leguminoasele au un cost mai redus. Pe noi ne ajută foarte mult moara de cereale

Picture1

şi astfel cu doar trei lei fac două tăvi de chifle din făină integrală de grâu, secară şi porumb din care mâncăm aproape o săptămână.

aluatel 18 painicile coapteIMG_20160205_213935

Apoi leguminoasele (năut, linte, mazăre galbenă, soia, bob), per total pe kilogram nu depăşesc 10 lei, fiind chiar mai ieftine decât fasolea obişnuită. Aşadar, cu mai puţin de 5 lei pe zi cumpăr 500 grame de leguminoase (proteinele), pe care le pregătesc zilnic pentru toţi.

Legumele sunt şi ele accesibile. Un 1 kg de morcovi (dintre cei mai faini) costă acum 3 lei. Zilnic mâncăm ceapă şi usturoi.

Costurile cele mai mari sunt la oleaginoase: migdale, nuci, susan, avocado, măsline.

Acum migdalele sunt cele mai scumpe (60 lei kg). Eu fac din 100 grame de migdale 500 ml lapte concetrat, pe care îl adaug în cerealele fierte de dimineaţă. Mai găsim şi variante mai ieftine de migdale, cam dezhidratate ce-i drept, dar punându-le la înmuiat, iese un lăptic excelent, pe care il fac cu ajutorul storcătorului cu melc:

HH-Elite-gri-2.

Mai accesibil e susanul. cu 2,5 lei le asigur un lăptic minunat bogat în calciu, pe care tot cu ajutorul storcătorului cu melc îl prepar.

La amiază, adaug seminţe de floarea soarelui sau dovleac sau măsline sau avocado. Noi cumpărăm măsline naturale care costă în jur de 12 lei/kg. Un kg. ne ajunge vreo 2 săptămâni, ţinând cont că nu mâncăm zilnic măsline, ci le rotim cu celelalte oleaginoase. Avocado e mai scump. Un avocado costă 4 lei şi ne ajunge pentru toţi. Unul, o dată pe săptămână, merge….

O nucă de cocos costă 2,50 de lei şi din ea fac 1 litru de lapte delicios.

Gustări: fructe – 2 kg -5 lei sau chifle din cereale – 1 leu.

În linii mari, cam cu 50 de lei pe săptămână pot să ofer hrana de bază.

Desigur, sunt şi zile în care cheltuim mai mult: când preferăm cireşe multe, pepene sau alte delicii.

Apoi, dacă vreau să mănânc mai mult caju sau goji sau quinoa, amaranth sau alte bunătăţi exotice, costurile se ridică.

Până acum, nu am socotit „la sânge” banii pentru mâncare, dar e nevoie s-o fac. A fost un timp în care am exagerat foarte mult cu fructele. Acum, am început să ne focusăm pe legume şi observ că au mai scăzut costurile…

Îmi rezerv întotdeuna un minim 150-200 lei strict pentru mâncarea pe lună şi cu ei reuşesc să ne hrănim suficient de bine.

Când mă gândesc că în urmă cu 10 ani atâta costa doar abonamentul lunar la laptele de vacă!!!!!, care era de fapt baza hranei noastre atunci…. E un progres enorm!!!!!

Însă performanţa cea mai mare este că atenţia mea s-a mutat acum de la mâncare la pacea interioară… Aici mă străduiesc să investesc cel mai mult, cea mai multă energie şi atenţie. Căci, dacă am pace şi dragoste, Domnul poate pune în păpică plusul care mai trebuie şi aşa e foarte bine, dar dacă nu am pace, şi cea mai „bio” mâncare devine acidă, acră, „ca mine” în clipe stresante, cum îi place să mă tachineze câteodată soţiorul….

Mulţumesc lui Doamne al meu, Mântuitorul meu drag, că m-a izbăvit de obsesia pentru mâncarea sănătoasă. Experienţele din ultima vreme, mai exact din tot acest an, mi-au adus un mare plus de înţelegere dincolo de litere.

Când Domnul a spus „Nu numai cu pâine va trăi omul”, a vrut să ne atragă atenţia că dincolo de trup avem un suflet care nu se hrăneşte cu pâine, cu mâncare sensibilă….

Am avut multe frământări şi multe nelinişti…. , dar din toate acestea m-a izbăvit Domnul. Am trecut prin încercări şi deznădejde. Am plâns neputincioasă şi am pus întrebări … Acum mulţumesc Domnului pentru pacea Lui, care-mi mângâie inima şi trăiesc minuni, minunile trăirii cu şi din mila Stăpânului.

Asta vreau să vă transmit şi vouă: să ne străduim să primim credinţa, pacea şi bucuria Domnului şi toate vor prinde spor….

Azi dimineaţă după slujbă, m-am dus în zona pieţii cu fetiţele cele mici ca să rezolv o problemă şi fetele au văzut pepene şi m-au întrebat dacă luăm pepene şi le-am răspuns că aş vrea să luăm, dar acum nu am cu ce să-i iau, nu am banii necesari, dar cred că va rândui Doamne să cumpărăm şi pepene …. „Aveţi credinţă!”, le-am spus. M-am uitat la chipurile lor şi am văzut că au înţeles, căci faţa lor nu s-a umbrit.

Eu nu am salariu, tot ce primesc e dar. Şi bănuţii din salariul soţiorului sunt darul Stăpânului nostru Care ne poartă de grijă. Primind toate ca dar, am observat că toate sunt binecuvântate şi au spor, nu ne lipseşte nimic din ce e necesar. Obişnuiesc să fac lista cu ce ne trebuie şi o pun în rugăciune înaintea Domnului şi El rânduie la vreme să primim…. Uneori, e nevoie să aşteptăm o vreme…, cu nădejde, nu cu stres, nu cu ţinere morţisă…. şi vin de fiecare dată toate cele trebuitoare, aşa cum rânduie El …. Eu nu cer bani, ci îi spun ce am nevoie: morcovi, ceapă, mobilă de bucătărie…Toate sunt darurile Domnului, căci El ne ajută să lucrăm. Sănătatea e darul Lui şi nu rodul străduinţei noastre. Desigur şi noi ne facem partea noastră, mâncând alimentele adecvate trupului.

Astfel ieri, Doamne a rânduit în mod minunat să primesc pe la amiază bănuţii necesari pentru pepene şi încă ce pepeni, şi ieftini, şi pe ales!

Mulţumim, Doamne şi mulţumim dăruitorilor.

Că să ne hrănim sănătos, pe lângă bani, mai e nevoie şi de credinţă, şi de chibzuială, şi de înţelepciune şi de cunoştinţe. Să ne ajute Doamne să le cerem, să le primim şi să lucrăm cu ele!

Domnul să ne dăruiască pacea Sa şi dorirea cea bună.

Şi acum vă întreb: Voi cât sunteţi dispuşi să investiţi în meniul zilnic pentru hrana şi sănătatea voastră?

A apărut mazărea verde

Dragilor,

a apărut mazărea verde!

mazare-300x221

Ieri, învârtindu-mă prin piaţă, am întâlnit o doamnă din Vâlcea de la care iau adesea legume şi, după ce am salutat-o, am văzut pe tarabă la ea mazăre.

Era cam scumpuţă, 10 lei kg. Sâmbătă văzusem în Târgul de produse tărăneşti cu 8 lei kg. Şi i-am şi spus şi ea, drăguţa, mi-a lăsat cu preţul de 8 kg, aşa că suntem cunoştinţe vechi. Era 10 lei pentru că numai dumneaei era cu mazăre, dar sunt sigură că săptămâna viitoare o să fie mai ieftină mazărea, aşa că o să începem să mâncăm a dată, de două ori pe săptămână, mazăre verde.

E unica periodadă din an în care gătesc mazăre verde, căci în rest gătesc doar mazăre galbenă uscată.

Ieri le-am rugat pe mămăruţele mele să mi-o desfacă din păstaie

mazare  verde agr-300x236

şi astăzi, la prânz, voi face o mazăre verde scăzută.
Cei care aveţi Cartea de bucate pe anotimpuri, vă recomand să aruncaţi o privire asupra reţetei, căci acum, din cauza lipsei de timp, nu v-o pot trascrie…. Eventual, după ce o să mănânc prima mâncare de mazăre, o să forţez timpul…

Spor la slujirea din bucătărie !

coperta1 Cartea slujirea din bucatarie

Video cu Lansarea cartilor Slujirea din bucatarie si Cartea de bucate pe anotimpuri

Dragii mei

aici aveti filmuletul cu lansarea noilor carti:

Vă invit la seminarul gratuit: ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS!

Dragii mei
Mă pregatesc să ţin un seminar cu mai multe întâlniri pe diferite secţiuni din vasta temă  Viaţa sănătoasă sufleteşte şi trupeşte.

M-ar interesa să aflu câte persoane ar fi dispuse să participe şi ce teme ar dori să abordăm. Apoi aş vrea să ştiu în ce zi ar fi potrivit să ne întâlnim şi la ce oră şi în ce loc?
Eu m-am gândit să vă împărtăşesc câteva dintre experienţa mele din biserică, experienţa cu copiii şi experienţa din bucătărie.

Apoi, prin colaborare cu nişte prieteni care se ocupă de aparatură de bucătărie, performantă, de ultimă oră să vă prezint uneltele cu care eu mă ajut la prepararea mâncării sănătoase, în special vegetale.

Vă rog să mă anunţaţi prin e-mail dacă doriţi să participaţi şi să-mi spuneţi ce idei aveţi în acest sens.

E-mailul meu: doinablaga @ gmail.com sau la telefon: 0757574503

Sunt deja câteva persoane interesate. Să vedem cum ne organizăm, ca să ne folosim cât mai mulţi de această oportunitate.

Ne vom împărtăşi împreună de bucuria petrecerii unui timp cu folos.

Aşa să ne ajute Doamne!
Aştept ideile Dvs!