Arhive etichetă: STOMAC

Anunţ: Ultimul dovleac şi-a dat obştescul sfârşit

Dragii mei

vă anunţ cu durere şi mare părere de rău că ultimul meu dovleac a sfârşit înfulecat.

Săracul meu dovleac!

Înainte de sărbători prietena mea de la ţară mi-a adus 3 dovleci rotofei. Am mâncat cu îndestulare din ei. Am făcut şi cozonaci pentru Crăciun, am copt şi la cuptor. Doamne ce bunătate! Mulţam frumos!

Am gândit ca un dovleac să-l mai păstrez şi să adaug câte o felie la salata de rădăcinoase. Desigur că de Crăciun nu am avut timp de dovleac.

Dar după Crăciun am observat că începe să se strice dovleacul în frigider. Aşa că jumătate l-am tăiat bucăţi mari şi l-am pus la fiert în aburi la foc mic.

Cealaltă jumătate, care era intactă, am înghesuit-o în frigider pe un raft mai jos din frigider. Azi am dat peste el şi deja avea porţiuni afectate. L-am curăţat cu grijă şi l-am pus la fiert cu tot cu coajă şi apoi am savurat o felie mare. Doamne mulţumesc din nou! Ce bun este dovleacul fiert şi copt, dar crud nu e aşa de gustos. Iată am mâncat o felie mare cât puneam de obicei la salata pentru toată familia.

Dumnezeule, ce multă mâncare mâncăm, când ea e preparată la foc! Îmi crapă stomacul şi nu mă mai satur de dovleac! E atât de gustos!
l-am mâncat cu atâta „haznă”, ştiind că a fost cultivat natural într-o zonă atât de curată şi cultivat de oameni atât de cumsecade.

Ultimul dovleac din iarna asta? Poate! În piaţă nu prea sunt şanse să mai găsesc. Poate sunt, dar pe gerul ăsta nicio şansă să fie la fel de delicios ca acesta.

Aşa că am mai îndesat puţin, dar n-a mai intrat…Oricum a avut cine să-l termine, că şi ciripelele cele mici ale mele se dau în vânt după dovleac. În schim ciripica cea mare nu vrea să audă. Ea e emancipată: ”Lasa-mă mami cu dovleacul tău, că doar nu-s porc să mănânc dovleac!” I-am arătat îngăduinţă de data asta. E singura mâncare pe care n-o mănâncă, în rest nu face nazuri la salatele de crudităţi. O dacă ar şti de câte ori am fraierit-o adăugând pe şustache dovleac în cerealele fierte de dimineaţă sau în mâncarea de fasole verde. Dar nu a fost problemă. Dar dovleac aşa „gol” copt sau fiert nu mâncă nici s-o sau să-l ungi cu miere.

Ei, asta e! Mie îmi place dovleacul şi gata! Aş mânca în toate zilele tot dovleac dulce copt. Dar s-a gătat. Ăsta e ulttimul, aşa că „mânânc şi plâng, mănânc!”. Plâng de mulţumire, dar şi că se gată şi mai plâng şi de durerea îmbuibării, dar mănânc. Şi oricum, este o biruinţă că am mâncat dovleac până să-mi pocnească burta, decât platoul acela de prăjituri la care salivam….

Să-mi fie de bine şi „veşnica” lui (a dovleacului) pomenire!

Pe cât de simplu, pe atât de neglijat!

Dragii mei dragi

Astăzi doresc să vorbim despre ceva important pentru sănătatea noastră. Este vorba despre curăţarea stomacului şi a intestinelor.

Zilnic mâncăm, zilnic ne spălăm farfuria, dar stomacul şi intestinele?
Majoritatea specialiştilor în nutriţie, pe care eu i-am consultat, susţin că toate bolile trebuie tratate mai întâi la nivelul tubului digestiv, căci sănătatea începe şi se sfârşeşte în intestine. Mai concret, să avem grijă că ce băgăm în gură trebuie să şi iasă afară.

Şi acum cum putem să ne curăţăm castronelul interior, stomăcelul şi intestinele?
Simplu! Să bem apă!

Noi am început treptat şi ne-am obişnuit ca în fiecare dimineaţă să pregătim o oală cu apă călduţă şi s-o punem în cănuţe şi să o răsturnăm pe gât. Ne mişcăm puţin şi apa călduţă merge direct în intestine şi împinge resturile afară. Şi aşa facem curat şi loc la păpica proaspătă şi valoroasă ce aşteaptă s-o savurăm.

Eu am o cană cam de 350-400 ml şi pe aceea o beau în fiecare dimineaţă. Când mă trezesc, pe la ora 5, am gura uscată şi mă duc repede să spăl dinţii apoi încălzesc apă şi o pun în cană şi o rostogolesc dintr-o dată pe gât şi până ce mă învârt de două ori prin bucătărie să pregătesc şi pentru ceilalţi ce le trebuie, mişcările peristaltice întră în rol şi resturile se împing afară. Simplu.

Noi avem impresia că pentru a ne vindeca trebuie să facem nuş’ce tratamente complicate şi costisitoare, dar ne înşelăm.

Vindecarea trupului este asemănătoare cu vindecarea sufletului, vindecarea spirituală. De multe ori mergem la duhovnic şi ne aşteptăm să ne dea nuş’ce canon cu nuş’ce postiri grele sau mii de metanii sau să dăm nu ştiu câtă milostenie şi când colo duhovnicul ne spune simplu: „Te iert şi te dezleg! Du-te şi nu mai fă ce ai făcut, iartă şi tu pe cei care îţi greşesc. Să nu te culci până nu faci liturghia iertării (pe care o aveţi detaliată în cartea Îndrăznesc să trăiesc sănătos) cu fiecare persoană care te-a mâhnit. Aşa vei curăţa sufletul de orice urmă de mizerie, de păcate şi încă ceva, iartă-te şi pe tine, acceptă-te că eşti neputincios, că nu poţi să faci nimic bun fără har, fără ajutorul lui Dumnezeu şi acest har îl primeşti la Biserică. Vino aici cât poţi de des, ca să primeşti viaţa, adică Sfânta Împărtăşanie. În Biserică vei învăţa toate, numai să fii atent la cuvintele ce se rostesc!”.

Dar noi ne scandalizăm: „Ce? Numai atât? Ce ştie Părintele acesta. El nu ştie cât de păcătoasă sunt eu. Lasă că mă duc eu la alt preot.

Dar lucrurile sunt simple şi clare:

Domnul ne iubeşte şi este gata să ne ierte totul, dacă ne hotărâm să venim la El cu toată inima. Să ne acceptăm nimicnicia şi să ne smerim în faţa marii Lui bunătăţi.

Noi aceştia de azi nu mai putem să facem nuş’ce asceză. Asceza care ni se cere este să ne îngăduim unii pe alţii şi tot ce facem, să facem cu Doamne.

Să ne ajute Domnul „să ne iubim unii pe alţii şi toată viaţă lui Hristos să i-o dăm!” Amin

P.S: Şi cu toate că e simplu să beau apă dimineaţa şi să mă rog, uneori mi se pare atât de greu. Dar mi se pare doar! Mai e şi lucrarea celui rău.

Dar, să facem ce trebuie făcut, fără prea mult stat pe gânduri.

Să mergem la Sfânta Liturghie, chiar dacă nu simţim nuştiu ce tresăltare sau sentiment pios, să mergem acolo. Doar în Biserică sufletul este la el acasă. Acolo e locul cel mai iubit de sufletul nostru, deşi trupului nu-i prea place să se ostenească şi potrivnicului (diavolului) nici atât. El face tot posibilul să ne dea indispoziţii şi preocupări „colaterale”. Dar, odată ajunşi la Biserică, strigăm în inimă cu psalmistul: Doamne mulţumim că „la Tine am scăpat”. Că am scăpat de mrejele bucătăriei, de mrejele lumii, ale serviciului, ale discuţiilor deşarte…!

Mâncarea de urzici – o mâncare binecuvântată în Postul Mare

Ieri după masă, am fost cu dimpreună cu familia să culegem urzici. Nu de mult, am descoperit un loc minunat deasupra oraşului nostru în care. De acolo de sus, ți-e mai mare dragul să admiri natura!

Încă din februarie, am început cura cu urzici. Am tot cumpărat câte o punguță de la tantile care vindeau pe trotuare sau în piaţă. O punguță costa 5 lei. Din ea, preparam o salată bună de urzici și mâncam toată familia (4-5 persoane).

În primăvara aceasta, am inventat câteva reţete rapide de salată de urzici şi ne-am desfătat limba şi burtica, mâncându-le. Mulțumim Domnului pentru acest dar: urzicile!

Nouă ne plac mult urzicile şi mâncăm multe în fiecare primăvară! Sunt foarte valoroase pentru sănătatea noastră!

M-am gândit că ar fi bine să merg eu însămi să culeg urzicile. Și acest gând mi-a venit din mai multe motive:  unul, ca să fac economie de buget şi altul, ca să simt urzicăturile lor benefice. Se spune că aceste urzicături ar scoate reumatismul din oase!

Ei bine, am luat copiii şi împreună cu soţul ne-am dus la locul pe care l-am descoperit anul trecut. Erau aşa multe urzici acolo! Am început să le culeg cu sârg. Erau aşa de fragede şi de cărnoase, de-mi venea să muşc din ele nu alta! Am cules într-o oră două plase mari ticsite.

Când am ajuns acasă, le-am ales de eventualele lemnuţe sau frunze şi le-am scuturat bine de praf şi de gângănii (insecte).

Apoi, le-am pus în pugi în frigider la rece. Stau bine și două săptămâni!

Azi, mi-am amintit reţeta clasică de pregătire a urzicilor. Acea rețetă pe care o folosea mama când ne gătea urzici.

Mâncare de urzici

Ingrediente:

O plasă de urzici – 1 kg

Apă

Făină (albă) de grău sau de porumb

Lapte de soia (vezi reţeta în cartea mea Îndrăznesc să trăiesc sănătos)

Smântână de soia (vezi reţeta în cartea Îndrăznesc să trăiesc sănătos)

Mujdei

Procedură:

Într-un vas mare, punem apă la clocotit. Apa să fie cam până la jumătatea vasului.

Între timp, pregătim urzicile: le alegem de mizerii şi le scuturăm bine de praf şi de alte impurităţi. Luăm câte două urzici şi le scuturăm una de alta.

Apoi, le punem la înmuiat în apă rece într-un vas mare, ca să iasă bine praful și mizeriile şi apoi, le clătim bine de 2-3 ori. Pentru siguranţă, le mai luăm încă odată la mână pe fiecare în parte şi le clătim sub jet de apă.

Când clocoteşte apa de pe foc, punem urzicile la fiert. După ce s-au înmuiat bine (cam după 10 minute de fiert), le scurgem de apă. Apa în care au fiert urzicile o păstrăm. Ea este foarte folositoare (o putem adăuga la mâncare sau ne putem spăla (clăti) părul cu ea).

Tocăm urzicile pe un tocător de lemn cu un cuţit de lemn (din acela de tocat vinetele). Uneori, pentru comoditate şi rapiditate, ca să le mărunţesc bine, folosesc mixerul vertical, dar atunci le las cu puţină zeamă în care au fiert.

Tăim 2-3 cepe şi le călim în suc propriu. Apoi, într-un vas, în care nu se prinde uşor mâncarea, punem o lingură de făină de grâu (eu prefer, şi folosesc în mod obişnuit, făină integrală) sau o lingură de făină de porumb (mălai) şi o rumenim bine. Adăugăm zeama de la urzici sau lapte de soia şi amestecăm până se face o pastă omogenă semilichidă. O lăsăm să dea un clocot-două şi apoi, adăugăm acest sos peste ceapa călită. Adăugăm apoi urzicile tocate fin şi amestecăm bine toată compoziţia pe care o lăsăm să mai dea un clocot, după care stingem focul. Adăugăm mujdei sau o mână de leurdă tocată fin. Leurda are gust de usturoi.

Între timp, pregătim şi mămăliguţa

Într-un ceaun de fontă sau de tuci (abia acum am realizat că-s două noţiuni distincte!), punem apă la clocotit. Când clocoteşte apa, adăugăm puţină sare şi făină în ploaie. Amestecăm bine să nu se facă cocoloaşe şi o lăsăm să fiarbă vreo 30 de minute la foc mic. Apoi, o amestecăm bine şi o lăsăm să mai fiarbă 10-20 minute. Eu prefer ca mămăliguţa să fie moale, nu tare. Astfel o pot folosi şi rece cu mâncare mai fierbinte.

Poftă bună!

Dacă Postul Mare trecea mai repede, adică cădeau mai repede Paştile, mama adăuga la sfârşit în mâncarea de urzici şi ou fiert sau smântână de la laptele prins de vacă. Desigur, erau mult mai gustoase aşa!

În general, mâncarea de urzici ne plăcea oricum. Era o mâncare frecventă şi de bază în timpul Postului Mare.