Arhive etichetă: taina

Să nu ne fie frică să rostim ”Te iubesc!”

Dragii mei, bucurie!

Zilele acestea, mă gândeam la faptul că am început să folosesc mai des expresia

”Te iubesc!”.

te-iubesc

Și mă gândeam cu strângere de inimă dacă nu e formalism, dar am primit confirmarea s-o țin tot așa și de atunci, mă tot minunez de ce se întâmplă

Hai să vă povestesc!

Ieri, am avut o experiență minunată, care m-a uimit. Ieri, am avut prilejul să stau câteva momente lângă o persoană cu un suflet minunat cu care, în ultima vreme, m-am văzut zilnic, dar așa în treacăt, făcând schimb de amabilități: ”Salut, salut…”, sau rugăminți, sau trimițând sms-uri…

Ieri, am avut prilejul să vorbesc cu ea mai îndeaproape și, când să plec, m-am apropiat de ea, am îmbrățișat-o și i-am spus din toată inima ”Te iubesc!„ A fost așa o străfulgerare, de parcă nu eram eu cea care era acolo. Persoana în discuție a fost zguduită, s-a înfiorat și mi-a răspuns: ”Și eu…!” (și am simțit că zisese și ea la fel, din toată inima). După ce am îmbrățișat-o, am zbughit-o imediat, zburând departe de orice și oricine mi-ar fi putut fura acea firimitură de iubire primită.

Când am ajuns acasă și i-am povestit soțiorului faza, el a făcut ochii mari, ca de obicei când îi mai povestesc din ”trăsnăile” mele și, în timp ce-i povesteam, mi-am amintit de o discuție avută cu persoana respectivă mai demult, când am atins un punct foarte sensibil pentru ea… Mi-am amintit că atunci, i-am văzut suflețelul chinuit într-o amestecătură de idei și concepții. Discuția respectivă fusese despre ”orientarea religioasă”, ea fiind născută de părinți ortodocși și crescută în mediu protestant. Mi-am amintit că, în timpul discuției cu acea persoană, am avut puterea să-i privesc chipul și atunci, mi s-a revelat frumusețea lui și, totodată, tot zbuciunul și împărțirea lui în diferitele și nebuloasele orientări spirituale rupte de Adevăr…

Mare taină este chipul omului! Pentru mine, e un mare dar când, cu ajutorul lui Dumnezeu, reușesc să-mi mențin privirea ațintită asupra unui chip… Mi-e drag acel suflet… și toate sufletele! Durerea mea e că am ratat atâtea oportunități de a mă conecta cu ele, cu sufletele celor din preajma mea… Am trecut doar printre trupuri… Dar azi, am aflat că viața, oricât de proastă ar fi, poate fi oricând luată de la capăt!

Dar să revin… Mă gândesc: cum se face că acum, în momentul de față, le spun copilașilor sau soțului sau unui suflet că-i iubesc și peste un timp, mă răstesc la ei sau îi cert sau le reproșez… Și mă întreb: Oare acel ”te iubesc” este adevărat? Și răspund: Da, este adevărat, pentru că e spus cu partea cea mai curată din mine. Iar atunci când cert, se ”activează” egoismul care se simte deranjat, scos din comoditate. Da, mai avem de lucru până să ajungem să spunen ”Te iubesc” cu toate părțile noastre, așa cum făceau sfinții. Citeam undeva, cred că în cartea cu Părintele Tadei, care povestea că duhovnicul lui nu l-a certat niciodată, pentru că ”el avea dragoste…”.

Cum pot să-ți spun ”te iubesc” și, imediat sau după un timp, să cert…? Astăzi m-am lămurit ceva mai bine, citind în cartea maicii Siluana, Deschide cerul cu lucrul mărunt (mai ales la paginile 107-108) în care scrie: ”Nu putem cunoaşte pe nimeni în întregime, nici pe noi, nici pe cel din faţa noastră, pentru că omul este o mare taină!”. Trăim pe nivele… Vedem bucățele din om… Când te rezumi doar la ce face omul într-un moment dat sau la ce a făcut…, îl bucățelești… Omul întreg e o taină… și noi nu putem vedea acest întreg atâta vreme cât suntem împărțiți în păcate și patimi. Domnul ne vede întregi, ne vede cum ne-a creat El la început, acea sămânță cu tot potențialul, ne vede parcursul și ne vede devenirea, ne vede cum o să devenim la final…, dar noi ne împiedicăm sau ne îndrăgostim de o bucată din om… Și de aici decepțiile…

Mă gândeam că, de m-ați fi văzut cum mâncam compulsiv după o decepție față de mine sau față de altul, v-ați fi scârbit de mine, uitând toate acele părți minunate din mine… Da, da, fiecare om are unele părți ”urâte”, pe care se străduiește să le ascundă cât de bine poate, dar ele tot ies la iveală și cei din jur, hop pe el… Și punem eticheta după acea bucățică din el, dar ce este el înăuntru, lupta lui, biruințele lui, revelațiile, frumusețile lui interioare nu le știm. Sfinții se vedeau doar pe sine păcătoși, iar pe toți ceilalți din jurul lor îi vedeau în acea lumină a Învierii.

Despre persoana căreia i-am spus c-o iubesc, am auzit și am și văzut unele lucruri nedemne de apreciat și cu toate acestea, în inima mea s-a întipărit acea imagine care mi s-a relevat atunci în acea discuție, că ea, acea persoană, e un suflet împărțit care-și caută calea… Atunci, am simțit că va ieși la liman cândva… Ieri, fiind adumbrită de o stare de har, ne-am conectat și așa am putut să-i comunic iubirea lui Doamne pentru ea…

Da, omul în intregime e o taină, pe care n-o putem cunoaștea din exterior. Măicuța mea Siluana spunea acolo, în carte, că atunci, când cred că cunosc pe cineva, acel om nu mai este întreg, ci e ciopârţit. Când eu spun: „A…, ştiu eu ce-i poate capul, ştiu eu…”, el devine pentru mine o caricatură. Adevărul e că nu ştim nimic! Ştim doar ce a făcut ieri sau ce a făcut alaltăieri sau ce poate să facă într-o situaţie anume, dar nu-l cunosc. ”Şi a-l accepta în întregime înseamnă să-l acceptăm cu ceea ce nu cunoaştem. Şi nu numai cu ce nu cunoaştem pentru că nu e manifestat, ci cu ce va fi”. Și aici, a fost marea revelație pe care cuvintele maicii Siluana au mijlocit s-o primesc: ”Gândiţi-vă că Mântuitorul îi spune Sfântului Petru: Piei înapoia mea, satano! După ce-i spusese că îi dă cheile Împărăţiei. Şi te întrebi: Ce, Dumnezeu nu ştia ce-o să zică Sfântul la cinci minute după ce a zis că va întemeia Biserica pe mărturisirea lui? Şi că de la Tatăl este ceea ce a zis?. Ba, ştia. Şi, cu adevărat, Mântuitorul a întemeiat Biserica pe mărturia Sfântului Petru, acel Sfânt Petru care a fost apostolul Lui, care L-a propovăduit în toată lumea. Şi nu acel Petru care s-a speriat că va suferi Învăţătorul lui şi i-a zis: Să nu-ţi fie Ție una ca asta”.

Ei, dragilor, înțelegeți acum cum îl vede Dumnezeu pe om? Nu-l vede în cădere, în momente de slăbiciune, ci în esența lui, în dorul lui de cer, în ceea ce va deveni cu harul Lui. Așa să facem și noi, să nu ne fie frică să exprimăm atingerile harului… ,căci prea multă ură e exprimată, prea multe nemulțumiri. Să exprimăm iubirea și ea se va înmulți… Da, eu, în ființa mea, în sufletul meu, în sinele meu curat, te iubesc și te voi iubi mereu omule, chipule al slavei, suflu de lumină…, chiar dacă ieri te-am certat cu partea mea întunecată…  Dar să știi că iubirea cu care te iubesc nu este a mea, nu o produc eu sau tu, ci este darul lui Doamne, Care este Iubire, pe care eu mă străduiesc și mă rog să-I fac tot mai mult loc în inima mea. Mai am de crescut în iubire…, să nu te miri când ies din starea de iubire și recad în starea de dobitoc… Eu nu știu să iubesc, nu pot să iubesc.., nici măcar să empatizez…, nu am încă aceste conexiuni fundamentate …, dar le cer, îmi plac, le doresc și mă bucur să le împărtășesc când le primesc.

Maica mea ne spune: ”Să nu ne fie teamă de ceea ce facem în vâltoarea iubirii noastre sau a neputințelor noastre în relațiile dintre noi. Suntem în mare păcat în fața lui Dumnezeu dacă credem că asta e tot, dacă nu-l vedem pe om întreg, adică cum îl vom vedea la Înviere. Deodată să te oprești să vezi: cum o să fie el, cum o să fie ea în ziua Învierii. Și totul se schimbă atunci, chiar dacă acum nu vrea să audă de Înviere”.

Da, uneori, ne e greu să iubim pe unii… și-ți vine atunci, să strigi la Domnul și să-I spui: ”Doamne, cum să-l iubesc eu pe ăsta sau pe asta? Și Domnul răspunde: așa cum îl iubesc eu.Ți-am dat putere prin Sfintele Taine, mai ales harul Cununiei … Da harul Cununiei este foarte puternic. Să îndrăzniți să-l invocați în momente de secetă a iubirii… și acesta face minuni!

Să îndrăznim să intrăm în iubirea Domnului pentru ceilalți și, desigur, să ne străduim să fim harnici, să conlucrăm cu harul în săvârșirea faptelor iubirii…

Te iubesc! Vă iubesc!

Aștept cu nerăbdare clipa să ne vedem, să ne cunoaștem așa cum ne cunoaște Domnul pe fiecare în parte.

Rugați-vă și pentru mine!

Bucurie!

 

Cum ne păzim fecioria – o comoară de mult preţ păzită de Însuşi Dumnezeu

Dragilor

Mărturisesc că mă bucur că sunt femeie.

Altădată, când nu-L cunoşteam pe Doamne, uram că sunt femeie. Nu puteam să accept că femeia este atât de denigrată şi călcată în picioare. Şi cel mai mult uram modul în care omul, mai ales bărbatul, fără Dumnezeu, omul căzut în animalitate, în dobitocie, îşi împlineşte dorinţele şi poftele dobitoceşti cu care e muncit trupul lui.

Iubirea dintre soţii creştini e taină

Târziu am aflat că relaţia dintre bărbat şi femeie se poate trăi şi altfel şi că iubirea dintre soţii creştini nu e act sexual, ci taină, aşa cum spune de frumos măicuţa mea dragă:

„Să nu mai numești relația intimă dintre soți „act sexual”, chiar dacă mulți oameni fac asta crezând că e ceva firesc. Este un mare păcat, dar poate fi din neștiință. Viața bărbatului și a femeii după Taina Sfintei Cununii, este, în întregimea ei, Taina căsătoriei, este viața lor întreagă (cu toate dimensiunile și lucrările ei) ca Taină în Taina lui Hristos. Ei sunt un singur trup în Hristos și Sfântul Apostol spune să nu se „lipsească unul de celălalt decât cu bună învoială, pentru un timp, ca să se îndeletnicească cu postul și cu rugăciunea … (1 Cor. 7, 5)”. Vezi tu, om drag, diferența dintre ce spui tu și ce spune Sfântul Apostol? El nu spune că și când au sau nu au voie să fie împreună, ci-i învață rânduiala postului și a rugăciunii. Acestea două, postul și rugăciunea, sunt, pe de o parte, arme împotriva demonilor care ne ispitesc, iar pe de altă parte fapte de iubire față de Dumnezeu (…). (Citeşte mai departe: http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/1753).

Ei bine, am înţeles eu astea, dar o teamă mai era încă cuibărită bine în inima mea: teama de a fi necinstită, teama de viol. În copilărie am trecut prin două coşmaruri şi mult timp ele m-au bântuit. Am făcut liturghia iertării şi cu darul lui Dumnezeu am iertat pe cei care au încercat să mă abuzeze, dar frica că mi se poate întâmpla această nenorocire mă apuca din când în când şi mă gândeam: „Doamne ce o să fac atunci?”

Şi am primit încredinţarea că Doamne va fi cu mine mereu şi mă va lumina atunci ce voi face.
Mare Dumnezeu avem dragilor! Şi eu mă tot minunez cum lucrează cu noi şi cum ne poartă de grijă, numai să ne încredem în El.

Vindecarea de frica abuzului sexual

Aseară, citind povestea de seară (Viaţa Sfintei Mucenițe Eufrasia care este astăzi, 19 ianuarie)
m-am minunat, din nou, de înţelepciune cu care lucrează sfinţii şi am primit încredinţare că Domnul e mereu pregătit să ne dea şi nouă înţelepciune dacă cerem …
….şi aşa mi s-a tămăduit şi mie sufletul de urmele fricii despre care vă spuneam … şi am înţeles că „Toate le pot în Hristos Cel Care mă întăreşte” şi mă luminează şi mă ocroteşte.

Am înţeles că eu, femeia nu sunt o fire slabă care poate fi strivită de puterea fizică a celor fără frica lui Dumnezeu, ci în Hristos sunt puternică şi înţeleaptă.

Vă las pe voi să vedeţi cum a procedat Sfânta Eufrasia când a fost în situaţie „fără ieşire”.

Viaţa Sfintei Mucenițe Eufrasia

Aceasta a fost din cetatea Nicomidia, în vremea împărăţiei lui Maximian (286-305) şi era de neam vestit, frumoasă la chip, cu bune obiceiuri şi credincioasă roabă a lui Hristos. Fiind prinsă de închinătorii de idoli, a fost silită să aducă jertfă diavolilor, dar nesupunîndu-se, o bătută cumplit, iar ea a răbdat cu bărbăţie; apoi a fost dată spre nelegiuire unui om barbar, care luând-o, a dus-o în casa sa; ea neîncetat se rugă cu mintea Celui preacurat, adică Mirelui său, Domnul Hristos, ca să-i păzească fecioria.

Când bărbatul s-a închis cu dânsa în cămară, sfânta l-a rugat să o aştepte puţin, făgăduindu-i să-i dea o buruiană, pe care dacă o va purta cu sine, nu-l va atinge nici o armă a potrivnicilor – pentru că se zicea că este fermecătoare; iar barbarul i-a zis: „Pe urmă îmi vei da buruiana aceea”.

Înţeleapta fecioară răspunse: „Nu este cu putinţă să fie smulsă buruiana aceea de către femei, ci numai de fecioare nenuntite, pentru că de nu va fi arătată de fecioară curată, apoi nimic nu lucrează”. Şi a lăsat-o barbarul până ce-i va arăta acea buruiană; atunci sfânta ducându-se în grădină şi adunând nişte buruieni, pe care le-a găsit acolo, i le-a adus. El i-a zis: „Cum voi şti că sunt adevărate cele spuse de tine?” Ea şi-a pus buruienile pe grumajii săi şi i-a zis lui: „Ia o sabie ascuţită şi, repezind-o tare cu amândouă mâinile, loveşte în grumajii mei cât vei putea şi, din aceasta vei vedea că nimic nu mă va vătăma sabia ta”.

El, crezând cuvintele ei, a luat sabia şi a dus-o la capul sfintei fecioare; apoi, repezind-o tare, i-a tăiat cinstitul ei cap. Atunci, cunoscând că a fost batjocorit de dânsa, scrâşnea din dinţi; dar ce folos, pentru că înţeleapta fecioară s-a dus curată către Mirele său Hristos, lăsând minunat model de întreagă înţelepciune, voind mai bine să moară, decât să-şi piardă fecioria.