Arhive etichetă: talcuirea evangheliei zilei

Uimitor! Întrebându-te sincer, primeşti răspuns de fiecare dată!

Dragilor

Mă uimesc de fiecare dată cum lucrează Domnul!

Joi (19 noiembrie), s-a citit o evanghelie care mi-a ridicat câteva întrebări şi m-am rugat Domnului să–i dea prin minte Părintelui Vasile să tâlcuiască Evanghelia zilei. Abia aşteptam momentul cuvântului de final, îmi doream atât de mult să aflu explicaţiile, intenţionam chiar să-l rog pe părintele să ne tâlcuiască în amănunt pericopa evanghelică….., dar, spre uimirea mea, Părintele, după binecuvântarea finală a Sfintei Liturghii, a început direct să săvârşească slujba de parastas pentru cineva…. N-am putut sta la parastas, căci aveam multe de făcut pentru seminarul de nutriţie şi am plecat cu nedumeririle….

Dar în seara aceasta (duminică, 22 noiembrie), la vecernie, Părintele Vasile a tâlcuit acea pericopă evanghelică, pe care dorisem s-o ascult joi.

Fac o paranteză şi adaug: E uimitor cum Dumnezeu lucrează prin cei din jur, pentru a ne răspunde la căutările noastre sincere, cum face din cei din jurul nostru oameni văzători cu duhul… doar pentru că noi căutăm cu toată inima un răspuns pentru sufletul nostru… Întotdeuna vine răspunsul şi lămurirea, numai să fim atenţi….

Cei din jur devin pe rând uneltele Domnului pentru mântuirea fiecăruia. Se poate ca cineva să spună cuvinte foarte frumoase, dar el să rămână neatins de ele, doar pentru cineva anume care-l ascultă….

Personal, am văzut cum a lucrat Domnul prin mine pentru câţiva oameni….

Acest lucru este înfricoşător, căci poţi să sfârşeşti rău, tu cel care vorbeşti atât de frumos altora…

Odată, am urmărit un filmuleţ cu un discurs al unui tânăr care vorbea despre dezvoltare personală … La un moment dat, a pomenit despre un autor care a scris câteva cărţi despre cum să faci bani, cum se fac afacerile. Pe mulţi oameni a folosit aceste cărţi, şi încă mai foloseşte, dar el a sfârşit ca un sărac…, într-un spital oarecare….

De aceea, e nevoie să lucrăm cu frică mântuirea noastră…, permanent…

Dar să revenim la pericopa, iat-o:
„Şi zicea şi către ucenicii Săi: Era un om bogat care avea un iconom şi acesta a fost pârât lui că-i risipeşte avuţiile.
Şi chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteala de iconomia ta, căci nu mai poţi să fii iconom. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face că stăpânul meu ia iconomia de la mine? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine. Ştiu ce voi face, ca să mă primească în casele lor, când voi fi scos din iconomie. Şi chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât eşti dator stăpânului meu? Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ţi zapisul şi, şezând, scrie degrabă cincizeci. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât eşti dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ţi zapisul şi scrie optzeci. Şi a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înţelepţeşte. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii.
Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice”. (Luca 16, 1-9)

Tâlcuirea Părintelui:

Bunurile pământeşti pe care le avem nu sunt ale noastre. Ele aparţin Stăpânului ceresc, noi suntem numai administratori şi Mântuitorul ne cere ca să avem această înţelepciune duhovnicească ca să le folosim pentru a avea şi noi loc în corturile cele veşnice. Adică să le folosim dând săracilor, făcându-ne din săraci prietenii noştri pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
În Evanghelia aceasta e folosit „mamona al nedreptăţii” (tradus în ediţia folosită „bogăţia nedreaptă”).
„Mamona” e un cuvânt aramaic care înseamnă „câştig sau profit”, nu neapart nedrept, dar pentru că e numit „mamona al nedreptăţii”, e vorba de un câştig nedrept, un câştig care nu ne aparţine pe drept. De aceea, când Mântuitorul spune „Faceţi-vă prieteni cu mamona al nedreptăţii”, adică câştigul acesta care nu ne aparţine de fapt, al căruia noi suntem numai administratori, noi putem să-l folosim făcându-ne prieteni cu el, prieteni pentru Împărăţia lui Dumnezeu, prieteni care vor pleda pentru noi în faţa Judecătorului.

Sigur, Mântuitorul nu se referă la un câştig nedrept, în sensul că noi am fi autorizaţi de Evanghelie să câştigăm pe nedrept. Toată Evanghelia se opune unei astfel de interpretări. Calea câştigului e aceea a „sudorii frunţii” spus lui Adam. Este binecuvântat câştigul dobândit prin muncă cinstită şi prin efort şi este împortiva noastră şi blestemat câştigul nedrept, prin care asuprim prin cineva. Iubirea de aproapele ne opreşte să avem un astfel de câştig.
Parabola aceasta ne vorbeşte despre modul evanghelic de a folosi bogăţia.

Astăzi, am avut pilda cu bogatul nebun căruia i-a rodit ţarina… (…) Ferictul Augustin îi spune bogatului: „N-ai hambare? Dar casele şi cămările şi mâinile întinse ale săracilor sunt toate hambare. N-ai avea tu atâtea bogăţii prin care să umpli toate aceste hambare. N-ai nevoie să-ţi construieşti alte hambare!”.

Ce frumos spus! Să ne aducem aminte de acest cuvânt şi să ştim folosi înţelepţeşte bunurile mai multe sau mai puţine pe care le avem, ca să ne facem prieteni din săraci, cei pe care Domnul îi iubeşte, cei pe care Domnul îi înalţă, cei numiţi „mici”, dar pe aceşti „mici” Mântuitorul îi numeşte fraţii Lui. „Câte veţi face acestor fraţi prea mici ai Mei, Mie mi-aţi făcut”, spune Mântuitorul. Şi aceasta priveşte şi datoria noastră şi sufletească şi lumească faţă de necăjiţii lumii acesteia, cei necăjiţi sufleteşte sau trupeşte. În atâtea feluri îşi spune prezenţa acestor fraţi ai Mântuitorului şi ei ne provoacă mereu a ne exercita chemarea noastră de ucenici ai Mântuitorului Iisus Hristos. Amin”.

După cum observaţi, cuvintele Evangheliei nu se înţeleg ad-literam, ci au înţeles tainic, parabolic, pe care Domnul ni-l descoperă în Sfânta Biserică prin slujitorii Săi.