Arhive etichetă: trai

Viaţa: spectacol sau dar al Domnului?

Dragii mei,

În noaptea asta, neavând somn, mi-am deschis emailul şi am găsit o scrisoare interesantă, un articol de pe un blog ce-l urmăresc şi mi-a venit ideea să vă scriu câteva gânduri.
Scrisoarea era desre Viaţa ca spectacol.

Iată câteva pasaje din acea scrisore:

„Cu ani in urma, pana sa incep sa „ma trezesc”, pe vremea cand nu eu imi traiam viata ci viata ma traia pe mine, aveam ciudata senzatie ca sunt pe un peron si astept…nu stiu ce asteptam. Dar stiu ca toata viata mea se derula in fata ochilor mei, iar eu nu reuseam sa fiu prezenta…pentru ca eu eram spectatorul de pe margine care astepta ceva, un viitor altfel.
Stii ce inseamna sa nu poti fi prezent in viata ta? Este ca o pierdere de memorie, ca o amnezie…nu retii momente importante, amintiri frumoase (sau rele) din viata ta, se scurge viata pe langa tine cum se zice. (…)

Felul in care ne traim fiecare zi, defineste de fapt felul in care ne traim intreaga viata.

Tu cum iti traiesti fiecare zi? Care e tabloul fiecarei zi din viata ta, zi care una dupa alta, alcatuieste viata ta, felul in care iti traiesti viata?

De ce trebuie sa asteptam Craciunul sa ne gandim daca vrem sa credem sau nu intr-o forma de divinitate? De ce asteptam Craciunul sa devenim mai buni, cu noi si cu ceilalti? De ce trebuie sa ne asteptam sa ne dea firma liber de Craciun ca sa petrecem mai mult timp de calitate cu copiii nostri (daca mai suntem in stare si nu suntem epuizati)? De ce ne ascundem constiinta sub aceste Sarbatori comandate de altii, dirijate de altii si convertite in ceva atat de departe de menirea lor?

De ce ne acoperim golurile si ranile din suflet cumparand compulsiv kitschurile bagate pe gat de comercianti, kitschuri ieftine sau scumpe care ajung la noi cu pretul suferintei femeilor si copiilor-sclavi? De ce cumparam pentru ca altfel simtim ca nu avem valoare?

De ce alergam in turma bezmetici incolo si incoace, calcandu-ne in picioare prin magazine pentru a ne aproviziona cu mancare multa, pe care o mancam compulsiv si apoi umplem camerele de garda ale spitalelor si mesele de operatie ale chirurgilor? Doar pentru ca noi credem ca numai asa ne simtim bine?

De ce bem pana cadem sub mese ca altfel nu simtim ca e Sarbatoare, nu stim sa mai simtim bucuria decat stimulati de alcool?

Sunt multe de ce-uri, dar ma opresc la acestea….asta inseamna sa fii dus de val, sa te traiasca viata, sa iti traiesti viata de-a lungul, zi dupa zi”.

M-am gândit să răspund la acea scrisore:

„Cu mulţi ani în urmă viaţa mea era un chin. Eram copilul unui tată alcoolic şi a unei mame neputincioase in faţa provocărilor vieţii, dar credincioase. De mic copil mama mă lua cu ea la biserică, dar eu nu înţelegeam mai nimic. Din clasa a VII, de la 13 ani, am început să înţeleg lucrurile şi într-o zi, într-o duminică după masă, când m-am întors din sat de la o prietenă şi când l-am văzut pe tata adunând tăieţeii din ciorba risipită după o ceartă cu mama, am înţeles că sunt şi copilul lui Doamne.

Atunci când am plecat cu ochii în lacrimi pe deal şi m-am ascuns în lanul de grâu de disperare, Dumnezeu mi-a spus în suflet că nu sunt doar copilul acelor oameni, a părinţilor mei, ci sunt şi copilul Lui şi că El îmi v-a purta de grijă. Şi iată sunt atâţea ani, 23 de ani, de când mă bucur să fiu călăuzită prin această viaţă de Doamne! Să nu vă închipuiţi că aceşti 23 de ani au fost „ca în sânul lui Avraam”. Nu, ci au fost cu suişuri şi coborâşuri, cu zâmbet şi cu lacrimi amamre, dar am simţit cum Domnul în fiecare zi mă ocroteşte şi mă luminează ce să fac în momentele dificile.

Zilele acestea am trecut printr-o mare încercare, dar am învăţat o lecţie foarte importantă cu mai multe puncte:

Aşa cum aştept eu de la părintele meu spiritual să-mi acorde atenţie şi să-mi răspundă mereu la necesităţile sufletului, nu numai să-mi creeze condiţiile în care să trăiesc spiritual, aşa şi copiii mei aşteaptă să le acord atenţie zi de zi, nu numai să le ofer păpică sănătoasă şi suport material să înveţe… Am învăţat să nu mai am aşteptări de la alţii, ci să ofer eu ceea ce aştept.

Şi apoi am înţeles şi am simţit că noi oamenii putem să nu fim robii (sclavii) nimănui, nici a medicilor, nici a guvernanţilor şi nici a preoţilor. Noi nu suntem doar nişte contribuabili sau nişte cobai sau nişte numere, ci suntem oameni liberi, suntem ai lui Hristos, a lui Dumnezeu… Asta am înţeles-o în zilele acestea!

Şi după ce am înţeles acestea, am simţit aşa o pace şi aşa o libertate pe care n-am mai simţit-o niciodată.

Am înţeles atunci că în aburdităţile şi nedreptăţile lumii, noi oamenii putem trăi cu adevărat liberi şi că avem un Părinte care ne apără şi că oamenii din jurul nostru nu pot să facă ce vor cu noi. Ei pot eventual să ne priveze de anumite lucruri exterioare sau să ne încătuşeze trupurile, dar sufletele ne sunt libere şi asta ne-a arătat Valeriu Gafencu şi mulţi alţi martiri ai închisorilor.

Pentru mine fiecare zi este un dar pe care vreau să-l împart cu familia mea şi cu toţi ai mei dragi.
Pentru mine apropierea Crăciunului nu mai înseamnă demult roboteală prin bucătărie la frământat cozonaci sau învârtit sarmale, ci înseamnă o mare bucurie şi desfătare la Masa Domnului. Şi păstrând bucuria aceasta, simpla păpică ce o pregătesc, are atunci aşa un gust de bun şi colindele au aşa un înţeles de minunat!

Dar aceasta este un dar foarte mare, pe care eu de multe ori l-am ratat în anii trecuţi, fiind atentă la cozonaci şi sarmale sau l-am pierdut prin judecata semenilor, dar anul acesta, cu ajutorul lui Doamne, nu mai vreau să judec pe nimeni.

Trăiască-şi fiecare viaţa cum o vrea!
Dar mă rog pentru toţi oamenii ca Domnul să-i ajute să descopere cât de minunată este viaţa în Hristos. Mă rog ca oamenii să cunoască că potrivnicul (diavolul) ştie că nimic nu e mai preţios decât comuniunea cu Domnul în Biserică şi în familie şi de aceea bagă tot felul de piedici şi zâzanii şi atracţii artificiale.

Dar noi ne lepădăm de cel rău şi alergăm în braţele Domnului să ne nască şi pe noi, odată cu Naşterea Sa, la o viaţă nouă.

Vă îmbrăţizez cu drag!
Crăciun cu bucurie!

Reclame