Arhive etichetă: ucenici

Cand Mirele se va lua de la ei, vor posti

Dragilor

astazi la Sfanta Liturghie am auzit din nou cuvantul datator de viata al Domnului in Sfanta Evanghelie.

Fariseii ii acuza pe ucenici ca nu postesc. Domnul le ia apararea si raspunde acuzatiilor cu o alta intrebare:

Pot fii Nuntii sa posteasca atata vreme cat Mirele este cu ei?

cina-cea-de-taina-5

(Nu!)

Dar vor veni zilele cand Mirele se va lua de la ei si atunci vor posti.

Si noi, acum, postim de dorul Mirelui. Si El vine mereu la Masa si ne alina dorul cel mare dupa (de) El.

Multumesc, scumpul meu Mantuitor! Multumesc ca si astazi ai venit si mi-ai adus lumina in sufletul meu intunecat de griji si ganduri.

Fii binecuvantat si benevenit, Doamne intru mine!

Tine-ma strans de urechi, ca altfel te vand ca Iuda.

Sarut Mana!

Dacă nu credeţi că EU SUNT, veţi muri în păcatele voastre!

Dragilor,

primiţi să vă împărtăşesc din bucuria ce am primit-o azi la Doamne în bisericuţa noastră minunată. Să vă transcriu cuvântul Părintelui meu, a Părintelui  profesor Vasile Mihoc:

„Astăzi pomenim pe Sf. Evanghelist Ioan iar Evanghelia zilei ne pune în faţă o deosebită mărturie despre Hristos a Sf. Ioan, de fapt Însuşi Hristos vorbeşte în această mărturie şi este vorba despre o discuţie a Mântuitorului cu iudeii credincioşi pe care o găsim în Evanghelia după Ioan, capitolul 8.

Mântuitorul spune: „Dacă nu veţi crede că Eu sunt, veţi muri în păcatul voastru”. Şi o spune repetat. Şi ei (iudeii) se întreabă: Cine eşti? (Mântuitorul nu le răspunde direct;n.n),

Mântuitorul vorbeşte despre relaţia Sa cu Tatăl, Cel care L-a trimis, pe Care El Îl cunoaşte, pe Care El Îl revelează (descoperă) şi Mântuitorul apoi face acest anunţ: „Când veţi înălţa pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt”. Când veţi înălţa pe Cruce, adică. Crucea este înălţare.

Le vorbea atunci despre moartea Sa pe cruce, arăta cu ce moarte avea să moară, spune Evanghelistul Ioan. Dar apare acest EU SUNT repetat în Evanghelia de astăzi. Şi este aici o aluzie clară la numele preasfânt a lui Dumnezeu: „Eu sunt Cel ce sunt”.

Când, în Vechiul Testament, şi Mântuitorul face această mărturie, Îl prezintă de fapt, pentru cei care înţeleg, ca Cel care este cu adevărat Dumnezeu adevărat. „Eu sunt” se repetă în Evanghelia de azi şi Mântuitorul descoperă că prin Jertfa Lui, urmată de Înviere, cunoaştem întru adevăr Cine este El şi că El este Dumnezeu adevărat şi Mântuitorul lumii.

Pomenim astăzi şi pe Sfântul Arsenie cel Mare şi am auzit la utrenie cântări de laudă în cinstea Cuviosului Arsenie cel Mare şi rugăciuni.

Sigur, ne gândim şi la Părinţii Arsenie ai noştri, Părintele Arsenie Boca şi Părintele Arsenie Papacioc.

Citat-Arsenie-Boca-200x106

Citat-Arsenie-Papacioc

Astăzi este, mai ales la Prislop, este foarte foarte multă lume. Îmi pare rău că, mă gândeam să pot ajunge astăzi la Prislop, dar n-am terminat o lucrare pe care trebuie s-o trimit astăzi şi iată am rămas acasă (spre bucuria noastră a celor ce am venit azi la biserică, n.n). Dumnezeu să primească Sfânta Liturghie şi să ne mântuiască. Amin Să trăiţi părinte, am spus noi într-un cor”.

Cine este Sfântul Ioan Evanghelistul?

sept-26-2012-SaintJohn-640x287

Sfântul Evanghelist Ioan a fost unul dintre cei doisprezece Sfinţi Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos şi unul dintre cei patru care au scris Sfinta Evanghelie. El a mai scris şi trei Epistole şi Apocalipsa. Mesajul Sfântului Ioan se concentrează în câteva minunate expresii: „Dumnezeu este iubire” şi „Dumnezeu este lumină”. Hristos este „pâinea Vieţii”, „Să vă iubiţi unul pe altul, aşa cum v-am iubit Eu”.

Pe Sfântul Apostol Ioan, Biserica îl prăznuieşte de trei ori pe an. Astăzi, în ziua de 8 mai, este pomenită minunea care are loc, în fiecare an, în această zi, la mormântul său.

La mormântul Sf. Ioan Evanghelistul izvorăşte, prin lucrarea Duhului Sfânt, o pulbere sfântă, în fiecare an, în ziua de 8 mai. Localnicii o numesc „mană”. Această pulbere cerească este cunoscută pentru darurile ei vindecătoare, atât pentru suflet, cât şi pentru trup.

8-mai-Sărbătoarea-MINUNII-care-se-întâmplă-ÎN-FIECARE-AN-la-mormântul-Sfântului-Ioan-Evanghelistul

Dumnezeu face minuni prin toţi sfinţii săi, prin cei care au suferit sau au murit pentru El, prin proroci, mucenici, apostoli şi ucenici şi toţi cei care au dus o viaţă curată şi sfântă, învrednicindu-I Împărăţiei Cerurilor şi vieţii veşnice, iar locurile de îngropare ale lor le binecuvântează cu multe minuni şi daruri în care noi, credincioşii, mergând să ne închinăm şi să ne rugăm, primim mângâiere şi putere să mergem mai departe pe Calea spre cer, străduindu-i să le prindem urma înaintaşilor noştri întru credinţa în Hristos Domnul şi Mântuitorul nostru.

Îmi amintesc că în zilele acestea Evanghelia zilei s-a citit tot din Evanghelia lui Ioan.
Iată două dintre cuvintele Părintelui nostru, Pr. profesor Vasile Mihoc, de la sfârşitul sfintei Liturghii:

„Eu sunt pâinea vieţii”. (Evanghelia de la Ioan Cap 6)

„Nu ştiu dacă realizăm cât de important este acest cuvânt pentru noi? Hristos care S-a făcut Pâine, hrană pentru viaţa veşnică. Hristos, fără de Care rămânem flămânzi, însetaţi şi viaţa noastră nu are sens.

Să ştiţi că nu există om necredincios care să poată fi bucuros. Bucuria lor ( a oamneilor necredincioş) este, aşa, foarte trecătoare. Numai credincioşii în Hristos au bucuria aceea nefurată (aluzie la bucuria ce o dă Domnul în noaptea dinainte de Patimi şi care a zis că nnimeni şi nimic nu o va lua de la noi, n.n), care străluceşte în inima lor permanent, în toate situaţiile vieţii şi până în viaţa veşnică.

Şi aceasta pentru că ei au hrana cea adevărată, Care este Hristos, Care este şi Viaţă pentru noi, este pâine, este băutură, este bogăţie şi putem spune în Hristos tot ce înseamnă Hristos pentru noi, Persoana Lui, învăţătura Lui, harul Lui, Cuvântul Lui. Toate acestea dau sens vieţii noastre şi fără El, noi suntem nemulţumiţi, flămânzi şi goi şi mergem într-o cădere, care este căderea iadului. Bunul Dumnezeu să ne ajute ca, căutându-l pe hristo şi iubindu-L pe el, să strălucească în noi puterea Învierii Sale. Amin”.

„Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unii pe alţii” (Ioan Cap 15-16)

Această pericopă face parte din cuvântarea Mântuitorului, care începe cu Porunca cea mare şi nouă: „Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unii pe alţii”

Sf. Ioan arată sensul concret al acestei porunci. E vorba de iubirea credincioşilor întreolaltă în biserică, pentru că în continuare Apostolul Ioan vorbeşte despre atitudinea lumii faţă de creştini şi anunţă că lumea îi va urî pe creştini. „Dacă voi aţi fi din lume, lumea ar iubi ceea ce îi aparţine, dar pentru că nu sunteţi din lume, de aceea vă urăşte pe voi lumea”. Şi face acest lucru, pentru că slujitorul nu este mai mare decât Stăpânul. Pe Hristos L-a urât în primul rând. „Dacă pe Mine m-au urât şi pe voi vă vor urî”, spune Mântuitorul. Şi urându-mă pe mine, vor urî şi pe Tatăl Meu. Chiar oamenii care credeau sau pretindeau că sunt credincioşi, prin atitudinea lor faţă de Mântuitorul, dovedeau că nu-L cunoşteau pe Dumnezeu şi de fapt Îl urau pe Dumnezeu.

Ei, în această situaţie în care Mântuitorul, de ură a lumii împotriva lui Hristos şi a ucenicilor Săi, Mântuitorul anunţă trimiterea unui Mângâietor. Şi iarăşi în sens precis, în acest context este vorba de Mângâietorul, Cel care mângâie pe cei urâţi, şi batjocoriţi şi prigoniţi de lume, Care este Duhul Sfânt. În acest text, Mântuitorul vorbeşte despre Mângâietorul, Duhul Sfânt, Care de la Tatăl purcede şi anunţă în continuare câteva dintre lucrările acestui Mângâietor, care va călăuzi pe ucenici la tot adevărul, îi va învăţa toate, le va aduce aminte de toate .. şi aşa mai departe.
Iubiţi credincioşi, sunt cu adevărat cuvinte ale vieţii acesteia, pe care credincioşii le verifică permanent în viaţa lor, în practica vieţii lor”.

Credincioşii dau mărturie prin viaţa şi moartea lor că aceste cuvinte ale Domnului sunt adevărate. Nicio credinţă şi învăţătură n-a transformat atât de mult pe oameni, nicio credinţă nu face moaşte din trupurile adepţilor, moaşte făcătoare de minuni. Acestea sunt dovezile că ortodoxia este dreapta credinţă: sfinţii, revărsarea luminii la ierusalim de Înviere, întorcerea Iordanului înapoi de Bobotează. Aceste lucruri nu pot fi negate. Am văzut cum au încercat persecutorii să radă pe creştini de pe pământ, chinuindu-i şi ucigându-i cu chinuri groaznice. Dar cu cât îi ucideau, cu atât creştinii se înmulţeau şi Biserica creştea.

Vedeţi ce minunat? Numai mâncând pe Hristos în Biserica Lui, putem avea bucurie şi putem să ne iubim unii pe alţiii! Dar tocmai aici se dă lupta cea mare.

Tot Părintele Vasile spunea zilele acestea într-un cuvânt: mă întreb ce are lumea cu creştinii, de ce îi urăşte? Creştinii (autentici) sunt cei mai de treabă oameni şi tocmai pe ei lumea îi urăşte cel mai tare. De ce? Pentru că creştinii sunt ai lui hristos şi pe hristos nu-l poate suferi satana şi lumea, oamenii care îi slujesc răului.

Dar avem un mare ajutor, Îl avem pe Duhul sfânt. El este Mângâietorul nostru minunat. Pe El să-L implorăm mereu când lumea ne provoacă să reacţionăm.

Să ne ajute Doamne să avem o zi rodnică în grădina Domnului, pe tarlaua fiecăruia, acolo unde Domnul ne-a îngăduit să trăim şi să lucrăm! Vă îmbrăţişez cu drag mult!

sept-26-2012-SaintJohn-640x287

Si ei n-au priceput nimic

Dragii mei dragi

astazi am ajuns si eu la citirea Sfintei Evanghelii. Mantuitorul le-a prevestit din nou ucenicilor ca va patimi, dar ei nu-au inteles despre ce vorbeste.

Parintele nostru drag, Pr. Vasile Mihoc, ne-a spus ca ucenicii erau ca niste copii in preajma Domnului, erau bucurosi si fericiti sub grija Lui si nu banuiau ca i s-ar putea intampla ceva rau Domnului, nu pricepeau ca Domnul le vorbeste ca va patimi. Domnul nu i-a certat ca n-au inteles, dar totusi, spune Parintele, parca lipsea ceva, ei trebuiau sa inteleaga, Apostolii trebuiau sa fi fost mai curajosi…

Patimile Domnului ii prinde pe Apostoli nepregatiti, de aceea ei si fug, se risipesc in noaptea Patimilor, se ascund de frica.

Asa si noi, a continuat Parintele, suntem ca niste copii nepriceputi, uneori. Domnul ne vorbeste, ne preversteste multe prin evenimentele din viata personala, dar noi nu pricepem, suntem adesea neintelegatori.

Dar sa nu fie! Sa fim atenti si intelegatori, pentru ca iesirea din lumea aceasta sa nu ne ia prin surprindere.

Dragilor,

cand eram in liceu, Parintele meu indrumator de atunci imi tot spunea: nimic nu e intamplator, dar eu nu pricepeam mai nimic ce vrea sa zica ca nu e nimic intamplator.

Tarziu, ascultand-o pe maicuta mea Siluana, am priceput mai multe.

Domnul ne vorbeste prin fiecare miscare a noastra si a semenilor: Faci ceva rau semenului, imediat se rasfrange asupra ta, dar intr-un chip ascuns, uneori.

Uite spre exemplu, am gandit rau despre cineva apropiat care a cazut si si-a zdrobit piciorul ca nu se trateaza, ca nu mananca ce trebuie si apoi cum sa se faca bine? Si ce credeti ca mi s-a intamplat, nu inediat, ci dupa aproape jumatate de an?

Am calcat intr-un canal si m-am lovit la picior si nu l-am tratat, am zis ca trece fara tratament, dar iata ca de vreo 3 saptamani imi tot supureaza…

Ce suntem noi fara mila Domnului?

Ni se pare ca suntem mai grozavi decat altii, dar nu suntem. Si mare dreptate a avut psalmistul David cand a spus ca – desertaciune este tot omul, si mincinos e tot omul…

Indemnul care l-am primit azi de la Doamne este sa fiu mai cu bagare de seama. Cu frica si cu atentie sa pasim pe pamant si sa cerem pricepere sa intelegem semnele, atat ca sa ne ferim de raul ce poate sa ni se imtample din negrija sau neputinta noastra sau sa ni se intoarca cel ce l-am facut, cat si sa fim atenti la usile (oportunitatile de schimbare) care ni se deschid mereu inainte…

Noi putem schimba cursul lucrurilor daca il rugam pe Domnul sa repare greseala facuta, sa opreasca impanzirea raului pe care l-am facut din nepricepere.

Uitati spre exemplu:

mi s-a intamplat  sa spun ceva, cuvinte nepotrivite care au putut rani, care au putut sminti si persoana respectiva sa fie afectata si sa se departeze de mine si in momentul cand am constientizat si mi-am vazut partea de vina, l-am rugat staruitor pe Domnul sa repare greseala, sa stearga din minte cuvintele care le-am spus, povestea care i-am spus-o respectivei persoane, sa n-o spuna mai departe si sa ma ierte ca am gresit si sa faca ca respectiva persoana sa nu se departeze de mine.. Si am vazut minuni repetate. Am vazut cum Domnul restabileste relatiile, cum reface si vindeca, cum toate le face noi. Caci asa cum spunea Parintele Rafael Noica, toate se fac si se desfac in Duh. Si noi putem prin satelitul Doamne sa intervenim si sa oprim avalansa raului…

Multumim, Doamne, pentru aceasta posibilitate care de atatea ori m-a salvat din neagra deznadejde in care m-a aruncat Satana dupa ce am gresit.

Mare binecuvantare avem cu iertarea, atat a noastra, cat si a aproapelui! Pur si simplu se rup toate, si toate uneltirile celui rau se risipesc.

Nu e atat de grav sa gresesti, la urma urmei a gresi e omeneste, dar ceea ce e cumplit, e starea de dupa si asta o manipuleaza foarte subtil Satana.

Ganditi-va la Sfantul Apostol Petru, daca ar fi dat curs deznadejdii care a intervenit dupa ce L-a vandut pe Domnul, s-ar fi sinucis. Dar, nu. Atunci cand a inteles ca a gresit, ca s-a lepadat de Domnul, el a plans cu amar si si-a cerut iertare si Domnul L-a incredintat de iertare atunci cand l-a intreabat de 3 ori daca Il iubeste.

Uitati alt aspect:

Imi plac foarte mult merele si s-a intamplat sa manac seara si 6-7 mere. Uneori am mancat compulsiv, ca sa-mi refulez o problema emotionala si am mancat repede si agitata si dupa 30 de minute am simtit greu in trup, am simtit ca ma fac ca un balon si atunci a venit potrivnicul, diavolul, si mi-a spus: esti un dobitoc, tu care inveti pe altii despre cum sa manace sanatos, ai mancat atatea mere! Si o stare de deprimare a inceput sa incolteasca, si mustrare de constiinta, dar imediat mi-am revenit si mi-am zis:

Da asa este, am mancat ca un purcelus, dar tare bune au fost merele! Multam, Doamne! Si pe data raul s-a risipit si Domnul m-a primit intru bucuria Lui si incet, incet am inceput sa scad numarul merelor mancate la o masa…

Suntem ai Domnului, asa neputinciosi si nepriceputi cum suntem. Si Domnul ne iubeste si ne asteapta sa crestem si sa pricepem, asa cum i-a asteptat pe Sfintii Apostoli.

Important este sa deschidem ochii si sa vrem, sa vrem sa crestem langa Domnul si sa intelegem care este voia Lui pentru noi. Si El ne-o descopera, dar e tainic si e nevoie sa tacem, sa facem liniste si lumina, ca sa auzim si sa vedem…

Fiti binecuvantati!