Arhive etichetă: UNELTE

Ajutorul binecuvântat al uneltelor în gospodărie şi în prepararea mâncării zilnice

Dragii mei
Mulţumesc Domnului că avem la îndemână mijloace care ne uşurează lucrul.
Uneltele de lucru sunt foarte importante. Noi nu putem lucra numai cu mâinile goale, avem nevoie de unelte. Calitatea acestora ne ajută enorm. Îmi amintesc că eram copil şi mergeam cu mama la sapă (la prăşit). Era o sapă grea, şi poate că eram eu mică, aveam în jur de 10 ani, dar nu că eram eu mică, ci într-adevăr sapa era grea şi tocită, nu tăia bine. Am înţeles asta doar în momentul când am ajutat-o pe o mătuşă de-a mea să termine bucata de săpat şi i-am luat sapa ei. ce diferenţă enormă: sapa era uşoară şi ascuţită şi „un-doi” am terminat bucata de săpat şi atunci i-am zis mamei: „mama noi de ce avem sape aşa de grele şi de tocite?” La care mama s-a întristat şi mi-a spus că nu are, că tata nu i-o ascute, „nu o bate” ( sapele se băteau cu ciocanu ca să se îndrepte, să se ascute .. şi tata nu făcea asta…. mama era nevoită să se descurce singură. Tata era absent…Dumnezeu să-l ierte!). şi uite-aşa s-a chinuit biata mama să sape cu o sapă grea şi tocită. Desigur că erau soluţii, dar… ştiţi unii preferă să aibă de ce să se vaite.
Şi aşa am preluat şi eu multe metehne de la mama..

Când m-am căsătorit şi a fost vorba să ne luăm maşină de spălat automată cu banii primiţi la nuntă, am zis că ce mama a spălat cu mâna pentru 11 persoane şi eu n-oi fi în stare să spăl pentru două. Şi n-am luat maşina atunci. Când s-a născut primul copil s-a îngreuiat puţin spălatul, dar, de, „mă nevoiam”!.

La un moment dat soţiorul meu minunat a spus:”eu îmi iau maşină, tu n-ai decât să speli la mână!” Şi Doamne ce binecuvântare! Umpleam cuva de scutecele şi ieşeau aproape uscate iar eu între timp mă jucam cu copilaşul şi învăţam pentru sesiune şi nu mai stăteam gheboasă la văniţă. Încet, încet am priceput că n-are rost să „mai nevoiesc” să fac lucruri manual dacă există posibilităţi automate. Acum trăim în „alte vremuri”, timpul nu mai are răbdare cu noi şi avem mule de făcut, mai ales noi ăştia cu pretenţii „telectuale” şi care supravieţuim la oraş.

Am avut de ales între a lucra ore-n şir în bucătărie sau a mă folosi şi de aparatură şi a avea timp şi de sfânta liturghie zilnic. Şi desigur că am ales a doua variantă.
De mai bine de 10 ani mă concentrez pe hrana cât mai naturală şi integrală. Crudităţile au prins teren în hrana zilnică tot mai mult.

M-am documentat şi am cercetat cum să fac mai bine mâncarea ca să fie hrănitoare. am simţit din plin efectele hranei vii. Am scris o carte, Îndrăznesc să trăiesc sănătos, în care împărtăşesc cu prietenii bucuria de a trăi sănătos, sufleteşte şi trupeşte.
Dar ritmul în care trăim nu ne dă răgaz să facem repede de fiecare dată o salată de legume şi pe grabă băgam adesea pită (pâine) la greu. dar vedeam că nu e bine, chiar dacă pâinea era din făină integrală. Am simţit că legumele au cel mai mare efect asupra organismului nostru şi tocmai pe ele nu le consumam îndeajuns pentru că era nevoie de ronţăială multă şi copilaşii nu aveau chef să ronţăie prea mulţi morcovei sau varză, cu tot efortul de a-i entuziasma făcând grupa de iepuraşi şi mai mult, soţiorul meu avea o problemă acentuată cu dinţii şi cu cavitatea bucală.

Astfel am căutat soluţii . am încercat multe. Tot felul de metode şi răzători pentru a consuma cât mai mult şi mai des verdeţuri şi legume crude. Îmi lua o oră să tai şi să rad legume pentru prânz. Uneori pufăiam că nu făceam faţă.
Altă problemă a fost cu pregătirea cerealelor şi a pâinii. Am încercat tot felul de preparate cât mai apropiate de integral. Ore în şir, zile de-a rândul m-am tot gândit cum aş putea aplica teoriile despre cum să pregătesc hrana cât mai digestibilă. Veţi găsi reţetele încercate de mine pe acest blog. Toate reţetele sunt bune, e minunat să găteşti cu alimente integrale, dar e de lucru. Şi eu am atâtea de făcut şi nu apucam să le fac pentru că trebuia să fac păpica.

Acum, mulţumesc Domnului, lurul s-a mai uşurat, s-a uşurat simţitor. Am găsit storcătorul de la Hurom şi l-am cumpărat şi-l folosim zilnic de mai multe ori pe zi.

Tot timpul am în casă legume şi fructe de sezon. Acum nu mai e o problemă cu legumele. Fac repede un suc din varză şi frunze de pătrunjel şi morcov şi gata e supa. Pun în suc fulgi de cereale sau pâinică şi copii sunt bucuroşi să mănânce astfel legumele.
Dimineaţa fac repede un lapte de susan sau de migdale şi-l pun peste fulgii înmuiaţi de seara sau peste cerealele fierte şi gata e păpica.

Dar ce mă bucură cel mai mult e că pot face lapte de grâu încolţit. Acesta e bomba noastră de energie până facem rost de un germinator ca să facem şi suc de iarbă de grâu.
Unii dintre cititori vor zice că e prea complicat, dar nu, e simplu, dar trebuie să faci. Aparatele nu fac totul. Trebuie să speli legumele să le curteţi, să te duci după ele în grădină sau în piaţă, dar nu mai stai zeci de minute să le tai şi să le mesteci, şi asta face enorm de mult pentru mine.

Am început să colaborez cu domnul director de la HuromRomania. E un domn de treabă. Mi-a permis „să fac reclamă” la aparatele Hurom. Aşadar cei care doriţi să vă achiziţionaţi un aparat, vă ajut cu mare drag.

Mai jos aveţi câteva filmuleţe cu aparatele Hurom.
Voi încerca să vă arăt şi eu cum folosesc storcătorul. Deocamdată nu am cameră video, dar v-a rândui Doamne, dacă e spre folosul multora. Până atunci am încredere în Cuvânt, că e lucrător, chiar dacă imaginea „convinge”. Mai fericiţi sunt cei ce n-au văzut şi au crezut…

Eu am aparatul de vreo câteva săptămâni. Am făcut cu el câteva sucuri „interesante”, cum ar fi suc de grâu încolţit, pe care l-am amestecat şi cu resturile şi a ieşit un terci foarte hrănitor. Am făcut suc de muguri de brad, dintr-un kilogram de muguri mi-a ieşit aproape 800 de ml de suc pe care l-am amestecat cu pastă de curmale şi îl folosim de 2 săptămâni dimineaţa cu masa de fructe.

Cu ajutorul lui Doamne vă voi mai povesti printre picături despre cum mă străduiesc eu să gătesc simplu şi natural.
Am avut o încercare grea, am avut lupta de a cădea în obsesie şi deprimare cu mâncatul vegetal şi integral, dar m-a salvat domnul meu minunat şi scump. Nu putem „ca la carte2, dar ne străduim şi ne preocupăm, dar nu obsesiv. Doamne ajută-ne!
Vă ajut cu mare drag dacă doriţi să vă simplificaţi şi uşuraţi lucrul în bucătărie. Vă ajut cu ce pot şi eu, cu cartea mea, Îndrăznesc să trăiesc sănătos, în care am schiţat câteva repere în parcursul spiritual şi în slujirea din bucătărie, cu mărturia despre „funcţionalitatea” aparaturii pe care o folosesc, cu cărţile care le voi mai scrie.

Slavă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru toate câte ne dăruieşte prin semenii noştri!

Datele mele de contact:
Doina Blaga, Email: doinablaga @ gmail.com

Filmuleţe cu aparatele Hurom:
Un film în limba engleză – de ce să folosesc aparatul?

Prezentarea aparatului pe care noi îl avem:

Pagină cu mai multe filmuleţe:
http://www.youtube.com/channel/UCKwTKWww1RZZdd39FLjG_pQ

Mâncarea de urzici – o mâncare binecuvântată în Postul Mare

Ieri după masă, am fost cu dimpreună cu familia să culegem urzici. Nu de mult, am descoperit un loc minunat deasupra oraşului nostru în care. De acolo de sus, ți-e mai mare dragul să admiri natura!

Încă din februarie, am început cura cu urzici. Am tot cumpărat câte o punguță de la tantile care vindeau pe trotuare sau în piaţă. O punguță costa 5 lei. Din ea, preparam o salată bună de urzici și mâncam toată familia (4-5 persoane).

În primăvara aceasta, am inventat câteva reţete rapide de salată de urzici şi ne-am desfătat limba şi burtica, mâncându-le. Mulțumim Domnului pentru acest dar: urzicile!

Nouă ne plac mult urzicile şi mâncăm multe în fiecare primăvară! Sunt foarte valoroase pentru sănătatea noastră!

M-am gândit că ar fi bine să merg eu însămi să culeg urzicile. Și acest gând mi-a venit din mai multe motive:  unul, ca să fac economie de buget şi altul, ca să simt urzicăturile lor benefice. Se spune că aceste urzicături ar scoate reumatismul din oase!

Ei bine, am luat copiii şi împreună cu soţul ne-am dus la locul pe care l-am descoperit anul trecut. Erau aşa multe urzici acolo! Am început să le culeg cu sârg. Erau aşa de fragede şi de cărnoase, de-mi venea să muşc din ele nu alta! Am cules într-o oră două plase mari ticsite.

Când am ajuns acasă, le-am ales de eventualele lemnuţe sau frunze şi le-am scuturat bine de praf şi de gângănii (insecte).

Apoi, le-am pus în pugi în frigider la rece. Stau bine și două săptămâni!

Azi, mi-am amintit reţeta clasică de pregătire a urzicilor. Acea rețetă pe care o folosea mama când ne gătea urzici.

Mâncare de urzici

Ingrediente:

O plasă de urzici – 1 kg

Apă

Făină (albă) de grău sau de porumb

Lapte de soia (vezi reţeta în cartea mea Îndrăznesc să trăiesc sănătos)

Smântână de soia (vezi reţeta în cartea Îndrăznesc să trăiesc sănătos)

Mujdei

Procedură:

Într-un vas mare, punem apă la clocotit. Apa să fie cam până la jumătatea vasului.

Între timp, pregătim urzicile: le alegem de mizerii şi le scuturăm bine de praf şi de alte impurităţi. Luăm câte două urzici şi le scuturăm una de alta.

Apoi, le punem la înmuiat în apă rece într-un vas mare, ca să iasă bine praful și mizeriile şi apoi, le clătim bine de 2-3 ori. Pentru siguranţă, le mai luăm încă odată la mână pe fiecare în parte şi le clătim sub jet de apă.

Când clocoteşte apa de pe foc, punem urzicile la fiert. După ce s-au înmuiat bine (cam după 10 minute de fiert), le scurgem de apă. Apa în care au fiert urzicile o păstrăm. Ea este foarte folositoare (o putem adăuga la mâncare sau ne putem spăla (clăti) părul cu ea).

Tocăm urzicile pe un tocător de lemn cu un cuţit de lemn (din acela de tocat vinetele). Uneori, pentru comoditate şi rapiditate, ca să le mărunţesc bine, folosesc mixerul vertical, dar atunci le las cu puţină zeamă în care au fiert.

Tăim 2-3 cepe şi le călim în suc propriu. Apoi, într-un vas, în care nu se prinde uşor mâncarea, punem o lingură de făină de grâu (eu prefer, şi folosesc în mod obişnuit, făină integrală) sau o lingură de făină de porumb (mălai) şi o rumenim bine. Adăugăm zeama de la urzici sau lapte de soia şi amestecăm până se face o pastă omogenă semilichidă. O lăsăm să dea un clocot-două şi apoi, adăugăm acest sos peste ceapa călită. Adăugăm apoi urzicile tocate fin şi amestecăm bine toată compoziţia pe care o lăsăm să mai dea un clocot, după care stingem focul. Adăugăm mujdei sau o mână de leurdă tocată fin. Leurda are gust de usturoi.

Între timp, pregătim şi mămăliguţa

Într-un ceaun de fontă sau de tuci (abia acum am realizat că-s două noţiuni distincte!), punem apă la clocotit. Când clocoteşte apa, adăugăm puţină sare şi făină în ploaie. Amestecăm bine să nu se facă cocoloaşe şi o lăsăm să fiarbă vreo 30 de minute la foc mic. Apoi, o amestecăm bine şi o lăsăm să mai fiarbă 10-20 minute. Eu prefer ca mămăliguţa să fie moale, nu tare. Astfel o pot folosi şi rece cu mâncare mai fierbinte.

Poftă bună!

Dacă Postul Mare trecea mai repede, adică cădeau mai repede Paştile, mama adăuga la sfârşit în mâncarea de urzici şi ou fiert sau smântână de la laptele prins de vacă. Desigur, erau mult mai gustoase aşa!

În general, mâncarea de urzici ne plăcea oricum. Era o mâncare frecventă şi de bază în timpul Postului Mare.