Arhive etichetă: vacanta

Tabără de spiritualitate ortodoxă şi nutriţie cu părinţi şi copii în corturi?

Dragilor

Am primit o sugestie zilele acestea să facem totuşi tabăra propusă. Pentru a rezolva problema cu cazarea, mi s-a propus să dormim în corturi. Ce spuneţi? V-ar surâde aşa ceva?

mare

Locaţia propusă este undeva aproape de localitatea Avrig.
Ideea e că, dacă am primit un semnal că mai este cineva care se gândeşte insistent la o asemenea tabără propusă de mine, tabără cu părinţi şi copii preocupaţi de suflet şi de alimentaţie sănătoasă, înseamnă că e un semn să nu renunţ…

Dar mai aştept…. cum se vor aşeza treburile şi cu „nebunia” asta cu tabăra…. deşi mai e timp foarte puţin.

Mă gândeam la o pensiune de pe Valea Avrigului sau din zona Tălmaciu…Oricum, să fie cât mai aproape de Sibiu, ca să pot face aprovizionarea ….

Aştept idei cu locaţia şi cazarea. Restul, se rezolvă pe loc…

Aveţi adresa mea de e-amil: doinablaga @ gmail. com

Nu vă îngrijiţi (îngrijoraţi) ce veţi mânca…. şi despre Informaţii cu privire la Tabăra de nutriţie şi spiritualitate ortodoxă la Sibiu pentru părinţi şi copii

Dragilor

am început să scriu aseară acest articol, am început să scriu despre tabăra pe care doresc s-o organizez aici la Sibiu, dar nu am mai fost în stare să-l termin. Era deja trecut peste ora 24 şi eu încă nu ştiam ce să fac cu tabăra. Capul mă durea îngrozitor.

Am salvat ce am scris aseară, am stins calculatorul şi i-am spus Domnului că iar mă aflu în mare încurcătură şi că numai El poate să mă scoată la liman. În capul meu se învălmăşeau toate…dar peste toate era aşa o teamă… şi m-am întins în pat cu mulţumire pentru ziua care se încheiase, dându-i grija zilei celei de mâine Domnului.

Dimineaţă, m-am trezit cu greu. Ca prin somn, am făcut un suc de morcovi, sfeclă şi frunze de ţelină şi pătrunjel şi le-am dat puiuţilor, ca să-şi spele grăsimea de la lăsat de sec…
Am făcut şi plămada pentru chifle, am clătit repede storcătorul meu Hurom, care mă ajută enorm, şi am fugit cât am putut de repede, trăgând-o după mine pe micuţa ce trebuia să ajungă la grădiniţă.

Când am trecut prin faţa bisericii, tocmai începea cântarea Heruvicului. M-a cuprins neliniştea că am întârziat, dar nu am lăsat mâhnirea să-mi umple inima, ci am privit partea bună a situaţiei şi am zis: „A, ce bine că mai e slujbă!” şi am cântat în gând Heruvicul până la grădiniţă şi înapoi.
Am intrat în biserică şi am început să cânt încetişor. Gândurile au dat năvală: „Ai întârziat…, nu eşti în stare să te mobilizezi mai repede…, să nu care cumva să te apropii de Sf. Potir… Lasă… mâine… ca şi mâine se face….”.

Cântam şi priveam cum trec gândurile…. La un moment dat am început să-i spun lui Doamne: „Doamne Tu eşti scăparea mea…Uite-mă, am venit şi eu în ultimul ceas… Da, ştiu, dacă le-aş fi lăsat toate acolo baltă, mai prindeam ceva mai mult… Recunosc că sunt tare neputincioasă… Primeşte-mă şi dă-mi putere… Eu vreau să fac multe, dar sunt limitată… Nu mă îndreptăţesc, ci cer doar mila Ta… Şi, Doamne, am nevoie de dragoste…dă-mi dragoste ca să-mi iubesc copilaşii şi soţiorul, să-mi jertfesc dorinţele mele pentru ei….
Şi, Doamne, spune-mi ce să fac cu tabăra….?”.

I-am spus oful meu lui Doamne şi apoi m-am dus la binecuvântare, spunându-i Părintelui că am întârziat şi-l rog să mă primească la masa bucuriei… şi Părintele m-a primit…
Mulţumesc Mulţumesc. Mulţumesc.

La sfârşit, Părintele a spus câteva cuvinte:

„Săptămâna trecută a început să se citească din Evanghelia de la Matei din Predica de pe Munte a Mântuitorului (capitolul 6).

Astăzi s-a citit despre purtarea de grijă a Tatălui ceresc, despre faptul că noi trebuie să ne încredem în această purtare de grijă. Mântuitorul spune: Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră, ce veţi mânca sau cu ce vă veţi îmbrăca, căci ştie tatăl cel ceresc că aveţi trebuinţă de ele. Această încredere în Tatăl ceresc îl caracterizează pe omul credincios şi el (omul credincios) nu se teme de viitor, nu se teme de lipsă, nu se teme de ce s-ar putea întâmpla, pentru că ştie că toate sunt rânduite prin voia şi prin lucrarea lui Dumnezeu, el încrezându-se în Dumnezeu.

În pericopa de astăzi s-a luat un text şi din capitolul 7, ca să completeze această învăţătură. Spune: Care dintre voi, dacă cere copilul pâine, îi va da piatră, sau dacă cere peşte, îi va da şarpe?” Ei cu atât mai mult, Tatăl Ceresc dă cele bune celor care le cer de la El.

Dumnezeu să primească sfânta liturghie şi să ne miluiască. Amin”.

Să trăiţi Părinte!

Aşa că am acceptat totuşi să termin acel articol început aseară şi să vi-l trimit.

Iată-l:

„Dragilor

Am început să mă gândesc la tabără.

Am însă o strângere de inimă în legătură cu mâncarea. Eu am renunţat de mult să gătesc forme şi gusturi. Mă concentrez pe alimentul integral şi îl prepar cât mai simplu şi mai uşor.

Întrebarea mea este:

Oare o să vă placă mâncarea gătită de mine, de fapt gătită împreună, dar după indicaţiile şi aprovizionările mele?

Eu pun foarte mare accent pe fructe proaspete, din care o să mâncăm o masă separată dimineaţa, şi pe legume de sezon.

Vom fierbe doar ce nu se poate mânca crud, vom face un singur fel de mâncare la masă. Nu va fi desert, nu va fi zahăr…. Vom îndulci un pic lăpticurile cu pastă de curmale..
Vor fi chifle integrale.. de fapt vom face împreună chifle din făinuri integrale măcinate la moara mea…

Picture1

Voi găti aşa cum am scris în Cartea de bucate pe anotimpuri

coperta1 cartea de bucate

Îmi doresc să fie o tabără accesibilă pentru familie şi să fie pus accentul pe împreună şedere în bucurie dimpreună cu copii noştri. Să nu punem accentul mare pe nutriţie, ci pe sufleţel şi joacă.

Vom avea un timp de rugăciune împreună, de discuţii despre nutriţie şi viaţă sănătoasă sufleteşte şi trupeşte.

În săptămâna 3-7 august am înscrise două familii cu câte 4 copii fiecare. În această serie este Schimbarea la faţă şi vom merge la vecernie în seara de 5 şi la sfânta liturghie.

Mă gândesc şi la doi invitaţi: la doctorul meu nutriţionist şi la Părintele meu…, să vedem dacă vor fi în Sibiu în săptămâna respectivă.

Schema meniului unei zile:

Dimineaţa: cereale integrale: ovăz, orz, mei, în două variante boabe integrale fierte sau fulgi integrali cu un lapte de seminţe sau nuci, îndulcitor la alegere: pastă de curmale sau stafide sau chifle integrale cu pastă dulce de seminţe şi ceai.

Prânz leguminoase: năut, linte, soia, mazăre; fasole verde şi cartofi cu salaltă de legume crude

Cină: legume fierte înăbuşit, cum ar fi brocoli, conopidă, o budincă de orez, o hrişcă, o salată de legume crude cu chifle din făină integrală.

Chiflele le vom face din făină de grâu, secară şi porumb.

Liniile mari ale Programului
Trezirea
Înviorarea
Rugăciunea
Masa de fructe
Mic dejun – cel târziu ora 9.30
Joacă
Discuţii cu copii
Discuţii cu părinţii
Pregătirea salatei pentru prânz
Prânzul între orele 13-14
Timp liber, odihnă
Drumeţii
Cina ora 18.30-19
Joacă
Rugăciunea de seară – ora 20.30
Povestea de seară (viaţa sfinţilor din ziua urmţătoare)
La  nănică– ora 21

O să „fabricăm” ceva pentru amintire, fie o brăţară, fie o cruciuliţă din aţă, fie o felicitare din seminţe … O să mă mai gândesc.
Aştept înscrierile voastre.

Costul estimat este de 500 lei şi copii sub 5 ani au reducere la jumătate.

Dacă până la sfârşitul lunii iunie nu se completează locurile pentru măcar o serie, măcar cea din 3-7 august, nu voi mai ţine această tabără.

Dacă Domnul vrea ca să fac ce am gândit, se vor rândui toate.

Mi-a venit în gând că, dacă nu se fac înscrieri suficiente până la sfârşitul lunii iunie, voi înţelege că nu este să fac eu treaba aceasta.

Mai multe detalii pe email: doinablaga@gmail.com

Cât de mult poate face o jumătate de oră acordată copilului meu în parc!

Dragii mei dragi

suntem în vacanţă şi ne bucurăm de vremea frumoasă!

Deşi „nu-mi văd capul de treburi”, astăzi am lăsat totul baltă şi am plecat cu fetele mici în parc, dar tot nu m-a lăsat inima să nu-mi iau ceva de lucru, cât timp se vor zbengui ele în voie în parc.

Zis şi făcut! Ajungem în parc. De acasă le-am spus că eu „n-am timp” de joacă, pentru că am ceva de făcut. „V-am adus în parc, aşa că profitaţi. Eu sunt aici. Dacă aveţi nevoie de ceva, veniţi la mine!”, le-am spus fetelor şi m-am instalat pe o bancă cu teacul de hârţoage.

„Bine, mama, a zis micuţa R. Dar te rog, vino şi ajută-mă să mă urc o dată pe plasă!”.

„Doar o singură dată, bine?”, i-am răspuns eu.

M-am dus şi am ajutat-o să se urce, apoi am revenit la ale mele. Ele au început să se joace prin parc: să se dea pe tobogan, să se dea în roată, să se joace în nisip.

Dar ce credeţi că m-au lăsat în pace….? Tot au încercat să mă corupă, când una când alta. Prima a venit R. cu o figurină din nisip să mi-o arate, apoi a venit P. cu un tort superb … „Uau tort! la care mă tot gândesc eu de vreo 3 zile…?, Pot să mănâc, în sfârşit, tort… O nu, e de nisip mama…cum aşa? Mă minciuneşti..uite ce grozav arată!

La un moment dat au mai venit şi alţi copii şi P. s-a dus cu ei să se joace, iar R…nu prea ştia ce să mai facă singură. A adunat jucăriile şi apoi a încercat să se dea pe balansoar, dar singură nu era interesant…O priveam pe furiş şi o vedeam că e tristă…, că nu prea mai era interesant parcul pentru ea. A venit la mine şi mi-a spus că ar vrea să mergem acasă, dar P mai vrea să se joace, aşa că o mai lasă un pic pe P să se joace şi ea mai stă cu mine.

Hm…!

Venisem în parc de la ora 9.30 şi acum era 12.30…Se jucaseră 3 ore…, dar totuşi nu era destul, lipsea ceva…lipsea prezenţa efectivă, totală, a lui mami… M-am prins…! Aşa că, am închis cartea şi i-am spus: „Nu ai vrea să ne jucăm împreună?”.

„Da, vreau, dar să nu vii cu cartea…”.

„Ok, hai să le ducem în maşină pe toate şi apoi să mergem să ne jucăm!”.
Când am ajuns în parc, micuţa mi-a şi spus: „Mami, mami, te rog mai ajută-mă să mă urc pe plasă, ca să mă dau pe tobogan!”.

„Da, te ajut”.

Am ajutat-o de câteva ori. Apoi i-am spus: „Oare ce ar fi să mă dau şi eu odată pe tobogan? Nu m-am dat niciodată. Ia să văd şi eu cum e!”. Şi, nici una, nici două, m-am urcat, ditai mai „capra”, pe scăruţele acelea înguste, cu mare grijă să nu le rup, şi mi-am dat drumul pe toboganul cel mare din plastic.

Mama mia, ce tare e! Este o plăcere senzaţională!”, le-am spus fetiţelor. Şi m-am mai dat o tură… şi-mi venea să mă tot dau…, aşa ca într-o nebunie de plăcere…

Abia acum înţeleg şi eu de ce mă tot bâzâiau toate fetiţele mele de mici să le tot dau pe tobogan…. şi de ce nu se dădeau duse acasă când eu le spuneam că e timpul să plecăm!!!

Distracţie mare cu toboganul!

Dar mijlocia, care tot timpul vrea să iasă din schemă şi să facă ceva ieşit din obişnuit, a început să urce pe tobogan invers, adică pe partea pe unde se cobora. A început să urce pe partea aceea înclinată a tobodanului, de jos în sus… Urcatul pe partea aceea e practic imposibil…, dar anul trecut a exersat performanţa aceasta pe un alt tobogan mai mic şi a reuşit, iar acum îşi încerca puterile pe acesta mare şi din câteva încercări, a reuşit şi pe acesta. Eram foarte încântată de noua ei performanţă şi am aplaudat-o.

Cea mică a văzut ce făcea asta mai mare şi, la un moment dat, îmi spune s-o ajut şi pe ea puţin ca să urce şi ea pe acolo şi i-am spus că o ajut. Şi am ajutat-o odată iar apoi i-am spus să exerseze şi ea, mai ales că are bocanci care o ajută la urcat. A început să exerseze şi tot aluneca pe burtă la vale, dar nu se lăsa. La un moment dat, P m-a solicitat să mă uit către ea că are să-mi spună ceva şi numai ce aud de sus…

„Am reuşit! Am reuşit!”. Nu-mi venea să cred că mezinuca (care are 5 ani şi 3 luni) era sus pe tobogan, pe care urcase în sens invers. Reuşise singură să urce acea pantă lunecoasă. Incredibil!

Ia să te văd cum ai făcut!

Şi începe să urce tot repetând: „Doamne ajută-mă să pot! Doamne ajută-mă să pot urca…!” Aaa, am gândit eu, acesta era secretul..rugăciunea…)

Minunat! Minunat! Am aplaudat-o şi când s-a dat pe tobogan în jos, am pupăcit-o pe năsuc şi pe fruntică. Apoi ea a urcat încă o dată cât ai zice „Peşte” şi apoi s-a dat pe tobogan şi a venit direct la mine zicându-mi: „Mai pupă-mă odată!”.

Am pupat-o şi am felicitat-o pentru performanţă. Era aşa de fericită!

În timp ce mă uitam la făţuca ei luminată, mi-am amintit o fază de când era prima mea fetiţă mică (acum e o domnişoară elegantă). Era într-o zi de vară. Eram obosită de alergăturile mele după copilaş şi după învăţat şi alte chestii ale vieţii. Venisem în parc să stăm puţin afară şi micuţa a vrut în tobogan. Am urcat-o cu chiu cu vai pe „imensul” tobogan şi când să se dea, un băiat urca panta…şi m-am aprins de mânie şi cu un glas răutăcios îi zic: „Măi copile, nu pe acolo se ucră…de ce te urci cu picioarele pe unde se dă cu funduleţul…? Nu-i voie, Încetează!…”.
Nu-mi mai amintesc faţa copilului aceluia, dar cred că nu a fost fericit când a auzit vorbele mele.

Ce năroadă am putut fi! Nu ştiam atunci ce înseamnă să poţi să te urci pe acolo. Nu orice copil putea face asta, ci doar cei care au curajul să înoate cotra valului…!
Da, da…Ce normal e anormalul pentru unii…! Şi ce pierdere pentru unii ca mine să stai închis în chestii „social acceptate!”. Dar, de! A trebuit să cresc şi eu la minte…Şi asta fiind atentă la efortul depus de mijlocia anul trecut … Atunci am înţeles cât de mult efort implică treaba asta cu urcatul invers pe tobogan şi ce mare performanţă e!

Da, da!….

Dar nu am rămas prea mult în acele gânduri, că mezinuca iar m-a tras de mână:

„Mami. Hai te rog, mai ajută-mă să mă urc pe plasă..!”

„Mama mia!, am gândit…îmi rupe burta grăsunica asta a mea.. ”. Şi atunci îmi vine o idee: „Dar, R. eu cred că te poţi urca singură”.
„Da, mă pot urca singură pe scrăriţa de lemn şi apoi să mă prind cu mâinile de plasă, dar pe dinăuntru, dar eu vreau pe dinafară (pe exterior)”.
„Dar eu cred că poţi să te urci şi pe exterior”, am adăugat eu.

„Ba nu, nu pot!”.

„Nu mai spune nu pot. Spune pot şi vei putea…şi apoi avem ajutor pe Doamne..!”.
Şi numai ce o văd că se urcă şi în timp ce urca, cânta Îngerul a strigat….Eu eram tot în spatele ei. Era o mişcare foarte solicitantă şi putea să cadă rău…, dar ea cânta şi urca…Şi a reuşit… Ce mare bucurie pe ea. „Bravo! Bravo R, ai putut şi asta! Ai crescut mare!”.

A coborât pe tobogan şi apoi a urcat din nou. De data asta nu a mai cântat la Maica Domnului…şi când a venit iar să se urce, nu a mai putut… „Ei uite, vezi că nu poţi fără ajutorul Maicii Domnului?”, i-a spus eu. „Da, mami, am crezut că pot fără să mă rog…, dar m-am înşelat” şi a început să cânte iar şi aşa s-a urcat din nou pe plasă şi de pe plasă pe podeaua toboanului şi apoi şi-a dat drumul la vale pe tobogan.
Doamne mulţumesc pentru aceste daruri! Pentru bucuria pe care m-ai ajutat să le-o fac fetiţelor!

A fost o zi minunată astăzi! Am mai depăşit un obstacol şi am mai urcat o treaptă!

Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!

Tabără la Moeciu 30 iunie – 4 iulie 2014

Dragii mei
Cu ajutorul lui Doamne ne-am întors din tabără.
A fost minunat! Nu ştiu ce să vă povestesc mai întâi!
Luni am plecat cu trenul din Sibiu şi am ajuns în Braşov în staţia Bartolomeu. De acolo, călăuziţi de un tânăr de la ASCOR Braşov, am purces spre autogară unde prin surprinzătoarea bunăvoinţă a personalului de acolo, ne-am lăsat bagajele în pază bună şi apoi am luat un autobuz spre Şcheii Braşovului.
Neschimbaţii Şcheii Braşovului dimpreună cu minunatul părinte Vasile Oltean ne-au primit cu „braţele” deschise. Părintele Oltean are un farmec irezistibil şi cuceritor, i-am sorbit şi i-am înregistrat fiecare cuvinţel. Ascultându-l pe părintele am conştientizat pentru o clipă ce mari bogăţii avem noi românii, pe care nu le cunoaştem şi nici nu le preţuim îndestul.

După ce am vizitat Prima Şcoala Românească şi Biserica din Şchei am coborât ca să luăm autobuzul spre Moeciu. Până ce a venit autobuzul ne-am jucat vreo 20 de minute într-un frumos parc.
În sfârşit iată-ne ajunşi. Căsuţa e minunată şi grădina şi mai mununată. Are mulţi pomi pe margine unde ne putem juca şi desfăşura activităţile cât e ziua de lungă.

 Marţi vremea a fost schimbătoare. Ne-am jucat prin curte şi am făcut atelierul de pictură pe sticlă coordonat de Părintele Vasile Dariciuc.

Miercuri a fost frumos, a fost soare şi am putut merge în drumeţie la schitul Bran. Am plecat după micul dejun şi ne-am întors la prânz, pe la ora 14 şi ceva. Călătoria a fost minunată. Am urcat dealurile şi ne-am trezit deasupra înconjuraţi de munţi. Acolo se văd munţii Piatra Craiului şi Bucegii. E o privelişte superbă! Am şezut pe iarbă în faţă bisericii şi după ce am gustărit ceva (pâine cu nutela – pastă de nuci- făcută la atelierul de bucătărie), ne-am rostogolit pe iarbă şi am inspirat aerul curat şi mirosul fânului. Nu ne mai venea să plecăm…

Miercuri după masă am făcut atelierul de toacă.

Masa am servit-o la o pensiune apropiată, la Pensiunea Căsuţa din Poveşti. Doamna Irina ne-a făcut tot felul de bunătăţi. În această fotografie eram la stabilirea meniului zilei. Îi spuneam ce să ne facă şi ne făcea. Mâncarea şi-a meritat toţii banii daţi pe ea.

Am făcut şi atelierul de pictură. Cu ajutorul storcătorului Hurom am făcut lăpticuri vegetale şi sucuri. Am făcut paste dulci de susan şi de nuci şi rafaelo din pulpă de morcovi, roşcove şi fulgi de cereale

Joi a fost din nou frumos şi am putut face drumeţie la Schitul Sfinţii Împăraţi din localitate, la maica Marta, care ne-a aşteptat cu prăjituri şi sirop de trandafiri. Aici la acest schit am cunoscut-o şi pe actriţa Leni Pinţea, cea care a şi ctitorit bisericuţa de lemn şi căsuţa unde stau măicuţele.
Apoi am continuat drumeţia spre Castelul Bran. am vizitat castelul şi pentru un timp ne-am întors în trecut. Ecolo există o încăpere numită sala de cinema unde se poate vedea un filmuleţ de 8 minute despre Castel. Am făcut multe fotografii, dar încă nu am reuşit să le descarc
După masă timpul s-a schimbat. În timp ce serveam prânzul s-a pornit a ploua cu găleata de a trebuit să stăm în sala de mese vreo 2 ore. Ca să treacă timpul, am jucat câteva jocuri de exterior, sala fiind destul de încăpătoare.
A plouat toată după masa şi astfel n-am putut face focul de tabără. În schimb am povestit, am recitat poezii, am cântat şi am râs până spre ora 24. Era ultima noapte de tabără..

În fiecare seară ne adunam la rugăciune şi la povestea de seară, care era citită din proloage. Aşa am vorbit marţi seara de Sfântul voievod Stefan. Aşa şi-au mai reamintit copii de acest minunat conducător şi aşa mi-au compus şi un cântecel…
Vineri vremea a început să se îndrepte după ora 10 şi am reuşit să căutăm şi comoara…
După prânz am plecat spre Braşov de unde am luat trenul spre casă.
Am ajuns întregi acasă. Mulţumim Doamne!

Tabăra Moeciu – descrierea spatiului de cazare

Dragi părinţi şi dragi copilaşi

În tabăra de la Moeciu vom petrece 5 zile ca într-o mare familie.

Căsuţa care ne va găzdui are parter şi mansardă.
Avem 4 camere cu 4 paturi şi 2 camere cu 3 paturi, 2 băi cu duş şi 1 baie cu chivetă şi wc, bucătărie şi un hol.

Curtea este lungă, unde putem să ne desfşurăm activităţile de exterior în voie. De asemenea avem loc şi pentru foc de tabară
Împrejurimile taberei sunt minunate. În apropiere se află schitul Bran şi castelul Bran.
Vom vizita aceste obiective.

Abia astept!

Tabara la Moeciu 2014

Imagine

Dragii mei
Revin cu câteva aspecte despre tabăra la Moeciu.
Referitor la preţ, am stabilit suma de 450 de lei. Aici intra toate costurile, inclusiv transportul pentru cei din Sibiu.
Apoi în legătură cu transportul. Mi s-a sugerat că ar fi mult mai bine dacă am pleca din sibiu cu un microbuz. În cazul acesta ar ieşi din program vizitele în Braşov şi am merge direct în tabără. Am început să întreb şi să mă interesez de microbuz, varianta cea mai accesibilă.
Apoi cu privire la vârsta participanţilor, revin şi spun că aş prefera să fie copii peste 8 ani.
După data de 4 iulie nădăjduiesc să am clare toate amănuntele cu privire la această tabără căci voi merge într-o serie de experienţă, de „ucenicie” cu Părintele Dariciuc.
Dacă aveţi sugestii sau posibilităţi de ajutor în privinţa transportului şi a materialelor de lucru, gen tempera, lut, fimo, cartoane colorate…, primim cu bucurie.