Arhive etichetă: vegan

L-am aflat pe Cel Care ne ajută să găsim soluţiile cele mai bune

Bună dimineaţa dragilor

Ieri am petrecut mult timp gândindu-mă cum aş putea să pregătesc cerealele integrale într-o formă cât mai naturală şi comestibilă. Am găsi câteva soluţii, am testat câte ceva, dar încă nu sunt pe deplin lămurită, urmează să mai studiez şi să mai experimentez.

Am continuat însă cu sucul de verdeţuri şi e foarte benefic la intestine. Astăzi am stors mai mult pătrunjel. E o binecuvântare că pot face acest lapte vegetal!

Dintr-o legătură mare de pătrunjel, 20 cm de rubarbăr şi 4 buchete de spanac, cu tot cu rădăcină, mi-a ieşit aproape 200 ml de suc. Doamne mulţam!

Aseară m-am „bunghit” pe internet la tot felul de aparate de presat la rece, sunt faine, dar costă… Am adormit gândindu-mă la cerealele mele, la germenii de cereale… la cum să fac păpica cât mai hrănitoare şi mai naturală.

Şi astăzi mi-a vorbit din nou Domnul la sfânta liturghie: „Eu sunt lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan, 8,12). Şi bucuria şi pacea s-a reaşezat. Cred că va rândui Doamne să găsesc soluţii practice şi rapide, dar cu răbdare.

Până atunci ne folosim şi de fulgii de cereale integrale şi de cereale fierte servite cu multe zarzavaturi şi avem nădejde şi credinţă că Domnul e cu noi şi ne ajută în tot ce facem şi ne va lumina viaţa cu lumina şi harul Său.

Să aveţi zi binecuvântată!