Arhive etichetă: vesnicie

Am pierdut încă un om drag!

Dragii mei dragi,

nu știu voi cum sunteți, dar eu tare mă mai atașez de oameni și mai ales de oamenii care mi-au oferit un ajutor real atunci când am avut nevoie. Așa s-a întâmplat cu o doamnă doctor.

Pe doamna doctor despre care ste vorba aici am cunoscut-o în urmă cu peste zece ani. Am dat de ea într-o noapte când am alergat cu fetița cea mare la urgență. După câteva experiențe mai puțin plăcute cu medici pediatri în disperarea noastră de părinți tineri, iată de data asta am întâlnit un medic altfel. Deși era noapte târzie, doctorița aceasta ne-a vorbit atât de cordial, ne-a lămurit și ne-a dat alternative; ne-a ajutat să ne ridicăm deasupra fricilor și ne-a salvat copilul de șirul de antibiotice lunare….

Anii au trecut. Puiul nostru a crescut, au venit încă alți doi pui. În toți acești ani, am tot vorbit la telefon cuaceastă doamnă doctor. Îmi plăcea s-o sun de ziua onomastică a fetiței dumneaei. Anul trecut, am sunat din nou, dar n-a răspuns nimeni… M-am tot gândit la ea… Mi-era dragă doctorița aceasta, cum rar mi se întâmplă să-mi fie dragă vreo doctoriță!

În seara aceasta, mă aflam la Spitalul de copii cu mijlocia mea, cu Pantelimona, ca să primească ajutor pentru a-și ține spatele drept și doctorul s-a mirat de numele ei și a spus: ”Pantelimona?! Ce nume rar!…”.  În acel moment, așa dintr-o dată, mi-am adus aminte de mirarea doamnei doctor, despre care am povestit mai sus, când a văzut fișa Pantelimonei imediat după ce am născut-o. Ea mi-a spus atunci: ”Vai, ce nume i-ai pus!”. Desigur, i-am spus povestea numelui, cum Sfântul Pantelimon ne-a salvat prunca și că eu am încredințat-o lui s-o păzească toată viața. I-am povestit acelui doctor, fără să-mi dau seama de ce fac asta, faza cu mirarea doamnei doctor… Atunci, doctorul mi-a spus:” Oare știți că a murit? ??? ”.

Am rămas fără grai… Nu știam. Și nici nu credeam că poate fi adevărat. Era tânără, avea în jur de 45 de ani… și era așa plină de viață de fiecare dată când o vedeam. Era imposibil să moară. Îmi aduc aminte de o întâlnire la bazinul de înot când a venit s-o ia pe fiica ei… Deși era ora 19, nu am văzut la ea nicio urmă de oboseală din aia în care respingi discuțiile… O priveam cu cât drag o ajuta pe fiica ei să se îmbrace…, cum se apleca în toată măreția ei și cu toate acele podoabe și în acea ținută elegantă….

Dar acum, Doamne, ea a murit…, a plecat… Nu-mi vine să cred! Refuz să cred asta.

Am ajuns acasă și i-am povestit soțului…., apoi am căutat pe internet despre ea… , să mă conving că e adevărat că a murit. Am găsit-o în lista medicilor de la Spital… și într-o listă de întâlnire cu colegii la 25 de ani de la absolvirea liceului.  Doar atât….. Nicio poză, niciun comunicat de presă, niciun rând despre ea….

Am sunat pe cineva care o cunoștea mai bine și mi-a spus că într-adevăr doamna doctor a murit anul trecut, în toamnă, căci avusese probleme cu ficatul… Așadar, doamna doctor pediatru, doctorița mea de nădejde, nu mai este, n-o s-o mai aud, n-o s-o mai văd, dar o să-i păstrez amintirea și recunoștința!

Această veste m-a provocat la meditație…, la multă meditație…  mai ales că am visat-o aseară și pe mama, care e moartă de 4 ani… și care în vis înviase și mă luase de mână și pluteam…. și pentru prima dată am simțit atât de profund dragostea ei de mamă…. și cum m-a mângâiat pe obraz….

Și mă gândesc acum: Da, oricând pot muri… Dar durerea mea nu e că voi muri, durerea mea e că nici n-am apucat să trăiesc…., să trăiesc cu adevărat din toată inima, fără să mă las dominată de frici și îngrijorări…

O doamna doctor! Ce-i viața asta? După atâta faceri de bine, la atâțea oameni, ce imagine aveți acum? Cine-și mai amintește de dumneavoastră? Familia, da familia! Și restul?

Veșnică să vă fie pomenirea! Dumnezeu să vă ierte!

Mai dragilor, de-o fi să mor așa, pe nepusă masă, să mă pomeniți în rugăciunile voastre, căci dragostea e mai puternică decât frica și deschide cerul.

Pomeniți-o și pe doctorița care mi-a deschis și alte perspective asupra tratării bolilor copiilor…. Mulțumesc

 

CE MAI MÂNCĂM ÎN POST?

Bună dimineaţa dragii mei!

Cred că întrebarea aceasta v-o puneţi adesea, aşa este?

Apropo, dvs ce mai mâncaţi în post?

Am întrebat şi eu în jurul meu ce mai mănâncă oamenii în post şi am primit un răspuns foarte interesant.

Unii mănâncă …. cărţi.

Da, aţi citit bine: cărţi. Mănâncă aşa cu zecile de pagini pe zi! Şi foarte diversificat şi delicatesuri, şi în felurite limbi.

Să vă povestesc despre un astfel de om:

Aseară pe la ora 19 şi ceva, pe când ieşeam de la şedinţa cu părinţii de la şcoala lui fiică-mea mijlocie şi fugeam să mă întâlnesc cu soţiorul meu ca să mergem împreună spre casă, observ, prin semiîntunericul bulevardului de pe centrul oraşului nostru, o mogâldeaţă cu o glugă pe cap. Apropiidu-mă, am identificat-o: era o veche cunoştinţă de-a mea, o doamnă minunată în vârstă, care cred că are peste 60 de ani!

De cum m-am apropiat i-am cuprins umerii, am salutat-o şi am întrebat-o:

          Ce faceţi? Unde mergeţi aşa târziu?

          Mă duc să termin de devorat cartea pe care am început-o dimineaţă.

          !? … am făcut ochii cât cepele! Ce carte? Unde?

          Cartea  x, n-am reţinut titlul. O citesc la librărie (există în oraş la noi o librărie deschisă până pe la ora 22, cred, unde poţi servi un ceai şi să lecturezi câte ceva…).

          A, interesant! Ce carte, repet eu căscată, de cine-i scrisă?

          De ..X

          … iar mă holbez ca prostu … De cine? Şi repetă repede un nume englezesc cu atâta dexteritate şi rapiditate, că n-am reţinut nicio literă. Cine?

          Cum n-aţi auzit de P. D. James şi de cărţile sale?

          !?

          Nu! Dar am să mă documentez. Şi am zbughit-o bezmetică în noapte, repetând în cap P. D. James.

Desigur, la engleza mea de baltă, n-aveam habar nici cum se scrie James (am uitat cu totul regulile de pronunţie!), d-apoi să mai ştiu a ceti în engleză roamne…, cum făcea cunoştinţa mea.

Astfel în dimineaţa aceasta, am făcut tot felul de combinaţii pe Google, ca să dau de capăt misterului. Eram curioasă ce carte citea doamna, îmi spusese că era vorba de asasinarea unei avocate… şi am găsit cărţile, dar desigur era titluri în engleză, şi erau destul de multe titluri. Hm! mi-am zis, ce tip de cărţi citeşte doamna mea! Şi mai ales în engleză! … şi doamna fusese soţie de teolog! Foarte interesant!

Şi aşa am decis să vorbim astăzi despre cărţi. Cum ne pot ele hrăni sufletul.

Dar înainte să vă povestesc despre cărţi, vă pun o nouă întrebare.

Sunt tare curioasă să aflu ce cărţi mai citiţi dvs.?

Care a fost ultima carte pe care aţi citit-o şi când aţi citit-o?

Din copilărie am iubit cărţile. Îmi amintesc cum o trişam pe mama ca să pot citi. Împrumutam de la bibliotecă cărţi şi după ce-mi făceam repede temele, puneam pe cartea de şcoală cartea de la bibliotecă şi citeam.

Sarmana mama, „îi ardea măseaua în gură de treabă” (o expresie moldovenească pe care o folosea des mama!) şi eu „maram” învăţam. Până într-o zi, când a venit şi mi-a luat cartea (cărţile) din mână să vadă ce citesc. Ştiu că atunci mi-a dat una zdravănă la fund, zicându-mi: „eu am atâta treabă şi tu citeşti cărţi?” Şi culmea, atunci chiar citeam Sfânta Scriptură, pe care o împrumutasem de la tanti bătrână din sat, tanti Ioana. Mi-o amintesc bine Biblia aceea era destul de mare…

Cu lacrimi în ochi, am pus deoparte Biblia şi m-am dus s-o ajut la treabă. Era tare necăjită mama, se mâniase pe bună dreptate. Noi eram atâţea şi ea era una, sărmana şi trebuia să facă atâtea treburi şi de mâncare.

Îmi venea să-i spun atunci că „nu numai cu pâine va trăi omu… „ dar când am auzit că mă roagă s-o ajut să facem de mâncare, m-am răzgândit. Abia atunci am simţit că mă roade stomacu, căci am uitat şi să mănânc cu cititul meu…

Când am auzit-o prima dată pe maica Siluana sfătuindu-ne să mâncăm dimineaţa în zi de post vreo 2-3 versete şi ne vor ţine de foame, n-am prea crezut-o. Dar acum ştiu că este adevărat ce a spus Domnul: „ Nu numai cu pâine v-a trăi omul, atenţie, v-a trăi, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu.”

Ce înseamnă să mănânci un verset? Să-l mesteci îndelung în măselile minţii şi ale inimii, să meditezi, să cugeţi la înţelesul lor şi să le laşi să te pătrundă.

Îmi amintesc o povestioară minunată:

Se povesteşte în cărţile noastre duhovniceşti (de spiritualitate ortodoxă), că era odată un călugăr care se retrăsese puţin din mănăstire la linişte să citească din Sfânta Scriptură. Şi la un moment dat a citit următorul verset: „o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani, ca o zi” (II Petru 3, 8).

Măi, se întrebă atunci călugăru nostru, cum o fi asta? O zi ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi? Şi a început să mediteze şi să se roage Domnului să-L ajute să priceapă acest verset. Şi a stat acolo cugetând la cel verset.

După un timp s-a ridicat şi a plecat spre mănăstire. Dar cu cât se apropia de mănăstire, i se părea ceva schimbat. Ba mai mult, când a ajuns la poartă, un călugăr pe care nu-l mai văzuse până atunci l-a luat la întrebări: că cine este şi ce vrea.

„Cum mă întrebi aşa, a zis călugăru nostru, nu mă cunoşti?” Eu sunt cutare călugăr, sunt vechi aici, mă ştie toată lumea, mă ştie părintele stareţ.

„Păi dacă-i aşa, a răspuns portarul, haidem la stareţ!”

Şi au pornit să-l caute pe stareţ. Călugăru nostru era tot mai nedumerit. Nu mai recunoştea mănăstirea, era cu totul schimbată. Când s-a întâlnit cu stareţul, nu era cel pe care-l cunoştea şi de la care luase blagoslovenie (binecuvântare – voie) să meargă un ceas la linişte în pădure. Ce se întâmplase, oare? Că doar un pic a zăbovit în pădure, şi acum a revenit şi totul e nou, e schimbat!

Cercetând în arhivele mănăstirii numele stareţului pe care îl cunoscuse călugărul, au aflat că acel stareţ a trăit în urmă cu 300 de ani.

„300 de ani? Imposibil! Doar dimineaţă era aici!”

Şi aşa a înţeles ce înseamnă „o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani, ca o zi”

Da! Să trăieşti cu gândul la Domnul e minunat şi se poate!

Cum?

Găsim răspunsul mai în josul paginii din epistola citată a Sf. Petru: „iubiţilor, aşteptând acestea („ceruri noi şi pământ nou”, deci rupte de timpul nostru), sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină. (II Petru 3,14).

Da! Pacea e Împărăţia lui Dumnezeu în noi! Când ai pace în suflet, cerul locuieşte în tine, dar când pacea pleacă …  !?

De aceea toată sârguinţa noastră este pentru păstrarea păcii.

Astăzi mâncăm toată ziua acest verset, repetându-l mereu în minte peste tot unde ne ducem: „Fericiţi făcătorii de pace că aceea fii lui Dumnezeu se vor chema!”

Fie  nouă, Doamne!

O zi binecuvântată tuturor!