Arhive etichetă: vointa

DE CE NU PUTEM POSTI?

Cred că nu putem posti cu uşurinţă pentru că ne-am învăţat cu anumite gusturi şi mâncăruri. Apoi că nu ştim prea bine ce înseamnă post şi apoi nu ştim cu ce să înlocuim animalierele. Ei bine ca să facem faţă la aceste”neputinţe” e nevoie să ni le clarificăm.

Nu tot ce numim noi bun, e bun. Nu tot ce-i gustos e bun şi hrănitor

Dumnezeu a creat tot universul şi a pus în el diferite legi. Dacă suntem atenţi observăm că şi în noi există anumite legi. Una dintre legi este instinctul de a mânca, instinctul nutriţional. Această lege a fost pusă în noi cu un anumit scop şi anume acela de a ne hrăni trupul. Instinctul hrănirii observăm că este însoţit de un sentiment plăcut. Această plăcere existentă î acest instinct are rolul ei. Dacă nu ar fi, noi nu am putea să mâncăm. Cred că cunoaştem câte ceva despre ce înseamnă să nu ai poftă de mâncare?

Bun! Dar în naturalul instict plăcut de a ne hrăni, se strecoară ispita care ne provoacă să reţinem şi să accentuăm mult prea mult senzaţia de plăcere în detrimentul şi paguba actului hrănirii în sine. Astfel am ajuns tot mai mulţi să numim mâncare bună doar mâncarea foarte procesată şi gustoasă, şi în special pe cea care conţine animaliere (cât încape de multe animaliere), rămânând astfel pe treapta joasă a plăcerii, nemaiavând grijă şi preocupare să ne ridicăm la o treaptă mai înaltă cum este hrănirea. Astfel plăcutul fiind principala preocupare a majorităţii celor care oferă mâncarea. Este o întreagă industrie care are grijă să ne ofere cât mai mult gust bun!

Pervertirea (alterarea) instinctului nutriţional prin accentuarea plăcerii ce-l însoţeşte duce foarte uşor la cuplite tulburări de alimentaţie cu care fiecare, măcar şi o dată în viaţă, ne-am confruntat.

Cu toţii căutăm să ne simţim bine, să ducem o viaţă cât mai plăcută, căuităm să ne împlinim şi să fim fericiţi. Pentru fiecare dintre noi însă a fi fericit este foarte diferit. Dar există o singură şi autentică fericire pe care o găsim doar la Cel Care ne-a creat. Găsindu-L pe Dumnezeu şi plăcându-ne să vieţuim cu El, toate prind alt contur, alt înţeles. Şi foamea îşi găseşte aici împlinirea!

Dar negăsindu-L, şi nehrănindu-ne cu El, orbecăim pe aiurea şi luăm frânturi de fericire de pe ici şi de pe colo. Şi o frântură de fericire poate fi mâncarea. Chiar şi o prăjiturică – două. Acestea oferă instant un sentiment de plăcere şi de bine. Ce urmează, ce mai contează? Trăieşte clipa! După aceea, fie şi potopul! Măcar să mor sătul. O viaţă avem, nu-i aşa? Cu astfel gânduri ne autosugestionăm şi cădem în plasa poftei, a plăcutului. Şi acum există destui potenţiatori de gust! Dând frâu liber poftei, devenim robi ai ei. Un pic azi, un pic mâine şi observăm că nu ne mai putem lăsa, devenim robi. E greu acest cuvânt!

Ce-i de făcut? Să rupem lanţurile poftei, aşa cum ne sfătuieşte Însuşi Dumnezeu când spune lui Cain în timpul luptei dinante de marele păcat al uciderii de frate: „Păcatul bate la uşă, dar tu biruieşte-l!”. Să luăm din faşă în serios ispita şi cu ajutorul Domnului s-o biruim.

Pentru a rupe lanţurile poftei e nevoie de voinţă. Apoi trebuie să vedem un rost în această luptă, să conştientizăm ce se întâmplă. Ce se întămălă dacă văd o gogoşerie, simt mirosul acela cuplit de imbietor şi cumpăr o gogoaşă şi o mănânc sau mă abţin. Că doar şi gogoşile sunt pentru oameni! Aparent e un lucru infim, dar în profunzime este foarte important. Între a te abţine de la o gogoaşă, fie ea şi de post şi a te mulţumi cu 2 mere, e o mare diferenţă!

E nevoie să conştientizăm că pofta este cea care ne poate distruge, ne macină sufletul şi trupul. Îndată ce conştientizăm că putem cu ajutorul Domnului să fim deasupra poftei, vom începe să urcăm spre înălţime şi Domnul ne va veni în ajutor.

Şi deabia de aici începe postul!

Despre el vom vorbi mâine.