Remedii pentru ispitele femeii moderne (VII): Alegerea greșită a modelelor de viață
ALEGEREA GREȘITĂ A MODELELOR DE VIAȚĂ
Da. Cu siguranță fiecare dintre noi am fost fascinați de unii oameni din jurul nostru și ne-am dorit „să fim ca ei”: O cântăreață, o pictoriță, o învățătoare, o femeie de succes…
A fost o vreme când le apucase parcă pe toate femeile dorința de dezvoltare personală, de afirmare publică, de mari formatoare… Au fost și lucruri faine și utile… Și pe mine mă acaparase dezvoltarea personală și diferite afaceri tip MLM… Frumos a fost căci chiar soțul m-a împins. Mi-a spus că e bine să mă implic în chestii din astea, n-o să câștigi cine știe ce bănet, dar o să mai înveți câte ceva… Și așa a fost. Am învățat câte ceva.
Durerea a fost că mi se cam urcase la cap manageria…, afirmarea publică, și nu mai aveam stare prin bucătărie și să legăn prunci… Slavă lui Dumnezeu care pe toate le rânduie și te aduce la locșorul tău… !
M-a ferit Dumnezeu de multe. Au fost femei care au căzut în plasă lăsându-și familia de izbeliște și hălăduind pe aiurea ca să-i salveze pe alții de boli sau de sărăcie. Unele și-au părăsit bărbat și copii și s-au cuplat cu cine știe ce dezvoltați… Că aproape toți liderii ăia care te fascinau prin seminarii și cărți de dezvoltare personală au divorțat de primul soț/soție…
Am băgat de seamă că nu prea existau femei de succes cu trei-patru copii și cu primul soț.
Eu propun să avem răbdare să ne creștem copiii și să ajutăm soțul și, când ne mai degrevăm de sarcini, ne putem ocupa și cu seminarii și turnee de dezvoltare personală… Dar este inadmisibil să lași copilul prin vecini sau la te miri cine și tu să pleci la cursuri sau programe de formare… Și să neglijezi soțul cu săptămânile că tu nu ai timp…
Dar haideți s-o ascultăm pe maica Siluana:
7. ALEGEREA GREȘITĂ A MODELELOR DE VIAȚĂ
Există un singur model: Maica Domnului!
Aducând-o înlăuntrul nostru pe Maica Domnului prin rugăciune, ea ca persoană, noi avem această calitate, fiind persoane, de a ne întrepătrunde reciproc. Când eu mă uit la Gherghina…, Deci când eu îmi aleg un model din lume, acel model vine cu tot conținutul ei, (a Gherghinei n.n.) pătrunde înăuntru… Mie mi se pare că o imit din afară, dar din clipa în care eu intru în admirație, psihismul meu se dechide psihismului ei și pătrunde cu totul, cu toți gărgăunii ei, nu numai cu cele plăcute la vedere, și deodată simt nevoia să-mi bag ceva nu știu unde (se trage de obraz) să fiu mai umflată, să-mi fac buzele mai nu știu cum. Nu e dorința mea, sigur sunt femei care doresc asta, e dorința modelului tău.
Deci să închidem ochii, să nu primim niciun model din lume pentru că, chiar dacă există credincioși, pentru că în lume există acest amestec dintre voia lui Dumnezeu, voia omului căzut și voia diavolului care vine și ne ispitește. Și atuncea, să ne orientăm femeile către Maica Domnului. Rugăciunea către Maica Domnului o aduce prezentă înlăuntrul nostru, pătrunde înlăuntrul nostru, noi pătrundem în ea, ca subiect, are Părintele Stăniloae o expunere în acest sens foarte frumoasă, și ea lucrează în mine asemănarea mea cu Dumnezeu. Deci acum, având-o model pe Maica Domnului eu devin eu ca nimeni altcineva. Deci modelul meu sunt eu sfânta. Sfânta din mine e modelul meu. Dar pe care eu nu-l văd, nu pot să mi-l imaginez, n-am o poză, n-am un film cu mine sfântă, ci este în potență înlăuntrul meu. Și Dumnezeu prin rugăciune lucrează această potență. Maica Domnului prin prezența ei lucrează această potență și voi fi uimită… Ia uită-te la mine cum sunt!
Eu încă mai am, eu maica Siluana, de lucrat și mi-e rușine când oamenii îmi sărută mâna, îmi mulțumesc. Mie rușine pentru că eu, înlăuntrul meu, mai știu și eu pe celelalte, pe cele dinainte (vă simțiți nevrednică de admirația oamenilor, adaugă părintele) total nevrednică sunt cu adevărat, dar în același timp lucrarea lui Dumnezeu care a făcut-o la strigătele mele, cât au putut ele, deci este o lucrare care mă face pe mine eu, mă face pe mine maica Siluana. Și sper să mă mai facă, că nu-s gata. Vai de mine!
Deci modelul este sfântul din noi. Și nu sunt doi sfinți la fel. Și atunci nu intru într-un tipar.
Își bate joc dracul de nu se mai poate. Dacă au apărut acum modelul cu pantalonii rupți în genunchi, toate femeile, inclusiv și cele creștine, își crapă, bre, pantalonii… Și te duci la locul de muncă cu pantalonii rupți… (Trebuie să le mutăm din zona aceasta a copierii, adaugă părintele) Auzind glasul modei: Proastelor, vă mănânc banii! Proastelor, fac din voi ce vreau! Ăsta este sloganul lor! Asta face moda. Le mănâncă banii fără nicio… Ne crăpăm… Două babe văzând două tinere cu pantalonii crăpați în genunchi au zis: Ia uite, maică, la astea câte mătănii fac de li s-au rupt pantalonii! (Și se ține de obraji compătimitor)
Repet: Modelul nostru este sfânta din mine, pe care o lucrăm numai cu ajutorul lui Dumnezeu și a Maicii Domnului și cu ajutorul sfinților. Pentru că eu dacă mă rog sfintei mele ocrotitoare, Sfântă Agripina, Ecaterina, roagă-te pentru mine, ea vine, îmi aduce puterile ei, realțiile ei cu Dumnezeu, ca eu să devin eu, nu să devin copia Veronicăi, că atunci ce facem? Umplem peretele numai cu o singură icoană? Toți suntem icoane unice în icoana vie a lui Dumnezeu (icoane vii ale lui Dumnezeu, pr)
Cuvânt pentru credincioasele Bisericii Sfântul Nicolae Dintr-o Zi din București
În primul rând mă bucur pentru voi că aveți așa un părinte, un duhovnic. Acuma smerește-te părinte. (zâmbește) Apoi, vreau să vă spun că vă iubesc, chiar dacă am fost mai dură. Vă iubesc pe voi, sfintele, minunatele. Să nu primim gândul că asta nu-i pentru mine. Toți suntem chemați la sfințenie fiecare după puterea lui și fiecare suntem minunea asta care transformă răutatea în bunătate cu ajutorul lui Dumnezeu.
Vă iubesc, vă admir, mă rog pentru voi, vă doresc să aveți toate darurile de la Dumnezeu și să învățați și pe bărbați să devină și ei poftitori de sfințenie. Spuneți NU tuturor inițiativelor bărbatului la păcat. Nu vă temeți că-l pierdeți. Spunea cineva că dacă nu fac ce-mi zice pleacă cu altele. Înseamnă că te consideră un obiect. Du-te la altă vitrină de unde să-ți iei alt obiect.
Cereți de la Dumnezeu puterea de a spune NU păcatului, să nu vă transforme niciun bărbat în obiecte de plăcere sau de mândrie: Nevasta mea! (se strâmbă precum fac grandomanii). Deci am încredere în voi că puteți face treaba asta. Rugați-vă pentru soții voștri ca să-i puteți transforma din țărănuți (mai plăvani, mai plăvani!, adaugă părintele râzând)… Se spune că la bărbați centrul violenței și cel al tandreței sunt în același loc (și arată cu mâna la ceafă) și atunci depinde de femeie… Să-i aducem la biserică. Nu așa…, ci cu rugăciune, cu tandrețe, pe pomelnic la început, dar mereu și mereu să vadă el transformarea mea și eu, transformându-mă, să-l văd pe el. El este o minune. Darul lui Dumnezeu. Dar dacă este de la dracu, să-l lăsăm să plece în împărăția lui. Dar nu… Hai… !
Deci vă iubesc și am încredere în voi și mă iertați.
Remedii pentru ispitele femeii moderne (VI): Ispita cochetăriei
Ispita cochetăriei
Cochetărie? Adică să te aranjezi?
Șlampădă…?
Extreme.
Nu am avut de lucru cu cochetăria… Arareori ….
Dar poate fi mare bătaie de cap. Și mare ispită. Și păcat. Și de multe ori e tare camuflată treaba asta. Că una e să te îngrijești, să te speli, să ai grijă să te piepteni și alta e să faci din astea „operă de artă”…
Hai să vedem ce spune maica Siluana despre cochetărie…
- ISPITA COCHETĂRIEI
Pr: Machiaj… La ce ți-ar folosi? Mă simt mai bine cu mine…, răspunde femeia… Femeia creștină poate folosi chestiile astea de cochetărie?
M: Mă iertați dar toate acestea erau însemnele curviei. Deci când le pun, o curvă plânge că nu i-am dat de lucru. Ăsta este adevărul: vreau să provoc, vreau să plac, să-mi plac mie. Eu când mă privesc, mă privesc cu ochiul prădătorului, cu ochiul bărbatului care ar putea să…
Atenție sunt două feluri de curvii: curvia în care te duci cu trup cu tot și curvia ca dorință refulată, eu nu sunt ca... O fetiță mi-a spus, atunci când era moda cu burtica goală, buricul gol…, și eu i-am spus: de ce te îmbraci așa, știi că băieții…, nu ești cuminte? Și ea mi-a răspuns: Ba da, sunt cuminte și vreau ca ei să mă ciupească și eu să le spun: Ia mâna de pe mine că eu sunt cuminte!
E un mod de a arăta celuilalt că sunt curvă, imițând comportamentul curvesc. Ce înseamnă curvie? Înseamnă desfrânare. Ieșirea din frâul cumințeniei care mă face să mă arăt în frumusețea mea reală, care crește pe măsură ce mă machiez cu darurile Duhului Sfânt. Șalul mă face o fire profundă, blândă. Apa și mâncarea curate cu rugăciune îmi face tenul curat. O frumusețe a sufletului care trece prin trup.
Când te uiți la tine ca la un obiect, devii obiect. Mă rog mult pentru surioare. Iertați-mă că am fost dură… (Pr: E bine. Pentru că noi vrem să le îndreptăm calea spre mântuire).
Acest duh de curvie… Suntem atacați. Să zicem: Doamne apără-mă. Eu mă lepăd de satana, mă unesc cu Tine. Iar față de femeile care desfrânează să ne fie milă în loc să le judecăm. Îți dai seama că ai ispita duhului curviei dacă judeci pe aproapele. Când spui: Ah, alea… E un fel de invidie… Să vă fie milă. Să vă dați seama ce durere, ce tragedie, ce cădere, cât suferă acel suflet, acea inimioară, cât suferă că a căzut și a devenit un obiect de consum pentru ceilalți. Și atunci mila față de, rugăciunile pentru femeile desfrânate, pentru femeile căzute…
Mai auzi pe câte unii că zic că bărbații sunt de vină, că ei sunt cei care plătesc și care vor, dar dacă n-ar avea nicio femeie care să se ofere, ce-ar face? S-ar iubi cu bani. Ar cădea în iubirea de argint.. (Zâmbește)
Deci să ne fie milă, să ne rugăm pentru femeile care n-au ajuns să descopere demnitatea de femeie și să căutăm acea podoabă lăuntrică, cea care o face pe femeie cu adevărat frumoasă. (podoabele virtuților, să schimbăm podoabele, adaugă părintele) Da. Puțină rugăciune. Eu mă rog foarte puțin. Vai de mine, și am rămas și fără dinți, și când mă rog, măicuțele îmi spun că sunt cea mai frumoasă (zâmbește).
Da. Așa este ieșirea din această ispită… Și s-o privim ca pe un păcat. Până la urmă, și ca duhovnic, cu dragoste așa, îi spuneți: Alege. Dacă vii așa unsă, Hristos îți spune Nu te cunosc. Și eu pot să i te dau, dar dacă tu ești unsă pe buze…
Da, dacă tu te duci într-un loc unde trebuie să te îmbraci în costumele alea de specialist, sigur un pic de machiaj cu bun simț, te face… Sunt aparatele astea de filmat… Și eu m-am dus odată la o emisiune și au venit să mă dea cu nu știu ce ca să nu lucească camera… Da, sunt situații… Dar dacă vii la Hristos așa, El nu te cunoaște.
Pr: Deci dacă lucrezi la un birou, trebuie să te îmbraci tip office, nu e păcat?
M: Nu, nu, e ca o uniformă, dar dacă ai un loc de muncă unde uniforma e până la chiloți, îți schimbi locul de muncă. (deci nu intri în duhul acela…, pr) Da. Era o femeie, credincioasă săraca, bine sunt de acord să nu port fustă scurtă, dar să mi se vadă și mie așa un pic piciorul în biserică…
Vedeți duhul acesta al curviei este foarte activ în lumea asta și ne atacă. Și ne atacă pe toți. Nu se uită că e mare, e mic… Și atunci zicem mereu: Doamne scapă-mă! Doamne miluiește-mă!
Remedii pentru ispitele femeii moderne (V): Ispita trofeelor
Ispita trofeelor
Când unei femei îi intră ceva în cap, nu i-l mai scoate nici cu slujbe… Vrea și pace. Până are, că după aia vrea altceva. Sau altcumva acel ceva. N-ar fi domnule și femeia asta mulțumită de ce este …
Aveam o prietenă. Tare mai era nefericită săraca că nu era măritată. Mă și io care n-am vrut …
Da. Uite-așa ne chinuim dorind tot ce au alții…
Mare lucru este mulțumirea! Abia acum mi-am venit și eu pe acasă: Am vrut și eu destule trofee. Acum acestea zac aruncate deoparte… Nu le-am prețuit… Nu le prețuiesc… Acum știu ce este demn de dorit… Dar la tinerețe…
Haideți totuși s-o ascultăm pe maica Siluana:
- ISPITA TROFEELOR
Să aibă ca trofeu: un bărbat, un copil, o casă…
Panica femeii singure
M: Femeia necăsătorită să meargă în vizita la o prietenă măritată. Da. Nu știm ce cerem. Maică ce să fac să mă mărit. După ce se mărită întreabă: Maică e păcat să divorțez?
Nenorocirea este că noi transformăm dorința în dorința de obiecte. Transformăm realitatea în obiecte: bărbatul este un obiect, copilul este un obiect, mașina este un obiect. Bărbatul nu mai este o persoană care mă unește cu Dumnezeu, cu care cresc ca persoană. Deci singura soluție, pentru cine vrea să fie creștin, să fie cu Dumnezeu, și asta e valabil pentru toată lumea: dorința noastră este orientată spre absolut. Nu ne mulțumim cu puțin. Deși mi-am procurat bărbat, dorința mea nu e mulțumită. De ce? Pentru că dorința mea vrea absolutul, îl vrea pe Dumnezeu. Și când îl vrea pe Dumnezeu, bărbatul devine darul lui Dumnezeu și lucrarea lui Dumnezeu în mine. El îmi arată neputințele mele. Eu îi văd neputințele lui și mă rog. Împreună ne ducem mai spre Dumnezeu.
Și aici este foarte important să înțelegem că Dumnezeu, în cuplu, în familie ne dă puterea să-l ajut pe celălalt să devină el, nu să devină ca mine, nici ca mama, nici ca tata. Modelul este: tu ești o minune care ești încă în potență. Mie, Dumnezeu îmi dă dragoste și putere să te ajut să devii cum vrei tu și cum vrea Dumnezeu, iar tu mă ajuți pe mine să devin cum doresc eu, cum sunt eu și cum vrea Dumnezeu. Și copiii mei sunt darul lui Dumnezeu pe care eu îi slujesc ca să devină cum vrea Dumnezeu, nu cum vreau eu. Să te faci judecător că așa sunt eu… Da? Să renunțăm a transforma oamenii în obiecte. Apoi cu obiectele. Să renunțăm să transformăm obiectele cu obiecte în sine. Ele sunt mijloace ale unirii omului cu omul, mijloace de slujire a omului. Îmi doresc o mașină ca să ajung mai repede la serviciu. Dar dacă văd că nu se mai poate circula cu mașina în București, îmi doresc o trotinetă… Faptul că eu le transform în obiecte în sine, arată că eu sunt căzut din demnitatea mea de om, de creștină, de relație vie cu Dumnezeu în care toate se transformă.
Femeile singure
Femeile singureau șanse la sfințenie mai mare decât cele măritate, care potrivit învățăturii Apostolului, se străduiesc să placă bărbatului. Ș-apoi femeia singură nu e singură. E cu Domnul. Ce sfinții sunt singuri? Să se roage pentru toți colegii de serviciu. Dacă e profesoară, pentru toți elevii… Apoi ele se pot bucura de prezența lui Dumnezeu în intimitate. Altfel citește Sfintele Evanghelii o femeie căsătorită și altfel una necăsătorită. Și sunt femei căsătorite care se duc și citesc acatiste, paraclise cu orele și-și lasă bărbatul la televizor și copilul pe tabletă. Aici e prăpăd. Pentru că noi trebuie să slujim. Trebuie să fim prezentă și cu soțul, și cu copilul. Asta este crucea mea, asta este slujirea mea. Și atunci pot să ascult o slujbă pe aparat, o cântare. Pentru că eu slujesc. Pe când cea necăsătorită să citească și pentru cea căsătorită… O mămică mi-a spus că copilul nu-și mai face acnonul. Fă-l tu. Soțul nu merge la biserică. Fă tu un canon pentru el. Ce canon faci pentru tine, fă și pentru el. Gândește-te când ești singură că sunt copii singuri… Doamne Iisuse Hristoase miluiește pe toți copiii care nu Te cunosc. Și această putere pe care o dă Dumnezeu în inima noastră radiază la mii de kilometri, radiază în toată lumea către cei care sunt singuri și-i ajută.
Pentru cele singure e mai ușor. Dincolo crucea e mai grea și răsplata e mai mare. Ca și în călugărie, că nu sunt atâtea boli, atâtea griji cu copiii, cu soțul, sunt o mulțime de griji grele pe care creștinul din lume trebuie să le trăiască cu Hristos și e mult greu. Și atunci noi, care suntem mai deoparte avem datoria, avem chemarea să-i ajutăm pe cei din lume, să facem rugăciunea pentru cei care sunt bolnavi, pentru cei care sunt în nevoi, pentru femeile neiubite care sunt bătute, să ne rugăm pentru ceilalți pentru că noi aducem această unire a noastră cu Dumnezeu să fie în slujba celorlalți. Nu ca să le dai covrigi și să faci asistență socială, ci asistență duhovnicească. Duhul care vine în tine să-l radiem către ceilalți.
Ispita celor din mănăstire e să idealizeze viața celor din lume, neștiind greutățile , iar cei din lume să idealizeze viața celor din mănăstire.
Și în lume și în mănăstire, omul poartă povara păcatului neamului său, poartă deprinderile rele, ispitelor demonice și lupta e la fel de grea. Pentru că problema este ănlăuntrul nostru și nu în afară. Îl primim pe Dumnezeu înăuntrul nostru, ne acceptăm răutatea noastră, acceptăm neputințele noastre și lucrăm cu harul, vom găsi bucurie, mângâiere și împlinire acolo unde suntem. Și Duhul Sfânt ne va învăța pe fiecare care este mai multul nostru. În loc să devin mai mult aici (și arată la cap), ar trebui să fac mai multe, mutând mai multul aici (la inimă). De exemplu: eu pot să fac, eu zic: eu nu las niciodată vase în chiuvetă, nu las dezordine în casă. Eu ca femeie sunt preoteasă, sunt preotul casei mele. Că spăl eu vasele, că mă ajută copiii, că mă ajută și soțul, dar eu administrez această armonie, să fie frumos. Eu învăț copilul să nu lase farfuria nespălată, să-și strângă firimiturile. Eu sunt dirijorul armoniei casei mele. Pentru asta însă eu trebuie să fac armonie înlăuntrul meu. Să prind imediat ce este urât în mine, ce este rău în mine și să-l dau lui Dumnezeu pentru vindecare. Așa apare mai multul din lăuntru.
Sunt femei care spun: Nu m-am căsătorit! Sufăr că nu m-am căsătorit. Și le întreb: Ai tu dureri, tulburări în trup că îți dorești bărbat? Nu. Nu poți să-ți duci valiza ca să nu pierzi trenul? Atunci care? E o idee (și-și duce ambele mâini la cap). Eu înțeleg că sunt femei care au o deschidere către întâlnirea trupească mai mare și acestea se și mărită mai repede sau o iau razna. Dar dacă nu ai asta…, i-ai respins pentru că nu te-a preocupat asta. Și atunci dă slavă lui Dumnezeu. Intră în categoria fecioarelor , de care vorbește Sf. Ap. Pavel, și bucură-te. Nu-ți trebuie bărbat… Ca să ce? E o idee… Mai e și concepția celor din jur: Vai, nu te-ai măritat. De ce? Nu m-a cerut nimeni. Ăsta-i adevărul. (corect, pr) Nu m-a cerut cineva care să-mi placă…
Pr: Taina aceasta mare este… Încă sufletul acela potrivit… Să fii mireasa lui Hristos.
În Sfânta Biserică există trei categorii: căsătorit, călugărit și celibatar. E mai greu celibatul, pentru că există ispita delăsării, la uitare la filme, la telenovele, la omorârea timpului, ispită de care femeia căsătorită este scutită, n-are timp… dacă e sănătoasă mintal, că există și care stau la televizor și restul familiei… E o boală… Deci în sensul acesta este mai greu pentru femeia singură să nu-și omoare timpul cu frivolități. Dar arta te poate salva.. Dacă citește o carte bună, ascultă muzică bună, clasică, simfonică. Să asculți muzică este o lucrare care nu este numai pentru tine. Ființa ta intră în armonie și această armonie intră în inima ta și se răspândește. Noi suntem una. Și inima răspândește aceste trăiri ale ei în tot cosmosul. Și atunci tot cosmosul este influiențat de trăirea mea. Și atunci fug de frivolitate.
Remedii pentru ispitele femeii moderne (IV): Ispita mâniei
ISPITA MÂNIEI
Hm… Mânia feminină!? Isteria mai degrabă… Nu așa sunt femeile etichetate? Niște istericoase… Nu le intră nimeni în voie. Mereu nemulțumite și furioase…
Mare binecuvântare este pentru om femeia blândă, liniștită, smerită, dulce…
Povești!
D-apoi cum să fii calmă când mereu se găsește cineva să te calce pe nervi. Nu poți să ai și tu oleacă de liniște domnule! Mereu se găsește cineva să vrea ceva de la noi, femeile. Da, știți ceva? Mai lăsați-ne și în pace! Așa ar fi corect, nu? Dar creștinește?
Haideți să vedem ce ne spune măicuța Siluana și despre trebușoara asta cu mânia…:
- ISPITA MÂNIEI
Pr Vasile Ioana: Măicuță există femei care țipă
Se pare că, potrivit unor oameni de știință, acest comportament este ancestral. Când veneau invadatorii într-un ținut, bărbații se apărau cu pietre și cu bâte, iar femeile se adunau toate la un loc își adunau copiii în mijlocul lor și țipau. Și știți că prin țipete s-au dărâmat și zidurile Ierihonului. Deci femeia când își pierde controlul, redevine primitivă și crede că o să cadă zidurile Ierihonului, care este comportamentul celuilalt, voia celuilalt care este diferită. Aici trebuie să ne aducem aminte că nu mai suntem în epoca Ierihonului, eu nu sunt o femeie primitivă care să-mi dau drumul să urlu când sunt în pericol, ci sunt o femeie creștină care poate să apeleze la Dumnezeu să-i transforme acest urlet în o fire blândă, o acțiune înțeleaptă, hotărâtă, dar înțeleaptă.
Doi: aceste izbucniri necontrolate din partea femeilor vin și din faptul că femeia, omul în general, nu știe să-și administreze emoțiile negative. Și mai ales copil fiind. Un băiat a mai țipat, a mai înjurat. L-a lăsat că, de, e băiat. Fata? Pac, n-ai voie! N-ai voie! I s-a interzis să-și exprime furia, frica. Da și frica… Ce, n-ai de ce să-ți fie frică. Nu-i nimica! Așa a fost învățată să-și nege sentimentele, să le refuleze. Și când se umple prea tare sufletul, ca o oală din aceea sub presiune, țâșnește pe de lături.
Acum sunt tot felul de sfaturi pentru vindecare și mulți spun că este bine să ne exprimăm sentimentele și poate că aceste doamne care țipă fără jenă poate au aflat de pe undeva, de la vreo terapeută, că exprimarea sentimentelor e sănătoasă. Nu! Este foarte dăunătoare! Și nu numai pentru cel din față, ci și pentru cel care și le exprimă. Deci și negarea, și refularea și exprimarea sunt modalități nocive de trăire a emoțiilor negative. Singura modalitate sănătoasă este acceptarea sentimentului și chemarea lui Dumnezeu în el. Numai El poate să vindece acest primitivism din noi.
Și mai mult decât atât, să vezi o doamnă atât de bine aranjată…
Am văzut odată o doamnă frumoasă, aranjată, cu pălărie…, în troleu. Și la un moment dat, când soferul a fost nevoit să pună o frână, toată lumea s-a dezechilibrat și un bărbat a căzut peste doamna respectivă. I-a căzut pălăria. Și-a ridicat pălăria și a început să urle. Înjurături atât de vulgare și o voce atât de stidentă… Și cu pălăria a dispărut și domnia, a intrat acea femeie primitivă care, din păcate, s-a emancipat învățând vulgaritatea. Din păcate, femeia modernă, copilele, le văd la școală, învață să înjure ca băieții, care-și bagă… Ce-ți bagi fetițo? Degetele în gură… Este o cultură a vulgarității, cuvinte vulgare. Sau să-i zici unei fete: Fato! Sau când se adresează unei femei: Măi, femeie! Ca și cum femeia ar fi ceva… Deci cuvintele au căpătat o alură vulgar-agresivă.
Soluția este: N-ai cum să nu te înfurii. Furia vine în fața nedreptății, în fața urâtului. Fie că e realistă, fie că e subiectivă, fiecare… Dar în clipa în care vine. Strigăm la Dumnezeu: Doamne vindecă sufletul meu! Sunt furioasă! Dac-o întrebi pe una care e furioasă de ce e furioasă: Ce? Eu nu sunt furioasă! (cu ton furios). Eu sunt furioasă? Cine eu? Tu m-ai înfuriat. Mă pricep, nu? Femeia primitivă din mine țâșnește… (Râde) Atunci trebuie să ne recunoaștem: sunt furioasă, sunt invidioasă, sunt speriată. Doamne vindecă sufletul meu. Vino Doamne în frica mea, vino Doamne în furia mea, vino Doamne în invidia mea. Cu cât suntem mai mult OK, cu atât ele vin, (cresc, zice pr)… Când ele (motivele de furien.n) vin…, noi trebuie să fim un laborator de transformare a primitivei în sfântă.
Dar se poate ca în timp ce ne exprimăm emoția să ne și rugăm. Că sunt două dimensiuni paralele. Și vom observa că dacă ne rugăm, și cu iubire, vom observa că celălalt nu e așa de afectat, că vocea mea coboară și se micește, pentru că lucrează Dumnezeu din adâncul acela despre care am tot vorbit.
Femeia trebuie să accepte că sunt situații atât de enervante, atât de rele, încât nu poți să nu ai emoții negative. Doamne Tu vino în aceste emoții ale mele și învață-mă să le trăiesc creștinește. Și atunci furia devine furia împotriva diavolului, împotriva păcatului și nu a persoanei. Apoi invidia o să vină cu partea ei de sus bună: Și eu am să mă rog atâta, și eu am să mănânc ardei grași în loc de… de pizza. (Zâmbește)
Și când vine un val din ăsta… Ziceam eu odată părintelui meu: Părinte când mă înfurii parcă nu mai sunt eu, parcă sunt un drac. Și mi-a pus mâna uite așa pe cap cu blândețe și mi-a zis: Aia ești tu, Eugenia. Atunci eram Eugenia… Am acceptat. Animalul ăsta, dracul ăsta sunt eu. Doamne vindecă-mă. Doamne scoate-mă.
Deci acceptând că suntem rele, că suntem furioase, că suntem nesimțitoare, că suntem egoiste și să zicem: Doamne, mi-ai dat Tu toate aceste defecte ca eu să le transform în calități? Ce onorată mă simt! Defectele mele sunt talanții mei.
Remedii pentru ispitele femeii moderne (III): Ispita lăcomiei pântecelui
ISPITA LĂCOMIEI PÂNTECELUI
De ispita lăcomiei pântecelui nu scapă om sub soare. Sunt forme subtile de amăgire, dar și grosiere, cum ar fi înfulecarea cantităților industriale de mâncare….
Cele subtile, gen umblarea după delicatese și finețuri, nici nu sunt considerate de către majoritatea dintre noi ca fiind păcat.
Când am citit cartea
am înțeles mult mai mult despre capcanele acestui demon al lăcomiei pântecelui.
Da. Important este să recunoaștem ispita și să ne rugăm Domnului să ne ajute s-o biruim.
Dar s-o ascultăm din nou pe măicuța Siluana:
- ISPITA LĂCOMIEI PÂNTECELUI
Omul nu se hrănește doar cu mâncare. Se hrănește și sufletește, cu frumos, cu răgaz, cu emoții. Foamea noastră este după emoții bune. Ei în momentul în care omul, ființa umană, femeia mai ales, nu se mai bucură, nu mai mulțumește, nu se mai iubește, nu se mai hrănește cu aceste emoții înalte penetrate de harul lui Dumnezeu, atunci se repede către bunătățile cele pământești, care sunt bune foarte ca să ucidă. Din ce în ce mai mult, mâncarea pe care o mâncăm este nemâncabilă, este nemâncare. Are tot felul de stimuli de plăcere, tot felul de chimicale care de fapt provoacă plăcere la gust și ne otrăvesc înăuntru, ne îmbolnăvesc prin lăuntru. Și care îmbolnăvirea principală este această…
Acum să privim această boală a lăcomiei pântecelui ca pe o boală psihologică. Intestinul nostru s-a îmbolnăvit din cauza felului în care ne hrănim, fie că mâncăm în emoții negative, fie că mâncăm mâncăruri nenutritive, și el nu mai lasă să treacă nutrienții, el și-a pierdut această calitate de trecere de la lumea văzută la lumea nevăzută, nu mai trec nutrienți în sângele nostru, deci nu ne mai hrănim în adevăratul sens, ci trec bucăți de alimente pline de otrăvuri cu care organismul nu are ce să facă. Ni se îmbolnăvește ficatul, se depune… și, cu cât mâncăm mai mult, cu atât ne este mai foame. De ce? Pentru că realmente organismul are nevoie de nutrienți. Dar ce mâncăm noi nu ne hrănește. Și aici postul, și mâncatul legumelor, a hranei vii cât mai curate, cât mai organice, să le spălăm bine dacă nu avem posibilitatea să le luăm organice. Deci mese întregi, de fructe și de legume ne ajută. Apoi se mai adaugă enzime… Să consulte un naturist care să le ajute să vindece intestinul că deja nu mai ai cum să lupți. Tu iei hotărârea să nu mai mănânci mult, dar organismul are nevoie de acea hrană cu nutrienți, de hrană. Și noi îi dăm mâncare care nu devine hrană.
O altă modalitate este să savurăm mâncarea. Nu cum facem de obicei mâncând cu ambele mâini. Să savurăm, să mestecăm mult cu rugăciune. Pentru că hrana fără Dumnezeu este otravă. Hrana lui Dumnnezeu este Euharistie. Și să zicem Doamne Iisuse, măcar de 3 ori în timp ce mestecăm o îmbucătură. Și mestecăm până mâncarea din gură devine lichidă. Și să ne gândim la Dumnezeu. Pentru că harul lui Dumnezeu unindu-se cu hrana își face lucrarea cu adevărat.
Să ne rugăm înainte de a băga ceva în gură. Să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea puterea să renunțăm la tot ceea ce este otravă. La zahărul alb, la făina albă, la dulciurile acestea. Aceste lucruri îmi dau iluzia, ca și alcoolul, îmi dau iluzia că e bine, că am scăpat de suferință, dar de fapt mă otrăvesc și mă distrug. Deci discernământ în alegerea mâncărurilor.
Și ar mai putea să facă ceva: de câte ori îi e foame și-i vrea să mănânce, să se gândească la cineva drag și să zică: mi-ești drag că te-aș mânca! Doamne îl iubesc pe N. l-aș mânca ce drag îmi este. Această deschidere a iubirii, ca să ne hrănim prin iubire mai temperează… Schimbă… Schimbă metabolismul.
Ispita cafelei.
Cafeaua este un aliment care stimulează sistemul nervos, adună energia din diferite zone ale ființei și o duce în altă zonă unde să ne dea putere, dar până la urmă ne distruge energia. Dacă o bem cu măsură, mai ales cele care sunt hipotensive, ea poate să fie un aliment folositor. Dar dacă a devenit dependență, atunci este otrăvitor. Vă recomand să procedați după sfaturile date de un părinte de la muntele Athos către o stareță pe care o sfătuia să-și facă treburile dimineața, să-și facă programul zilei, apoi să mănânce ceva și să bea o cafea și să intre la priveghere. Pentru că prin rugăciunile din timpul privegherii anulezi efectul nociv al cafelei.
Este o erezie mare că prin alte părți și preoți înainte de Liturghie își beau cafeaua.
Deci avem nevoie de această jertfă. De ce îi este omului greu să se lase de cafea? E deprinderea. Faptul că organismul s-a învățat cu acest drog, că e un drog, și în clipa în care renunțăm la drog, vine sevrajul. Adică apar suferințele: dureri de cap. Cel care nu-și bea cafeaua de dimineață are dureri de cap. Acesta este un semn că este foarte mare cantitate de cofeină în sânge și am nevoie de purificare. Atunci îți alegi o săptămână să te purifici, să nu bei cafea. Să bei apă proaspătă și ce te-o mai învăța medicul tău. Și să rabzi aceadtă durere pentru Hristos.
Să le învăț eu ceva, să-și ia în termos cafeaua și să o bea după Sfânta Liturghie.
Remedii pentru ispitele femeii moderne (II): Ispita trecutului
ISPITA TRECUTULUI
Această ispită este destul de complexă, dacă pot spune așa. În discuția Părintelui Ioana cu maica Siluana sunt atinse unele aspecte, care privesc în mod special relația soției cu soțul. Există însă un aspect cu care se confruntă multe femei și anume blocarea lor în trecut și neputința propriei iertări. Și se tot duc acolo în trecut și tot îl reînvie și așteaptă ca să le fie bine. Treaba asta e bine s-o rezolvi o dată pentru totdeauna printr-o spovedanie completă și sinceră și prin lucrarea Seminarului Iertării
La fel este valabil și în relația cu soțul sau cu cei din preajma noastră: să iertăm și gata. Nu mai dezgropi morții: că ți-a făcut și ți-a dres ieri și alaltăieri și acu trei ani…
Din nefericire există unii oameni care nu pot ierta ușor… Și mai mulți din aceștia sunt bărbați… Noi, femeile, greșim tare mult cu vorbăria. Trăncănim într-una și e imposibil să nu supărăm. Bărbații au mai multă nevoie de tăcere. Să păstrăm discuțiile mondene pentru întâlnirea cu prietenele, până ce vom deprinde tăcerea lângă soț… Asta așa…, după 40 de ani… , când ne mai vine mintea la cap…
Dacă e ceva ce mi-e greu să port, e durerea când nu sunt iertată… Unii zic că e bine așa, că dacă te iartă repede, tu vei continua să tot greșești… Oricum ar lua, tot greșim. Noi, femeile… ce putem face? Să ne rugăm și să iertăm mereu din toată inima pe toți. ținerea de minte a răului e un vierme care roade ca un sfredel…
Astăzi este începutul mânturii!
Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul. Să ne bucurăm și să ne veselim întru ea!
Să fim bune, dragile mele!
Eu am crescut într-o totală libertate. Nu m-a controlat nimeni și nici mie nu-mi place să controlez. dar, din nefericire, există suflete care sunt chinuite de boala aceasta de a-i controla pe alții – când a venit? când a plecat? ce face? unde este? – de a le ține evidența și, când ți-e lumea mai dragă, ți le toarnă pe toate , și pe cele de ieri și pe cele de anu trecut…
S-o ascultăm pe măicuța Siluana:
2. ISPITA TRECUTULUI
Părintele Vasile Ioana: Cum scapă femeile de ispita reamintirii (reproșării) soțului de trecutul lui mizerabil
Scapi învățând în primul rând să-ți iubești soțul creștinește. Noi nu prea iubim creștinește, iubim omenește, sufletește și această dragoste sufletească, acest mod de-a iubi, se bazează pe îmi place-nu-mi place. Fiecare speră să obțină de la celălalt ce-i place lui și să îndepărteze ce nu-i place. Modalitatea bărbatului de a îndepărta ce nu-i place la femeie e mai simplă: se strâmbă, o înjurătură și pleacă… Femeia, poate să plece și să se strâmbe, că bărbatului nu-i pasă. Scoate sticla de bere din frigider și zice: las că se-ntoarce ea. Deci omenește vorbind. Și atunci, femeia adună aceste ieșiri, aceste bădărănii, aceste violențe, aceste scăpări ale bărbatului, care sunt inevitabile (și dese din păcate, adaugă pr), le adună și le folosește ca bombă, ca bici, ca lovitură, pentru că ea știe undeva în intuiția ei că ceea ce mă vindecă pe mine este durerea. Când îmi fac plăcerea nu mă gândesc nici la Dumnezeu, nici la… Când mă doare câte ceva, intru în îndoială cu mine: oare e ok cu mine? Poate nu-i bine ce fac… Durerea mă pune pe gânduri, îmi înmoaie inima… Și femeia speră că aceste reproșuri o să-l doară pe soț și o să se schimbe. Dar greșește că aceasta nu este o durere ziditoare, ci este o durere provocatoare de violență, de agresivitate. Și ea lovește cu această piatră a cuvântului și soțul devine violent, celălat devine violent, chiar și copilul, pentru că orice atac provoacă în celălalt un atac.
Cum să scape femeia de această ispită?
Trebuie să-și dorească. De obicei nu-și dorește… Am văzut odată o femeie care și-a provocat bărbatul s-o bată pe stradă. Am ajutat-o să se ridice și i-am spus: nu te-ai lăsat până nu te-a bătut. La care ea: Da ce? Eu sunt mai proastă?
Aici este cumva tot puterea aceea care nu se lasă… (mândria, adaugă pr) Dar este greșit, pentru că femeia se rănește pe sine și pe celălalt și până la urmă ajung să nu se mai iubească, deși au tot ce le trebuie ca să se iubească.
Deci primul pas este ca să ne dorim: Doamne ajută-mă să mă lepăd de metoda mea de a-i învăța pe ceilalți rănindu-i. Eu ce urmăresc, și cu soțul, și cu copiii? Să-i învăț binele și atunci le arăt ce fac rău, le reproșez ce fac rău, dar aceasta nu este o cale. Doamne scapă-mă de această agresivitate. Vindecă sufletul meu de aceasta. Și să faci asta chiar în momentul în care vine… Acum îmi vine să-i spun: Uite, și data trecută ai făcut… Doamne, ajută-mă să mă opresc. Omul acesta este o ființă nouă. El nu mai e cel de alăltăieri, cel de acum doi ani. Deschide ochii mei și ajută-mă să-l văd că e cu totul nou. Pentru că dacă eu nu văd nici el nu se arată.
Sunt oameni de lângă noi total necunoscuți. Sunt femei pe care soțul nu le cunoaște. Era o poveste în care un bărbat se uita după o femeie ideală… Vorbea pe chat cu femei. Și a intrat și femeia pe chat cu nume ascuns și au dialogat ce le place… Bărbatul a ajuns la concluzie că a găsit femeia ideală. Cum și ție îți place asta, și asta? zice bărbatul. Trebuie neaparat să ne întâlnim. Și când s-a întâlnit a văzut că era soția lui.
Prin aceste reproșuri, îl îngrămădim pe celălat în tiparele care au rămas în mintea mea, în ținerea de minte a răului. Când eu țin minte răul, devin hazna, pentru că iau haznaua mea, mizeria mea și a celuilalt și o păstrez ca pe singura realitate. Dar nu e adevărat. E minciună. Doamne scoate-mă. Vreau să-l văd pe celălat cum este el în realitate.
Firea noastră este bolnavă. Mântuitorul zice: Scoate bârna din ochiul tău, ca să scoți paiul din ochiul celuilat. Care-i bârna din ochiul meu? E acest trecut: acesta e acela care m-a păcălit. Mi-a spus că-s proastă acum 2 ani. Și eu nu te mai văd decât prin bârna asta. Tu m-ai făcut proastă… De fapt nu tu m-ai făcut proastă, eu eram deja, tu doar m-ai anunțat. Și privind prin această imagine, prin ținerea de minte a răului, eu nu te mai văd. Orice-ai face eu nu te mai văd. Și atunci: Doamne scoate bârna asta din ochiul meu și ajută-mă să văd paiul din celălalt, că n-a făcut cutare și cutare acum...
Și când ne cade bârna? Când cel cu paiul pleacă de tot. Am cunoscut atâtea femei nefericite după ce soțul a plecat. A plecat, n-a mai suportat. A găsit alta care până să-și facă bârne, au o perioadă de pace. Dar și aia își face bârnele ei și nu scapă… dacă nu ești experimentat în asta. Sau când moare. Și soțul și soția suferă, ori la despărțire, ori la moarte, și-și dă seama ce-a pierdut. Și atunci, Doamne renunț la ce e acum în ochiul meu. E bârnă în ochiul meu. Fac această jertfă din dragoste. Jertfesc această ținere de minte a răului. Eu am nevoie de dragoste, de bunătate. Și dacă eu proiectez răutatea, n-am cum să fac față, n-am cum să fac rost de bunătate.
Și încă ceva: gândul că asta nu-i totul. Mă înfurie cineva? Comportamentul lui mă doare? Dar mereu și mereu să zic: Asta nu-i tot. Bărbatul meu nu-i doar asta, copilul meu nu-i doar asta. Și să încetez să mai pun tipare pe ei. Copilul meu ar trebui să fie ca X, Y, model de la TV, sau ca al vecinei, ș.a.m.d. Deci să scoatem și aceste tipare ca să-l iubim pe celălalt așa cum e. Ca să-l lăsăm pe Dumnezeu să-l iubească prin mine. Și când Dumnezeu iubește prin mine, totul devine nou.
Remedii pentru ispitele femeii moderne (I): Ispita puterii
Salutare!
Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi începe o serie de articole despre ispitele femeii moderne. Ispite cu care mă confrunt personal, precum și prietenele mele și pe care dorim să le identificăm și să le biruim cu ajutorul lui Dumnezeu.
Le voi lua pe rând. Pentru început, vă voi prezenta cele 7 ispite ale femeii moderne discutate de Părintele Vasile Ioana și schimonahia Siluana într-o întâlnire on line din 30 aprilie 2020 (https://www.youtube.com/watch?v=bFIqRdcEzQc)
Iată care sunt cele șapte ispite:
- ISPITA PUTERII
- ISPITA TRECUTULUI
- ISPITA LĂCOMIEI PÂNTECELUI
- ISPITA MÂNIEI
- ISPITA TROFEELOR
- ISPITA COCHETĂRIEI
- ALEGEREA GREȘITĂ A MODELELOR DE VIAȚĂ
Ispita puterii
Nu știu voi cum sunteți, cum stați la acest capitol, dragile mele prietene, dar eu am avut de furcă cu această ispită și am și avut de pătimit din cauza ei, deoarece am înțeles greșit în ce constă puterea mea ca femeie și cum mi-o pot manifesta. Astfel, mă trezeam certându-mă cu soțul, neputând accepta tăcerea, că ce, eu sunt mai proastă? Și da, eram mai proastă. Nu eram înțeleaptă, căci puterea femeii nu stă în egalizarea bărbatului și în clonțoneală…, ci în prezență mângâietoare și vindecătoare.
Femeia este în primul rând despre a fi, nu a face. Dacă noi vom fi femei cu adevărat, bărbații vor face tot ce trebuie ca să trăim o viață binecuvântată.
La mine, puterea dorea să se manifeste prin control. Când am început să pierd controlul copiilor mei care doreau să stea mai mult cu buni, să mănânce cu ea, când am început să pierd controlul elevilor mei care nu puteau să stea în liniște toată ora, să nu se miște în timp ce corectam o temă a unui coleg de-al lor, am simțit că-mi pierd cumpătul… Ceva nu era în regulă. Eu trebuia să am puterea, nu să-și bată joc „un mâț de copil” de mine…
Dar haideți s-o ascultăm mai bine pe măicuța! Și apoi putem discuta…
- ISPITA PUTERII
Mă bucur că femeia de astăzi are acces la puterea care pe vremuri era rezervată doar bărbatului și doresc ca tot mai multe femei să dețină putere la locul de muncă, chiar și acasă, dar trebuie să vedem cum folosim puterea.
Puterea noastră este darul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a înzestrat cu putere și El ne alimentează cu putere nouă de fiecare dată când Îl chemăm și Îl primim în trupul nostru, în sufletul nostru când ne împărtășim, când ne rugăm. Deci puterea este darul lui Dumnezeu și e bună foarte. Problema/problemele intervin cum folosim puterea. Dacă o folosim într-un fel sau altul.
În primul rînd. De ce mă bucur că femeia își poate lucra puterea și în domeniul social și în afara casei pentru că modul specific al femeii de a-și manifesta puterea este tandrețe, este ajutor, este slujire. Ea poate să facă asta mai ușor. Bărbații trebuie să se roage mult ca să ajungă… Maica Domnului i-a spus Sfântului Serafim de Sarov „acesta este din neamul nostru”, al femeilor, care își exercită puterea prin dragoste, prin delicatețe, prin mângâiere.
Rostul femeii este să mângâie. Ea este ajutor, este mângâiere și atunci când conduce o femeie și îi mângâie prin prezența ei pe subalterni, pe colaboratori, pe șefi, totul se schimbă. Dar și aici este pericolul ca mângâierea aceasta să degenereze în a face pe plac celuilalt ca să mă iubească, să nu mai fie duhovnicească. Poate să cadă în slavă deșartă, vai ce bună sunt, ce mângâioasă sunt! Poate să fie forțată, să devii/să fii mângâietoare cu forța, vai vă iubesc…, bla, bla. Asta este de fapt o vorbire pozitivă. Ba chiar și gândirea pozitivă face rău, pentru că e doar gândire pozitivă.
Și sunt multe femei, mai ales, care vorbesc pozitiv, și tandru, și mângâios, și care gândesc pozitiv, și au parte de reacții foarte violente și de împotrivire de la ceilalți. De ce? Pentru că tandrețea, mângâierea nu-și găsește izvorul în gând sau în cuvânt, ci în inimă. Dacă inima mea e conectată la Dumnezeu, atunci și cuvântul meu, și gândul meu și atitudinile mele vor fi așa cum mi-e inima. Așa că atunci când sunt blândă și drăgălașă și cineva îmi răspunde obraznic, am ocazia să-mi cunosc adâncul inimii: Aha, aaa, va să zică, asta sunt! Asta provoc eu! Desigur există și excepții. Sunt oameni răniți care nu suportă bunătatea, nu suportă blândețea. Acolo unde avem putere îi putem ajuta spunându-le care este regula. Nu putem să dăm drumul relațiilor noastre după niște principii generale: să vorbim frumos, să fim bune, ci pur și simplu să întocmim reguli concrete de viață, (rânduieli, pr) pentru ca rațiunea omului, mintea omului rațională să poată să-și pună graniță, să poată conduce.
Puterea unei doamne în familie nu stă în metodele clasice: pus mâinile-n șold, țipat, urlat, lovit, trântit, spart… Astea-s tehnici tradiționale, nu din Sfânta Tradiție… Ci puterea vine din chemarea lui Dumnezeu în adâncul inimii mele și așezarea în ascultare față de acest adânc. Mă înfurii și-mi exercit puterea prin țipăt. În clipa aceea spun: Doamne vindecă sufletul meu de acest mod de a-mi manifesta puterea. Dă-mi Doamne harul Tău ca puterea mea să fie a Ta. Că de fapt Dumnezeu este Cel ce-și exercită puterea Lui prin mine (cum a zis Domnul lui Pilat: N-ai avea nicio putere asupra Mea dacă nu ți s-ar fi dat ție de Sus, n.n.), prin mine ca femeie în modul meu, prin mine ca bărbat în modul meu. E vorba aici de troposul, de modul de folosire al puterii respective.
Pr I: Una dintre aspecte ale puterii la femei este controlul..
Controlul este opusul puterii. Când controlăm, când dorim să controlăm, de fapt suntem total neputincioase. Suntem total robite de păcate, de ținerea de minte a răului, de frica celuilat. Cum o să se poarte? Ce-o să facă? Dacă nu-l controlez, o să facă așa, dacă nu-l controlez o să se întâmple următorul lucru… Tot din frică îl oblig să facă binele pe care-l gândesc eu, că ăsta e bine, așa-i bine cum spun eu. Acesta este semnul unei neputințe, unei boli a sufletului, numită neputință. Aceștia mai moderni o mai numesc și codependență. Sunt denumiri pentru aceste boli complicate ale sufletului. Și atunci, trebuie să spun: Doamne eu îmi accept neputințele. Să-ți faci un inventar al neputințelor. De exemplu: Eu nu pot să am încredere în soțul meu că dacă se duce nu știu unde nu se uită și la nu știu cine… Doamne asta e neputința mea. Vino Tu, Doamne în neputința mea, dă-mi puterea Ta, ca să vindeci această neputință, ca să nu mai fie nevoie să suni să verifici ce face, ce mănâncă, ce înghite… Nu mai spun în cazul în care soțul bea. Cu cât îl controlezi mai tare, cu atâta acesta va bea mai mult și face alte lucruri.
Arătând lui Dumnezeu neputința mea de-a accepta că celălalt n-o să facă lucruri imprevizibile, aceste realități imprevizibile… multe sunt bune, dar eu nu mă pot gândi la ele, pentru că m-am abișnuit cu gândirea asta mai bine cu rău decât fără rău. Dar e cumplit. Și m-am obișnuit ca lucrurile să stea așa cum m-am obișnuit eu, ce știu eu… Și atunci, controlez ca lucrurile să stea în obișnuință, în ce știu eu, în ce cunosc eu. Aceasta este marea ispită. Deci soluția e să-mi văd neputințele. Care-s neputințele? Nu suport să-mi faci asta, nu suport când cineva mă vorbește de rău… Doamne nu suport neputința asta, dar Tu, eu îți arăt neputința, Ți-o dau și Tu dă-mi putere să-l ascult întâi pe celălalt și apoi să vorbesc eu, să mă gândesc că copilul meu suferă atunci când îl jignesc așa cum și eu am suferit când eram copil, să-l ascult pe celălalt și la sfârșit să-i spun că nu sunt de acord cu părerea lui, că am altă părere, alt punct de vedere. Și dacă-mi este subaltern să-i spun punctul meu de vedere, dar după ce-i ascult punctul lui de vedere, fără să mă tem că cine știe ce …
Ei frica asta… Frica îngustează…: asta nu-mi place, asta nu, atunci viața mea devine un cocoloș. Deschiderea la neprevăzut, deschiderea la durere este o viață nouă și atunci ne dăm drumul, nu mai controlăm și primim ce ni se întâmplă și așa dobândim, ceea ce Sfinții spun, smerenia. Ești smerit când accepți ce ți se întâmplă.
Concluzia Pr I: Soluția ca să ieși din ispita puterii și ispita controlului este smerenia. Să accepți lumea…
M S: Nu să accepți lumea, ci să accepți că nu ești capabil să accepți lumea din jur. Să-ți accepți neputințele. Aici începem: Doamne eu nu suport fumătorii, nu suport pe cei care mă claxonează… Deci când eu resping realitatea, eu mă îngustez, mă retrag și spun: Doamne, știi ce? eu iubesc, da până aici! Iubesc numai ce-mi place și atunci Doamne vezi neputința mea! Deci îi arăt lui Dumnezeu neputința și nu doresc să accept lumea, ci doresc ca Dumnezeu să-mi dea putere s-o accept. Vedeți diferența?
Puterea lui Dumnezeu vine în vasul neputinței mele. Dacă eu pot, Dumnezeu zice: Eu nu mă bag. Și dacă Nu pot, și chiar dacă pot, spun Doamne mulțumesc și, dacă Tu mai ai ceva de adăugat… Că niciodată eu nu sunt desăvârșită… Acest strigăt către Dumnezeu îmi adâncește conștiința propriei neputințe ca să primesc puterea lui Dumnezeu. Femeia e minunată din punctul acesta de vedere pentru că are o capacitate de a recepta mult mai mare decât a bărbatului, pentru că ea este…, zic Sfinții Părinți că femeile mironosițe sunt simbolul Bisericii ca mireasă a lui Hristos, mireasa lui Hristos suntem toată Biserica, toate mădularele lui Hristos, dar în primul rând cele ce sunt active ca mirese sunt femeile mironosițe. Maica Domnului și femeile mironosițe. …O receptare, o deschidere, o oferire să mă pătrundă harul lui Dumnezeu să devin purtătoarea harului lui Dumnezeu, a Duhului Sfânt și așa devin mireasă, și așa devin putere.
Să nu ne mai bazăm pe rațiune atunci când vrem să avem putere, autoritate, ci să învățăm cum lucrează Dumnezeu. Părinții filocalici ne învață cum lucrează Dumnezeu cu omul: omul se roagă cu mintea lui, își îndepărtează toate gândurile lui și zice Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă, Doamne ajută-mă, Doamne luminează-mă. În timpul ăsta, pentru că eu mă deschid, harul pătrunde în inimă, învață inima și de acolo din inimă iese comportamentul adecvat, și cu harul și cu puterile mele, și prin toate ale mele va lucra și Dumnezeu, dar cu condiția ca eu să nu mă gândesc în felul protestanților, care au râvnă în a face voia lui Dumnezeu dar se întreabă: oare ce-ar face acum Dulcele Iisus? Păi cum afli tu ce-ar face? Gândindu-te. Păi gândurile mele sunt bolnave, împrăștiate, nu sunt altoite pe harul lui Dumnezeu. Și atunci în loc să zic asta, zic: Doamne miluiește-mă, Doamne luminează-mă. Deci încetez să scormonesc în cutia mea de memorie cu soluții. Îl chem pe Dumnezeu. El intră înlăuntrul meu și lucrează din lăuntrul meu cu puterile mele. Și fac asta nu numai când nu mai pot, ci tot timpul. Deci tot timpul să fim conștiente că puterea noastră e omenească, e limitată și dacă n-o lăsăm întrepătrunsă de puterea lui Dumnezeu prin această cale, ea se epuizează, obosim, deznădăjduim… Da?
Indrăznesc să trăiesc sănătos 
Comentarii recente