Arhive lunare: februarie 2017

Un leac genial pentru chelie

Salutare, dragilor!

Zilele acestea, am luat parte la o discuție despre chelie.

Un prieten își admira chelia, care, spunea el, se mărește tot mai mult și ne-a întrebat, pe mine și pe soțiorul meu, ce ar putea să facă ca să încetinească măcar procesul chelirii…

3

  • Dar tu ce ai citi despre asta?, îl întreb.
  • Păi cică zincul ar ajuta…

La care soțul îi spune:

  • Ia vezi ce alimente conțin zinc și bagă mare la potol!
  • Hm.., mormăie el cam nemulțumit de răspuns…

M-a afectat problema prietenului nostru…și mai ales că nu i-am putut oferi, în acel moment, o soluție satisfăcătoare…

Îmi place să găsesc și să ofer soluții…și adesea apelez la Dătătorul de soluții geniale. Îi plasez problema și aștept cu răbdare să-mi trimită soluția.

De data asta, nu am așteptat mult, a treia zi deja a venit răspunsul.

În dimineața aceasta, privind podoaba capilară a soțiorului meu, care a acceptat provocarea de a face o schimbare de comportament și nu s-a mai tuns scurt, scurt, l-am felicitat de cât de fain arată și i-am mulțumit pentru acest dar, păruțul lui…, în care mi-am trecut cu sfială degetele… și dintr-o dată, mi-a venit răspunsul: „Dacă o să-i mângâi părul, acesta va crește sănătos (căci și el are „predispoziție” la chelie)…

Acest lucru e cât se poate de logic. Dacă ați privit filmul despre miracolul apei, ați văzut cum crește de frumos o plantă udată cu apă asupra căreia s-au rostit cuvintele cele mai puternice: „Mulțumesc” și „Sunt recunoscător”.

Dacă aveți soți care sunt amenințați să chelească, aplicați soluția magică: mângâiați-le părul și rostiți cuvintele magice: te iubesc, îmi place părul tău, ești minunat…!!!

Rezervă-ți un timp pentru asta zilnic. Nu numai părul o să crească viguros, ci și întreaga voastră relație și familie. Un gest simplu, dar cu mare putere. Și asta numesc o soluție genială!

Aveți aici imagini ale apei… Corpul nostru conține multă apă, pe care de multe ori o tulburăm prin cuvinte urâte, disprețuitoare, grele…și atunci, nu-i de mirare că ne cade părul…

Reclame

Vrei grâu fiert pentru coliva de la pomenirea morților?

Salutare!

Mâine la Biserică se face pomenirea de obște a (tuturor) morților. Mă adresez vouă, prietenelor mele, care doriți să mergeți la biserică mâine să faceți pomenire celor dragi plecvați de lângă voi în lumea veșniciei. Dacă vrei să duci la biserică colivă, grâu fiet cu mirodenii, și nu ai timp să fierbi, eu te pot ajuta. După masă fierb grâu integral, spart în moară.

img_20160924_121144

Dacă vrei și tu, anunță-mă.

Ai aici telefonul  și e-mailul meu:

0757574503

Doinablaga @ gmail. comimg_20160924_121144

Astăzi, mi-am amintit de un suflet foarte drag din adolescența mea

Bună dimineața, dragii mei dragi!

Mare binecuvântare îmi dăruiește Doamne în fiecare zi ajutându-mă să ajung la casa Sa! În biserică spațiul și timpul capătă altă dimensiune.

Astăzi, la finalul Sfintei Liturghii, părintele a amintit că Biserica face pomenire de sfânta Pulheria împărăteasa. La auzul acestui nume, inima mi-a tresărit și dintr-o dată, mi-a apărut în minte un chip preaminunat: măicuța Pulheria și am retrăit clipa primei întâlniri cu ea.

Era într-o după masă a un septembrie însorit. Am intrat pe poarta mănăstirii cu sfială și am înaintat spre biserică. Am pășit înăutru și dintr-o dată, un chip luminat m-a întâmpinat cu drag.

  • Sărut mâna, măicuță!, am rostit eu fâstâcindu-mă.
  • Doamne ajută, fetița mea!
  • Sunt pentru prima dată aici și sunt tare impresionată de ce văd…
  • (…)
  • Uite, primește această amintire, și-mi întinde un ciot de lemn rotund peste care era lipită o iconiță cu Domnul Hristos.
  • A, mulțumesc, măicuță. Foarte drăguț din partea dumneavoastră. Mă iertați, aș vrea să știu care este numele dumneavoastră.
  • Pulheria
  • Pulheria? Ce nume frumos! Maica mi-a zâmbit și chipul acela de atunci mi s-a întipărit pentru veșnicie.

Există în viața fiecărui om persoane care ne-au marcat viața, în bine sau în rău. Se întâmplă să cunoaștem oameni (aici măicuțe) minunați (te), dar și cu oamnei (maicuțe) care nu se potrivesc cu duhul nostru. Dacă cumva ni se întâmplă să avem neșansa să ne întâlnim doar cu oamnei (măicuțe) care nu ne-au plăcut sau care, și mai rău, ne-au rănit sufletul printr-o sminteală, ratăm o experiență negrăită.

Doamne mi-a rânduit să întâlnesc multe suflete pe Cale… . Fiecare întâlnire a avut un rost, a fost fie o piatră în care să mă poticnesc și să-mi văd propriile neputințe ascunse și nebănuite, fie un balsam care mi-au vindecat rănile căzăturilor. Am întâlnit mulți monahi (monahos însemnând cel singur cu Singurul), mulți părinți duhovnicești, mulți călugări și măicuțe. Unii mi-au vorbit mult despre Doamne și eu am căscat urechile și inima…, dar măicuța Pulheria nu mi-a vorbit prea mult(e). În cei cinci ani în care am tot văzut-o, îmi era destul să-i privesc chipul… Măicuța Pulheria era o persoană care mi-a atras foarte mult atenția. Prezența ei provoca meditația. Chipul ei impunea tăcere și comuniune dincolo de cuvinte. Binecuvântarea cea mare a fost că Doamne mi-a rânduit să mă apropii de o ucenică de ei, care atât de mult semăna cu maica Pulheria. Semăna și la statură, erau amândouă înalte, și în mare parte, și la chip. Adesea, povesteam cu această ucenică despre multele mele frământări spirituale…

Anii au trecut… Mă întorc după un deceniu jumătate pe locurile acelea unde am cunoscut-o pe maica Pulheria… Intrând în biserică, mă întâmpină alt chip…necunoscut, care m-a redus la tăcere… Nu mai erau oamenii cunoscuți sau mai bine zis eu eram de recunoscut…și am plecat spre căsuța maicii Pulheria. Am urcat scările. M-a întâmpinat o nouă ucenică, o necunoscută pentru mine. Am întrebat dacă maica Pulheria este acasă. Ucenica mi-a răspuns scurt că este și a chemat-o și iat-o… Anii îi încovoiase spatele, dar chiupul era mai luminos ca niciodată… A râs când a aflat povestea mea… A… Doina! Și-a amintit de mine…și de ucenica ei cea mult iubită, care, între timp, se mutase în altă parte…

  • Hai să-ți dau ceva, ceva pentru tine și pentru ea…, dacă te vei întâlni cu ea să ai să-i dai ceva de la mine… I-a dat o cățuie, un semn și o rugăminte spre neuitare…

Și iată azi, îmi amintesc de ea, de măicuța Pulheria și de toți cei cinci ani în care am putut s-o văd adesea… Mi-a dat un semn, un mesaj, un ideal, un model, mi-a dat-o pe Sfânta Sofia dimpreună cu cele trei fiice ale ei…

Da, da!

Acum măicuța Pulheria este la Doamne.. A plecat lăsându-mi amintirea ei minunată.

Veșnică fie-ți pomenirea, măicuța mea de suflet!

Nu am nicio fotografie cu tine… Am pierdut toate iconițele pe care mi le-ai tot dat… Păstrez doar această comoară, această iconiță, acest ideal și model al vieții mele, alături de o candelă veșnic aprinsă pentru toți cei vii și adormiți pe care îi port în inima mea.

De asemenea, păstrez și chipul tău minunat în amintirea mea. Adu-ți și tu aminte de mine înainte Domnului! Mulțumesc.

PS: astăzi, 17 februarie, Biserica face pomenirea Sfintei Pulheria și a lui Marcian. Pomenirea Sfintei Pulheria se mai face în 10 septembrie.

Vă recomand să citiți viața minunată a sfintei Pulheria, pe care o găsiți scrisă aici:

http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfintei-pulheria-imparateasa

SURPRIZĂ:

Căutând o imagine potrivită pentru acest articol, iată am găsit și poze cu maica… Eu le pierdusem pe toate odată cu tot trecutul meu imagazinat pe calculatorul vechi…

http://ziarullumina.ro/o-calugarita-curata-cu-inima-84890.html

Atelier de biscuiți cu dovleac

Aseară, am copt repede câțiva biscuiți cu dovleac.

16730594_1236145743166275_5364430864006584783_n

Am vrut să fie buni, buni și astfel, m-am consultat cu specialiștii.

Am sunat-o pe minunata mea prietenă Liliana Blaga și i-am cerut rețeta… Am reținut ideile în mare, dar tot după ale mele m-am dus… Am pus în loc de unt de cocos, nuca de cocos întreagă… și făină de grâu proaspăt măcinată la moara noastră… De data asta, am cernut-o un pic de tărâțele mai mari…

Acestea sunt ce a rămas după ce am împărțit în trăistuțe…

Am întins o foaie și am tăiat-o cu formele… după ce s-a copt, am scos inimioarele și steluțele și au rămas acest margini…

16807018_1236145629832953_2120353365363347912_n

Da, sunt delicioși, dar mie tot mai mult îmi place dovleacul simplu…,

16640862_1236146029832913_8301392711165152921_n

dar cum e nașpa să mergi la școală cu dovleac copt (Eu una m-aș duce… Îmi amintesc că atunci când predam, mă duceam la școală cu tot felul de ciudățenii și toți făceau ochii mari…, dar eu n-aveam treabă. Eu eram ok. Doar, când am început să pun la inimă toate părerile celor din jur…, parcă nu-mi mai plăcea nici mie toate chestiile alea ciudate și am început să gătesc „ca lumea” și astfel, am băgat de seamă că mi s-au mărit șoldurile rău de tot… Ha, Ha…!!! Acum sunt pe cale să-mi revin cu ajutorul lui Doamne…, deși recunosc că mi-e greu să mă abțin de la „bunătăți”.  În dimineața asta, ca să nu mă „țâp” pe biscuiții de dovleac, mi-am făcut repede o papaleașcă de morcov cu măr…

)

În după masa aceasta, continuăm prepararea de biscuiți, vom face un atelier de biscuiți.

O să mai cumpăr câteva ingrediente, o să mai consult rețete și cofetari…

Dacă doriți să poftiți la atelier, vă aștept… A… Vă înțeleg, sunteți departe sau aveți treabă… E binevenită și măcar o rețetă.

Eu „pup la voi” ochișorii și obrăjorii.

Am golit contul pentru biciclete și am deschis contul pentru aparatul foto

Salutare, dragilor!

Se pare că ieri, a fost o zi specială! A fost specială și pentru că în sfârșit, am decis să facem ultimii pași spre împlinirea unui vis a omuleților mei: bicicleta.

De câțiva ani buni, fetițele mele îmi tot spuneau că-și doresc biciclete. Le-am tot amânat împlinirea dorinței, căci alte lucruri au fost prioritare. Acum trei ani, pe listă au fost pătuțurile și saltelele. Anul trecut, au fost dulapurile de haine și rafturile pentru cărți…, „dar la anu, dragii mei omuleți, vă vom cumpăra biciclete. Uite, deschidem un cont unde veți aduna bănuț cu bănuț până se va strânge suma necesară pentru biciclete”.

Așa a dat Doamne și bănuții s-au strâns. Bănuții de la colindă, ce au dat nășicile, ce au dat tușicile… Au fost ispite să intrăm în ei. Am avut nevoi stringente chiar, dar de fiecare dată le spuneam, și-mi spuneam și mie:

– „De acei bănuți nu ne atingem. Ați văzut că funcționează metoda. Dacă nu suntem hotărâți să strângem bănuți special pentru bicicletă, nu veți avea bicicletă. Ce preferați. Să vă cumpărați acum o plăcere de o clipă, de câteva ore sau de o zi sau preferați să răbdați puțin și să vă bucurați câțiva ani de bicicleta mult dorită?.

– Bicicleta! Vrem bicicleta!

– Ok. Atunci adunăm bănuț, nu cheltuim…”.

Ieri, am mers la cumpărături și iată-le cu biciclete!

16806697_1236144889833027_8316750058819485154_n

Au fost atât de entuziasmate, încât nici mâncare nu le-a trebuit până seara. Au uitat și de teme… Erau în stare să se culce cu bicicletele în pat…

Doamne, mulțam, Doamne, mulțam. Doamne, mulțam. Iaca, s-o împlinit și trebușoara asta!

Dar.., există totuși un dar…, adolescenta mea s-a supărat…și mi-a spus cu năduf:

  • „Lor le-ai luat biciclete și mie, care-mi doresc de atâta timp un aparat de fotografiat, …”.
  • Îți înțeleg supărarea…, mai e nevoie încă de răbdare… Va veni și timpul aparatului tău de fotografiat!”.

Așa am deschis ieri un alt cont: CONTUL PENTRU APARATUL „PERFORMANT” DE FOTOGRAFIAT PENTRU FETIȚA MEA CEA MARE.  Am depus primii bănuți și azi, am trimis un mesaj clar și special Sfântului Nicolae: Sfinte Nicolae am deschis un cont pentru aparatul de fotografiat pentru Steli. Ție ți-l încredințez. Grija de achiziția aparatului ți-o încredințez ție, iar pentru mine și soțiorul meu să ceri de la Doamne pacea Lui și înțelepciune și putere de lucru. Mulțumesc.” Gata. Treaba e ca și rezolvată, numai că mai e nevoie de ceva vreme… Știi, la Dumnezeu o zi ca o mie de ani și o mie de ani e ca o zi… e doar o chestiune de perspectivă asupra timpului… Doar atât. Deja am certitudinea că aparatul va veni…la vremea potrivită…

Să revin la biciclete. Ieri m-am uimit cum Pantelimona deja știe să meargă… s-a dat de câteva ori pe bicicletele copiilor din preajmă și acum deja știe… mă uimesc cât de repede învață copiii! Îi ajuți un pic și apoi ei îi iau pur și simplu zborul…, așa pe nepregătite parcă. Îmi amintesc cât de mult m-am necăjit câteva zile s-o învăț să se dea pe trotinetă…și într-o zi a luat singură trotineta și s-a dus…și încă pe o vale destul de mare…

Acum o să urmeze câteva zile în care o voi ajuta pe mezinuca să meargă pe bicicletă…și apoi, gata… Le voi privi cum zboară. Așa-i că-i minunat?

Da, da!

Doamne, mulțam!

Ce bunătați am găsit ieri, 15 februarie, în piață

Salutare!

Ieri, am trecut prin piață cu gând să găsesc niște dovleac…

Am ajuns în piață… E frig…, e chiar ger… Mi se rupe inima de acești oameni care stau să-și vândă munca de-o vară…și-o toamnă și-o primăvară… A fost un timp când m-am revoltat pe mai marii noștri… Începuseră cândva construcția halei din piață și am gândit că bieții oameni vor scăpa de acest chin, de a sta în frigul iernii la tarabe…, dar, spre marea mea mâhnire, hala a fost destinată celor care vând animaliere, nu vegetale. Probabil, au gândit ei, acestora le priește aerul proaspăt al naturii și „briza” râului Cibin…

Am dat o tură prin piață, așa ca de obicei, să văd ce mai este și cine mai rezistă pe-un așa frig… O văd pe-o tanti cunoscută și-o întreb cum face față frigului… Îi privesc fața care i se schimonosește de durerea profundă din suflet…

  • „Mi-e tare frig. Am crezut că se face mai călduț… Parcă așa anunțase ăștia la știri..”.

Mi s-a pus un nod în gât și am trimis un mesaj la Doamne: „Doamne, ai milă!”… Acum răzvrătirea mea s-a schimbat în milă. Milă de bieții oameni care vând în piață, milă de cei care ar putea să facă ceva în acest sens, dar nu fac, ei știind de ce nu fac o hală așa cum am văzut că există în alte orașe… „Doamne, dă-le un gând bun puternicilor acestui oraș ca să facă o hală și pentru acești sărmani oameni care vând legume în piață!”.

Am căutat pe puținii producători pe care-i știu și mi-am umplut „trăiștile”. Doamne, ce bunătăți, ca la bunica și ca la mama acasă!!!

Ia, priviți! Țelină, Pătrunjel

 

Morcov. Mai ales morcovul. O bunătate bună de tot. S-a păstrat atât de bine de crezi că e toamnă deși e plin februarie.

16730572_1236146076499575_3709505986630906650_n

În dimineața asta, budinca a fost mult, mult mai delicioasă.

Doamne, mulțumesc pentru toate aceste bunătăți și ai milă de țăranii noștri! Ajută-i să mai reziste pe baricade.

Am conștientizat încă o dată cât de important e să știi ce vrei și să rămâi hotărât în alegerile (bune) făcute

Bună dimineața, dragilor!

Aseară, când am ajuns acasă după o săptămână plină, plină de tot, fetițele mele minunate m-au cuprins cu brațele și m-au strâns tare, tare… Eram așa de obosită încât nu-mi doream decât să mă întind în pat și să închid ochii, dar am făcut un ultim efort din ziua aceea și am urcat în camera fetelor și le-am citit povestea de seară…. Nu le mai citisem de multicel…

După poveste, Rafaela, mezinuca mea, m-a rugat:

  • Mami, te rog, citește-ne un pic din cartea cu banii…
  • ..

Am început, de ceva vreme, să le citesc din cartea Secretele minții de milionar. Fetele au văzut cartea odată pe biroul meu și au fost curioase, mai ales cea mică care acum învață literele, ce scrie în această carte, care are pe copertă o cutie plină cu bani… Așa că, am fost de acord să le citesc câte puțin când prindem timp… Cea mică a fost fascinată de cele ce scrie acolo, dar cred că cererea ei de a-i citi e și o strategie de-a ei ca să aibă prilej să stea cățărată în „brațele tău”… Oricum, plăcerea e reciprocă, și pentru citit și pentru îmbrățișare…

Să revin. Am acceptat să le citesc despre bani… Am luat cartea, am deschis-o și înainte de a începe să citesc, le-am întrebat ce-și mai amintesc din cele pe care le-am citit…  Recunosc, trecuse, cred, vreo lună de la ultima lectură din acea carte.

  • Păi…, nu prea îmi mai amintesc…
  • Chiar nimic?
  • Stai să văd…
  • Aștept.
  • Îmi amintesc chestia aia cu gândirea, programarea.., acțiunea…
  • E schema rezultatului: programarea ne formează gândirea, gândirea produce sentimentele, sentimentele duc la acțiune și acțiunile au rezultatele…
  • G – R – S – A = R

Și chestia aia… că ne concentrăm pe Fizic și neglijăm mentalul… și mai erau câteva acolo.. (Și apropo mami, ce e mentalul…?)

…?

Și îmi mai amintesc că „Interiorul creează exteriorul”

  • Uau! Mă bucur că îți amintești lucrurile acestea!
  • Și i-am completat amintirile, le-am arătat schemele încă o dată.

Surprinzător… Mezinuca își amintea informația care era legată de ceva grafic…, pe care eu i le-am arătat de vreo câteva ori. Asta cu mentalul era schițată cam așa:

M (mental) E(emoțional)
S(spiritual) F(fizic)

Adică, noi nu trăim doar într-un singur cadran, în cel fizic, ci mai sunt încă trei cadrane, care, de fapt, creează cadranul fizic, fructele. Dacă vrem să modificăm roadele, e nevoie să lucrăm la rădăcini, la cele care nu se văd, la interior, dar noi stăm cel mai mult în fizic, în exterior și neglijăm partea noastră interioară…

No, bun. Să revenim unde am rămas cu cititul. Am rămas la al treilea dosar al prosperității:

Oamenii bogați sunt hotărâți să fie bogați. Oamenii săraci ar vrea să fie bogați.

Dacă îi întrebi pe oameni dacă vor să fie bogați, răspund „Cum să nu vrem să avem bani…”, dar de fapt, majoritatea nu își doresc să fie bogați (și aici nu e vorba doar numai de bani, ci de tot ce înseamnă să fii bogat, inclusiv să fii bogat sufletește). Ei își doresc să aibă mai mulți bani, dar se tem să-i gestioneze bine sau când dau de greu, renunță la efortul gestionării și al înmulțirii banilor și aleg confortul de a avea bani doar pentru strictul necesar…, e mai ușor așa, mai puține bătăi de cap…

Se dă o luptă: vreau bani, dar va trebui să muncesc ca un câine… Vreau să călătoresc, dar va trebui să împart bani tuturor… aceste ambivalențe par nevinovate, dar de fapt ele sunt unul din motivele principale pentru care cei mai mulți oameni nu se îmbogățesc…

Conform legii atracției, atunci când vrei ceva, se deschid porți.., primești, iar când nu mai vrei, se închid…, dar dacă tu acum vrei, acum nu mai vrei, se produc oscilații…, adică acum ai bani, acum nu mai vrei…

Sau cum a fost cu mine, în 2015, am vrut să vorbesc oamenilor despre mâncarea sănătoasă, despre Doamne și despre Biserică și a rânduit Dumnezeu și sală gratuită și toate…, dar când am dat de greu și când a trebuit să îmbunătățesc ceva la mine, să lucrez mai mult la ceea ce nu aveam în fire, la organizare, la modul de livrare a informației, m-am dat la fund…, m-am lăsat cuprinsă de depresie și m-am înfundat în mâncat compulsiv… și uite-așa a trecut un an fără să fac nimic în direcția care-mi palce cel mai mult, aceea de a vorbi oamenilor despre ceea ce eu am trăit, am descoperit și mi-a adus atâta bine în viața mea… Și iată că anul acesta, m-am deschis din nou spre această lucrare, de a da mărturie oamenilor cât bine mi-a făcut mie Doamne… M-am deschis și am primit ceea ce a venit către mine.. Tati vostru m-a înscris la un seminar gratuit și apoi, am primit și un curs de două zile și vor urma câteva ateliere în care sunt învățată cum să vorbesc în public, cum să-mi structurez informația, cum s-o transmit oamenilor ca să le meargă la inimă…

Da, da, e important să știi ce vrei și să fii hotărât să dobândești ceea ce vrei. Vouă vă place să fiți în centru atenției, să fiți aplaudate pe scenă, dar când e vorba să exersați la pian zilnic, nu vă vine…, dar altfel nu se poate… Fără exercițiu nu poate nimeni, oricât talent ar avea.

Eu am crezut că dacă îmi place să vorbesc și n-am emoții când vorbesc multor oameni este suficient să vorbesc oamenilor, dar nu este așa…E nevoie să exersez să vorbesc adecvat contextului, publicului. Să mă încadrez într-un anumit timp, să structurez dintr-o mulțime de informații pe acelea care sunt importante și să le transmit într-o formă pe care oamenii s-o înțeleagă și s-o rețină și să-i determine să acționeze, să le fac poftă de mâncare sănătoasă, de slujbele Bisericii, de Sfânta Spovedanie și de Împărtășanie, Care ne vindecă, Care este „Marele Leac”. Să le vorbesc oamenilor care nu au fost duși la Biserică din burtică, care nu au stat cu mami lor la povești despre slujbe și despre sfinți… și trebuie să le vorbesc „pre limbajul lor”, ca ei să mă înțeleagă… Da, „pescuirea” oamenilor pentru împărăție este un dar, o chemare, dar implică și exercițiul meu, pregătirea mea. Eu nu am înțeles asta până acum. Eu credeam că dacă te rogi, e destul. Domnul îți dă prin minte ce să spui…, fără ca eu să mai lucrez la mine, cu mine. Dar acum, îmi amintesc că atunci când am fost cu părintele nostru, părintele profesor Vasile Mihoc, în Spania, la acele conferințe, părintele a spus o dată, într-o seară, că se retrage de la discuțiile care le aveam cu gazda, ca să se pregătească pentru a doua zi. Îmi amintesc că am făcut ochii mari și m-am mirat ce mai are de pregătit căci e profesor de atâțea ani…

Da, el și toți oamenii mari se pregătesc înainte de a face ceva pentru public.

Eu atunci nu m-am pregătit și discursul meu a fost slab…, chiar un dezastru…

Da, e nevoie să știi ce vrei, ca să primești oportunități, sau mai bine zis, ca să le vezi în jur, dar e nevoie și să fii hotărât, să exersezi mereu, să repeți și să nu renunți…

img_20160720_055216

PS: Adun aici discursurile mele în public…Le revăd și zâmbesc…

Mai am de lucru!!!!!

Aici este prima seară din Spania, în anul 2013, în fața unui public de peste 100 de oameni…

Primele 20 de minute vorbește părintele Mihoc și de la minutul 20, încep eu să vorbesc…Vorbesc fără să mă fi gândit dinainte, fără nicio schiță…, fără nicio repetare …Pur și simplu, am început să vorbesc…și nu-mi prea place de cum am vorbit…

De aceea, acum, cu ajutorul lui Doamne, mă deschid milei lui Dumnezeu, aleg să dau mărturie că „Bun este Domnul” și mă angajez să învăț să vorbesc în public și să scriu spre slava Lui Dumnezeu.

Prima emisiune la TV

A doua emisiune

Prima lansare in Biserica

 

 

Primul seminar gratuit de nutritie

 

 

 

 

 

Învățând iubirea care vindecă

Vino să te îmbrățișez draga mea surioară/dragul meu frățior!

bearhug2-300x224

Iertare că te-am provocat să aștepți atâta timp un semn că încă viez. Da, slavă Domnului, sunt încă în viață și iată azi, Doamne m-a împins să merg să beau și să mănânc Viața și să mă deschid ca să curgă și către tine acest belșug ce stă mereu pregătit să se reverse peste noi toți la cea mai mică deschidere din partea noastră.

Acum când scriu, mă gândesc la voi toți, dragii mei cititori dragi.

Mă gândesc la tine Gina, căreia îți datorez  un meniu de sărbători, la tine Kati că îți datorez un răspuns cu privire la oalele de bucătărie, la tine Adinuța, oare cum te mai descurci cu coptul pâinicii zinice, la tine Cristina cum mai răzbești să faci față la provocarea fiecărei zi, la tine Mary la cum faci față singurătății și neputințelor trupești, care s-au acumulat în atâțea ani ai tăi, la tine Luminița, la tine, și la tine, și la tine, și la tine cel/cea care citești acum și mai ales la tine Alinuța mea scumpă, care în fiecare dimineață, în cele două luni de tăcere din parte-mi, mi-ai deschis blogul, așteptând un cuvânt, dar spre mâhnirea ta, el nu era acolo ca de obicei…

Dar azi, am primit îndemnul să-ți scriu.

În timp ce ascultam Apostolul și Evanghelia zilei…

Apostolul: I Petru IV, 1-11 Capitolul I (…)

  1. Dar mai presus de toate, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi…
  2. După darul pe care l-a primit fiecare, slujiţi unii altora, ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu.

Evanghelia de la Marcu XII, 28-37

  1. Şi apropiindu-se unul din cărturari, care îi auzise vorbind între ei şi, văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate?
  2. Iisus i-a răspuns că întâia este: Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn.
  3. Şi: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. Aceasta este cea dintâi poruncă.
  4. Iar a doua e aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. (…)

Da.da!!!

Să iubești. Asta este tot ceea ce ai de făcut.

Și uneori chiar crezi că iubești, crezi că îți pasă de oameni…, dar te trezești că așa zisa ta iubire rănește, vorba unui omuleț: „Dacă zici că mă iubești, de ce mă faci să plâng mereu?”. De fapt, iubirea ta e o părută iubire, o ceva pe care tu o numești iubire.

Iubirea nu e un concept sau un simțământ. Iubirea este făptuire și mod de viață, pe care e nevoie să-l deprinzi prin exercițiu zilnic susținut.

Te-ai născut din iubirea lui Dumnezeu și din dorul de iubire al părinților tăi și ești avid după iubire. O cauți, o ceri, o revendici… Dar ce ai primit? Frânturi, bucățele din când în când… Tu le-ai luat ca atare și ai crezut că acelea erau iubire și ai început să o dai mai departe, să dai mai departe ceea ce ai primit…: o iubire condiționată și… în valuri…: Acum iubești, acum nu mai iubești… Procedezi precum copiii de la grădiniță și din clasa întâi:

„Dacă nu-mi dai guma, nu mai ești prietena mea…!”

Sau: ”Atâta timp cât ești cuminte, nu mă soliciți, te iubesc, cum oare să nu te iubesc, dar când îmi ceri să-ți fac un serviciu, să mă așez pe locul doi, nu prea îmi convine…

Ș-apoi…, dacă nu-mi zici bravo, cum să te mai suport. Să fii tu mai grozav decât mine? Nu. Asta nu suport…! ”.

Și iată cum se arată adevărata față a lucrurilor…!!!

Spunem că ne iubim copiii. Și îi iubim, nu-i așa? Doar pentru ei muncim din zori și până seara. Lor le-am dat și le dăm ce-i mai bun… și totuși asta nu e destul…, ba chiar nu e nimic. Nu ți s-a întâmplat să auzi un copil zicându-i mamei sau tatălui: „Ce ai făcut pentru mine, ce mi-ai dat?”.  Deși tu i-ai dat atâtea…, dar n-ai apucat să-i dai privirea ta, mângâierea ta și atenția ta atunci când el avea nevoie… și atunci el nu a primit nimic… Ai crezut că o cameră e destul, un calculator sau un telefon e destul, haine și mâncare… Dar nu…, nu e destul…, mai e nevoie de încă un pic, de încă ceva atât de puțin: de o privire în ochi cu dragoste, de o atingere, de câteva momente ca să-ți povestească ceva de la școală sau de la activitățile extra-școlare…, dar tu pici rupt de oboseală… Vorbim mâine…, la anu, după aceea… și te trezești că vrei să privești și nu mai ai pe cine…

Da, sunt lucruri atât de simple, dar atât de greu de făcut. De ce? Pentru că nu fac parte din noi, din bagajul moștenirilor… Lucruri simple dar care TREBUIE să le faci zilnic și de mai multe ori pe zi… Din fericire, nu ne hrănim doar cu alimente, ci și cu priviri, mângâieri îmbrățișări, împărtășirea impresiilor… Și toate acestea sunt de fapt iubire.

Iubirea se învață. Obișnuiesc să le spun omuleților mei zilnic:

„Viața aceasta ne este dată ca să învățăm iubirea. Să învățăm să ne iubim unii pe alții. Să învățăm să relaționăm cu iubire, să învățăm să lucrăm împreună cu iubire, să învățăm să ne jucăm împreună cu iubire, să învățăm să mâncăm împreună cu iubire. De toate astea depind mântuirea noastră”.

Unii învață iubirea mai repede, altora le trebuie un car de ani, iar alții nu mai apucă…

M-am deschis să învăț iubirea, iubirea lucrătoare prin fapte… Doamne mi-a presărat în cale cărți și oameni, oameni și cărți, care mă învață cum să iubesc. Fenomenală este cartea Maica Gavrilia, asceta iubirii. La fel e și cartea Educația prin iubire, precum și cartea Dăruiește iubirea care vindecă.

Zilele acestea, am devorat cartea Creierul și inteligența emoțională, din care am înțeles atâtea lucruri…

Am devorat aceste cărți, le revăd zilnic și puțin câte puțin exersez manifestarea iubirii necondiționate.

Greu mi-a venit să mențin contactul vizual atunci când vorbesc cu cineva. Dar Doamne mi-a dăruit un mare ajutor pe cale. Mezinuca, ori de câte ori voia să-mi vorbească ceva neaparat și important și eu nu puteam să mă opresc din ale mele sau evitam să țintesc ochii undeva ca să nu-i obosesc și mai mult, mi-a luat efectiv capul între mânuțele ei minunate și mi-a spus: „Mami, uită-te la mine!!! Mami, uită-te la mine!!!” și am ales să mă uit. Am făcut efortul să mă uit exact la ea, la ochișorii ei minunați și am descoperit atâtea taine și minunății…și descopăr mereu.

Da, da. Să te uiți în ochii copiilor și ai oamenilor cu care vorbești e foarte important…, dar un autist, unul care e mereu în lumea lui, nu poate face acest lucru și cât de mult pierde…!

Nimic nu poate compesa privirea pe care o caută omuleții tăi de când au deschis ochii pe acest pământ. L-ai privit un pic cât a fost mic și drăgălaș, dar cu timpul, cu înmulțirea boacănelor, năzdrăvăniilor, tu ți-ai retras privirea, nu-l mai poți privi în ochi cu drag. În schimb, adesea, îi oferi priviri usturătoare, căutături fioroase și amenințătoare și otrăvitoare care-l seacă pe dinăuntru.

Prin privire, pătrunzi în sufletul copilului tău și torni ce ai în tine… Da. Nu ai decât oboseală, griji, neîmpliniri, frici… și de aceea eviți să-l privești. Dar este un Izvor nesecat care te așteaptă să bei iubire și să dai iubire, iubire necondiționată…

Cum procedezi?

Ești pe drumul întoarcerii de la lucru. Gândurile te învălmășesc…, dar muți comutatorul spre casă. Acolo unde te așteaptă soția/soțul și copiii. Ridici privirea la cer și spui: „Doamne revarsă peste mine harul Tău, ca să-i îmbrățișez cu drag și dor!

îți amintești că cu o seară înainte soția/soțul ți-a spus un cuvânt și te-a enervat… „Doamne, vino în sufletul meu și ajută-mă să iert și iartă pe soția/soțul meu!”.. intri în casă și deschizi brațele. O îmbrățișez pe soție, care e obosită de plânsetele micuților…. Se miră că ce ți-o fi venit…, copiii sar și ei pe tati… Le zburlești un pic părul, îi mângâi pe fățucă, îi săruți. Îi întrebi cum a decurs ziua lor și…asta-i tot… Dimineață faci la fel. Umpli rezervoarele copiilor cu iubire. Asta e cea dintâi grijă a ta. Zi de zi. E simplu, dar nu ai obiceiul…, dar poți să-l faci.

Bucurie și spor în lucrarea iubirii necondiționate!

Cu darul lui Doamne, vă port în ruga mea și-n dorul meu de Cer.