Arhive categorie: Ce mai gatesc de mancare?

Ce este bobul (Vicia faba) și cum se prepară

Salutare!

Zilele acestea, am cumpărat bob și am preparat două rețete super bune.

IMG_20170614_110049

Înainte să vă povestesc despre rețete, cred că e nevoie să vă descopăr taina bobului.

Ce este bobul și la ce este el bun

Bobul este o leguminoasă care se numește științific Vicia faba. Bobul mai este cunoscut și sub numele de foul sau faul bob.

Este o mare binecuvântare că din copilărie am cunoscut această leguminoasă. Mama cultiva bob anual și mâncam trei feluri de bunătăți ale acestei plante: frunzele verzi, păstăile verzi și boabele uscate.

Ei, ce vremuri au fost!

Am ajuns la concluzia că de vrem să trăim și să ne hrănim sănătos, e nevoie să redescoperim lucrurile prețioase pe care le-am uitat!

Vă propun să redescoperiți bobul!

Țăranii din vechime nu știau prea multă teorie cu privire la alimentația sănătoasă, ci mâncau pur și simplu natural. Așa să procedăm și noi!

Dacă veți da căutare pe internet, veți găsi multe articole despre bob. Un articol util este si acesta:

http://www.sfatulmedicului.ro/revista-presei-medicale/bobul-o-leguma-pe-nedrept-uitata-echilibreaza-valorile-colesterolului_14623

Iar pentru cei care „vorbiți în limbi”, aveți un articol bine documentat în engleză aici:

https://en.wikipedia.org/wiki/Vicia_faba

Dând căutare pe internet să aflu ce informații sunt postate despre Vicia faba (bob), am avut plăcuta surpriză să văd că este foarte cunoscută această leguminoasă pe plan mondial.

images4

Cu ani în urmă, bobul era cultivat la scară largă și în țara noastră. Din el se prepara un pateu delicios, care se depozita în borcane de 400g, pe care îl cumpăram din magazin. Dar acum, bobul nu se mai cultivă mai deloc la noi în țară. Aici la Sibiu, nu se găsește în piață sau în magazine obișnuite, ci doar la cele specializate și acolo, nu e bob cultivat în România.

Fac un apel către lucrătorii pământului: cultivați, oameni buni bob! Vrem bob căci este valoros nutritiv!

Ei, dar până să ajungă mesajul meu la voi, dragi producători români, am cumpărat ce am găsit de la alții…

Cum am gătit bobul?

Am spălat boabele și le-am pus la înmuiat peste noapte. De data aceasta, le-am decojit, după ce s-au înmuiat, înainte de a le fierbe, căci se fierbe mai repede așa. Se poate decoji și după ce s-a fiert. Iar dacă e bob cu bob mic, se poate mixa și cu coajă.

IMG_20170613_213611

Am mixat boabele fierte cu roșii și ardei. Am condimentat-o cu coriandru, puțină sare și ulei și a ieșit asta.

IMG_20170614_110112

Rețeta a doua am lăsat-o simplă, doar cu ulei, coriandru și sare, ca să-i simt gustul pateului de odinioară care se găsea în alimentară de vânzare. Iat-o:

IMG_20170614_110102

Se spune că mai demult se adăuga făină de bob la pâine și că s-ar fi descoperit bob în mormintele dacilor… Asta înseamnă că bobul a fost cultivat mult pe pământurile noastre…

La ce este bun bobul?

Bobul are proteine de calitate (25%) și multe alte substanțe nutritive. Este sățios și hrănitor.

PS: Dacă cumva știți unde se găsește bob românesc, dați de știre. Mulțumesc.

 

O rețetă nouă de pizza vegetală

Salutare, dragilor!

Tot despre păpică povestim…

A început să-mi placă să inventez rețete. De fapt, nicio mâncare pe care o prepar nu e la fel ca alta, toate sunt inedite. Nu-mi place să fac lucruri identice…

Când gătesc, nu-mi bat capul prea mult. Am învățat despre valoarea ingredientelor cu care gătesc și le ofer sub un chip comestibil… Dar să știți că e un risc treaba asta cu invențiile. Eu mi-l asum. Noroc că am un soțior extraordinar de îngăduitor…!!!

Doar când ofer mâncarea gătită de mine altora, am emoții, căci nu știu cum vor aprecia invenția mea… Soțiorul meu s-a obișnuit cu stilul meu de gătit. Mnealui nu are probleme cu gusturile și nici cu aspectul mâncărurilor. Are totală încredere că ceea ce-i ofer este comestibil și digestibil. Astăzi, mi-a lăsat un bilețel de drag(oste):

„Mulțumesc pentru mâncare și pâine și pentru cele aflate și adunate de tine despre hrana sănătoasă!”.

Azi am inventat o rețetă de pizza vegetală.

Am pregătit aluatul din făină albă de grâu (de pâine 650) și făină de orz integrală și puțin ulei de măsline.

Compoziția de pus deasupra blatului:

Am feliat dovlecel (cu răzătoarea minune, aia verde… Cred că v-am prezentat-o), am tăiat mărunt lobodă (ultima lobodă din anul acesta) și mărar, le-am amestecat bine. Am adăugat puțin ulei de măsline și le-am amestecat din nou.

Am dat blatul în cuptor să se coacă puțin. L-am scos din cuptor, l-am întors pe cealaltă parte puțin coaptă, l-am uns cu sos de roșii făcut din roșii din congelator, am presărat jumătate de compoziție de dovlecel, am presărat arahide râșnite, am adăugat cealaltă parte de compoziție și am dat pizza la copt. Nu am lăsat-o prea mult. Doar un pic să se moaie dovlecelul.

Iată ce bunătate a ieșit!

IMG_20170610_110622

Am adăugat puțin sos de roșii (roșii blendurite, fierte, busuioc, maghiran, coriandru și uturoi pisat și puțin ulei. Mai trebuia o ceapă mică, dar am uitat…) deasupra și a devenit și mai gustoasă..

IMG_20170610_110646

Am mâncat tot, tot. Am trimis și unei prietene care m-a sunat și mi-a mulțumit.

O să mai fac pizza asta. E chiar grozav de bună și hrănitoare! Mulțam, Doamne!

Să vedem dacă o să-mi mai iasă la fel… Sper să țin minte ce am pus în ea…

 

Budincă de orez rapidă

Salutare!

În seara aceasta, am gătit ceva rapid, hrănitor și de răsfăț: budincă de orez.

A fost gata de fiert în doar 3 minute (era și prefiert)!

Pentru această păpică, am folosit orez basmati (basmati înseamnă înmiresmat. Are într-adevăr o aromă aparte),

_vyr_5BASMATI_RICE

zahăr brun din trestie (altă dată am folosit picături de ștevie, dar au strâmbat micuțele din nas și m-am îndopat mai mult singură cu bunătate de budincă!),

N1_14501953 (2)

o nucă de cocos

nuca_c10

și un vârf de cuțit de praf de vanilie.

Iată cum am procedat:

Am turnat 1,5 litri apă într-o oală și am pus-o la fiert.

Între timp, am măcinat

IMG_20170324_095430

o pungă de 500 grame de orez basmati alb (îl cumpărasem cu un alt gând, pentru supa cu găluște…, pentru că imită perfect grisul..).

Am găurit nuca de cocos, am scurs sucul sau apa aia din ea. Am trimis-o pe mezinuca, ajutorul meu de nădejde în bucătărie (căreia îi și place să gătească!) să spargă nuca în curte. Apoi, am început s-o curăț de cojița maronie

COCOS 12333249_1512931995667031_1848545645_o

Când s-a încălzit apa, am turnat treptat orezul măcinat semigrunjos și am amestecat ca să nu se facă cocoloașe (dar tot s-au făcut câteva…, dar le-am zdrobit).

Orezul fierbea văzând cu ochii în timp ce amestecam în el. Am predat ștafeta mezinucăi ca să amestece ca să nu se prindă de oală și am terminat de curățat nuca de cocos. Am blendurit-o cu apă călduță. Am răsturnat laptele acela gros de cocos în oala cu orez. Am amestecat bine. Apoi, am adăugat cam vreo 100 și ceva de grame de zahăr și am amestecat din nou. Am adăugat praful de vanilie și am amestecat din nou. Am stins focul și am acoperit oala.

După ce s-a potolit din fiert, am umplut farfuriile…

orez1 18157527_1305720526208796_3359592661861848056_n

O bunătate!

orez 2 18118710_1305720616208787_1340587347158846574_n

Când am luat prima lingură, am resimțit gustul orezului pe care ni-l gătea mama, orez fiert în apă cu zahăr și ulei…

Da, nuca de cocos are multă grăsime… Se simțea textura nucii de cocos, chiar dacă o blendurisem la maxim… Cred că data viitoare, am s-o strecor… Sau mai bine n-am s-o strecor. Va conține și ea ceva. De ce s-o arunc? Pentru un moft? Pe cât putem, să mâncăm alimentele integral…!

Orezul merge atât seara, cât și dimineața. Așa că mâine dimineață, pot dormi 20 minute mai mult (ha, ha!)

Musai să testați rețeta!

Dacă nu aveți moară de bucătărie (de care eu sunt îndrăgostită nevoie mare, căci mă ajută să gătesc rapid cerealele) la care să măcinați orezul, merge și prin râșnița de cafea sau blender cu viteză mare sau îl fierbeți întreg și după ce se răcește îl puteți blenduri…

O legumă de care m-am îndrăgostit treptat și care a rămas printre preferatele mele

Bună seara, dragilor!

Tocmai m-am ospătat boierește! Să-mi fie de bine!

Pentru că mi-a căzut atât de bine ceea ce am mâncat, m-am gândit să vă fac și vouă poftă.

Poftiți la…IMG_20170421_213017

…andive umplute!!!

Poftim? A, nu știți ce sunt alea andive? Nu-i bai! Nici eu n-am știut…

Îmi amintesc că era într-o seară ca aceasta, prin anul 2001 când mă aflam la sfat cu nutriționistul meu. În timp ce-mi dicta lista de bunătăți, cu care aveam a mă desfăta timp de trei săptămâni, apare dintr-o dată ceva ciudat: andiva.

Mă opresc din scris, fac ochii mari și îl întreb:

Ce-i aia andivă?

E o legumă pe care o găsești la magazinele mari.

Și la ce e bună?

La ficat.

No, dacă-i bună la ficat, să-i dăm bătaie! … Și încă ceva. Cum s-o mănânc?

O speli și muști pur și simplu din ea…

Așa am descoperit eu andiva! A doua zi, am hălăduit prin magazine în căutarea „aurului alb” (așa cum mai sunt denumite andivele), l-am cumpărat și… am dat să mușc dintr-o frunză…

„Beac, sunt amare!, îi zic soțiorului.

Ia dă să iau și eu o mușcă și mușcă zdravăn din toată andiva. Parcă și acum îl văd…

Hai că nu-i rea…, m-a încurajat el și astfel, am continuat să mușc bucățică cu bucățică prima frunză.

A doua zi, am mâncat două frunze și tot așa, până ce am ajuns și eu la performanța soțiorului, să mușc direct din toată andiva.

IMG_20170421_213928

E un deliciu, care, ca să fiu în rimă, a devenit capriciu..

La prima mușcătură nu mi-au plăcut. Era amară…, dar, de, dacă e bună la ficat, am continuat să mănânc… și așa, mai cu poftă, mai cu ne-poftă, am mâncat zi de zi, timp de trei săptămâni, andive. În ultimele zile ale celor trei săptămâni, uitasem deja de gustul amar, deveniseră de un dulce-amărui.

Asta a a fost povestea! Și de atunci, ori de câte ori văd andive, în magazine cumpăr…, mai ales când sunt la reducere, așa cum a dat „norocul” peste mine zilele acestea să le găsesc reduse peste jumătate din preț… Am cumpărat destule și le-am pus repede la rece și fac întrecere cu soțiorul, băgând la concasor (vorba soțiorului) zilnic una-două andive.

IMG_20170421_212334

IMG_20170421_212407

În seara aceasta, am încercat câteva chestii artistice:

IMG_20170421_212225

andive umplute cu avocado cu ceapă și lămâie și andive umplute cu pastă de semințe de floarea soarelui cu leurdă… , la care am mai adăugat câteva ridichi și ne-am hrănit. Mulțam, Doamne!

De obicei, pe de-o parte a gurii mușc din andivă și pe de alta, intră o lingură dintr-un soi de leguminoase sau o mușcă de pâinică integrală.

Înainte să încep a vă scrie, am fost curioasă să aflu informații despre andive. Cea mai tare informație a fost că se cultivă andive și la noi în țară…

cultivator-de-andive-din-judetul-Neamt

Apoi, am mai aflat că andivele sunt bune și pentru sănătatea ochilor și chiar ajută și în caz de cancer… Iată încă câteva motive să mâncăm cât mai multe andive!!!

A, da. Există și câteva inconveniente (neajunsuri, dezavantaje; dificultăți, obstacole, piedici, chestii din alea pentru cârcotași…)

Pentru mine, durerea cea mai mare e că nu le putem mânca proaspete… De obicei, andivele sunt aduse din Franța și stau pe rafturile („frigorifice”) ale magazinelor destulă vreme, pe când ele ar trebui să stea la întuneric…

„Francezii produc prin sistem hidroponic și au legume mai mari și mai frumoase. Dar totuși le lipsește ceva: gustul de andivă” (http://agrointel.ro/41167/cultivarea-andivelor-traditie-pentru-localnicii-din-gheraesti-neamt-cat-de-profitabila-este-cicoarea-de-bruxelles-si-care-sunt-secretele-unei-astfel-de-culturi/)

Apoi, da, și prețul e destul de ridicat. În marile magazine, andivele costă în jur de 7 lei 500g. Dar cum nu se înghesuie lumea la andive, marile magazine sunt forțate să facă reduceri… Și uite-așa ne bucurăm și noi destul de des de andive…!!! Toată iarna am mâncat andive la un preț cumsecade! Zilele acestea, găsind o ofertă avantajoasă, ne bucurăm de o cură de primăvară cu andive…

Câteva informații despre andive

Andiva este o plantă proaspătă de iarnă. Ea este valoroasă nutritiv și terapeutic. Noile tehnologii înlesnesc prezența andivei tot timpul anului în marile magazine…

Andiva apare pe piață în sezonul rece, din luna noiembrie până în primăvară.

100 de grame de andive proaspete conțin: 1,25 g proteine, 0,20 g lipide, 3,35 g glucide, 3,1 g fibre vegetale, 52 mg calciu, 0,83 mg fier, 15 mg magneziu, 28 mg fosfor, 314 mg potasiu, 22 mg sodiu, 0,79 mg zinc, 6,5 mg vitamina C.

Conține substanțe amărui precum inulina, proprietate datorită căreia rădăcina se poate usca și măcina, putând fi folosită ca înlocuitor al cafelei.

Cultivarea andivelor se face în două etape:

Etapa 1: producerea rădăcinilor tuberizate

Semănatul: între lunile mai-iunie, pe teren plan sau straturi înălțate

Întreținerea culturii: prășitul este foarte important, mai ales în primele stadii de vegetație. Când plantele au 3-4 frunze adevărate, se face un rărit, lăsând 10-15 cm distanță între plante

Recoltarea: are loc toamna începând cu luna octombrie, până permite timpul. Rădăcinile se sortează și sunt păstrate cele care au grosimea de cel puțin 3-4 cm la nivelul coletului

Etapa 2: forțarea rădăcinilor

Forțarea rădăcinilor se poate face în șanțuri încălzite, în sere, răsadnițe sau alte adăposturi calde, la întuneric. În primele zile, temperatura se menține la 12 grade Celsius, după care crește treptat la 18 grade, timp de 20 de zile.

Recoltarea păpușilor de andive se face după 3-4 săptămâni, când acestea au minim 10-12 cm lungime. Păpușile se taie manual, păstrând o bucată mică din rădăcina, și se pot păstra închise în folii de plastic la frigider, învelite cu hârtie, care să nu permită trecerea luminii (pentru a fi păstrate etiolate).https://www.gazetadeagricultura.info/plante/legume/618-cultura-de-andive.html

Andivele nu există în stare sălbatică, ci se obțin prin forțarea unei plante, denumită „cicoare”, să crească într-o obscuritate totală.

De la cicoare, în trecut, se foloseau numai frunzele tinere, mai puțin amare, pentru salate, iar restul plantei, inclusiv rădăcina, era destinată animalelor. De-a lungul timpului, cicoarea s-a transformat în două varietăți: una care furnizează frunze pentru salate și alta care se cultivă doar pentru rădăcină destinată producerii binecunoscutului înlocuitor de cafea.

Cum se cultivă andivele

Andivele au apărut în Belgia în anul 1850 sub numele de witloof, adică frunze albe. Se cultivă printr-o practică de păcălire a cicorii să crească la întuneric. (…) Noile metode de producție, inițial de iarna, permit ca acestea să poată fi consumate pe tot parcursul anului. Deși există mai multe varietăți de andive, diferența dintre ele este minimă.

Pentru că se cultivă la întuneric, andivele sunt lipsite de clorofilă, de unde culoarea albă a frunzelor. Foarte fragile, acestea pot suferi modificări de aspect și gust, chiar imediat de la recoltare. Din această cauză, trebuie cumpărate cât mai proaspete.

Andivele expirate au bulbul mai puțin ferm și crocant, iar frunzele lor pot prezenta pete închise la culoare. Când andivele sunt supuse la lumină, frunzele încep să înverzească și devin amare. http://www.impenetrabil.ro/2013/05/v-behaviorurldefaultvmlo_8374.html

La prăşit printre andive

Autor: Carmen Preotesoiu 18 Oct 2007

„Sunt singurii din ţară care deţin secretul. Produsul lor concurează cu cele mai rafinate delicatese.

Oamenii din comuna Gherăieşti, judeţul Neamţ, trăiesc de mai bine de 80 de ani din cultivarea andivelor. Dacă în trecut nu era om care să nu cultive preţioasele legume, acum se împuţinează mereu, din cauza muncii grele şi migăloase, dar şi a lipsei de angrosişti care să le cumpere marfa la un preţ demn de munca lor.

De-ndată ce ogoarele încep să fie împănzite de frunze mici şi verzulii, oamenii din Gherăieşti nu mai au somn. Cu noaptea în cap, îşi pun săpăliga la spinare şi iau drumul câmpului. Căci toată avuţia lor este în sămânţa aceea azvârlită în pământ, de cum primăvara intră în luna aprilie. Asemenea cârtiţelor, se târăsc în genunchi printre răsaduri, scormonind cu mâinile şi, arareori, cu hârleţul fiecare fir de buruiană care le invadează cultura. Nu au şcoli înalte, nu au ieşit în lume decât în pieţele bucureştene, nu ştiu prea multe despre mersul ţării şi nici de promisiunile politicienilor nu le prea pasă. Şi de ce şi-ar mai chinui mintea cu vreo reţetă a succesului, cănd ei, de fapt, au descoperit leacul care i-a vindecat de sărăcie: cultivarea andivelor.

PLANTĂ… CU DICHIS. Oamenii din Gherăieşti se pot mândri că au ceva ce doar Franţa, Spania sau altă ţară cu mare putere financiară posedă. Andivele, „fructe crescute în copaci”, după cum le consideră unii tineri bucureşteni care văd pentru prima oară leguma lunguiaţă şi albă, constituie adevărate delicatese pentru lumea bună, dar mai ales înstărită, a marilor oraşe. Căci un lucru e cert: nu oricine îşi permite să dea peste 100.000 de lei vechi pe 4, 5 „păpuşoi”, după cum îi numeşte tanti Silvia, una dintre cele mai destoinice şi mai pricepute în a brodi cele mai gustoase andive, pentru a fi taman bune pentru salatele unse cu un pic de ulei de măsline, atât de savurate, mai ales de generaţia a treia.

„Nu oricine ştie să aibă grijă de ea. Nici prea multă apă, nici prea puţină, nici prea multă căldură, nici prea puţină, nu trebuie stropită cu nimic şi, cu toate astea, trebuie să ai grijă să nu intre dăunătorii în ea”, enumeră inginerul agronom Silvia Tamaş condiţiile care trebuie îndeplinite.

Şi dacă astea ar fi suficiente, nu s-ar mai codi orăşenii care vin în vizită la Gherăieşti, dornici de îmbogăţire rapidă cu afacerea de andive. Când aud că din primăvara asta până în primăvara cealaltă nu trebuie să ieşi din rândurile de andive, că an de an trebuie să schimbi pământul pe care ai cultivat ultima oară şi apoi, să ştii cănd să le uzi, dar şi cănd să le scoţi din pământ, mai toţi, speriaţi, fac cale întoarsă.

BORDEIE PENTRU ANDIVE. Tanti Silvia are 53 de ani. Şi, de cănd era de-o şchioapă, tot printre andive a crescut. A văzut la tatăl ei cum semăna planta şi nu uşor i-a fost să prindă secretul unei culturi bogate. „Semănăm cu calul, apoi vine perioada de scărit, un fel de praşilă cu săpăliga, după care urmează răritul, praşila cu sapa, combaterea dăunătorilor”, enumeră femeia muncile pe care le face până ajunge la scoaterea legumelor din pământ. Iar toamna vine parcă momentul cel mai dificil, nu atât pentru că ar fi munca mai multă, ci mai cu seamă pentru că atunci se văd talentul şi îndemănarea omului. Toamna se sapă în adăncul pământului bordeie acoperite cu acoperiş de paie în care se aşază andivă lăngă andivă, după ce în prealabil au fost curăţate fiecare în parte de frunze, verificate dacă sunt bune pentru sămânţă sau pentru mâncare. Astfel, aşezate ca la expoziţie, andivele se înşiră una după alta, oblic, după care peste ele se presară un strat de pământ, apoi altul de andive, pănă ce bordeiul se umple, iar în creştetul lor se pune strat înalt de pământ stropit cu apă, atăt căt trebuie, pentru ca rădăcinile îngropate în ţărână să prindă viaţă şi să se formeze astfel andiva.

TE SCOATE DIN SĂ…RĂ…CIE. Tanti Silvia are ochii ageri şi mâinile aspre. Pentru a avea grijă de andive, a lăsat orice treabă. Zice ea, fără sfială: „Dacă nu erau andivele istea, apăi nu mai făceam io nuntă la fiică-mea, tocmai în Bucureşti, şi nici case nu mai înălţam. După 30 de arii de pământ, anul trecut am scos cam 120 de milioane de lei vechi. Ce alte legume îmi aduceau atâţia bani?”.

„De-ndată ce ele trec prin perioada de răcire, scoatem rădăcinile din pămănt şi le băgăm în bordei. Acolo, în pământ, timp de 40 de zile, facem foc cu lemne în sobă şi zi şi noapte trebuie să avem grijă să aibă temperatura constantă de vreo 25 de grade. Dacă începe să se aşeze un strat alb ca o pâclă deasupra pământului din bordei, e clar că a dat mucegaiul în ele, iar cultura poate fi compromisă”, dezvăluie tanti Silvia unul dintre secretele andivelor.

Secretele sunt multe, iar dacă în trecut aproape toată comuna era cultivatoare de andive, acum dacă mai sunt 800 din 7.000 de oameni, câţi numără localitatea. „Tinerii ar face orice, numai la andive nu s-ar băga, că tare-i greu să stai un an întreg numai pe câmp, iar dacă dă Dumnezeu ca acum o secetă, nu se face nimic”, spune agronomul comunei.

Silvia Gherghel este poate printre puţinii, dacă nu singura, care au reuşit să aibă anul acesta o cultură frumoasă. Şi asta nu pentru că Dumnezeu ar fi făcut o minune în cazul ei, ci pentru că, avănd acei câţiva ari în grădină, a reuşit să ude. Bucuria-i mare, mai cu seamă că numai ei, gherăieştenii, ştiu căt de muncite sunt palmele lor, dar şi căt de mulţi bani investesc. Numai un kilogram de sămânţă autohtonă depăşeşte suma de două milioane de lei vechi, iar cea străină ajunge şi la cinci milioane de lei vechi. „Nu mai pun la socoteală erbicidele, curentul, lemnele de foc, care ne usucă, şi nici munca mea”, se vaită femeia.

„TRADIŢIA COMUNEI SE PIERDE”. Priveşte lung în zare, îşi şterge fruntea de sudoare, respiră greu. De când se ştie, tot la andive a muncit. Cum ar putea să renunţe, când supărarea sa este că tradiţia cultivării andivelor este pe cale de dispariţie? Şi tot ea se consolează cu voce scăzută: „Apăi, până om putea, tot om cultiva. Dumnezeu să ne ţină zdraveni”. Bordeiul lui tanti Silvia este început. Femeia mai are un pic şi trebuie să scoată rădăcinile din pământ. Îşi scuipă în palme, apucă hârleţul şi începe, asemenea unui bărbat, să sape adânc, ca nu cumva vremea culesului să sosească şi bordeiul să nu fie pregătit. Căci, pentru tanti Silvia, ca şi pentru mulţi dintre gherăieşteni, un lucru este cert: soarta familiei sale se află în păpuşoii aceia lunguieţi şi albicioşi, „măndria comunei”.

De la capăt

Sămănţa de andivă, „Cicoare de Bruxelles” cum este ea numită, a fost adusă în Gherăieşti prin anii 30 de directorul Fabricii de Zahăr din Roman, un cetăţean belgian. Printre puţinii care s-au încumetat atunci să planteze seminţele a fost şi nea Dumitru. Omul merge la Bucureşti de 50 de ani, dar nu cunoaşte decăt un singur drum: Gara de Nord – Piaţa Obor. Pleacă mai cu seamă iarna, prin preajma Crăciunului, cu sute de kilograme de andive, aşezate una lăngă alta, ca şiragurile de perle în cutii mari, şi nu are decât un singur gând: să dea mai repede marfa, „că, dacă o ţii mai multe zile la lumină, andiva se deschide, se usucă şi nu mai are acelaşi gust”. De vreo trei ani, s-a lăsat, după ce a fost printre primii cultivatori din comună. Sumele mici, de doar 20.000 de lei vechi pe kilogram pe care i le oferă angrosiştii, cu plata peste 30-40 de zile de la livrarea mărfii, l-au dat înapoi. Acum însă, îi e dor să mai cureţe la „păpuşoi” şi să sape la bordeie în care să-i adăpostească pe timp de iarnă. Şi nu mai stă pe gânduri şi aruncă vorba hotărât: „La anul, mă apuc iar să cultiv vreo 10-15 arii, până mai pot să-mi ajut şi io copiii cu nişte bani” şi ne arată imensitatea de casă pe care fata, plecată în Italia, a început să o construiască. Soaţa sa, tanti Elisabeta, de 78 de ani, nu se dă în lături, mai ales că tot satul ştie că este de neîntrecut când vine vorba despre îngrijitul plantelor”.

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/la-prasit-printre-andive-106132.html

Cum prepar brânza de migdale

Salutare, dragilor!

Cum sunteți? Cum vă simțiți astăzi?

Personal, mă simt renăscută după un duș rece al „sorții”, vorba unui copil cu care lucrez… (ei ce să-i faci „soarta”, zice acesta când nu merge bine treaba…).

Astăzi, vorbim despre brânzică…

Luni dimineața, m-am trezit cu un mesaj de la Alinuța mea dragă care-mi cerea o rețetă de brânză de migdale. I-am trimis-o repede…

Azi, am decis să prepar și eu o porție…

IMG_20170330_090934

din care mi-am pregătit o tartină peste care am adăugat frunze de păpădie.

IMG_20170330_091933

Brânză (telemea sau mozarella) de migdale

Ingrediente:

IMG_20170330_070017

IMG_20170330_071420

850 g apă

10 g Agar-agar

1-2 linguri de amidon de porumb

250 g migdale înmuiate și decojite și măcinate

2-2,1/2 linguri de zeamă de lămâie

1 linguriță sare de mare

Cum am procedat:

Am pus la înmuiat migdalele cu o seară înainte, le-am decojit, le-am așezat pe un ștergar să se zvânte și apoi, le-am râșnit.

Într-o cratiță, am turnat apa, am adăugat amidonul și agar-ul și am fiert la foc domolit. Când s-a topit agar-ul, am luat cratița de pe foc și am lăsat-o un pic să se răcorească. Am adăugat migdalele râșnite, care au devenit ca o pastă…, am mixat un pic. Am adăugat sucul de lămâie și sarea și am mixat din nou.

Am pregătit două caserole de sticlă și am turnat compoziția în ele.

Le-am lăsat la răcit și după ce s-au răcit bine, s-a întărit și a devenit ca o telemea…

IMG_20170330_090955

Prefer această rețetă deoarece este înbunătățită cu calciu din alga Agar și se conservă bine timp de o săptămână bună. După o săptămână, parcă e mai bună, e dospită.. Am luat-o anul trecut în concediu pe o căldură mare și s-a ținut bine pe drum și când am ajuns la un frigider, am ținut-o o săptămână și am mâncat-o cu multă salată de pătrunjel verde și ceapă presărată deasupra…

Inconvenientul e decojirea migdalelor și prețul migdalelor, dar per total, e ok totul.

E chiar fain să mâncăm vegetale…

Căutând pe internet alte rețete de brânzică de migdale, am dat și peste acest articol. Nădăjduiesc să vă fie util:

https://gourmandelle.com/ro/retete-vegane-de-branza/

Supă de legume cu tăieței de casă fără ou

Salutare, dragilor!

Zilele acestea, am încercat o nouă variantă de tăieței de casă fără ou și am gătit cu ei o supă de legume delicioasă.

17553939_1272992146148301_904553649795149634_n

 

 

Rețeta veche a tăiețeilor era din pulpa de soia care-mi rămânea de la laptele de soia, plus făină, dar acum, m-am gândit să-i prepar să fie mai consistenți și mai delicioși.

Astfel, am preparat o porție de

Omletă de soia

IMG_20170327_081837

Ingrediente

100 grame soia înmuiată

2 căni cu apă

Un praf de turmeric

O linguriță de sare de mare

O lingură de ulei

Cum am procedat:

Am spălat soia bine și am pus-o la înmuiat peste noapte. Dimineață, am scurs-o și am clătit-o bine. Am răsturnat-o în blender și am turnat peste ea o cană de apă. Am blendurit-o 1 minut și apoi am răsturnat-o într-o cratiță în care nu se prinde mâncarea și am mai adăugat o cană de apă și am lăsat-o să fiarbă timp de 0 minute. După ce s-a fiert, am adăugat un praf de turmeric , care a colorat-o în galben, o linguriță de sare de mare și o lingură de ulei.

Dacă rămâne omletă, e gata de mâncat cu o salată de verdețuri sau rădăcinoase.

Pentru tăieței, am lăsat-o să se răcească și apoi, am amestecat-o cu făină integrală de grâu, până ce am obținut o cocă tare.

IMG_20170327_082513

Am întins-o cu sucitorul bine, până ce a devenit o foaie subțire de tot.

IMG_20170327_075247

Am presărat multă făină,

am rulat-o și am tăiat-o fâșiuțe subțiri-subțiri.

Când nu mă grăbesc, las un pic turta întinsă să se zvânte, dar nu prea mult, că se rupe la înfășurat.

După ce tai tăiețeii, mai adaug un pic de făină și îi amestec ușor și apoi, îi întind să se usuce. Dacă fac mai mulți, după ce s-au uscat, îi cern și îi pun într-o cutie de carton și se păstrează un timp bun. Dacă vreau să fac supă atunci când sunt proaspăt tăiați, o pot face.

De data aceasta, le-am lăsat peste noapte la uscat. A doua zi, i-am cernut cu sita rară.

taietei 17630064_1272992436148272_3546208560084375843_n

Am pus apă la fiert și când a început să fiarbă, am răsturnat tăiețeii în oala cu apă clocotită. Separat, în altă oală, am pus legumele la fiert. Le-am tăiat în două pe lung. Am folosit morcov, păstârnac (de obicei, folosesc rădăcină de pătrunjel), țelină și o ceapă mare. Când legumele au fiert mai bine de jumătate, adică nu le-am lăsat să fiarbă de tot, ci le-am lăsat un pic „în sânge” (ha, ha!), am strecurat cu grijă tăiețeii și i-am adăugat în supă. Altădată, am turnat pur și simplu tăiețeii cu tot cu apa în care au fiert peste supă. Am lăsat să dea un clocot și am stins focul. Apoi, am adăugat pătrunjel verde și o lingură de ulei și…asta a fost tot!

supa taietei17554435_1272992329481616_4226212480286453214_n

Au mâncat mămăruțele „de s-au spart” (ha, ha!)

 

Cateva filmulete cu Doina Blaga

Dragii mei dragi

va adun aici ultimile filmulete in care am cutezat sa va vorbesc.

Nadajduiesc sa va fie de folos

Bucurie!

Despre site-ul indrumatoarei mele…

Ce bunătăți de toamnă mai mâncăm?

Va salut din nou, dragii mei dragi

și vă poftesc, din nou, să gustați bunătățile toamnei. Dar ce zic eu să gustați, ci să vă hrăniți și să vă desfătați cu ele, voi și noi și copii noștri!

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru dărnicia oamenilor de la sate, care împart cu noi din rodul ostenelii lor și din dulceața roadelor din grădina lor.

Sâmbătă am fost în piața agroalimentară, care este o mare binecuvântare pentru noi!

Aici în piață, erau tot felul de bunătăți, care mai de care mai atractive. Setată fiind să caut lucruri valoroase nutritiv, și nu gustoase și atractive, ochii au și zărit de la distanță ceva bun: porumbele.

Nici n-apucai să fac un pas spre tejghea că doamna precupeață și începu a mă îmbia:

„Hai doamnă, ia porumbele, a căzut bruma peste ele, sunt numai bune de mâncat!”.

img_20161022_164518

Cumpăr 2 kg, cu gând să facem o cură de porumbele pentru fier (conform prescripțiilor terapeutului nostru). Dar acum, citind pe internet, am aflat că mâncând câteva porumbele zilnic, te afli muuult mai câștigat. Iată ce câștigi:

Fructele au acțiune astringentă și diuretică, și sunt recomandate în dureri de stomac, diaree, dizenterie, afecțiuni renale, dischinezii biliare, gută, tuse convulsivă, stimularea digestiei. Sunt folositoare și ca dezinfectant al căilor urinare și in tratamentul artritelor.

Conținutul mare de tanin, acesta fiind un antioxidant puternic, care acționează asupra imunității organismului, le conferă porumbelor calitatea de dezinfectant puternic. Taninul acționează în locurile pe unde trece, începând cu cavitatea bucală, unde îndepărtează tartrul de pe dinți, apoi în esofag, unde acționează ca un ulei asupra unor amigdale bolnave și ajungând în stomac, unde devine un pansament pentru toată flora stomacală.

Porumbele stimulează imunitatea, ferind organismul de răceală și gripă, tonifică oasele, dinții și unghiile, potrivit bzi.ro. Potasiul conținut de acestea ajută la o stabilizare a pulsului inimii și reglarea hipertensiunii arteriale. Consumul de porumbe crește pofta de mâncare (http://www.stiripesurse.ro/de-ce-e-bine-sa-consumam-porumbe_969477.html).

Apoi, ochiii mi-au căzut pe cătină. Am luat și din asta. Apoi pe dovleac. O bunătate dovleacul ăsta. Era tăiat și am luat o bucățică de gust. O dulceață mai mare de dovleac nici că mai gustasem.

Și când să plec, dau cu ochii de… mazăre verde.

img_20161022_160744

Văzusem și în vară mazăre verde, dar nu m-am îndurat să cumpăr, căci bănuții erau drămuiți pentru altele mai necesare, dar acum mi-am zis că asta e ultima strigare pe anul acesta și hai să cumpăr 2 kg să fac o mâncărică de mazăre. Durerea a fost cu desfăcutul din coajă…

img_20161022_160751

Noroc cu aghiotanții mei…

Am împărțit porumbele în punguțe și le-am băgat în ladă. Am lăsat cât mâncăm o săptămână.

Cătina am stors-o cu Huromel și am combinat-o cu mierucă pentru prițesuțe…

Iar dovleacul l-am copt și în dimineața asta, am mâncat regește: mei cu dovleac.

img_20161024_093808

Doamne parcă îm „mulțumesc” nu încape tot ce simt acum. Iubire și recunoștință pentru aceste valoroase daruri.

Sâmbătă, am bucătărit toată ziua. Am recuperat săptămâna de lipsă…

Printre bunătăți, am reușit să coc niște mini pzza dublă pentru pachețelele călătorilor..

Iată-le ce faine-s!

Biscuiți de toamnă

Salutare dragilor

astăzi, vreau să vă fac poftă de … biscuiți de casă.

Iacătă-i! Poftiți de gustați!

img_20160928_090534

Mamă, dacă-ați ști ce delicioși sunt! Și pe deasupra sunt și valoroși nutritiv.

Aaaa, da, vreți rețeta! Am înțeles.

Iat-o:

Biscuiți de toamnă (ovăz și suc de struguri)

500 ml suc de struguri negri

150 ml ulei de măsline presat la rece

Făină de grâu integrală100g

Făină de ovăz 500g

Un plic de praf de copt (bio)

Cum am procedat:

img_20160924_151901

Am stors strugurii. Am avut peripeții, căci am tot băgat și am uitat să mă mai opresc și s-au depus prea mulți sâmburi. ”Noroc” că am un soțior de nădejde! Și am pus storcătorul blocat în apă călduță și l-am așteptat pe soțior și l-am rugat să mă ajute să-l deblochezi. Eu am ținut în contra (de data asta a fost util să țin contra!) și el a răsucit și așa s-a deschis. Mulțam. Că altfel, trebuia să-l trimit la Cluj…

Apoi, am amestecat toate, am întins compoziția pe foia de copt. Am tăiat cu ajutorul unui cuțit din acela rotund cu zimți cu care tăim pizza. Le-am tăiat la repezeală. Promit că data viitoare să le tai mai estetic.

Biscuiți de toamnă (grâu și suc de struguri)

img_20160928_090650

500 ml suc de struguri negri

150 ml ulei de măsline presat la rece

Făină de grâu integrală 600g

Un plic de praf de copt (bio)

Cum am procedat:

Am amestecat toate, am întins compoziția pe foia de copt. Am tăiat cu ajutorul unui cuțit din acela rotund cu zimți cu care tăim pizza. Le-am tăiat la repezeală. Promit că data viitoare să le tai mai estetic.

În dimineața asta, am primit un cadou. O tanti de la biserică a venit țintă la mine și mi-a adus o plăsuță și mi-a zis: Ți-am adus ceva foarte valoros. Când auzi așa ceva, te gândești la te miri ce valori inestimabile. Curioasă, mă uit în plasă și văd un …purceluș….

Aaa…, mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Sincer să vă spun că m-am bucurat mai de hai decât dacă aș fi primit un purcel fript.

De la Feramis la Logorism și ”vițăvercea”

Salutare, dragilor!

Astăzi vreau să vorbim despre tort… da, despre tort. Ce vă ”bunghiți” așa! A, dar să vedeți că nu e despre un tort obișnuit, e despre un tort ”al naibii” de bun… Ba, mai mult, e chiar vorba de două torturi…, al doilea are un nume cu istorie…, se cheamă Feramis… Da, da… interesant nume!

Unul dintre darurile divine primite de om e și cel de ”a da nume”, a numi, a denumi și mai recent…a pune eticheta. La început, desigur, omulețul numea doar binele, răul încă nu-și scosese colții… Azi, adică(telea) în zilele în care trăim noi ăștia post-post moderniștii, numim câș, numim răul bine și bine ”câh!”. Numim, par exemple, o aglomerare de făină albă, colorată apoi cu cacao, margarină sau unt colorat și îndulcit, ”un tort de o mare bunătate”, când de fapt e cât se poate de ”o ceva” foarte grețos dar, ce-i drept, arătos, ”ispiticos”….

De un timp încoace, am tot felul de clicuri și revelațiuni… Revelațiile de obicei îmi parvin seara sau noaptea, între veghe și somn, când împrejur se aud doar sforăieli sau greieri, mai ales greieri. Sunt mulți greieri pe aici! Deunăzi am avut revelația, descoperirea motivului insomniilor de care am suferit o parte bunicică din prețioasa vreme de odihnă. Greierii sunt peste tot, dar mai ales în cap, chiar în căpșorul de-l găzduiesc pe gât. Și greierii ăștia zumzăie mereu. ”Uf, uf!”, am ajuns să mă plâng și eu, ca biata maică-mea, că ”nu-mi mai tace capu ista!”…, că mereu sporovăie…

Uite, par exemple, într-o seară nu puteam adormi… Și la ce credeți că lucra greierașul? Și-a amintit de rețeta la care mă” bunghisem” peste zi, la rețeta numită ”Feramis”. A…, nu râde, nu e vorba de Ferari-ul vândut de un călugăr…, nu, ci e vorba de un tort de mei, care are o întreagă istorie ascunsă în silabe.

Și tot gândindu-mă la această istorie a Feramis-ului, mă minunam cum i-a dat Dumnezeu omului puterea asta: să numească toate și să rămână ”așa cum le-a numit Adam” sau, cum l-a numit gospodina aceea pe Feramis… Da, e foarte interesantă toată treaba asta cu numitul…! Abia acum, fac legătura cu uimirea din liceu, când mă întrebam cum de toată lumea numește la fel tot ce mișcă sub soare. Și iată cum se face asta: În nu știu ce colț al lumii, răsare un mare om de știință care descoperă o orătanie marină sau aeriană sau bacteriană și-i dă un nume și numele ăla se fixează pentru toată suflarea omenească… Și toate numirile astea trebuie să le înveți pe de rost sau pe din afară …, dacă vrei să ”te faci” biolog sau alt fel de –olog…

Da. Întotdeuna mi s-au părut supermani –ologii și mă tot minunam: cum de, nevoia, știu cum se numesc toate oscioarele, toți dinții, cum de știu unde sunt așezate toate părticelele dinăuntru omului, unde-și au locșorul toate organele… Pe când eu, eu n-am habar nici unde e ficatul, adică știu, dar uit, uit repede sau când mă întrebi unde e, mă fâstâcesc, mă bâlbâi, dar acum știu unde e, căci ”bunătatea aia de tort”, pe care am mâncat-o aseară, a ajuns ca o ghiulea direct în ficat…și-n fiere, în splină, și în tot lăuntrul meu… Și, culmea ironiei, în durerile alea, Firamisu ăla își râdea în barbă de tărășenia mea…, iar eu îmi blestemam netotșenia: ”fir-ar să fie de tătăntălaie că iar m-am înșelat…, iar am hăpălit bunătăți aparente și pe deasupra am băgat și resturile plozilor, care, de data asta, au fost deștepți…, au dat deoparte grețoșenia, dar eu am lins-o toată, toată.

Măi și dacă n-aș ști ce e bun și ce e rău…! Dar m-am prostit… , m-am luat cu valul… Am dat crezare celor care ridicau în slăvi tortul acela nemaipomenit de… Hm…!

Mă întorc spășită și-mi cer iertare ficățelului și-i mulțumesc că n-a plesnit, că-mi mai dă o șansă și promit că o să probez și eu Feramisul, până nu mă fer-estruiesc de tot…