Pentru mămici cu copii mici, ca să evitate greşeala pe care am făcut-o eu în privinţa hrănirii copiilor
Dragile mele prietene mămici
Permiteţi-mi să mă confesez din nou. Citiţi cu inima deschisă aceste rânduri. Şi vă rog să-mi împărtăşiţi şi voi din luptele voastre interioare şi biruinţele în relaţia cu copii voştri.
Nu ştiu voi cum sunteţi, dar eu am fost până de curând o mămică tare stresată şi prăpăstioasă, dar cu darul lui Doamne, am primit vindecare în multe părţi ale mele.
Cel mai mare dar şi primul pas în relaţionarea sănătoasă cu copiii a fost acceptarea feminităţii şi maternităţii şi trecerea de la depresie la bucuria trăirii vieţii binecuvântate cu Domnul. Povestea despre aceste aspecte am cuprins-o în recenta mea carte „Mă bucur că sunt femeie”.
A fost un timp în care am fost foarte stresată cu starea de sănătate a primei fetiţe şi cu sănătatea mea şi apoi de frică să nu păţesc şi cu celelalte fetiţe, am înfundat în ele fructe şi legume cu carul şi, uneori, timpul de hrănire era un moment foarte stresant…, mai ales când era vorba de legume.
De curând, am înţeles, am realizat şi eu, că cel mai important lucru este pacea sufletească, dragostea şi bucuria împărtăşită în fapte… şi că „leacul nu-i cu sacul”, cum spunea prietenul nostru doctorul R.
Un morcovel, un căţel de ustoroi, o frunză de salată mâncate zilnic cu dragoste, cu pace, cu linişte şi rugăciune, observ acum că fac mai mult decât „tonele” de fructe şi legume înfundate mai demult….
Abia acum am priceput şi eu că programamrea cea mai profundă a creerului nostru este atunci când nu-i creăm senzaţii şi expeienţe neplăcute... şi mă străduiesc să trec acum de la mult, la puţin şi bun, la exersarea hrănirii cu bucurie şi mulţumire, fără a-i presa în vreun fel pe puişorii mei, oferindu-le mâncarea benefică pe masă, fără a insita să mănânce tot… şi îi feresc cât pot de violenţele reclamelor, luându-i mai mult prin piaţă decât pe la supermarket-uri… şi muşcând cu poftă şi bucurie şi linişte din fructele şi legumele binefăcătoare, căci copii învăţă prin mimetism…
Mă străduiesc să le creez un mediu cald în casă, lepădând grijile vieţuirii în faţa icoanei Deisis din bisericuţa noastră, oferindu-le, pe cât îmi este posibil, un model echilibrat de alimentaţie şi (con)vieţuire, care va sta la baza propriei lor identităţi…,
mă rog Domnului să-mi ajute să-mi păstrez pacea şi să pot sta liniştită la masă şi să mestec cu bucurie legumele binecuvântate, pânica integrală şi celelalte bunătăţi, nepunându-mi nădejdea în ele că ne vor păzi de răceli şi de viruşi, ci în Domnul, Tatăl nostru ceresc care ne ajută să nu o luăm razna în contextul acesta în care trăim.
Acum mi-am clarificat ce alimente sunt benefice, ce combinaţii, le am toate adunate în cele trei cărţi Îndrăznesc să trăiesc sănătos, Slujire din bucătărie şi Cartea de bucate pe anotimpuri, pe care le recitesc, acum ştiu că obiceiurile nesănătoase mi-au dereglat creerul şi acum e nevoie de reprogramare… dar mai ştiu că acum cel mai important este relaţia cu puiuţii mei şi aici mai am de lucru…
Şi aşa cresc alături de puiuţii mei, învăţând zi de zi să fiu mămică.
Curaj şi răbdare!
Vă îmbrăţişez, dragile mele prietene. De dragul puiuţilor mei şi al vostru, valorific timpul la maxim rugându-mă, citind, relaţionând, dăruind şi darurile mă copleşesc.
Mulţumesc şi vă mulţumesc!
Care este secretul reușitei în relaționarea cu copiii
Dragii mei, dragi, salutare!
Sunt în plină exersare pentru deprinderea noilor abilităţi de relaţionare cu copiii.
Săptămâna trecută, am exersat autocontrolul, prima piesă importantă în relaţie.
Mi-am dat seama cât de mult m-a ajutat Seminarul cu iertarea în lucrarea de vindecare a depresiei, a recuperării puterilor sufleteşti blocate în resentimente, a cunoaşterii personale şi a aceptării maternităţii.
Despre acestea am scris în cartea „Mă bucur că sunt femeie”
pe care v-o dăruiesc cu drag.
Acum lucrez cu Doamne la relaţia cu copiii. Vă voi împărtăşi luptele şi biruinţele pe parcurs.
Mulţumesc Domnului că am înţeles cât de important este să acord cea mai mare atenţie copiilor, mai ales acum când sunt mici.
Secretul relaționării sănătoase este rugăciunea.
Doamne, pune în inima mea dragostea Ta pentru copiii mei, trupești și sufletești. Amin
Iată, Doamne, eu şi pruncii pe care mi I-ai dăruit!
Buna dimineaţa dragilor!
În dimineaţa asta, am strigat cu năduf la Doamne: “Uite, Doamne, spune şi Tu cum să mai răzbesc cu copiii ăştia?”.
Ieri, am stat mai bine de jumătate de zi să gătesc tot felul de bunătăţi: am făcut două feluri de tort, am făcut pâinică bună, bună şi toate celelalte şi spre seară, am ieşit în parc şi apoi, am intrat într-un magazin. Nici n-am intrat bine, că mijlocia m-a şi întrebat: “Şi ne iei îngheţată?”. “Păi, nu ai mâncat atâtea azi? Nu ai terminat cu câteva minute punga de pufuleţi pe care ai primit-o?”. Nici un răspus, numai chipul acela de milog… Și am continuat: ”Nu cumpărăm… Am discutat acest subiect și am stabilit că nu vom mai cumpăra dulciuri dinmagazine, ci o să vă fac eu…”
Intrăm în magazin şi cumpărăm banane și o cutie cu 36 cupe pentru înghețată. “Vom face îngheţată şi veţi mânca pe săturate!”, le-am spus .“Da, Da….”, au răspuns amândouă în cor. Mai dăm un ocol, şi mijlocia spune din nou: “Şi nu luăm şi noi ceva, măcar o napolitană.., ceva acolo?”. Am simţit că tâmpesc și am spus: Dumnezeul meu, asta n-o mai pot răbda! Copilul acesta are o problemă, e nesimţit complet, mă exasperează! Şi atunci, Domnul îmi vorbeşte în inimă şi-mi spune că copilul e normal, eu am o problemă. Și îmi amintește ceea ce tocmai am “cetit” deunăzi: Copilul are în program să testeze limitele. El gândește: “Poate mama s-a răzgândit şi-mi ia şi mie ceva sclipitor, o împachetură din asta ademenitoare”. Lucrul meu cu copiii e să rămân calmă, să păstrez limitele impuse şi să ofer empatie şi să-i zic: ”Sunt tentante toate aceste împacheturi, draga mea, dar noi două ştim ce se ascunde după acele hârtii şi plasticuri sclipitoare…”.
Ce bine era să-mi fi amintit un pic mai repede de acestea. Hm..! Încă nu am învăţat, nu mi-am însușit comportamentul proactiv, ci prima dată mi-a venit să-i trag una sau să mă răstesc la ea şi să-i spun că-i nesimţită. Luasem atâtea banane, luasem cupe pentru îngheţată, mâncase atâtea bunătăţi azi şi ea acum, îmi cerea o nenorocită de napolitană…!!! Toată strădania mea, toate bunătăţile făcute de mine “cu atâta osteneală” nu valorau nici măcar cât o napolitană ordinară?! Dar am avut “noroc” că Îl chemasem pe Doamne cu puţin înainte şi El mai era încă lângă mine “activ” și mi-a amintit că copiii nu înţeleg, nu pot să înţeleagă, nu pot să facă faţă la impulsuri, să raţioneze, să se opună, ei vor…
Ce să mă mai mir de copiii, dar noi, adulții, nu facem la fel? Nu mă văd pe mine, cu atâta teorie în cap, că mă port ca mânată spre câte-o apucătură? Ca să facem ce trebuie, să mâncăm ce trebuie, cum trebuie, e nevoie de mult exerciţiu, până ce scriem în noi un alt fel de a face, unul sănătos. Aşa şi copiii, ei nu ştiu, nu pot şi nici nu vor să facă binele, binele acceptat social, ci e nevoie să-l înveţe de la noi. Iar noi e nevoie să îi îndrumăm, să le amintim mereu cu dragoste, aşa cum face şi Domnul, Care nu ne trăsneşte când facem câte-o greşală. Dar noi uităm de multe ori şi ne lăsăm mânaţi de apucături şi folosim intrucţiuni de folosire a relației părinte-copil expirate….
Revin la şirul poveştii, dimineaţă copiii s-au trezit cu greu (nu ca ieri, când era un eveniment şi era rost de ceva interesant şi bun şi merita să te scoli) și am ajuns cam târzior la bisericuţă şi cum am ajuns, mijlocia, tot ea săraca, de la care am pretenţii la cei opt ani şi jumătate a ei, să trânteşte în strană cu picioarele răsfirate, cu spatele la sfântul altar, de parcă n-ar mai fi intrat niciodată într-o biserică. Şi atunci, văzând-o, m-a apucat iar nervii: “Păi, stai frumos! Ce stai ca la teatru! Nu ştii cum se stă în biserică? Hai să cântăm!” Nimic. Niciun sunet. Zic din nou: ”Hai să cântăm!” Nimic… Şi când mi-am amintit cât de tare vorbeşte acasă, de-mi ţâuie urechile, iar aici abia deschide gura să zică un “Doamne, miluieşte”, m-a apucat toate nădufurile şi n-am mai putut şi m-am uitat aşa de urât la Domnul, cu atâta reproş, de s-a clătinat şi jilţul din icoana Deisis. “Da, bine Doamne, chiar nu vezi…!? Ce, am venit la biserică să mă cert cu copiii? Şi aşa am întârziat aşteptându-i să se trezească! Nu mi-ar fi mie bine să-mi văd de mine? Dar cu copiii cum să fac, că ei nu mă văd că eu stau cuviincios, că fac cruce, că fac închinăciuni şi metanii, că cânt, ei mă văd numai când mănânc ceva bun…Te rog să faci ceva, că altfel, nu ştiu ce-o să fac… Măcar linişteşte-mă…!”
Ooo, drăguţul meu Domn! Nu mi-a dat peste gură spunându-mi: cum îndrăzneşti să-mi vorbeşti aşa creatură ce eşti?, ci mi-a oferit empatie. Am simţut că Domnul mă înţelege, că-mi înţelege neputinţa şi mi-a dat har să mă liniştesc şi să accept momentul şi să-mi amintesc că atunci, când e ceva în neregulă, eu am o problemă şi la mine trebuie să lucrez. Iar copiilor să le amintesc mereu cu dragoste şi răbdare ce au de făcut.
Am luat atunci pe fiecare copil pe rând în braţe şi le-am vorbit: ”Copilul meu, am venit aici să luăm bucurie şi bunătate, să ne hrănim sufletul. Stăm aici o oră şi apoi, mergem să facem şi altele. Aici, cântăm, ne rugăm şi mulţumim pentru tot ce am primit şi primim. Eu mă necăjesc când văd că nu vrei să cânţi şi să fii atentă la slujbă. Datoria mea e să te iubesc şi să te ajut să primești pe Domnul, nu să te cicălesc. Eu doar îți amintesc că în biserică cântăm după strană şi facem sfânta cruce, nu stăm așa lungite în strană. Înţeleg că asta presupune un pic de efort din partea ta şi a mea, dar e nevoie să-l facem, chiar dacă nu avem chef. Cheful ne vine făcând ce trebuie”.
Au înţeles cumva şi ne-am iertat şi ne-am strâns toate trei într-o îmbrăţişare mare şi apoi, am mers, spăşite, la părintele, rugându-l să ne ierte şi să ne binecuvinteze să şedem la Masă. Şi așa, am primit Duhul cel ceresc, ca să răzbim şi astăzi în faţa celor ce ni se vor pune dinainte. Şi azi mergem la bibliotecă…
Să ne dea Domne iubirea şi îndelunga Sa răbdare!
27 iulie: Astăzi sărbătorim pe Sfântul Pantelimon, doctorul meu preaiubit
Dragii mei dragi,
astăzi sărbătorim pe Sfântul Pantelimon, doctorul meu preaiubit.
Ce mare bucurie sunt sfinţii pentru noi creştinii!
Aseară, am vizionat împreună cu fetiţele mele, cu Pantelimona şi Rafaela, filmul cu viaţa Sfântului Pantelimon.
Ce mare dar este acest film!
Am putut, prin intermediul lui, să ne transpunem un pic în atmosfera din primele veacuri creştine.
Dintre sfinţii Bisericii noastre, cei mai dragi îmi sunt sfinţii mucenici. Ei îmi alungă orice urmă de îndoială şi frică cu privire la trăirea credinţei noastre dreptmăritoare. Ei nu s-au gândit deloc la câştig şi la poziţii sociale, ci de dragul lui Doamne au lepădat totul. Ne putem întreba: „Bine, dar noi avem copii, noi nu putem, noi trebuie să ne ”asigurăm” traiul zilnic”. Da, da, aparent aşa este, dar vă mărturisesc din propria experienţă că atunci când ne străduim să facem voia lui Dumnezeu din toată inima, Domnul le rânduie pe toate. E drept că, nu imediat aşa cum ne-am dori, dar Doamne le rânduie peste aşteptările noastre şi revarsă atâta îmbelşugare!
Mă minunez privind în urmă cum le-a aranjat Domnul pe toate, atunci când eu nu vedeam nicio ieşire. Mulţumim, Doamne!
Ieri, Pantelimona a spus să facem colivă pentru Sfântul Pantelimon şi eu m-am conformat. Am ales 1 kg de grâu l-am dat prin moara de cereale la poziţia foarte grunjos, ca să se spargă puţin, şi l-am pus la fiert. Dimineaţă, era aşa de frumos înflorit! L-am pus în caserole mici, am luat şi nişte fructe şi am fugit la Doamne, ca să-l pomenim cum se cade pe Sfântul nostru drag, doctorul meu preaiubit, care a salvat-o pe Pantelimona mea ca să nu moară în burtică, precum a murit sufleţelul dinaintea ei.
Părintele slujitor a fost atât de minunat! A pomenit-o la rugăciunile de mulţumire pe Pantelimona şi a citit o rugăciune în plus la sfinţirea colivei şi la final, am cântat cu toţii La mulţi ani Pantelimonei.
Bucurie mare pe noi! Ne-a copleşit din nou Doamne şi sfinţii Săi! Dar, înainte de bucurie , am avut şi o „ispită”: Pantelimona s-a „hârâit” cu soră-sa şi am certat-o şi ea a plâns… Dar ne-am iertat şi ne-am împăcat înainte de a merge la binecuvântare şi Părintele i-a dat o bucată aşa de mare de Împărtăşanie…
O cum să mulţumesc? Ce-mi mai trebuie mai mult? Mare dar este Biserica noastră, Ortodoxia noastră! Să ne ajute Doamne să ne deschidem şi să primim acest Dar, zi de zi! Şi pentru că avem şi trupuri, azi am bucătărit ceva mai special. Am făcut tortuleţ, supică, pâinică și… vinete, preferatele Pantelimonei. Vinetele le-am copt în cuptor, le-am scurs, le-am răcit şi le-am dat prin moara de mână şi le-am separat sâmburii. Am adăugat puţin ulei de măsline şi ceapă tocată fin şi le-am mâncat cu pâinică de casă. Doamne, mulţumim!
Caldură mare! De mult n-am mai gătit atâta, dar mă bucur că am putut să dăruiesc puţină bucurie şi prin păpica pe care am pregătit-o. Şi am primit în schimb atâta răsplătire, atâta bucurie din partea puiuților mei!
Sfinte Pantelimon primeşte puţina mea osteneală şi pomenşte-mă şi pe mine acolo sus la praznicul tău.
Astăzi, Sfântul Pantelimon împarte tămăduiri în mod special. Le-am spus fetelor să îi spună Sfântului ”necazurile” lor, să arate bubiţele, că azi Sfântul Pantelimon, doctorul nostru minunat, are dar special de vindecări.
Mulţumim Sfinte Pantelimon, mare mucenice al Domnului!
Ce mare dar este acest film! Am putut, prin intermediul lui, să ne transpunem un pic în atmosfera din primele veacuri creştine.
Dintre sfinţii Bisericii noastre, cei mai dragi îmi sunt sfinţii mucenici. Ei îmi alungă orice urmă de îndoială şi frică cu privire la trăirea credinţei noastre dreptmăritoare. Ei nu s-au gândit deloc la câştig şi la poziţii sociale, ci de dragul lui Doamne au lepădat totul.
Ne putem întreba: „Bine, dar noi avem copii, noi nu putem, noi trebuie să ne asigurăm traiul zilnic….”.
Da, da…, aparent aşa este, dar vă mărturisesc din propria experienţă că atunci când ne străduim să facem voia lui Dumnezeu din toată inima, Domnul le rânduie pe toate… E drept că, nu imediat aşa cum ne-am dori…, dar Doamne le rânduie peste aşteptările noastre şi revarsă atâta îmbelşugare…!!!
Mă minunez privind în urmă cum le-a aranjat Domnul pe toate, atunci când eu nu vedeam nicio ieşire….
Mulţumim, Doamne!
Ieri, Pantelimona a spus să facem colivă pentru Sfântul Pantelimon şi eu m-am conformat. Am ales 1 kg de grâu l-am dat prin moară de cereale la poziţia foarte grunjos, ca să se spargă puţin, şi l-am pus la fiert. Dimineaţă, era aşa de frumos înflorit!
L-am pus în caserole mici, am luat şi nişte fructe şi am figit la Doamne ca să-l pomenim cum se cade pe Sfântul nostru drag, doctorul meu preaiubit, care a salvat-o pe Pantelimona mea ca să nu moară în burtică, precum a murit sufleţelul dinaintea ei.
Părintele slujitor a fost atât de minunat: a pomenit-o la rugăciunile de mulţumire pe Pantelimona şi a citit o rugăciune în plus la sfinţirea colivei şi la final, am cântat cu toţii La mulţi ani Pantelimonei.
Bucurie mare pe noi! Ne-a copleşit din nou Doamne şi sfinţii Săi!
Dar, înainte de bucurie , am avut şi o „ispită”: Pantelimona s-a „hârâit” cu soră-sa şi am certat-o şi ea a plâns…
Dar ne-am iertat şi ne-am împăcat înainte de a merge la binecuvântare… şi Părintele i-a dat o bucată aşa de mare de Împărtăşanie…O cum să mulţumesc? Ce-mi mai trebuie mai mult?
Mare dar este Biserica noastră, Ortodoxia noastră. Să ne ajute Doamne să ne deschidem şi să primim acest Dar, zi de zi!
Şi pentru că avem şi trupuri, azi am bucătărit…, ceva mai special…
Am făcut tortuleţ, supică… pâinică…
Şi am făcut vinete… preferatele Pantelimonei…
Le-am copt în cuptor, le-a scurs, le-a răcit şi le-am dat prin moara de mână şi le-am separat sâmburii… Am adăugat puţin ulei de măsline şi ceapă tocată fin şi cu pâinică de casă… Doamne mulţumim!
Caldură mare! De mult n-am mai gătit atât…. pentru tăt’ neamu’… da mă bucur că am putut să dăruiesc puţină bucurie şi prin păpica ce am pregătit-o şi am primit în schimb atâta răsplătire!!!!
Sfinte Pantelimon primeşte puţina mea osteneală şi pomenşte-mă şi pe mine acolo sus la praznicul tău.
Astăzi, Sfântul împarte tămăduiri în mod special. Le-am spus fetelor să îi spună Sfântului necazurile, să arate bubiţel, că azi Sfântul Pantelimon, doctorul nostru minunat, are dar special de vindecări.
Mulţumim Sfinte Pantelimon, mare mucenice al Domnului!
Doamne, mulţam că, în sfârşit, m-am dumirit şi eu cum e cu mâncatu’ ista sănătos…
Dragii mei prieteni cititori
Azi am primit o nouă carte de la soţiorul meu. Un dar ceresc, care a venit să-mi aducă cele din urmă lămuriri pe care le căutam zilele acestea cu privire la alimentația sănătoasă.
Cei care aţi citit cărţile mele
îmi ştiţi povestea deja…
Pentru cei care încă nu aţi reuşit să parcurgeţi cărţile, aduc câteva lămuriri:
Sunt o femeie simplă care s-a apucat, în disperare de cauză, să caute alternative de tratament.
Astfel, în disperarea mea, am scormonit şi am dorit să aflu cum e bine să trăiesc sănătos.
Am pornit să aplic cele ce am aflat şi mi-a fost bine şi am început, în entuziasmul meu, să povestesc cu prietenii.
Aşa am scris prima carte: Îndrăznesc să trăiesc sănătos.
Ea a ajuns şi în mâna „specialiştilor” şi aceştia mi-au spus cam aşa:
Doina, dacă tot vrei să înveţi pe oameni cum să mănânce sănătos (ceea ce eu nu făceam, și nu fac, adică eu nu învăţ pe nimeni, eu spun cum am făcut şi fac în unele aspecte ale vieţiii), spune-le adevărul…, spune-le cum e corect să gătească…
Spune-le că oala sub presiune nu e bună, cuptorul cu microunde, de asemenea, amestecarea fructelor cu cerealele, la fel nu e bună…
Uite, ia citeşte cărţile astea!
Și mi-au dat o listă de cărţi printre care: Alimentaţia inteligentă, Adevărul despre alimentaţie şi 365 de meniuri…, Nu hrăni cancerul…
No, şi m-am apucat şi am citit disperată acele cărţi care m-or clătinat de la aşezarea mea în alimentaţia sănătoasă, terapeutică…
Fiind perfecţionistă, am început să fac cum scria acolo.. Eram într-o stare de tensiune de nedescris din pricina noilor idei…
Și am tot rescris la cartea Îndraznesc să trăiesc sănătos, de am ajuns la a 4-a ediţie…
Voiam perfecţiune de la mine şi pentru că nu reuşeam întocmai, aşteptam măcar de la „specialişti”…, dar m-au dezamăgit…
Să vezi fază: îi dau unui „naturist” odată nişte dovleac plăcintar copt, copt simplu în cuptor, fără adaosuri de miere şi mirodenii.. Eu eram atât de încântată de gustul acelui dovleac, dar el, acel naturist, acel nutriționist, a luat o gură și s-a strâmbat că nu-i dulce…
Altă fază: citesc o carte a unui autor despre teoria alimentaţiei sănătoase. Frumoase idei! La scurt timp, mai citesc în altă carte, tot de acelaşi autor, și găsesc reţete cu ingrediente şi combinaţii obişnuite, nu conform teoriei susţinute cu ardoare și atunci m-am nedumerit…
Mi-am luat inima în dinţi şi am sunat pe autor să mă lămurească şi acesta mi-a spus că numai dacă e caz de boală se ține strict …, că mai putem să ne facem câte-o poftă…, că nutriţia e grea şi pentru specialişti…
No, iar dezumflare…
Ideea e că voiam să mănânc sănătos, dar nu mai ştiam cum e să mănânci sănătos…, că toată lumea mâncă altfel de cum scriu cărţile amintite mai sus ..
Am fost atât de disperată să nu mai trec şi cu celelalte copile prin ce am trecut cu prima, că eram dispusă să mânc orice, numa’ să nu mai facem moldamin şi antibiotice şi alte celea.. şi îndesam în copii la sălături din Grădina Ursului „de numa numa”.
Ideea e, şi mă tot repet…, că nu mere…, nu se poate să mânci exact ca la carte, să faci prea de tot diferit faţă de majoritatea…, te sclinteşti…, mai ales dacă eşti luptat de pofte ca mine… și mai ai şi copii pofticioşi…
Dar tot se poate câte ceva… Noi am schimbat multe chestii și apucaturi, dar mai avem multe de schimbat …
Mulţumesc Domnului că mi-a ridicat disperarea.
Şi mi-am revenit în fire…
Mă ţin de rânduiala binecuvântată a Mamei noastre, Sfânta Biserică dreptmăritoare cu cele 4 posturi și dezlegări. Desigur că nu-i obligatoriu să mănânci peşte tot timpul când scrie în calendar…
Noi ne axăm pe roadele pământului la vremea lor şi nu-i foc dacă mai mânc din când în când şi o prăjiturică din aia cremoasă, vegană…
Nadajduiesc să închei definitiv treaba asta cu mâncatul şi să trecem la alte lucruri „mai serioase”, vorba unei prietene şi foste colege de liceu care acum locuieşte în Italia şi mă stimulează să învăţ şi eu italiana, păi, dacă eu tot mâncare am în cap…, când să mai învăţ italiană…, în schimb am dat în vorbiri în limbi străine cu nutriţia mea….
După ce voi aduce acele lămuriri promise, cu ajutorul lui Doamne, voi aborda alte subiecte, cum ar fi subiectul relaţiei părinte-copil.
Vă îmbrăţişez şi doresc ca pacea Domnului să domnească în inimile noastre, ori de mâncăm, ori altceva de facem….
24 iulie: Sfânta muceniţă Cristina – fecioara care a cunoscut pe adevăratul Dumnezeu privind cerul
Bună seara dragilor!
Cu darul lui Dumnezeu, am reuşit în seara aceasta să citesc copiilor povestea de seară după bunul nostru obicei.
Pentru că a fost o poveste atât de frumoasă, iată v-o împărtăşesc şi vouă.
Cartea Proloagele pe luna iulie, p.88
Luna iulie, în 24 de zile, pomenirea Sfintei Muceniţe Hristina (sau Cristina, n.n) (+300).
Sfânta Hristina a fost din cetatea Tirului, pe vremea împărăţiei lui Septimiu Sever (193-211), fiică a unui general, Urban, care trăia cu familia în palatul sau. Ca unul ce rânduise ca fiica lui, Hristina, să slujească de-a pururea în templul zeilor păgâni, Urban i-a daruit, ca locuinţă fiicei sale, împreună cu slugile ei de credinţă, cel mai înalt turn al palatului său, aşezaţi acolo fiind şi zeii săi din aur şi din argint, împodobiţi cu multe podoabe, ca, zilnic, să le poată aduce jertfe şi rugăciuni.
Dar, fecioara, suflet curat, privind în fiecare noapte cerul înstelat, a înţeles că idolii cei neînsufleţiţi şi făcuţi de oameni, nu au nicio putere, ci Acela, Care a facut şi ţine toate, Acela este Dumnezeu cel adevărat. Ascultând, deci, de glasul inimii sale, Hristina a sfărâmat idolii cei neînsufleţiţi, dăruind, prin slugile sale, sfărâmăturile, săracilor.
Grozavă a fost clipa când tatăl ei a aflat de sfărâmarea idolilor. Mânia lui n-a mai cunoscut margini când, la întrebările sale, Hristina i-a răspuns: „Eu cred în Dumnezeul cel viu şi, de aceea, am aruncat idolii cei neputincioşi”. În urma acestui răspuns, tatăl ei a supus-o la tot felul de chinuri şi, ţinându-o în temniţă multă vreme, fără mâncare, Sfânta a primit acolo, de la înger, hrană şi vindecare de răni. A fost, dupa aceea, aruncată în mare şi, primind acolo botezul Domnului, a fost scăpată de înger. Îndată ce a prins de veste tatal ei că este vie, a poruncit să fie închisă în temniţă, dar, chiar în acea noapte, tatăl ei şi-a lepădat spurcatul său suflet (a murit).
Venind în locul său Dion, dregatorul, acesta a chemat pe Hristina la judecată, iar ea, mărturisind pe Hristos, a fost bătută cumplit, atrăgând prin minunile ei, pe mulţi oameni la credinţă.
După Dion, a luat conducerea dregătorul Iulian, care a aruncat-o într-un cuptor de foc. Rămânând nevătămată, a poruncit să i se taie sânii şi limba. În cele din urmă, a poruncit să fie împunsă de slujitori cu suliţele şi aşa, fericita Hristina şi-a dat lui Dumnezeu cinstitul ei suflet.
Căutând pe internet icoana sfintei, am găsit mai multe variaţiuni ale vieţii sfintei.
Impresionantă este şi povestea de aici:
http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20120773
Aici găsiţi şi Acatistul Sfintei:
http://www.ortodoxia.md/video/3275–acatistul-sintei-mucenie-hristinacristina24-iulie
Şi aici un canon de rugăciune către sfânta Cristina:
Moaştele Sfintei Cristina se află în Biserica “San Francesco della Vigna” – Veneţia – Italia.
Îi rog pe prietenii din Italia să mă pomenească şi pe mine la moaştele sfintei. Mulţumesc.
Pentru mămici ca mine: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.
Bună dimineaţa dragilor!
Astăzi s-a citit la sfânta liturghie frumosull şi binecunoscutul paragraf:
„Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.
25. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla.
26. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?
27. Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale.
28. Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa.” (Matei 16, 24-28)
Părintele spunea că în urcuşul nostru spre Împărăţie, avem mai multe etape şi în toate aceste etape e nevoie de purtarea crucii…
Aseară am ascultat-o pe măicuţa mea
şi spunea la un moment dat că „cruce înseamnă golirea de toate care ne înbdepărtează de bucuria ca dar al lui Dumnezeu…”
Vedeţi, eu aş prefera să fac acum altceva, plăcerea mea, pasiunea mea, dar e nevoie să stau cu copiii, să merg cu ei în parc…, să mă joc cu ei, să-i învăţ cum să se poarte ca omuleţii. Până mai ieri, mi se părea pierdere de vreme să stau tot în fundul lor…, dar acum, pe zi ce trece, e atât de fascinant să-i observ, să-i ascult… e un prilej cu atâtea prefaceri… şi posibilităţi de creştere!!!!
Ieri, am pornit dis-de-dimineaţă în oraş să-mi rezolv câteva treburi şi le-am luat şi pe micuţe cu mine… Am pornit de acasă cu câte o îngheţată de banane în mână, ca să am linişte că nu-mi vor cere îngheţată, deşi mijlocia tot a mormăit încet întrebarea dacă nu le iau şi din aia de la dozator….
Am făcut multe treburi prin oraş… şi am sfârşit prin a ajunge în piaţă… Eram însetate şi flămânde şi am mers la tanti Mărie care vindea pepeni şi am mâncat un pepene şi ne-am stâmpărat şi sete şi foame… şi apoi ne-am încărcat cu de toate şi ne-am întors…
Eram precum un măgar: şi în spate rucsacul cu pepeni, unul verde unul galben, şi în mână găleata cu afine şi caserola cu zmeură… şi în cealaltă plasa cu roşii…
şi drum lungă până acasă pe jos…
Eram fericită că simţam greutatea şi realizam ce binecuvântare este maşina cu care fac de obicei piaţa… şi când să ajungem aproape de casă… micuţa a zbughit-o de lângă mine şi a traversat strada în fugă, fără să se uite …. şi imediat a trecut o maşină..
Am urlat pur şi simplu…:. „Fantastic! Fantastic! Mă copile unde ai fugit??” Am bombănit până acasă… cu voce tare….nu mă puteam linişti…s-au uitat şi nişte vecini la mine cum strigam… îmi venea să-i dau una la fund micuţei de să ţină minte să nu mai facă niciodată ce a făcut…, dar am urlat…
No, şi bucuria s-o dus… şi o venit mustrare de conştiinţă: că cum am putut urla aşa în plină stradă, că copilul oricum n-o înţeles că am urlat…, că m-or văzut şi vecinii, pe mine doamna care învaţă pe alţii…
După ce m-am potolit, am vorbit cu copilul şi i-am explicat că atunci când îi vin idei să întrebe dacă poate să facă acea ideea fără să se vatăme… şi ne-am iertat şi ne-am îmbrăţişat
Şi a prins copilul, că azi dimineaţă, când i-o venit să traverseze, m-o întrebat…
Da, da… greu la deal cu boii mic!
Cruce- bucurie-cruce- lepădare de sine- răbdare- cădere- ridicare- mergem înainte, de cu seară până-n zori şi din zori şi până-n seară, ca voinicul din poveste, că-nainte mult mai este!
Răbdărică dragi mămici, ne-ar spune Părintele Cleopa!
Cu râvnă am râvnit pentru Domnul … rămânând numai eu singur… (III Regi 19, 10)
Dragilor
Zilele acestea au venit iar valuri… valuri de moleşeală duhovnicească… Am tot socotit şi tot gândit …: pe de-o parte e râvna pentru lucrarea Domnului, pe de alta sunt propriile neputinţe şi la mijloc mai e şi lupta cu perfecţionismul …
Duminică seara, în timp ce Părintele nostru rostea cuvântul de învăţătură obişnuit după vecernie, am reflectat puţin la ce spunea.
Prorocul făcuse atâtea…şi totuşi majoritatea oamenilor au rămas la fel, nu i-a schimbat nici chinul foametei, nici minunea focului din cer şi, pe deasupra, s-au întărâtat şi mai mult asupra prorocului.. şi acesta, mâhnit, se retrage într-o parte, rugându-şi moartea. Dar, Domnul, Prea milostivul, îşi arată iubirea de mamă grijulie: îi aduce de mâncare, îl mângâie cu arătarea Sa şi îi dezvăluie că El are puşi deoparte vreo 7000 de slujitori….
Aşa am crezut şi eu că prin cărţile mele
voi schimba lumea…., măcar pe ai mei… şi grijindu-mă de alţii, m-am neglijat pe mine, ajungând aproape de extreme….
Am strigat tuturor…
şi nu au auzit decât atât de puţini… Când a fost Seminar cu mâncare,
s-au îmbulzit, dar când am vorbit de Vindecare prin iertare ….
Am înţeles şi eu că singurul om pe care pot să-l schimb sunt eu….
Că Cel Care mântuieşte e Domnul şi El a spus: „Cine vrea să vină să vină după Mine ….”
Şi că eu sunt responsabilă direct doar de faptele mele şi când văd că cei care sunt rânduiţi să ofere ceva, nu o fac şi mă doare, să-i spun Domnului durerea şi să nu mai judec pe nimeni.
Mulţumesc Domnului pentru prietenii pe care mi i-a descoperit prin intermediul cărţilor mele!
Vă pomenesc în ruga mea şi vă rog să vă rugaţi şi pentru mine!
Vă mulţumesc!
După acru, iarăşi dulce: Cura de pepene
Dragilor
Iată-ne în plin sezon estival! Căldura mare şi-a intrat, în sfârşit, în drepturi depline!
Aseară, deşi geamul era deschis, în cameră se simţea un aer înăbuşit şi mă gândeam la cei care locuiesc la bloc…
Sunt extrem de recunoscătoare pentru căsuţa noastră!!!
Ei, şi pe asemenea căldură, un pepe rece este cel mai potrivit!
Ieri, am cumpărat primii pepeni….
Deşi ni l-au tăiat în două, deşi l-am gustat, tot nu a fost cel mai reuşit pepene… Ăsta e riscul cu pepenele: îl guşti din mijloc, unde e mai dulce, dar extremităţile sunt încă necoapte, verzi sau veştejite…. sau bătucite de la trasport…
Oricâte incoveniente ar fi cu pepenele, el rămâne una dintre plăcerile noastre gastronomice cele mai mari.
Ideea e că e nevoie să fim atenţi cum îl consumăm.
Specialiştii spun că pepenele este unul dintre alimentele care putrezesc foarte repede în organism şi produc fermantaţiile cele mai mari, de aceea, e nevoie să-l mâncăm separat de alte alimente.
Majoritatea dintre noi ne-am obişnuit să mâncăm pepenele după masă ca desert, iar acum noi facem eforturi să dezrădăcinăm acest obicei şi să-l mâncăm pe stomacul gol sau la distanţe de 2-3 ore după mâncare.
Am intrat un pic în pielea copiilor şi am început să fiu deschisă şi la modalităţi distractive de a consuma alimentele.
Am pus suc de pepene în formele de îngheţată.
Sunt superbe…
După ce ne-am acrit destul cu coacoze, acum ne desfătăm din plin cu pepenii gustoşi…roşii şi galbeni…
Doamne, mulţumim!!!!!
Indrăznesc să trăiesc sănătos 
Comentarii recente