Cand Mirele se va lua de la ei, vor posti
Dragilor
astazi la Sfanta Liturghie am auzit din nou cuvantul datator de viata al Domnului in Sfanta Evanghelie.
Fariseii ii acuza pe ucenici ca nu postesc. Domnul le ia apararea si raspunde acuzatiilor cu o alta intrebare:
Pot fii Nuntii sa posteasca atata vreme cat Mirele este cu ei?
(Nu!)
Dar vor veni zilele cand Mirele se va lua de la ei si atunci vor posti.
Si noi, acum, postim de dorul Mirelui. Si El vine mereu la Masa si ne alina dorul cel mare dupa (de) El.
Multumesc, scumpul meu Mantuitor! Multumesc ca si astazi ai venit si mi-ai adus lumina in sufletul meu intunecat de griji si ganduri.
Fii binecuvantat si benevenit, Doamne intru mine!
Tine-ma strans de urechi, ca altfel te vand ca Iuda.
Sarut Mana!
Astăzi pomenim pe doi sfinţi minunaţi: Sfânta muceniţă Tecla şi Sfântul Siluan Atonitul
Dragilor
Mare bucurie a dăruit Doamne astăzi sufletului meu năcăjit şi pe care o împart cu voi, dragii mei dragi.
Astăzi, am intrat în sfânta biserică cu sufletul apăsat de nevoile zilei. Iniţial, intenţionasem să mă apuc de treburile zilei şi să nu mă mai duc la biserică, ca să le fac pe toate, ca să nu mai întârzii după copii când e timpul să merg după ei la şcoală, dar mi-a datDoamne un gând bun şi mi-a zis că oricum treburile nu se gată şi mai pot aştepta, dar sfânta liturghie numai o dată pe zi se săvârşeşte şi numai acolo pot primi viaţa şi puterea să duc greutatea vieţii pe acest pământ, viaţă ce are atâtea provocări.
Astfel, am lăsat toate şi am fugit. În drum spre biserică, au năvălit gândurile şi mai tare mă apăsau vreo două probleme… Mintea căuta soluţii şi se prinsese în dialog…. Fugeam ca să prind începutul şi rosteam rugăciunea „Împărate ceresc” şi îi încredinţam problemele Domnului. Am intrat, am scăpat la Domnul…, am pus pe targă (pomelnice) urgenţele şi le-am trimis Domnului prin Părintele.
M-am aşezat la locul meu drag, în faţa scaunului Domnului, a icoanei Deisis. Am vrut sa plâng la Domnul, dar ochii mei sunt bolnavi şi după o repriză de plâns nu mai pot face nimic cu ei…. Mi-am amintit că există şi un plâns fără lacrimi….şi pe acela l-am trimis la Doamne şi apoi am început să cânt cu strana din toată puterea mea interioară şi minunea învierii s-a produs din nou. Mare dar este cântarea sfintei liturghii!!! Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc, Doamneeee!!!
La final, Părintele ne-a vorbit despre sfinţii zilei. Sfânta Tecla,
o copilă de neam bogat, a ascultat cuvintele Apostolului Pavel şi s-a lăsat pătrunsă la inimă şi a mărturisit pe Domnul cu însăşi viaţa ei, devenind un model de mărturisire, care a fost urmat apoi de atâtea fecioare. Asta se întâmpla în primele veacuri creştine.
În secolul XX, un om simplu, Sfântul Siluan,
trăieşte, în muntele Atos, profunzimea vieţii duhovniceşti şi notează descoperirile minunate ce i s-au făcut de Domnul în inimă. Ucenicul său, Sofronie, publică aceste scrieri şi azi, ele fac înconjurul lumii şi bucură suflete.
„Când am fost anul acesta în Belgia, spunea părintele, câteva persoane de credinţă catolică mi-au mărturisit că au fost impresionaţi de scrierile Sfântului Siluan şi ale Părintelui Sofronie şi au recunoscut dulceaţa Ortodoxiei.
Iată cum, încheie Părintele Vasile cuvântul, de la sfânta Tecla din primele veacuri şi până acum, Hristos se mărturiseşte prin viaţa credincioşilor Săi!”.
Să ne ajute şi pe noi Domnul, pentru rugăciunile sfinţilor Săi, Sfânta muceniţă Tecla şi Sfântul cuvios Siluan Atonitul, să fim martorii Învierii şi bucuriei Lui pe acest pământ! Amin
Bucuria Domnului să vă umple inimile, dragii mei şi cu ea să lucraţi cele ale zilei de astăzi!
Astăzi, vă rog să ne rugăm împreună şi pentru măicuţa noastră Siluana,
care este cu noi pe Cale.
E obosită şi împovărată cu durerile noastre!
Să ne rugăm Domnului şi Sfântului Siluan s-o mai ţină sănătoasă cu noi, ca încă avem mare nevoie de ajutorul ei, că încă suntem prunci în cele duhovniceşti. Vă mulţumesc!
Răspunsuri la neliniştile şi fricile mele din zilele trecute în legătură cu ce se întâmplă în lume la ora actuală
Dragii mei dragi
Evenimentele mondiale dureroase la care asistăm noi oamenii obişnuiţi, de la distanţă, trezesc tot felul de reacţii….
Mie mi-au trezit milă, neputinţă, frică, chiar groază, groaza de atrocităţile omului fără Dumnezeu cel adevărat şi fără iubire de om.
Cândva, am citit undeva că „omul este lup pentru om” şi zilele acestea, auzind povestind pe unii şi pe alţii şi văzând şi imagini despre evenimentele cu refugiaţii, am trăit groaza acestei posibilităţi.
Aveam o stare atât de apăsătoare ….. care, corelată cu greutăţile fiecărei zile…., era o povară prea grea de purtat pentru mine şi astfel am venit la Doamne şi la Măicuţa Sa… E unica scăpare…
M-am prăbuşit în genunchi….. Am vrut să citesc Paraclisul Maicii Domnului, acela frumos din Psaltire.., al doilea paraclis…., şi citeam atât de mecanic… Citeam şi nu înţelegeam nimic…
Gândurile…, greutatea zilei…, solicitările ei, mă copleşeau… M-am înfiorat. Nu trăisem ceva asemănător, nu-mi puteam închipui că poate fi adevărat ce spunea cândva o măicuţă că acum, în perioada istorică în care trăim, e mare osteneală să citeşti un acatist cu mintea adunată de la cap la coadă…. Citeam…aşa… şi la un moment dat am ridicat privirea la Maica Domnului din cele două icoane minunate pe care le aveam în faţă: cea de la Poceaiv, cu urma piciorului Maicii Domnului şi icoana Prodromiţa cea nefăcută de mână şi i-am spus: „Maica Domnului tu auzi ce citesc eu aici, căci eu nu pricep nimic din ce citesc…, nu simt puterea cuvintelor?”.
Asta se întâmpla vineri, înainte să merg să rezolv o problemă grea, care mă măcina de două luni… şi care mă strivea sub povara ei. Eram atât de neputincioasă….!
Sâmbătă dimineaţă, am figit la Doamne la biserică şi mi-am mărturisit, în Taina Spovedaniei, fricile, i le-am dar Lui să le poarte…şi L-am rugat să-mi răspundă la frământări…
Şi mi-a răspuns… Mereu îmi răspunde, dar e nevoie să „fiu pe fază”!
Astfel sâmbătă, mi-a spus Domnul în evanghelia citită la sfânta liturghie: „Nu este al vostru a şti anii şi vremurile care se află în stăpânirea Tatălui….” şi prin Părintele ne-a spus să ne strângem în Biserică în jurul Sfântului Potir…
Duminică dimineaţa, am pornit spre Mediaş şi, cu darul lui Doamne, am ajuns înainte de citirea evangheliei de la utrenie. S-a citit minunata pericopă din evanghelie despre întâlnirea cu Domnul pe drumul spre Emaus (Evanghelia după Luca 24, 13-35).
În drum spre Mediaş, discutasem cu soţul despre tulburările mele sufleteşti, despre atrocităţile islamului, despre faptul că suferinţa e semnificaţia pe care o dă fiecare durerii cu care se confruntă…şi, în timp ce se citea evanghelia, mă gândeam la Apostoli, la trăirile lor de după evenimentul Răstignirii Domnului, la frica cu care se închiseseră în casă..., la neliniştile lor, la confuzia şi nedumieririle lor…., la tot chinul lor sufletesc din acele zile, pe care le acum, atât de simţit, în discuţile celor doi cu străinul care li se alăturase pe cale …. Şi dintr-o dată, se aude vocea Domnului, acea voce mustrătoare:
„O nepricepuţilor şi zăbavnicilor cu mintea!!!!”. Oare nu trebuia ca Hristos să pătimească toate acestea ce le povestiţi, ca să intre în slava Sa? (….)
………………….
După ce ne-am închinat în biserică (în catedrala din Mediaş)
şi am pus prescură şi pomelnic, am ieşit să ascultăm slujba afară şi să-i vedem şi pe prietenii noştri când vor sosi şi nu m-am abţinut să nu-i spun soţiorului:
„Ai auzit? Şi uceniici au avut temeri şi frici…, dar noi îl avem pe Duhul care ne învaţă toate şi ne ajută…., e adevărat că pot fi şi confuzii de duhuri…, dar le putem deosebi după roade….”.
A început Sfânta Liturghie…. şi mă rugam pentru prietenii noştri, ca să ajungă şi ei…
S-a citit deja evanghelia ….
Am primit un alt răspuns:
Oricine ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine şi să-şi ia crucea…
Cel ce se va ruşina de Mine în acest veac desfrânat şi păcătos….
Şi am văzut decăderea lumii, lumea care m-a tulburat atât de mult zilele trecute….şi m-am gândit: „Cu cine mă compar, de cine mă tem, de cine mă complexez? De nişte păcătoşi şi desfrânaţi?…..
Modelele mele să fie sfinţii…
Dacă cauţi să înţelegi ce se întâmplă acum, să susţii dreptatea, „drepturile omului”…, suferi…, e absurd ce se întâmplă cu nevinovaţii.., celor nedreptăţiţi…, dar dacă cauţi să înţelegi de ce ţi se întâmplă…, nu poţi îndura…, e absurd…, e nebunia lumii, dar noi nu suntem din lume şi de aceea ne urăşte pe noi lumea şi nu ne poate suferi şi caută să ne înebunească cu tot dinadinsul, să ne robească, să ne deturneze de la calea noastră..
Să ne rugăm şi să ne ţinem de Domnul, asta să facem”.
În sfârşit mirii au sosit. Cât de minunaţi sunt!!!
Am intrat în biserică pe o uşă laterală şi m-am furişat într-o strană din partea stângă, aproape de sfântul altar, de unde îi puteam vedea pe miri… La un moment dat, am ridicat privirea şi am îndreptat-o spre partea dreaptă a sfântulului altar şi m-a izbit statura impunătoare a sfântului mucenic Iacob Persul, acel sfânt mucenic căruia i s-au tăiat pe rând fiecare bucăţică din fiecare mădular şi după fiecare tăiere era întrebat dacă se leapădă de credinţă…., şi mi-a străfulgerat prin minte: „Ce poate fi mai groaznic decât să mori cu încetinitorul? Şi acest sfânt s-a rugat să poată mărturisi până la capăt… „. Astfel, l-am rugat să se roage pentru mine şi frica de chinuri s-a stins. Apoi, alt gând s-a dus la sfântul zilei, la sfântul Eustatie, care a pierdut pe soţie şi pe copii, soţia care a suferit frica necinstirii de acel păgân, frica ce mă bântuia şi pe mine…şi cum Domnul a izbăvit-o…. şi cum s-au regăsit apoi toţi….
Sfânta Liturghie curge lin.
Am rostit cu toată inima dimpreună cu toţi cei prezenţi Crezul şi inima mea s-a umplut de credinţă şi încredinţare că Domnul este viu. Că este şi va fi cu noi şi pe deasupra îi avem şi pe sfinţi în ajutor, grabnici ajutători.
Apoi s-a auzit acea chemare dulce a Domnului prin corul bisericii:
„Veniţi la Mine toţi cei obosiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi povara Mea.
Zic vouă celor săraci cu duhul, zic vouă celor nemângâiaţi, zic vouă tuturor: Veniţi, veniţi…!!!!”
Şi am alergat să-l prind de mânuţă pe soţior şi să mergem la Doamne, ca să luăm viaţa, nădejdea, pacea, bucuria, Trupul Său cel sfânt, ca să ne fie spre viaţa cea veşnică, spre sănătate, spre bucurie şi veselie… şi m-am bucurat şi apoi m-am veselit….. şi am mulţumit şi mulţumesc, lui Doamne al nostru minunat!
Şi apoi, predica părintelui dinainte de împărtăşire, din care vă împărtăşesc frânturi:
„Oricine voieşte”:
Domnul ne respectă libertatea de decizie, care se opune predestinării, acelei expresii populare „Ce-ţi este scris în frunte ţi-e pus”. Un neadevăr care ne blochaeză viaţa multora dintre noi… Noi alegem să răspundem chemării la viaţa ca binecuvântare sau la cea ca blestem…, să ascultăm voia Domnului sau de voia lumii…
Urmarea lui Hristos e cu obstacole şi tocmai ele sunt greutatea zilei, crucea, pe care e nevoie s-o luăm… şi cu El s-o purtăm…
Să cerem credinţă, să zicem ca Sf Petru: „Doamne, scapa-mă că pier…!!!”
Lepădarea de sine nu e renunţare la demnitatea ta de persoană, ci la exacerbarea iubirii de sine..
E nevoie de un echilibru între iubirea de sine şi de aproapele, pe care să-l iubim ca pe noi înşine..
Urmarea lui Hristos e frumoasă, căci Domnul ne-a făcut pentru El şi, aşa cum spunea Fericitul Augustin, neliniştit este sufletul nostru până ce se va odihni întru El.
Martirul:
cel ce doreşte să-şi mântuiască sufletul, viaţa, o va pierde…
Au existat în vechime categoria lapsilor, a celor lepădaţi de la credinţă.
Păcatul e lepădare de Dumnezeu. De fiecare dată când îl facem, ne lepădăm.. să plângem cu amar ca Petru.
Domnul a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa..
Calea o găsim în Biserică, adevărul în Învăţătura Domnului, Care ne dă viaţa…
În Apocalipsă se vorbeşte despre cele trei categorii de oameni: calzi, reci şi căldicei. Despre cel căldicel Domnul a spus că-l va scuipa din gura Sa.
Temă de casă:
să ne analizăm viaţa şi să vedem în care categorie ne-am încadrat… şi de acum să ardem în credinţă...
Mulţumesc, Părinte drag, pentru acest cuvânt!
Apoi, cuvântul Părintelui Alexandru Barna de după Cununie, din care mi s-a întipăritcâteva frânturi:
Alte confesiuni au rânduieli în care mirii rostesc cuvinte „Da” sau „Te iubec”…, dar la noi, la ortodocşi mirii tac… (culmea, fusese pentru prima dată când văzusem un mire care dădea răpunsurile la ecteniile din cadrul slujbei Cununiei)…, pentru că iubirea se învaţă, se arată în fapte şi aşa, după legănat de copii şi nopţi nedormite, are valoare acel „te iubesc”… „.
(Da, da… şi eu am probat asta…!!!)
Împreună să lucraţi poruncile Domnului, a mai spus Părintelui Alexandru
E foarte important acest „împreună”. Individualitatea, separarea, singurătatea e moarte şi am simţit groaza aceasta a separării, a fiecare pe cont proprie…, când s-au învârtiti la cântarile Cununiei „Isaia dănţuieşte”…fără să se ţină de mâini….. (mi s-a dat să văd asta ca să preţuiesc acest „împreună” şi unirea….şi am fost ridicată din separare… (persoanele care suferă de deprimare, depresie cred că vor înţelege mai multe decât am putut cuprinde în aceste sărmane cuvinte).
Nădăjduiesc să vă transcriu exact cuvintele minunate ale acestui cuvânt, într-un alt articol…, căci acum timpul nu mai are răbdare cu mine…
Pacea Domnului să coboare şi să rămână cu noi astăzi şi în veci. Amin
Vă îmbrăţisez cu dor şi drag.
Mami, eu n-am stiut ca Sfanta Cruce este arma…
Dragii mei dragi,
Multumesc Domnului ca pot sa va scriu din nou!
Aseara, dupa ce le-am citit viata sfintilor mucenici de astazi, am povestit mult cu fetitele mele mici.
La un moment dat, mezinuca mi-a spus:
Mami, eu n-am stiut ca sfanta cruce e arma …
Ce vrei sa spui, copilul meu?
La cateheza, doamna ne-a povestit ca sfanta cruce e arma care ne pazeste de cel rau.
Da…?
Da, mami… Si a facut ochii asa de mari a uimire….!!!
Am povestit in continuare despre mucenici care au patimit si acum sunt in cer si se bucura cu Domnul si ca e nevoie ca si noi sa urmam exemplul lor.
Domnul ne pazeste si ne va pazi. Trupul este trecator, sufletul este vesnic. Cand ne este teama, sa facem sfanta cruce si sa ne rugam sfintilor mucenici. Ei sunt grabnici ajutatori. Domnul le-a dat acest har mucenicilor ca sa ajute si pe fratii si surorile mai mici de pe pamant. Nu avem a ne teme. Avem exemple si ajutoare puternice. Il avem pe Sfantul Mamant, a carui mama a murit in temnita dupa ce l-a nascut, dar Dumnezeu i-a purtat de grija… Ii avem in ajutor pe toti sfintii mucenici. O avem pe Maica Domnului…, il avem pe sfantul nostru inger pazitor. Sa ne rugam lor si vor fi cu noi.
Sa fim bucurosi si multumiti, dragii mei copilasi!
Dumnezeu va fi cu noi mereu. Durerile din aceasta lume trec. Toti care stapaneau candva popoarele si le asupreau au murit si nimeni nu-si aminteste cu drag de ei, dar pe sfintii lui Dumnezeu ii pomeneste cu sarbatoare lumea intreaga.
Indrazniti! Eu am biruit lumea!, ne-a spus Domnul.
Si sa nu va potriviti cu acest veac, ci sa va schimbati prin innoirea mintii, ca sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, ce este bun si placut si dersavarsit, adauga Sfantul Apostol Pavel (Romani 12, 2)
Sa faceti sfanta cruce corect.
Şi ce dacă…? Despre cum mi-am înfruntat stresul
Dragilor
Nu ştiu voi cum aţi fost şi sunteţi zilele astea, îmi doresc să ştiu….
Îl rog pe Doamne să fiţi în pace…
Zilele astea am trecut şi trec printr-o mari prefaceri…. Deşi m-am străduit să anticipez acest stres de început de an, nu am reuşit întru-totul….Din nou, cerinţe mari şi fonduri care lipsesc cu desăvârşire….
Trei copii la şcoală, buchete de flori de la florărie, că în curte nu cresc…, fondul clasei pentru fiecare, rechizite…. şi mâncărică pe masă şi în ghiozdan… şi, peste astea, şi dinţii mei…. şi-n portofele…. bate vântu’ în voie….
Ooooooooo, sunt prea multe…, simt că nu fac faţă …şi prima reacţie care vine, potrivit obiceiului străvechi al meu: scăparea în depresie…., nervozitate, reproşori…., plasare de responsabilitate…
Dar cu mila Domnului, nu m-am lăsat afectată de schema nefericirii care voia să mă acapareze.
Mă rugam şi ceream pacea şi soluţiile…
Ieri, am lăsat copiii la şcoală şi am fugit la Doamne, la sfânta liturghie la catedrală. Eram atât de împrăştiată, atât de împietrită şi confuză…, nicio atenţie, nicio tresărire sufletească profundă la mare har ce era acolo…, parcă eram moartă…, ce parcă, eram amorţită sufleteşte la gândul de unde şi cum vor veni rezolvările problemele.
După Tatăl nostru am fugit să-i iau de la şcoală şi, tot în fugă, ne-am întors la catedrală unde era cuvântul de învăţătură. A vorbit frumos Părintele Abrudan! Cu vocea-i calmă ne-a spus că până la urmă, printr-o tainică minune, Crucea tot va birui şi parcă s-a mai înmuiat ceva acolo înăuntru-mi….şi am îndrăznit să-i spun lui Doamne: „Iată-mă-s aici, vin să mă învii, să mă hrăneşti…! Fă ceva şi cu mine şi voi da mărturie că eşti viu şi adevărat şi eşti cu noi….”. Şi m-am apropiat „cu frică şi cu credinţă”, fără să simt înfiorare şi evlavie într-un nuştiu care fel …, ci doar crezând că El e acolo şi că va face din nou minunea învierii cu mine, cu noi…. şi „Se împărtăşeşte roaba lui Dumnezeu Doina, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci” şi am răspuns „Amin”.
După masa s-a scurs lină…, până spre ora 17, când ne-am dus la şcoală, la şedinţa cu părinţii, la copii cei mici. Pe drum am discutat cu soţul că le vom spune că vom achita fonduri şi alte „taxe” când vom putea…, că m-am săturat, nu mai vreau să mai trăiesc în stres. Că „ce dacă” nu plătim acum şi plătim când avem….?
Ne-am dus, unul la un copil, altul la celălalt. Toate bune şi frumoase…., cu scântei multicolore… din discuţii aprinse…, până la lista cu plata fondului clasei… Atunci au năvălit stresul, deprimarea lui „nu am, nu pot” …. şi atunci le-am răspuns acestor atacuri: „Şi ce dacă?” „ Şi ce dacă nu dau banii? Ei, în clipa aceea, am simţit o mare uşurare sufletească, o slobozire….. Desigur, între timp, şedinţa de la mijlocia s-a terminat şi a venit şi soţiorul meu în clasa mezinei şi a rezolvat problema, a rupt dintr-o parte şi mi-a dat să plătesc fondul clasei, zicându-mi „cu ajutorul lui Doamne, om vedea cum om mai face!”.
Ne-am întors acasă în pace. Primul impuls a fost să mergem să cumpărăm pe credit rechizitele, dar am zis să vedem ce mai găsim prin casă şi am scotocit în lucruri şi am mai găsit ceva caiete, culori, creioane, ascuţori, gume…şi încet le-om lua pe toate… Mulţumesc Domnului că m-a ajutat să ies din acel stres al urgenţei….
Dar cel mai mare stres a fost cu toaleta de la şcoală pentru mezinuca…
De care am scăpat azi dimineaţă când m-am dus, înainte de a intra în clasă, cu ea la toaletă şi am lăsat-o să se descurce singură. Şi-a pus hârtie pe capac, apoi cu o mână ţinea sulul de hârtie şi cu cealaltă să-şi ridice hăinuţele, când să se aşeze, a căzut hârtia jos…, a luat-o şi a pus-o la loc, eu feţe, feţe, năduleşi…
Şi la urmă de tot: „Şi ce dacă?” . Am făcut ce am putut acum. De acum Te las pe Tine…, poţi Tu s-o fereşti să nu ia microbi, să nu se îmbolnăvească… La grpdiniţă, cu toată dezinfectarea, tot mi-a făcut infecţie… Nu mai rezist acestui stres.., Doamne, ia-l…..
Te rooooooooooooooooooooooog!!!! Şi l-a luat. Am simţit asta când a ieşit acel năduf din mine….
Dragilor,
Nu e nimic urgent în afară de a-ţi păzi pacea lăuntrică şi a te ruga…..Am băgat de seamă că o inimă paşnică şi plină de rugăciune e mai eficientă decât una agitată….
Când eşti în situaţia în care trebuie să faci ceva şi, pur şi simplu, nu ai cu ce sau cum, întreabă-te:
Şi ce dacă nu fac, ce se întâmplă? Se sfârşeşte lumea? Îmi cad laurii? Mă arată lumea cu degetul? Suferă copilul? (Dar i-am pus în gardă: rugaţi-vă să ne ajute Doamne să vă putem asigura cele necesare! Cu ajutorul Domnului, o să aveţi cele necesare. Nu vă compara cu nimeni, sunteţi unice şi veţi primi ce aveţi nevoie la vremea cuvenită, numai să vă rugaţi pentru noi)
Şi ce dacă? Şi vorba, învăţătoarei mijlociei, „până nu curge sânge, nu-i grav!”….Şi apoi, chiar să ne taie capul…, cu atât mai bine, scăpăm de nebunia lumii acesteia!
Dragilor aveţi credinţă şi păstraţi-vă pacea sufletului. Domnul este şi va fi cu noi până la sfârşit. Rugaţi-vă şi pentru noi! Ceea ce şi eu fac pentru voi.
Fiţi binecuvântaţi!
Cel ce va răbda până la sfârşit se va mântui
Dragilor
Domnul ne-a promis că va fi cu noi până la sfârşit.
Nu putem crede făgăduinţelor lui Dumnezeu numai în anumite momente şi împrejurări lăsându-ne tentaţi în alte momente de ispitirile lui Mamona şi a propriilor noastre îndoieli. E nevoie să avem credinţă statornică, dincolo de socotelile noastre omeneşti. Pentru aceasta îl avem model pe Avraam, care a crezut în Dumnezeu (Fac. 15, 6). L-a crezut pe Dumnezeu atunci când i-a poruncit să-şi părăsească casa şi ţara părinţilor; L-a crezut şi L-a ascultat atunci când i-a poruncit să-l aducă jertfă pe unicul său fiu.
Pilda lui Avraam ne descoperă faptul că adevărata credinţă este pusă la încercare şi este dovedită prin jertfă, că nu putem crede statornic în Dumnezeu fără jertfă. Nu ne putem pune întreaga nădejde în Dumnezeu fără a jertfi orice ne îndepărtează de la această încredere.
Lumea ne pune mereu la încercare. Dar lumea asta e ne-bună: Pe de-o parte ne propovăduieşte să mâncăm sănătos, dar pe de alta ne asaltează şi ne ispiteşte cu obiecte sclipitoare „demne de dorit”.
Esenţa vieţuirii creştine este jertfa. Numai prin jertfa ne putem apropia de Dumnezeu. Dar care este jertfa? Este chiar viaţa de zi cu zi în această lume ca şi când nu am face parte din ea. Jertfa înseamnă lupta permanentă cu răul care ni se prezintă ca fiind bun şi „de dorit”. Jertfa înseamnă stăruinţa de a rămâne pe Cale şi a ne păstra valorile morale şi a le folosi. Jertfa înseamnă curajul de accepta adevărul şi a-l mărturisi pe Hristos cu fapta şi cu cuvântul. Jertfa devine astfel mărturia vieţuirii noastre creştine în aceste vremuri.
De fapt, niciodată nu a existat o perioadă din istorie în care a fi creştin să fie uşor. Nicicând nu a fost uşor să fii creştin. Însuşi Domnul ne-a anunţat că în lume vom avea necazuri.
Să ne amintim că noi creştinii nu suntem din lume. Nu suntem în duhul lumii, deoarece întunericul nu are nicio amestecătură cu lumina, valorile lumii şi valorile creştine sunt incompatibile. Suntem chemaţi să depăşim spiritual lumea, rămânând totuşi aici, în lume, trăind cu şi pentru Dumnezeu.
Da. E o luptă! O luptă între lume şi noi, o luptă spirituală. După Părinţii Bisericii, lumea înseamnă patimile, pe care le moştenim din naştere, rod al păcatului strămoşesc, care, după ce ne botezăm, rămân mai departe în noi, ca o piatră de poticnire în calea vieţuirii noastre sufleteşti sănătoase.
Pentru a putea să trăim sănătos sufleteşte, e nevoie să ne lepădăm, să ne curăţim de patimi şi să ne deschidem harului, pentru a-i face loc în noi iubirii lui Dumnezeu şi a aproapelui.
Adesea, avem tendinţa de a da vina pe ceilalţi, pe condiţiile vieţii sociale în care trăim, dar adevărata piedică este în noi. Biruindu-ne patimile şi câştigându-ne pacea lăuntrică, toată lumea din jurul nostru se va linişti. Eu experimentez asta zilnic cu copilaşii mei: dacă eu am pace în suflet şi ei sunt mai liniştiţi…
E nevoie să jertfim egoismul!
Acum, în preajma sărbătorii Înălţării sfintei cruci,
Biserica ne îndeamnă să cugetăm la Jertfa Domnului şi să-i urmăm exemplu.
E grea viaţa, dar cu Doamne e uşoară.
Mă gândesc la voi, mămici cu mulţi copilaşi…, la voi prietenele mele de departe şi vă îmbrăţişez.
Da, mama se jertfeşte, vrea, nu vrea… Pe bună dreptate se poate spune că mama se jerfeşte, căci copiii îi mănâncă zilele …, dar nici bărbaţii nu-s lipsiţi de jerftă… şi lor, atât nevasta, cât copii, le mâncă banii….
Curaj. Domnul e cu noi până la sfârşit şi cei care vom răbda până la sfârşit, vom fi mântuiţi.
Se merită!
Hm, e nevoie să ne îngrijim şi de sănătatea dinţişorilor!
Dragilor
Mă minunez de fiecare dată de lucrarea lui Doamne în viaţa mea! Mă tot las deoparte când vine vorba să fac ceva, mai mult decât să mânânc zilnic, pentru trupul meu. Realitatea e că nu mă preocupă să mă îngrijesc de trup, atâta vreme cât nu mă doare tare, tare…
Dar Domnul intervine atât de minunat de fiecare dată…. îmi amintesc cum a intervenit acum 23 de ani când mi-a vorbit printr-o cunoştinţă ca să merg la consult la ochi…
Durerea e că, deseori, unele probleme de sănătate grave nu dor din prima… Să luăm spre exemplu colesterolul mărit… , îngroşarea vaselor de sânge nu doare… şi numai ce te trezeşti mort „de inimă”.
Durerea apare uneori când deja a ajuns la os… şi uneori asta e grav şi „te costă mai mult reparaţia decât întreţinerea”.
Aşa păţii şi eu…. cu dinţii… „Noroc” cu buna mea prietenă, Olimpia, care m-a sunat şi m-a provocat să-mi fac o radiografie la dinţi şi să-i fac o vizită.
Aşa că azi dimineaţă, ne-am urcat în tren şi am călătorit spre Mediaş. Fetiţele cele mici au fost foarte încântate să călătorească cu trenul. Ne-am aşezat lângă cabina domnului conductor şi dânsul a fost foarte drăguţ, răspunzând la multele întrebări adresate de Pantelimona…
Trenul merge repede… E cald şi curat…coşmarul navetei de odinioară e strins… Afară plouă. Mă gândesc la cât de repede au trecut anii… E atât de mult de când făceam naveta pe aceeastă rută….!
Am ajuns la timp la Oli. Bucuria reîntâlnirii nu încape în săracele mele cuvinte.
Dar să nu uităm „scopul şi durata vizitei”. Aşa că poftiţi pe tron…
Dinţişorii fetiţelor sunt bine….
Mami la rând.
Rezultatul controlului? O măsea fără nerv şi plombată de mult, are nevoie de hăinuţă…. , o plombă veche e măcinată şi o măsea de minte trebuie să-şi ia zborul la zâna măseluţă… Şi eu care stăteam liniştită că dinţii mei sunt bine ….
Vă recomand să mai faceţi câte o vizită la dentist, aşa o dată pe an, fără să vă doară… se mai poate salva câte ceva….
Doamne să le binecuvinteze mânuţele tuturor dentiştilor, ca să repare dinţişorii stricaţi.
Mulţumesc Oli. meu!
Dumnezeu ne poarta de grija chiar daca suntem copii neascultatori. El inmulteste painile si astazi!!!!
Dragilor
va salut si azi si va impartasesc bucuria Domnului.
Ieri, micuta Pantelimona a observat ca frigiderul nostru e aproape gol …
Dar azi Domnul ne-a asigurat ca este cu noi si asa cum a inmultit painile in pustiu
va avea grija sa nu ne lipseasca papica trebuitoare. Si se tine mereu de cuvant. Si cat de minunat lucreaza Doamne al meu!!!!
Dar asa cum a spus si parintele la sfarsitul slujbei: Domnul ajuta, daca si omul pune mana…. si ne-a povestit de harnicia oamenilor din jurul Galatului….
Doamne da-mi harul Tau si ajuta-ma sa fiu azi harnica, atat in ogorul sufletului, cat si in gospodarie. Multumesc.
Nadejdea noastra a venit: Nasterea Maicii Domnului
Dragilor
iata si prima sarbatoare din acest nou an bisericesc: Nasterea Maicii Domnului!
Nu ma rabda inima sa nu va scriu cateva randuri….
Aseara, ascultand vecernia, in timp ce urmaream pe micutele mele, care se miscau prin curtea bisericii, ma uitam la putinii oameni care intrau in biserica si ma gandeam la cei multi care nu erau….Un subtil gand de intrebare: de ce nu vin si ei? Si un posibil raspuns a fost o remarca vazuta zilele trecute pe Fb: Omul e atat cat intelelge… Poate ca asa e…!
Imi amintesc cat de plictisitoare erau slujbele mai demult cand nu intelegeam ce zic cei de la strana sau preotul….
Dar nu-i o scuza ca nu intelegem. Si asta am auzit-o clar intr-o cantare tot aseara: Luati invatatura, ca sa nu se manie Domnul! Ce va sa zica asta? Adica sa ne straduim sa invatam, sa ne lamurim ce se petrece in biserica, ce inseamna toate…, sa aflam ca in 8 septembrie nu e doar ziua de nume a mamei ….
Durerea e ca noi, cei luminati, avem tendinta sa-i judecam pe cei intunecati….Asta ma doare cel mai mult… .la noi astia credinciosii…
Maica Domnului, nadejdea noastra, ai mila de noi, de toti!!!!
Indrăznesc să trăiesc sănătos 
Comentarii recente