Permiteţi să vă împărtăşesc un Cuvânt al părintelui nostru:

Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească (Romani, 12, 1)

Ce îndemn frumos! Să înfăţişaţim nu numai fiinţa noastră lăuntrică, duhul nostru, ci şi trupurile noastre să înfăţişaţim ca o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu ca închinarea voastră cea duhovnicească.  

Trupul să-l înfăţişaţim ca o închinare duhovnicească. Trupul să devină el însuşi duhovnicesc. La rugăciune punem trupul la osteneală, stat în genunchi, ca să putem aduce Domnului şi jertfa aceasta a trupului şi prin efortul trupesc să aducem p jertfă duhovnicească. Evreii aduceau Domnului jertfe de animale; murea animalul în locul păcătosului. Această jertfă de animale nu era ceva din fiinţa lui, a omului. Noi să aducem această jertfă a trupului, prin această stăruinţă a da trupului însuşi un rol duhovnicesc astfel încât, pe lângă duhul nostru, şi trupul să fie unite în această închinare duhovnicească. Şi apostolul continuă mai departe:

 Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit. (Romani, 12, 2)

Veacul, lumea aceasta valorifică trupul altfel, caută să elimine din viaţa oamenilor tot ce-i duhovnicesc. Veacul de acum îi face pe oameni trupeşti, numai trup. Dacă ar putea să-i facă să uite cu totul că au suflet. Asta se întâmplă în veacul de acum. Auzi lucruri cutremurătoare. La ce ce decădere pot ajunge oamneii! Uitând că sunt făpturile lui Dumnezeu şi de chemarea lor…

Să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii – să gândiţi altfel decât veacul. Mintea noastră, marcată de credinţa în Dumnezeu, de legătura cu Dumnezeu, trebuie să fie ea însăşi transformată, schimbată, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.

Să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu – să dorim să înţelegem care este voia lui Dumnezeu. Nu numai aşa în general… Putem să spunem aşa în general care este voia lui Dumnezeu, ci care  este voia lui Dumnezeu cu noi, cu fiecare în parte. Dumnezeu are un proiect, un plan cu noi şi noi, trăind în Hristos, putem să discernem tot mai clar care este voia lui Dumnezeu. Iar voia lui Dumnezeu este, cum o descrie Apostolul pavel, tot ce este bun şi plăcut şi desăvârşit. Asta e ce ne vrea Dumnezeu nouă. Şi atunci, totul se schimbă. Totul se schimbă în viaţa noastră, în mintea naostră, în gândirea noastră, în modul de a înţelege viaţa, modul în care ne raportăm la lume şi modul în care căutăm ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.

Apoi, urmează aceste îndemnuri minunate:

Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine.

În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate.

La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi.

Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi. (Romani, 12, 9-12 şi urm.)

Ce mult ar trebui să ne umplem inima şi înţelegerea de aceste cuvinte ale Apostolului, care a căutat şi a aflat care este voia Domnului şi voia Domnului a fost să-l mărească aşa de tare pe Apostolul Pavel… Vă daţi seama ce personalitate uriaşă! Cât îi sunt de datori toţi oamenii, toate popoarele unui Apostol Pavel şi cât de mare este învăţătura lui! Pentru că el s-a străduit să înţeleagă voia lui Dumnezeu pentru sine, şi-a înţeles chemarea şi cu ajutorul lui Dumnezeu a săvârşit lucruri aşa de mari! Mai suntem încă sub influenţa şi lumina sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Dumnezeu să ne binecuvinteze şi să ne ajute să punem la inimă acest cuvânt de a aduce toată fiinţa noastră.., trupul mai ales, care este aşa .. leneş la osteneală, să-l aducem ca o jertfă vie, bineplăcută lui Dumnezeu, ca închimnarea noastră cea duhovnicească. Amin

O completare:

Metaniile: rugăciunea trupului

De ceva vreme, am dorit să vorbim despre metanii. Să mă ţine Domnul să pot face metanii! Binecuvântatele metanii! Ele îmi desfac mijlocul blocat… Îmi dau atâta bucurie!

În cele ce urmează, vă împărtăşesc câteva paragrafe despre metanii de la Părintele Paisie Aghioritul:

– Gheronda, vă doare trupul?

– Nu, pentru că fac… gimnastică duhovnicească.

– Adică?

– Metanii, binecuvântată! Vezi, mirenii au gimnastica suedeză, iar monahii metaniile. Mirenii, prin gimnastică, îşii fac trupurile sănătoase, iar monahii, prin metanii, îşi fac şi sufletele şi trupurile şi mai sănătoase. Sărmanii mireni nu ştiu cât ajută metaniile, nu numai la sănătatea sufletului, ci şi la cea a trupului. Fac bine la încheieturi, înlătura fragilitatea, fac să dispară burţile nefireşti, împrăştie linişte şi dau nobleţe. (…)

Metaniile sunt absolut necesare şi pentru cel tânăr, şi pentru cel în vârstă; (…) De aceea totdeauna le spun tinerilor:

„Sa faceţi cât de multe metanii puteţi, atât pentru voi înşivă, cât şi pentru cei bolnavi sau bătrâni, care nu mai pot face”.

Metaniile înseamnă rugăciune, dar în acelaşi timp sunt şi asceză şi ajută mai mult decât toate celelalte nevoinţe duhovniceşti. (…)

– Gheronda, cum trebuie să fac metaniile?

– Este bine ca metaniile să le faci intregi. Adică după fiecare metanie să te ridici în picioare. În felul acesta Îi aduci lui Dumnezeu o plecăciune mai mare şi este şi mai odihnitor pentru trup. De asemenea, când pui mâinile pe pământ, să nu le pui cu palmele deschise, pentru că astfel se pot vătăma tendoanele, ci să le strângi pumni şi să le sprijini cu partea exterioară. Iar ca să nu faci bătături la mâini, să faci metaniile pe un covoraş moale. (…)

– Gheronda, zilele acestea m-au durut tare oasele şi mijlocul.

– Dacă vei face câteva metanii, te vor ajuta.

– Şi atunci când mă doare ceva, Gheronda?

– Singura vei afla ce te ajută, incercand câte puţin. Eu, atunci când am probleme cu mijlocul, nu rânduiesc câte metanii să fac, ci fac până ce se aprinde… lumina roşie. Atunci mă opresc, dar peste puţin timp mă apuc din nou de metanii, până se aprinde iaraşi lumina roşie. Îmi aduc aminte că Părintele Tihon când îmbătranise şi nu se mai putea ridica atunci când se pleca să facă metanii, lega o funie groasă de tavan şi se trăgea cu ea ca să se ridice. În felul acesta a continuat să facă metanii şi să se închine lui Dumnezeu cu evlavie aproape până în ultimele zile ale vieţii sale. (din: Cuviosul Paisie Aghioritul, Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2013)