Arhive categorie: DIFERITE EVENIMENTE

Din darurile primite de la Târgul de carte și Revistă Religioasă din Sibiu

Salutare!

Mult așteptatul Târg de carte religioasă din Sibiu a trecut și anul acesta foarte repede.

TNCRR-2018-ziua-1-055.jpg

 

Au fost 4 zile pline de multe daruri și bucurii.

Ne-am reîntâlnit cu oameni dragi care an de an vin la Sibiu și petrecem clipe de neuitat

20181104_124131.jpg

Privesc fotografiile și filmulețele și aș vrea să imprim toate aceste trăiri în sărmana-mi făptură mărginită…

Ca de fiecare dată, am desfăcut băierele pușculiței consacrate acestui Târg și ne-am cumpărat o sumedenie de cărți, atât noi, cât și copiii…

20181106_182739.jpg

Sunt recunoscătoare minunaților oameni care au inițiat și susțin, iată de 18 ani, acest proiect inedit

20181104_124019.jpg

 

Reclame

O carte mai mult decât specială: Jurnalul

Dintotdeuna m-a fascinat taina omului…

Grație darului moștenit de la mama, am intrat cu ușurință în vorbă cu tot felul de oameni… și am descoporit o sumedenie de lucruri fascinate și totodată intime, personale… Unele m-au infiorat și m-au obligat la acțiune…, la o îndatorire, aceea de a te ruga pentru acel om și a-l ajuta ghidându-l spre Liman.

M-a pus pe gânduri cele descoperite… Prin auzirea unor lucruri personale, intime ale unui om, pătrunzi pe un teren foarte sensibil, având o mare responsabilitate, în primul rând, a nu judeca.

În ultima vreme, am citit câteva cărți autobiografice și câteva Jurnale, cum ar fi

Seva din adâncuri a lui Ioana Postelnicu,

A trăi penntru ați povesti viața a lui Gabriel Garcia Marquez,

Jurnalul lui Julien Greeen,

Povestea vieții mele de Andesen și

Jurnalul lui Eugene Delacroix.

În aceste jurnale, era prezent omul din spatele scriitorului, autorului de cărți…

Citisem unele cărți de acesti autori, îmi făurisem o imagine despre autor, dar după lectura Jurnalului, apărea omul real, cu grijile, cu fricile, cu așteptările și împlinirile sale…

Jurnalul lui Ion Dur

L-am întâlnit pe Ioan Dur anul trecut la Târg… L-am privit cu oarecare nebunăvoință. Ulterior, am auzit cum c-ar fi profesor universitar…

L-am ascultat puțin în vânzoleala lansării cărții dânsului…

Imagini pentru targul de carte lansare cartea Critica judecatii de gust lui Dur 2017

Nu m-a atras titlul cărții. Deși am vândut câteva zeci de exemplare, nu am avut curiozitatea să deschid niciodată cartea…

Abia acum înțeleg ce am pierdut…

Într-o zi, domnul Gabriel Hasmațuchi m-a invitat la o lansare de carte de poezie. Acolo, am dat cu ochii din nou de Ioan Dur.

Slavă Domnului! A fost o întâlnire ceva mai îmblânzită…

Și iată, în seara aceasta, se rândui să mă întâlnesc din nou cu Ion Dur, cu un alt Ioan Dur…, un om care a parcurs o bună bucată de Cale, aflându-se acum în așteptarea zilei celei neînserate…

În cele două ore de dinaintea lansării Jurnalului său, am pătruns în maximă apropierea unui om a cărui minunăție tainică n-aș fi bănuit-o.

M-au uimit cele descoperite în Jurnalul său.

IMG_20150122_073329.jpg

M-a uimit că mi-a reținut numele…

Porți un nume frumos, mi-a zis în timp ce scria autograful…

IMG_20150122_073310.jpg

E un simțământ foarte curios acela în care cunoști un om pe dinafară, așa cum îl vezi în manifestări, îl cunoști ce lucrează și apoi afli lucruri la care nu te așteptai..

Jurnalul lui Ion Dur e o nouă mare fascinație, alături de Jurnalul lui Radu Vancu…

IMG_20150122_073402.jpg

 

Cred că am primit suficient elan să-mi continui scrisul la propriul Jurnal…

Vă mulțumesc domnule profesor Ion Dur!

Citindu-vă Jurnalul, am prins curaj să merg mai departe pe calea spre sine…., a regăsirii de sine, a cunoașterii mai profunde de sine…

Nădăjduiesc să pot onora până la sfârșit numele ce-l port!

Astăzi este ziua mea!

Salutare, dragilor!

Astăzi, 23 aprilie, este ziua mea, ziua bibliotecarului! Tot astăzi este și ziua prietenelor mele, cărțile!

Vă invit să vă bucurați dimpreună cu noi!

Iată-ne!

CU TEANCUL DE CARTI PE MASA

Astăzi, am avut ședință foto cu câteva dintre vedetele mele:

Sfânta Scriptură (Biblia)? Cartea de căpătâi

DSC_0012

Cartea Bunicuțului

DSC_0018.jpg

Cărțile care m-au învățat BUCURIA

DSC_0023

DSC_0048

Cărțile care mi-au adus lumină în hățișurile relației de cuplu

DSC_0070

Cele două cărți despre sănătate

DSC_0097

Istoria în limbaj de poveste

DSC_0035

Și cartea Maicii Gavrilia care-mi odihnește sufletul

DSC_0055.jpg

Cartea de bucate binecuvântate

DSC_0104.jpg

Încărcat c-un sac de… Cărți (caş),

Un măgar urca pe… Scară (coastă)

DSC_0117

Să se ducă la … mansardă (oraş) –

Când, gonit de vreo năpastă,

Coborând haihui urcuşul,

Sare-n drum un iepuraş!

Se opreşte măgăruşul

Şi sfârşit de-atâta cale,

Zice cumpănindu-şi sacul:

DSC_0119

– Greu la deal!

– Ba-i greu la vale,

Că mă duc de-a berbeleacul!

Greu la dea și greu la vale, de Otilia Cazimir)

DSC_0003.jpg

CITESTE

Te aștept la bibliotecă

IMG_20171222_132541

 

La prăznuirea sfinților mucenici Rafail, Irina și Nicolae

Dragii mei dragi,

Trăim din plin bucuria Învierii!

Potrivit spuselor părintelui nostru, Pr. Prof. Vasile Mihoc, bucuria Învierii nu este numai așa o bucurie socială, exterioară, de context, ca eveniment, ci Bucuria Învierii este o bucurie cerească, un mare dar dumnezeiesc dăruit nouă dreptmăritorilor!

Așadar, ne-am bucurat cu toții, și cei ce am postit și cei ce n-am postit. Ne-am bucurat și ne-am veselit. Vițelul a fost mult! Au fost trei zile pline, pline!

Azi, am primit bucurie îndesată clătinată, căci am avut în mijlocul nostru pe Prea Sfințitul Părinte Episcop Ilarion

IMG_20150314_004904

Astăzi, de Hramul Bisericii, de prăznuirea sfinților mucenici Rafail, Irina și Nicolae, sufletele tuturor celor din biserică au vibrat mai tare.

icoana sf

Ne-am bucurat să primim pe Domnul din mâinile Arhiereului.

la imp

Cum vom putea mulțumi îndestul?

 

Pe urmele cerbilor

Pe urmele cerbilor

IMG_20150108_044320

A te rupe din cotidian și a pleca într-un loc liniștit ca să-ți mai „tragi sufletul” este o chestiune deloc simplu de realizat, mai ales cât timp (mai) ai încă prunci… sau alte persoane care depind de tine…

A fost o vreme în care în acel timp când mă hotăram să plec, plecam… Acum…, lucrurile sunt oleacă mai complicate și deseori mi se întâmplă a fi nevoită a-mi tăia voia și a-mi „reconfigura traseul”…

Așteptasem cu sufletul la gură să vină vacanța de iarnă. Ne plănuisem să plecăm trei săptămâni la munte. Ne strânsesem lucrurile necesare acestei temerare călătorii…

La toate celea ne gândisem…, ne pregătisem să înfruntăm toate piedicile…

Cine s-ar fi putut gândi că vom fi împiedicați atât de zdravăn a pleca?

Trei săptămâni legați de cameră!!! Îngrijind pruncii să facă față vijeliei  și furtunii abătute asupră-le!!!

Ei, am trecut și prin această încercare! Iată că ni se ivește o nouă șansă: vacanța intersemestrială. Îmi era și teamă să mai plănuiesc, nu care cumva să audă Nenumitul și să ne facă iar vreo toroapă… Doar cu 2-3 zile, am dat sfoară în ceata fetelor că e rost de plecare la… munte…

Ce-i drept, eram cu inima strânsă. Știam „greutățile” care urmau a-mi testa înțelepciunea, răbdarea și hărnicia… am primit „verde” de plecare…

Eu, după cum vă spusei, eram cu inima cât un purice… Simțeam că nu va fi nici de data asta simplu de plecat. Pe lângă mulțimea lucrurilor cu care umplusem o sumedenie de trăiești, mai era și nesiguranța posibilității de a urca la locul mult dorit… ne pregătisem toate. Seară se lăsă repejor peste căsuța noastră. Pruncii erau deja în pat când zbârnâi telefonul:

„Drumul e destul de anevoios. Este gheață… Ne mai auzim mâine după ora 10”, se auzi vocea uneia dintre gazdele noastre. „Cu ajutorul lui Dumnezeu vom urca, fiți liniștită!”.

Și da, am dormit liniștită, cu gândul că voi avea motiv să mă scot de la îndeplinirea datoriei de însoțitor de grup…

Noapte trecu relativ repede. La fel și orele dimineții… încercăm să sunăm, dar niciun răspuns… Deja ne resemnasem când sună, în sfârșit, telefon de bună veste aducător:

„Porniți-vă. Am coborât cu o treabă. Vă aștept în sat” se auzi aceeași voce din ajun.

Pornim… nu mai condusesem de ceva vreme. Mă trezesc urcând pe autostradă neștiind pe unde se mai află vitezele a 4-a și a 5-a… mă cuprinsese o stare soră cu panica… „primordială”.

„Fetele, mai reușii să îngaim, ia dați drumul la o „Născătoare”! Nici n-apucară bine să înceapă să cânte la Născătoarea, că și dibuii drumul spre a 5-a și pe-aci ți-e drumul nene!

– Mami, parcă am ajuns mai repede de data asta, au zis fetele când am oprit mașina în curtea lui tanti Ioana.

-Ei, asta e diferența între să mergi cu Născătoare sau să mergi singur!

Reveneam pe locuri bătătorite… Anul trecut, pe vremea asta, eram pe acolo pentru întâia dată. Ce ne-am mai minunat! Acum, nici n-am mai băgat de samă împrejurimile… Gândul ne era deja ridicat sus la munte…

După un ceas de așteptare, călăuza noastră a venit. Ne-a îmbarcat în noul său jeep și cât ai spune de 30 de ori „Născătoarea” am și ajuns pe coarnele munților…

Munții semănau mai mult cu niște zebre. Aveau dungi albe de zăpadă veche bătucită și dungi maronii de iarbă uscată… și umedă.

N-am apucat să ne zbenguim prea mult că noaptea ne-a și  astupat cărările și ne-a tras la somn…

A doua zi, era sfânta duminică… Am mers cu toții la slujbă în biserica frumoasei mănăstiri de pe coasta unui munte…

Cântările divine ne-au umplut inima și ne-au odihnit sufletul… După agapa frățească, un somnic dulce îmi tot dădea târcoale, îmbiindu-mă să-mi prăvălesc capul pe pernă și să închid ochișorii. Când eram pe care să cedez acestor îmbietoare ispitiri, fetele năvălesc în cameră gâfâind:

-„Se pleacă la vânătoare! Se pleacă la vânătoare! La vânătoare de cerbi!”

Căscai atunci amândoi ochii și întrebai:

-„La vânătoare?”.

-„Ei, e un fel de a spune, zise un omuleț. Mergem în munte sus să vedem cerbii și mistreții și iepurii și alte vietăți de pe acolo”.

-„Vin și eu!”. Și cât ai spune „pește”, am și ajuns în curte gata echipată de asemenea trebușoară.

Ne-am urcat în remorca jeep-ului și am început a zbură pe crestele munților. Șoferul mâna așa de tare, de parcă n-ar fi fost gheață pe jos…

Când am ajuns la carieră, mașina se opri.

-„De acum, mergem pe jos în cea mai mare tăcere! Ne spuse călăuza noastră.

Nu știu dacă vă puteți închipui mai mare canon dat vorbărețului decât acela de a tăcea!?

În munte răsună orice șoaptă… Și nici n-apucarăm noi să punem picioarele pe pământ, că toate vietățile pădurii o și luară la goană. În zadar mă tot bunghii printre copaci, pe după tufele înghețate, pe după deluțuri. Nici urmă de cerbi…

Înaintam din ce în ce mai greu. Drumul era un patinoar fără margini pe lung… cei mai experimentați țineau de mână pe cei neîndemânatici de-a pluti pe gheață. După o vreme de căderi și ridicări ne trezim că drumul dispare și în fața noastră se deschide o poiană plină cu tufe de arbuști. Călăuza noastră ne face semn să ne apropiem de ea.

-„Aici l-am văzut pe acel urs fioros despre care v-am povestit vara trecută. Uite aici eram și el acolo. De cum m-a văzut, a început a răcni și eu am încremenit. Noroc că eram cu pădurarul, care numai ce a ridicat arma de pe umăr, că ursul a și luat-o la sănătoasa. De aceea am luat ghioaga asta și o țin aș precum ții pușca pe umăr…”.

Ehehei, gândii eu! Să vină acum Moș Martin, ar avea cu ce se desfătă la cină!

Dar nu se vedea nici țipenie de vietate pe acolo. Îl urmam pe călăuzitorul nostru printre arbuști. Cu cât urcam și ieșeam spre culmi, începu să bată un vânt rece biciuitor…

Mi-am ridicat gluga pe cap și am închis fermoarul hainei până peste bărbie.

Înaintam spre culmi. Deodată, grupul se opri și priviră mirați către bâta călăuzei.

-„Priviți, acestea sunt urme de cerbi… !”.

 

IMG_20150108_045504.jpg

Ajunși pe culme, cercetarăm împrejurimile. Nicio mișcare. Ne înșirarăm unul după altul și începurăm a coborî în sensul opus și apoi iar a urca… Mă trezii într-o altă poiană. În centrul ei era o iesle cu fân…

IMG_20150108_050510

În sfârșit, ajunserăm la casa căprioarelor!!! Ne uităm de jur împrejur. Excremente proaspete.

 

Semn că au fost adineauri pe acolo. Ne îndreptarăm în partea stângă. Pantelimona se luă însă după cineva care o luă în dreapta. N-am băgat de samă mișcarea.. La un moment dat, Pantelimona ne face semn cu mâna să ne ducem către ea. Dăm buluc…

-„Au plecat!!! Era așa de frumos cerbul cel mare! Avea pete albe pe corp și coarnele erau ca niște crengi ce erau la vârf tocite…!!!”.

-Mneee!!! Vrem și noi să-i vedem, am început cu toții a behăi…

-Asta e, dacă nu ați fost pe fază!

-Hai să mergem după ei tiptil-tiptil!

Ne luarăm pe urmele lor proaspete. Erau salturi uriașe… atât de rău s-au speriat sărmanele gingașe făpturi când au dat năvală străinii codrilor.

Am coborât în pădure. Am făcut un ocol cu gând să le ieșim dinainte. Se vede însă treaba că asemenea delicate ființe au avut atâta minte să-și piardă urma…

În zadar forțai privirea să străbată depărtările. Nici urmă de coarne de cerb la orizont! Ne mângâiarăm în schim privindu-le urmele copitelor și de prin zăpadă și „bombonicile ecologice” proaspăt confecționate și arătoase aruncate pe cale în semn de „mare prețuire”…

IMG_20150108_050921

Am revenit în poiana care a rămas vestită prin întâlnirea spectaculoasă cu ursul…

Unii din grup s-au cățărat în căsuța din copac.

IMG_20150108_045346

Eu am rămas jos, trăgând cu urechea la alte povești pe care călăuza noastră le depăna…

După o vreme, ne-am pornit pe drum la vale spre mașină. Nu-mi pierduse speranța de-a zări, fie și măcar așa o cât de mică vietate… Liniște deplină…

Cât timp am stat la munte, m-am tot bunghit după vietăți din pădure..

Când coboram încetișor cu mașina din Jina cu gândul la cât de repede trecu acea săptămână…, numai iaca, o vulpe argintie cu o coadă lungă și stufoasă trecu strada. Până s-au dumirit fetele unde să se uite, vulpea a și trecut pârleajul văzându-și de drumul ei…

Vacanța de iarnă din anul acesta, 2018, a fost minunată, cu toate punerile ei la încercare. Am tot așteptat să ningă. Și când parcă nu mai trăgeam nădejde de zăpadă, iaca unde nu se pune la fulguit încât de seara până dimineața, bărbile munților se albiră precum barba lui Moș Crăciun.

Mare bucurie pe copii!

-Ne duceți cu sania?! Ne duceți cu sania?! Ne duceți cu sania?! Îl tot bâzâiau copii pe gazda noastră.

-Da vă duc. Pregătiți-vă!

Ne fofolirăm bine și plecarăm. Parcă eram în sania Crăiesei zăpezii! De cum am intrat pe drumul din pădure,

parcă pătrunsesem pe un alt tărâm. Totul părea de basm. Beteala argintie care îmbrăcase brazii ne fascina privirile…

Ningea atât de frumos peste noi.

IMG_20150112_232135.jpg

Soferul șugubăț cum zărea crengi aplecate spre drum, cum potrivea sania să treacă pe sub ele ca să fie „sorcoviți” cum se cade cei din sanie…

-Ne bulgărim? Ne bulgărim? Începură copii într-un glas.

-De data asta, nu. Se grăbește Maxim să plece. Ne bulgăm când ne întoarcem acasă…

Și s-a ținut de cuvânt, pe toți blagoslovindu-i cu câte un pumn de zăpadă peste ochi…

Și totuși cerbii…

În timp ce urmam urmele cerbilor, îmi răsuna în minte cântecul

Mugea-adânc un cerb în codru

https://www.youtube.com/watch?v=sp91RzWHHS8

și cântecul minunat

Pui de cerb, pe care îl găsiți la minutul 36:30

https://www.youtube.com/watch?v=RrI4AFpvn0Q

Și dacă nu m-am învrednicit a vedea pe viu cerbii, mă mângâi și mă mulțumesc privind ce au filmat alții

https://www.youtube.com/watch?v=xcqW8P8Gb-w

Balada cerbului

https://www.youtube.com/watch?v=BfcvBsWuhRM

Colindul cerbului

https://www.youtube.com/watch?v=5xm1Zjo7USw

Despre minunat cor Prologos din Timișoara

https://www.youtube.com/watch?v=TmniCEE9sm0

 

Pierre Corneille şi covrigii Sfântului Polieuct

Salutare!

Despre Polieuct şi Pierre Corneille

polieuct de p Corneille

am auzit în urmă cu doi ani. Era într-o duminică de 9 ianuarie. Ne aflam cu toţii la slujbă. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de către părintele nostru Vasile. spre final, a amintit că în ziua aceasta Biserica face pomenirea unui martir din primele secole creştine pe nume Polieuct din viaţa căruia dramaturgul Pierre Corneille a scris o piesă cu acelaşi nume. Mi s-a părut interesantă informaţia. Îm decembrie 2017, răsfoind minunata mea bibliotecă, am dat şi peste o carte a lui Pierre Corneille. Mare mi-a fost bucuria. Cu mâini tremurânde de emoţie, am deschis-o la cuprins. Da. Era şi piesa Polieuct în ea! Am trecut-o pe listă alături de alte câteva zeci de cărţi care aşteaptă să le citesc.

Astăzi, 9 ianuarie 2018, a început ca nicio altă zi din viaţa mea. O simţeam specială. Dormisem nouă ore cursiv. Asta era ceva de consemnat în evenimente extraordinare…!!! Profitând de ocazia că copii sunt în vacanţă, am pregătit repede trăistuţele cu merinde pentru ziua aceasta şi am pornit cu soţiorul de mână la serviciu. În drum, ne-am oprit puţin la Doamne. Mai era destulă vreme ca să ajungem la timp la serviciu, aşa că am stat liniştiţi şi am ascultat Utrenia. La un moment dat, am auzit: Sfinte mucenice Polieuct roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ua! Astăzi este Sfântul Polieuct!!!

Am urcat în grabă scările şi am intrat în cafas. Voiam să citesc şi eu la strană şi am primit încuviinţarea. O cât de mult îi sunt recunoscătoare minunatei noastre doamne Elena, prin a cărei străduinţe şi dedicare răspunsurile curg neîntrerupt în fiecare zi la slujbe.

După ce am citit o cântare din Canon, am citit (în taină) şi viaţa Sfântului Polieuct şi m-am minunat de cele ce am aflat. M-a impresionat mai ales prietenia dintre cei doi tineri, Polieuct şi Nearh.

Am ieşit din biserică zburând. E zi de praznic. Sărbătorim. Şi cum la Doina Blaga a sărbători sau comemora nu se poate să lipsească mâncarea, am cumpărat nişte covrigi (braşoveni) şi am sărbătorit pe Sfântul Polieuct cum se cuvine. Ultimul covrig

26730949_1540832569364256_610932036227373990_n

l-am împărţit cu colegii…

Bucurie în comuniune sfântă! Am simţit că s-a bucurat şi Sfântul Polieuct…

În drum spre serviciu, mi-am amintit de Pierre Corneille şi piesa sa Polieuct. Iată-mă cu cartea în mâini…

26220192_1540832692697577_2953760820209111257_n

Stau şi cuget ce inspiraţie a avut acest om să scrie o aşa piesă.

Pe un site, (http://www.livredepoche.com/polyeucte-pierre-corneille-9782253047605 )

am găsit un REZUMAT al piesei

Într-o Armenia supusă Romei imperiale, un tânăr domn, Polyeucte, soțul fiicei guvernatorului, a fost botezat în secret la instigarea lui Nearchus, prietenul său creștin. După ce a participat la un sacrificiu pentru a sărbători întoarcerea unui general roman, el deranjează ritualul prin proclamarea credinței sale și începe să spargă statuile închinării păgâne. Nici rugăciunile soției sale, nici rugămintele socrului său nu-l vor face să renunțe la faptele sale.

Când Corneille, în iarna anului 1642-43, ia tragedia pe scenă, singularitatea martirului săuPolyeucte – care preia povestea unui sfânt autentic și este inspirată discret de un joc italian – este pentru a asocia figura creștinului cu cea a eroului tragediei. „Dacă moartea pentru prințul său este o soartă ilustră, / Când cineva moare pentru Dumnezeul său, ce va fi moartea?” Martiriul este astfel o formă de eroism. Dar violența iconoclastică a lui Polyeucte este un creștin sau mai degrabă un fanatis, așa cum a crezut Voltaire? Este probabil acest fanatism pe care piesa, astăzi, îl atrage actualitatea.

Iar aici, din câte am înţeles, se spune că această piesă nu se mai potriveşte cu vremurile actuale…, dar nici cu cele în care a fost scrisă …

http://www.telerama.fr/scenes/polyeucte-de-pierre-corneille-une-tragedie-sacree-au-theatre-des-abbesses,138312.php

În vremea lui Deciu (249-251) şi Valerian (253-259), împăraţii Romei, erau doi ostaşi cinstiţi, Nearh şi Polieuct, din cetatea Melitinei, pământul Armeniei, care împrietenindu-se între ei, aveau atâta dragoste unul către altul, încât nici între fraţi nu se afla aşa iubire, pentru că fiecăruia din ei i se părea că în prietenul său îşi are viaţa şi sufletul.

Nearh era creştin dreptcredincios şi în legea Domnului desăvârşit, iar alesul Polieuct era elin, neluminat cu credinţa cea adevărată, însă avea obiceiurile cele creştineşti şi se împodobea cu toate faptele bune, fiind în toate că un măslin roditor; aceasta numai îi lipsea, căci încă nu era în casa Domnului. Deci se îngrijea Nearh ca să-l aducă la credinţa creştinească, adeseori citindu-i dumnezeieştile Scripturi şi arătându-i deşertăciunea şi uriciunea închinării la idoli; dar încă nu venise ceasul întoarcerii lui şi al mântuirii, cel înainte însemnat de Dumnezeu, până ce s-a auzit prin târguri şi prin uliţe citindu-se porunca cea fără de Dumnezeu a păgânilor împăraţi, care îi silea pe toţi la închinarea zeilor lor, şi-i îngrozea cu chinuri de multe feluri, dacă s-ar fi aflat cineva nesupus şi neascultător.

Atunci Nearh, ca un credincios rob al lui Dumnezeu, înainte pregătindu-se spre moarte, a început a se mâhni pentru prietenul său Polieuct, crezând că acela pe care nădăjduia să-l vadă în viaţa creştinească se va teme de porunca şi îngrozirea împărătească şi va fi întru păgânătatea elinească până în sfârşit, şi deci astfel i se va închide calea spre mântuire. De aceea, întristându-se foarte şi în taină plângând pentru pierderea fratelui, se schimbase la faţă, încât se părea că este tulburat şi mâhnit.

Polieuct, văzând pe prietenul său astfel de tulburat, îl întreba de pricină mâhnirii lui, iar acela nespunându-i, s-a mâhnit şi Polieuct, pentru că nu suferea să vadă pe prietenul său în întristare şi în tulburare. Deci, stăruind Polieuct prin rugăminte, îi zicea: „Oare, întru ce te-am mâhnit? Care este greşeala mea împotriva ta? Ce lucru atât de greu ţi-am făcut de nu dai iertare prietenului tău?”. Nearh, umplându-şi ochii de lacrimi şi din adâncul inimii suspinând, i-a zis: „Când mă gândesc, prietene, la despărţirea şi zădărnicirea dragostei noastre şi a prieteşugului, mă mâhnesc şi se întristează în mine duhul meu”.

Acestea auzindu-le Polieuct, s-a rănit foarte mult cu inima şi a zis: „Cum se poate să fie aceasta, frate? Pentru ce grăieşti nişte cuvinte ca acestea lipsite de nădejde? Cum se poate să fie despărţirea dragostei noastre, de care nici moartea nu va putea să ne despartă?” Nearh zise: „O! Prea iubitule prietene, tare mă mâhneşti, aceasta îmi tulbură sufletul, căci despărţirea noastră, pe care am spus-o, este mai grea decât moartea cea firească”.

Polieuct, încă neînţelegându-i cuvântul, s-a sculat degrabă şi cuprinzând cu dragoste pe fratele său, îl rugă cu osârdie, zicându-i: „Spune-mi, Nearh, spune-mi pe faţă şi mă încredinţează, cum va fi acea despărţire a noastră, pentru că nu pot suferi mai mult tăcerea ta! De vei tăcea şi nu-mi vei spune, apoi îndată vei vedea pe Polieuct al tău zăcând mort la pământ fără suflet”.

Atunci Nearh a început a grăi: „Prea iubite Polieuct, porunca cea împărătească, care pretutindeni se citeşte, ne va aduce despărţirea unuia de altul; pentru că eu mă ţin de credinţa creştinească, iar tu de păgânătatea elinească; şi când mă vor lua la moarte, tu te vei lepăda de mine şi mă vei lăsa”.

Auzind aceasta Polieuct, cel cu bună înţelegere, îndată a cunoscut ce voieşte Nearh şi, cu darul lui Dumnezeu luminându-se, a început a gândi la cele dumnezeieşti; apoi şi-a adus aminte de o vedenie, ce i se făcuse mai înainte cu câteva zile, şi a zis: „Nu te teme, iubitul meu prieten Nearh, nici o despărţire nu ne va fi, pentru că am văzut în vedenie pe Hristos, Căruia tu slujeşti, apropiindu-se de mine şi, luându-mi haina, m-a îmbrăcat cu altă haină nouă, al cărei preţ şi frumuseţe nu este cu putinţă a o spune, iar nasturii de la haină aceea erau de aur, apoi şi cal înaripat mi-a dat”.

Nearh, auzind aceasta, s-a bucurat şi tâlcuia vedenia, că lepădarea hainei celei vechi şi îmbrăcarea în cea nouă, este schimbarea să într-o viaţă mai bună; apoi i-a zis: „Se cade ţie să laşi păgânătatea elinească şi să te îmbraci întru Hristos, prin credinţa cea dreaptă; iar calul cel înaripat, să ştii că însemnează alergarea cea grabnică spre cer”. Şi a mai zis către Polieuct: „Iată, acum ai cunoscut pe Hristos, adevăratul Dumnezeu”. Iar el a zis: „Dar când nu L-am cunoscut eu pe El? Oare nu ardeam eu cu inima când îmi spuneai despre El? Când îmi citeai Sfânta Evanghelie, oare nu mă minunam de cuvintele Lui? Numai numele cel creştinesc nu-l aveam, dar cu osârdia şi cu inima eram creştin; că totdeauna cu râvnă cugetam, ca, lăsând idolii cei deşerţi, să slujesc lui Dumnezeu. Deci, ce facem, Nearhe? Pentru ce nu arătăm şi nu mărturisim pe faţă credinţa noastră cea întru Hristos?”.

Nearh cu dulceaţă ascultând cuvintele lui, se înveselea cu duhul; şi temându-se să nu înceapă a dori averi, femei şi copii sau a sa sănătate, a început a vorbi cu dânsul despre deşertăciunea acestei lumi, a-i spune de bunătăţile cele nevăzute şi de slava care este în ceruri, zicând: „Mie, Polieucte, nici bogăţiile, nici slava, nici cinstea ostăşească, nici orice lucru din cele lumeşti nu-mi este mai cinstit şi mai dorit decât viaţa cea întru Iisus Hristos; pe aceea o doresc, iar celelalte toate îmi sunt de nimic”.

Polieuct, ca şi cum ispitindu-l, a zis: „Apoi, oare nu iubeşti cinstea cea din oaste, pe care o ai tu acum?” Nearh a răspuns: „Socotesc că încă nu ştii, Polieucte, cinstea şi slava cea adevărată şi fericirea cea nesfârşită, pe care Domnul Hristos a pregătit-o robilor Săi”. Polieuct a zis: „Tu crezi că eu nu ştiu de acele măriri şi fericiri care sunt la Hristos, în ceruri.

Dar mie mi se pare că eu acum te-am întrecut pe tine în cele cereşti, de vreme ce în vedenie am luat porfira împărătească cea cerească, precum ţi-am spus; însă te întreb un lucru: se poate oare, fără a primi tainele creştineşti, a se apropia cineva de Hristos şi a se face ostaş al Lui?” Nearh a răspuns: „Să nu te îndoieşti despre aceasta, credinciosule prieten; poate Dumnezeu ca din pietre să ridice fiii lui Avraam, pentru că nici unuia, care vine către Dânsul, nu-i închide uşa milostivirii Sale, iar celor ce vin mai pe urmă în via Sa, le dă plată ca şi celor ce au lucrat toată ziua.

Aşa şi tâlharului celui de pe cruce i-a deschis Raiul şi pentru puţină mărturisire, mare plată i-a dat, pentru care alţii au vărsat multe sudori”. Auzind aceasta Polieuct, a zis: „Fie voia lui Hristos, adevăratul Dumnezeu; iată, din ceasul acesta las toate cele deşarte ale lumii şi mărturisesc că sunt rob al lui Hristos, Căruia Îi voi sluji, precum Îi va plăcea. Deci, voi merge şi voi citi porunca cea împărătească, dată asupra creştinilor şi asupra Domnului şi Dumnezeului meu Iisus Hristos”.

Zicând astfel, s-a dus în târg şi, citind scrisoarea cea împără-tească înaintea tuturor, a defăimat-o şi a rupt-o în bucăţi. Întor-cîndu-se, a văzut ducând pe idoli în templu şi oameni închinându-se lor; deci, mai întâi a râs de nebunia păgâneasca, apoi, ca şi cum mergea spre închinăciune, a pornit către idoli, şi apropiindu-se de ei, apuca câte un idol şi-l trântea la pământ, sfărâmându-i pe toţi ca pe nişte vase; aşa că a zdrobit atunci doisprezece zei elineşti.

Săvârşind aceasta, a venit la dânsul tatăl femeii sale, anume Felix, care era rânduit de împăraţi pentru a chinui pe creştini, şi văzând sfărâmarea idolilor, ce se făcuse de Polieuct, s-a mâhnit foarte mult, zicând: „Vai, mie, că pierd pe fiii mei; eu care mai înainte eram vestit pentru ei, astăzi fără de veste rămân fără dânşii, pentru că nici zeii, nici oamenii nu vor milui pe Polieuct al meu, care a făcut unele ca acestea”.

Polieuct, dănţuind pentru sfărâmarea celor neînsufleţiţi, a zis către socrul său: „De ce te întristezi, tată? Iată cum pe faţă am arătat cât sunt de neputincioşi zeii voştri şi dacă sunt mai mulţi de aceştia, să se aducă aici în mijloc, şi vei vedea cum robii lui Hristos îi nimicesc”.

Felix a zis: „Atotputernicii împăraţii noştri au poruncit ca pe unii ca aceştia să-i ucidem, şi de acum tu vei fi mort, pentru că ceasul uciderii tale a sosit şi în alt chip nu poate să fie, căci împărăteasca poruncă nu se va schimba. Îţi îngădui numai ca să mergi în casa ta şi să dai cea mai de pe urmă sărutare femeii şi fiilor tăi”. Sfântul a zis: „Ce grijă am eu de femeie şi copii, când acum nu iau în seamă cele pământeşti, ci caut spre cele cereşti şi gândesc la cele nepieritoare. De va voi fiica ta să mă urmeze, fericită va fi, iar de nu, apoi rău va pieri cu idolii voştri”.

Auzind Felix aceasta de la ginerele său, a plâns pentru dânsul, zicând: „Vai mie, iubitul meu fiu Polieuct, că şi pe tine te-a înşelat puterea lui Hristos cea vrăjitoare”. Sfântul Polieuct a zis: „Aceasta nu o tăinuiesc, căci El m-a chemat la cunoştinţa adevărului pentru El, cu dumnezeiască Să dreaptă cea atotputernică m-a scos din întuneric la lumină, din moarte la viaţă şi din rătăcire m-a povăţuit la calea cea dreaptă, apoi m-a învrednicit a mă numi şi a fi ostaş al Lui”.

Sfântul grăind unele ca acestea, l-au apucat chinuitorii şi l-au bătut peste gură; iar el întru nimic nu socotea bătaia. Venind femeia lui, a plâns pentru dânsul, împreună cu tatăl său Felix; iar Sfântul zicea către socrul său: „O, prea nelegiuitule slujitor al idolilor necuraţi, pentru ce te sârguieşti cu lacrimile tale cele înşelătoare şi cu ale fiicei tale, ca să mă abaţi de la mărturisirea lui Hristos? Pentru ce plângi pe Polieuct, când se cade ca mai mult pentru tine să plângi? Căci slujind vremelnicilor împăraţi, veşnicului foc te vei da”. Femeia sfântului, anume Paulina, tânguindu-se, zicea către dânsul: „Ce ţi s-a nălucit, iubitul meu bărbat, Polieuct? Cum te-ai amăgit şi te-ai pornit ca să sfărâmi pe cei doisprezece zei ai noştri?”

Sfântul, zâmbind, a zis către dânsa: „Dacă am biruit şi am sfărâmat eu singur doisprezece idoli, acum tu nu ai la cine să mai scapi. Ascultă-mă, Paulino, şi cunoaşte pe unul, adevăratul Dumnezeu, Care este în ceruri şi Aceluia să te închini şi te sârguieşte ca să schimbi viaţa aceasta vremelnică cu cea veşnică”.

Acestea şi mai multe grăind sfântul către femeie, mulţi din cei necredincioşi stând împrejur ascultau cu bucurie cuvintele lui şi cunoscând puterea tainei s-au umilit şi au crezut în Hristos. Apoi, adunându-se judecătorii cetăţii cu toţi sfetnicii, au pus pe Sfântul Polieuct înaintea judecăţii lor şi pe de o parte cu îmbunări, iar pe de alta cu îngroziri, se sârguiau ca iarăşi să-l întoarcă la păgânătatea idolească. Dar de vreme ce n-au putut să izbutească, au hotărât asupra lui pedeapsă cu moartea, ca să ia sfârşit prin sabie.

Atunci, sfântul, mergând la moarte cu bucurie nespusă, încredinţa poporul care mergea împrejur că vorbeşte cu un tânăr prea luminat, care îl întăreşte şi-i porunceşte să uite toate cele lumeşti; dar nimeni nu putea să vadă pe acel tânăr decât numai sfântul mucenic. Apoi, văzând între popor pe fericitul Nearh, prietenul său, şi după Dumnezeu, tată, a strigat către dânsul: „Mântuieşte-te, iubitul meu prieten, şi să-ţi aduci aminte de aşezământul dragostei cel întărit de noi”.

Zicând acest din urmă cuvânt, şi-a plecat sub sabie sfântul său cap şi s-a botezat în sângele său, fiind tăiat pentru Iisus Hristos. Acest Sfânt Polieuct s-a mucenicit în Melitina, cetatea Armeniei, pentru înmulţirea Bisericii luptătoare şi pentru împlinirea celei biruitoare din cer, întru cinstea şi mărirea lui Hristos Dumnezeu, Care este capul întregii Biserici, Căruia cu Tatăl şi cu Sfântul Duh I se cuvine cinstea şi mărirea în vecii nesfârşiţi. Amin.

Aici găsiţi piesa în engleză.

http://www.theatre-classique.fr/pages/pdf/CORNEILLEP_POLYEUCTE.pdf

Pentru variant în română, vă aştept la bibliotecă.

Un gând împlinit

Salutare dragilor!

Iată cu ajutorul lui Doamne, am săvârşi şi pomenirea scriitoarei Ioanei Postelnicu (Eugenia Banu)!

De obicei, scriitorii se pomenesc îndata naşterii lor. Am ales s-o pomenesc astăzi28 noiembrie, pe Ioana Postelnicu pentru ca astazi este ziua in care dumneaei s-a alaturat la strabuni.

Am aranjat in biblioteca un colt …

23905504_1500869506693896_8375948931143013634_n

si am invitat copiii in biblioteca….

La vederea candelelor aprinse, un elev a inceput sa cante Hristos a inviat. Intr-un glas, au pornit toti si am cantat impreuna Hristos a inviat!

Apoi, am cantat O ce veste minunata si am mancat bilute de… coliva…

Acum sufletul meu s-a linistit. Am simtit ca sufletul Ioanei Postelnicu s-a bucurat astazi.

23905422_1500869863360527_8029391237840195992_n23905454_1500869446693902_8704947339933511843_n23905504_1500869506693896_8375948931143013634_n24067819_1500869693360544_7314463633449032141_n24068028_1500869730027207_2812783268228679421_n24129799_1500869663360547_5582439866386719274_n

Lansarea cartilor Firimituri de iubire vol II si De vorba cu omulet editia a II-a Despre blogul ortodox

Salutare!

Va ofer aici filumetul. In el veti auzi pe Lili si Raluca.

Lili va prezenta cartea De vorba cu omulet, iar Raluca va vorbi despre utilitatea blogului ortodox.

Bucurie!

si adaug filmul cu Lansarea vol I Firimituri

poza lansare

lasarelansare 1

Toamna se numără… cărțile

Salutare!

Cu ajutorul lui Doamne, am finalizat și al doilea volum al cărții Firimituri de iubire.

În acest volum, sunt cuprinse articolele publicate pe blog din octombrie 2016 până în octombrie 2017.

Prin acest volum, marchez încheierea unei perioade minunate din viața mea.

Vom vedea ce va rândui Doamne de acum încolo.

Vă mulțumesc că m-ați urmărit cu interes!

Nădăjduiesc să vă fie de folos slujirea mea „blogărească…”.

Pentru un timp, voi mai scrie pe Facebook, reamintindu-vă informații binecunoscute.

Vă aștept la Târgul de Carte și Revistă Religioasă de la Sibiu în 2-5 noiembrie 2017, când, cu ajutorul lui Doamne, voi lansa cărțile Firimituri de iubire vol II

coerta firimituri vol II

și a doua ediție a cărții De vorbă cu omuleț.

coperta1

Acestea adăugându-se la celelalte cărți.

afis-m

coperta

Slavă lui Dumnezeu și mulțumire pentru toate!

Bucurie!

 

Pornind pe o nouă cărare…

Salutare, dragilor!

Astăzi, este 1 martie! Știți deja! Vestea sosirii lui s-a dat de ceva vreme…

Mare bucurie în sufletele noastre este începutul primăverii! Pentru mine, ziua aceasta este de-a dreptul copleșitoare!

De unde voi începe a vă împărtăși darurile primite până acum? Voi începe cu începutul…

Cred că știți că ziua liturgică începe de cu seara…!?

Da, mare taină este începerea asta a zilei de cu seara…!!! Început, pe care încă mă străduiesc să-l deprind…, început al zilei de cu seara, în care să-mi pregătesc lucrurile, să mă organizez pentru lunga zi care-mi stă înainte

img_20160625_154353

și…care, poate, este cea din urmă zi…

În începerea și pregătirea zilei de cu seara, am un model și o mare binecuvântare, îl am pe iubitul meu soțior,

eu-cu-nicu-img_20160501_131308

care, ca de fiecare dată, și acum, și-a făcut bine temele pentru a doua zi, și la acest nou început de drum, la acest superb 1 Martie 2017, m-a surprins prin spontaneitate și creativitate…

Un alt dar minunat primit la începutul acestei zile speciale, a fost din partea cumnatului meu drag și prețios… El este tot timpul atent la detalii „precise”…și astfel, aseară, a trecut, special în acest scop, pe la noi și mi-a lăsat un mărțișor special…

 

Dar ceea ce m-a copleșit au fost fetițele mele speciale, omuleții mei, care mă uimesc mereu în multe rânduri și-n multe chipuri…!!!

16998973_1247628975351285_5699423803006405237_n

16864578_1247629005351282_1855605188453865566_n

 

16998712_1247629095351273_4317739207827450560_n

17098270_1247629058684610_1056946675316551144_n

În altă ordine de idei, iată-mă la mijlocul vieții, când criza de la 40 de ani a trecut de ceva vreme cu bine, îndreptându-mă pe un nou făgaș, pe o nouă cărare…!!!

Pe deoparte, am mari emoții în acest nou început iar pe de alta, darul oferit și primit mă copleșește. Ce poate fi mai minunat decât să te joci cu copiii și să înveți, prin joc și activități plăcute, să trăiești viața minunat?!

Vă mulțumesc tuturor, vouă celor care m-ați smuls din ghearele inerției, indeciziilor și oscilațiilor mele și mi-ați deschis o nouă perspectivă. Fiți binecuvântați!

Dragii mei dragi prieteni și cunoscuți,

vă doresc ca Doamne să fie cu voi cu toți în tot ceea ce veți lucra de acum înainte și până la finalul vieții!

Iată ni se dăruiește o nouă primăvară, un nou prilej să aruncăm semințele. Noi să ne străduim să arăm, să aruncăm semințele, iar Cel care le udă și le face să crească este Doamne, Cel Care face să răsară soarele și să plouă și peste cei buni și peste cei răi și ne dă toate la bună vreme. Astăzi îmi exprim suprema recunoștință față de doamne al meu minunat și Îi mulțumesc pentru toate, pentru tot ce mi-a dăruit, pentru toți acești ani plini, plini…!!!

Iată, azi, mă deschid spre această nouă provocare din viața mea și cu ajutorul lui Doamne, pornesc pe acest nou drum, alături de o echipă minunată și binecuvântată!

Îl rog pe Doamne să fie cu noi și să facă EL să răsară, să crească și să rodească semințele, pe care noi le vom semăna.

Dragii mei dragi,

Îndrăzniți să trăiți sănătos dimpreună cu Doamne și cu toți cei din jurul vostru!

La acest nou început de drum, doar asta îi cer lui Doamne-Doamne:

Fă-mă, Doamne, martora bucuriei și Învierii Tale în fața tuturor celor cu care trăiesc, lucrez, mă întâlnesc și mă voi mai întâlni de acum înainte! Amin. Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Și vouă

Vă Mulțumesc! Vă Mulțumesc! Vă Mulțumesc!

Vă iubesc! Vă iubesc! Vă iubesc!

Și

Vă îmbrățișez cu drag mult, mult!

La mulți și rodnici ani, dragii mei dragi și prețioși prieteni!