Arhive categorie: DIFERITE EVENIMENTE

Pierre Corneille şi covrigii Sfântului Polieuct

Salutare!

Despre Polieuct şi Pierre Corneille

polieuct de p Corneille

am auzit în urmă cu doi ani. Era într-o duminică de 9 ianuarie. Ne aflam cu toţii la slujbă. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de către părintele nostru Vasile. spre final, a amintit că în ziua aceasta Biserica face pomenirea unui martir din primele secole creştine pe nume Polieuct din viaţa căruia dramaturgul Pierre Corneille a scris o piesă cu acelaşi nume. Mi s-a părut interesantă informaţia. Îm decembrie 2017, răsfoind minunata mea bibliotecă, am dat şi peste o carte a lui Pierre Corneille. Mare mi-a fost bucuria. Cu mâini tremurânde de emoţie, am deschis-o la cuprins. Da. Era şi piesa Polieuct în ea! Am trecut-o pe listă alături de alte câteva zeci de cărţi care aşteaptă să le citesc.

Astăzi, 9 ianuarie 2018, a început ca nicio altă zi din viaţa mea. O simţeam specială. Dormisem nouă ore cursiv. Asta era ceva de consemnat în evenimente extraordinare…!!! Profitând de ocazia că copii sunt în vacanţă, am pregătit repede trăistuţele cu merinde pentru ziua aceasta şi am pornit cu soţiorul de mână la serviciu. În drum, ne-am oprit puţin la Doamne. Mai era destulă vreme ca să ajungem la timp la serviciu, aşa că am stat liniştiţi şi am ascultat Utrenia. La un moment dat, am auzit: Sfinte mucenice Polieuct roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ua! Astăzi este Sfântul Polieuct!!!

Am urcat în grabă scările şi am intrat în cafas. Voiam să citesc şi eu la strană şi am primit încuviinţarea. O cât de mult îi sunt recunoscătoare minunatei noastre doamne Elena, prin a cărei străduinţe şi dedicare răspunsurile curg neîntrerupt în fiecare zi la slujbe.

După ce am citit o cântare din Canon, am citit (în taină) şi viaţa Sfântului Polieuct şi m-am minunat de cele ce am aflat. M-a impresionat mai ales prietenia dintre cei doi tineri, Polieuct şi Nearh.

Am ieşit din biserică zburând. E zi de praznic. Sărbătorim. Şi cum la Doina Blaga a sărbători sau comemora nu se poate să lipsească mâncarea, am cumpărat nişte covrigi (braşoveni) şi am sărbătorit pe Sfântul Polieuct cum se cuvine. Ultimul covrig

26730949_1540832569364256_610932036227373990_n

l-am împărţit cu colegii…

Bucurie în comuniune sfântă! Am simţit că s-a bucurat şi Sfântul Polieuct…

În drum spre serviciu, mi-am amintit de Pierre Corneille şi piesa sa Polieuct. Iată-mă cu cartea în mâini…

26220192_1540832692697577_2953760820209111257_n

Stau şi cuget ce inspiraţie a avut acest om să scrie o aşa piesă.

Pe un site, (http://www.livredepoche.com/polyeucte-pierre-corneille-9782253047605 )

am găsit un REZUMAT al piesei

Într-o Armenia supusă Romei imperiale, un tânăr domn, Polyeucte, soțul fiicei guvernatorului, a fost botezat în secret la instigarea lui Nearchus, prietenul său creștin. După ce a participat la un sacrificiu pentru a sărbători întoarcerea unui general roman, el deranjează ritualul prin proclamarea credinței sale și începe să spargă statuile închinării păgâne. Nici rugăciunile soției sale, nici rugămintele socrului său nu-l vor face să renunțe la faptele sale.

Când Corneille, în iarna anului 1642-43, ia tragedia pe scenă, singularitatea martirului săuPolyeucte – care preia povestea unui sfânt autentic și este inspirată discret de un joc italian – este pentru a asocia figura creștinului cu cea a eroului tragediei. „Dacă moartea pentru prințul său este o soartă ilustră, / Când cineva moare pentru Dumnezeul său, ce va fi moartea?” Martiriul este astfel o formă de eroism. Dar violența iconoclastică a lui Polyeucte este un creștin sau mai degrabă un fanatis, așa cum a crezut Voltaire? Este probabil acest fanatism pe care piesa, astăzi, îl atrage actualitatea.

Iar aici, din câte am înţeles, se spune că această piesă nu se mai potriveşte cu vremurile actuale…, dar nici cu cele în care a fost scrisă …

http://www.telerama.fr/scenes/polyeucte-de-pierre-corneille-une-tragedie-sacree-au-theatre-des-abbesses,138312.php

În vremea lui Deciu (249-251) şi Valerian (253-259), împăraţii Romei, erau doi ostaşi cinstiţi, Nearh şi Polieuct, din cetatea Melitinei, pământul Armeniei, care împrietenindu-se între ei, aveau atâta dragoste unul către altul, încât nici între fraţi nu se afla aşa iubire, pentru că fiecăruia din ei i se părea că în prietenul său îşi are viaţa şi sufletul.

Nearh era creştin dreptcredincios şi în legea Domnului desăvârşit, iar alesul Polieuct era elin, neluminat cu credinţa cea adevărată, însă avea obiceiurile cele creştineşti şi se împodobea cu toate faptele bune, fiind în toate că un măslin roditor; aceasta numai îi lipsea, căci încă nu era în casa Domnului. Deci se îngrijea Nearh ca să-l aducă la credinţa creştinească, adeseori citindu-i dumnezeieştile Scripturi şi arătându-i deşertăciunea şi uriciunea închinării la idoli; dar încă nu venise ceasul întoarcerii lui şi al mântuirii, cel înainte însemnat de Dumnezeu, până ce s-a auzit prin târguri şi prin uliţe citindu-se porunca cea fără de Dumnezeu a păgânilor împăraţi, care îi silea pe toţi la închinarea zeilor lor, şi-i îngrozea cu chinuri de multe feluri, dacă s-ar fi aflat cineva nesupus şi neascultător.

Atunci Nearh, ca un credincios rob al lui Dumnezeu, înainte pregătindu-se spre moarte, a început a se mâhni pentru prietenul său Polieuct, crezând că acela pe care nădăjduia să-l vadă în viaţa creştinească se va teme de porunca şi îngrozirea împărătească şi va fi întru păgânătatea elinească până în sfârşit, şi deci astfel i se va închide calea spre mântuire. De aceea, întristându-se foarte şi în taină plângând pentru pierderea fratelui, se schimbase la faţă, încât se părea că este tulburat şi mâhnit.

Polieuct, văzând pe prietenul său astfel de tulburat, îl întreba de pricină mâhnirii lui, iar acela nespunându-i, s-a mâhnit şi Polieuct, pentru că nu suferea să vadă pe prietenul său în întristare şi în tulburare. Deci, stăruind Polieuct prin rugăminte, îi zicea: „Oare, întru ce te-am mâhnit? Care este greşeala mea împotriva ta? Ce lucru atât de greu ţi-am făcut de nu dai iertare prietenului tău?”. Nearh, umplându-şi ochii de lacrimi şi din adâncul inimii suspinând, i-a zis: „Când mă gândesc, prietene, la despărţirea şi zădărnicirea dragostei noastre şi a prieteşugului, mă mâhnesc şi se întristează în mine duhul meu”.

Acestea auzindu-le Polieuct, s-a rănit foarte mult cu inima şi a zis: „Cum se poate să fie aceasta, frate? Pentru ce grăieşti nişte cuvinte ca acestea lipsite de nădejde? Cum se poate să fie despărţirea dragostei noastre, de care nici moartea nu va putea să ne despartă?” Nearh zise: „O! Prea iubitule prietene, tare mă mâhneşti, aceasta îmi tulbură sufletul, căci despărţirea noastră, pe care am spus-o, este mai grea decât moartea cea firească”.

Polieuct, încă neînţelegându-i cuvântul, s-a sculat degrabă şi cuprinzând cu dragoste pe fratele său, îl rugă cu osârdie, zicându-i: „Spune-mi, Nearh, spune-mi pe faţă şi mă încredinţează, cum va fi acea despărţire a noastră, pentru că nu pot suferi mai mult tăcerea ta! De vei tăcea şi nu-mi vei spune, apoi îndată vei vedea pe Polieuct al tău zăcând mort la pământ fără suflet”.

Atunci Nearh a început a grăi: „Prea iubite Polieuct, porunca cea împărătească, care pretutindeni se citeşte, ne va aduce despărţirea unuia de altul; pentru că eu mă ţin de credinţa creştinească, iar tu de păgânătatea elinească; şi când mă vor lua la moarte, tu te vei lepăda de mine şi mă vei lăsa”.

Auzind aceasta Polieuct, cel cu bună înţelegere, îndată a cunoscut ce voieşte Nearh şi, cu darul lui Dumnezeu luminându-se, a început a gândi la cele dumnezeieşti; apoi şi-a adus aminte de o vedenie, ce i se făcuse mai înainte cu câteva zile, şi a zis: „Nu te teme, iubitul meu prieten Nearh, nici o despărţire nu ne va fi, pentru că am văzut în vedenie pe Hristos, Căruia tu slujeşti, apropiindu-se de mine şi, luându-mi haina, m-a îmbrăcat cu altă haină nouă, al cărei preţ şi frumuseţe nu este cu putinţă a o spune, iar nasturii de la haină aceea erau de aur, apoi şi cal înaripat mi-a dat”.

Nearh, auzind aceasta, s-a bucurat şi tâlcuia vedenia, că lepădarea hainei celei vechi şi îmbrăcarea în cea nouă, este schimbarea să într-o viaţă mai bună; apoi i-a zis: „Se cade ţie să laşi păgânătatea elinească şi să te îmbraci întru Hristos, prin credinţa cea dreaptă; iar calul cel înaripat, să ştii că însemnează alergarea cea grabnică spre cer”. Şi a mai zis către Polieuct: „Iată, acum ai cunoscut pe Hristos, adevăratul Dumnezeu”. Iar el a zis: „Dar când nu L-am cunoscut eu pe El? Oare nu ardeam eu cu inima când îmi spuneai despre El? Când îmi citeai Sfânta Evanghelie, oare nu mă minunam de cuvintele Lui? Numai numele cel creştinesc nu-l aveam, dar cu osârdia şi cu inima eram creştin; că totdeauna cu râvnă cugetam, ca, lăsând idolii cei deşerţi, să slujesc lui Dumnezeu. Deci, ce facem, Nearhe? Pentru ce nu arătăm şi nu mărturisim pe faţă credinţa noastră cea întru Hristos?”.

Nearh cu dulceaţă ascultând cuvintele lui, se înveselea cu duhul; şi temându-se să nu înceapă a dori averi, femei şi copii sau a sa sănătate, a început a vorbi cu dânsul despre deşertăciunea acestei lumi, a-i spune de bunătăţile cele nevăzute şi de slava care este în ceruri, zicând: „Mie, Polieucte, nici bogăţiile, nici slava, nici cinstea ostăşească, nici orice lucru din cele lumeşti nu-mi este mai cinstit şi mai dorit decât viaţa cea întru Iisus Hristos; pe aceea o doresc, iar celelalte toate îmi sunt de nimic”.

Polieuct, ca şi cum ispitindu-l, a zis: „Apoi, oare nu iubeşti cinstea cea din oaste, pe care o ai tu acum?” Nearh a răspuns: „Socotesc că încă nu ştii, Polieucte, cinstea şi slava cea adevărată şi fericirea cea nesfârşită, pe care Domnul Hristos a pregătit-o robilor Săi”. Polieuct a zis: „Tu crezi că eu nu ştiu de acele măriri şi fericiri care sunt la Hristos, în ceruri.

Dar mie mi se pare că eu acum te-am întrecut pe tine în cele cereşti, de vreme ce în vedenie am luat porfira împărătească cea cerească, precum ţi-am spus; însă te întreb un lucru: se poate oare, fără a primi tainele creştineşti, a se apropia cineva de Hristos şi a se face ostaş al Lui?” Nearh a răspuns: „Să nu te îndoieşti despre aceasta, credinciosule prieten; poate Dumnezeu ca din pietre să ridice fiii lui Avraam, pentru că nici unuia, care vine către Dânsul, nu-i închide uşa milostivirii Sale, iar celor ce vin mai pe urmă în via Sa, le dă plată ca şi celor ce au lucrat toată ziua.

Aşa şi tâlharului celui de pe cruce i-a deschis Raiul şi pentru puţină mărturisire, mare plată i-a dat, pentru care alţii au vărsat multe sudori”. Auzind aceasta Polieuct, a zis: „Fie voia lui Hristos, adevăratul Dumnezeu; iată, din ceasul acesta las toate cele deşarte ale lumii şi mărturisesc că sunt rob al lui Hristos, Căruia Îi voi sluji, precum Îi va plăcea. Deci, voi merge şi voi citi porunca cea împărătească, dată asupra creştinilor şi asupra Domnului şi Dumnezeului meu Iisus Hristos”.

Zicând astfel, s-a dus în târg şi, citind scrisoarea cea împără-tească înaintea tuturor, a defăimat-o şi a rupt-o în bucăţi. Întor-cîndu-se, a văzut ducând pe idoli în templu şi oameni închinându-se lor; deci, mai întâi a râs de nebunia păgâneasca, apoi, ca şi cum mergea spre închinăciune, a pornit către idoli, şi apropiindu-se de ei, apuca câte un idol şi-l trântea la pământ, sfărâmându-i pe toţi ca pe nişte vase; aşa că a zdrobit atunci doisprezece zei elineşti.

Săvârşind aceasta, a venit la dânsul tatăl femeii sale, anume Felix, care era rânduit de împăraţi pentru a chinui pe creştini, şi văzând sfărâmarea idolilor, ce se făcuse de Polieuct, s-a mâhnit foarte mult, zicând: „Vai, mie, că pierd pe fiii mei; eu care mai înainte eram vestit pentru ei, astăzi fără de veste rămân fără dânşii, pentru că nici zeii, nici oamenii nu vor milui pe Polieuct al meu, care a făcut unele ca acestea”.

Polieuct, dănţuind pentru sfărâmarea celor neînsufleţiţi, a zis către socrul său: „De ce te întristezi, tată? Iată cum pe faţă am arătat cât sunt de neputincioşi zeii voştri şi dacă sunt mai mulţi de aceştia, să se aducă aici în mijloc, şi vei vedea cum robii lui Hristos îi nimicesc”.

Felix a zis: „Atotputernicii împăraţii noştri au poruncit ca pe unii ca aceştia să-i ucidem, şi de acum tu vei fi mort, pentru că ceasul uciderii tale a sosit şi în alt chip nu poate să fie, căci împărăteasca poruncă nu se va schimba. Îţi îngădui numai ca să mergi în casa ta şi să dai cea mai de pe urmă sărutare femeii şi fiilor tăi”. Sfântul a zis: „Ce grijă am eu de femeie şi copii, când acum nu iau în seamă cele pământeşti, ci caut spre cele cereşti şi gândesc la cele nepieritoare. De va voi fiica ta să mă urmeze, fericită va fi, iar de nu, apoi rău va pieri cu idolii voştri”.

Auzind Felix aceasta de la ginerele său, a plâns pentru dânsul, zicând: „Vai mie, iubitul meu fiu Polieuct, că şi pe tine te-a înşelat puterea lui Hristos cea vrăjitoare”. Sfântul Polieuct a zis: „Aceasta nu o tăinuiesc, căci El m-a chemat la cunoştinţa adevărului pentru El, cu dumnezeiască Să dreaptă cea atotputernică m-a scos din întuneric la lumină, din moarte la viaţă şi din rătăcire m-a povăţuit la calea cea dreaptă, apoi m-a învrednicit a mă numi şi a fi ostaş al Lui”.

Sfântul grăind unele ca acestea, l-au apucat chinuitorii şi l-au bătut peste gură; iar el întru nimic nu socotea bătaia. Venind femeia lui, a plâns pentru dânsul, împreună cu tatăl său Felix; iar Sfântul zicea către socrul său: „O, prea nelegiuitule slujitor al idolilor necuraţi, pentru ce te sârguieşti cu lacrimile tale cele înşelătoare şi cu ale fiicei tale, ca să mă abaţi de la mărturisirea lui Hristos? Pentru ce plângi pe Polieuct, când se cade ca mai mult pentru tine să plângi? Căci slujind vremelnicilor împăraţi, veşnicului foc te vei da”. Femeia sfântului, anume Paulina, tânguindu-se, zicea către dânsul: „Ce ţi s-a nălucit, iubitul meu bărbat, Polieuct? Cum te-ai amăgit şi te-ai pornit ca să sfărâmi pe cei doisprezece zei ai noştri?”

Sfântul, zâmbind, a zis către dânsa: „Dacă am biruit şi am sfărâmat eu singur doisprezece idoli, acum tu nu ai la cine să mai scapi. Ascultă-mă, Paulino, şi cunoaşte pe unul, adevăratul Dumnezeu, Care este în ceruri şi Aceluia să te închini şi te sârguieşte ca să schimbi viaţa aceasta vremelnică cu cea veşnică”.

Acestea şi mai multe grăind sfântul către femeie, mulţi din cei necredincioşi stând împrejur ascultau cu bucurie cuvintele lui şi cunoscând puterea tainei s-au umilit şi au crezut în Hristos. Apoi, adunându-se judecătorii cetăţii cu toţi sfetnicii, au pus pe Sfântul Polieuct înaintea judecăţii lor şi pe de o parte cu îmbunări, iar pe de alta cu îngroziri, se sârguiau ca iarăşi să-l întoarcă la păgânătatea idolească. Dar de vreme ce n-au putut să izbutească, au hotărât asupra lui pedeapsă cu moartea, ca să ia sfârşit prin sabie.

Atunci, sfântul, mergând la moarte cu bucurie nespusă, încredinţa poporul care mergea împrejur că vorbeşte cu un tânăr prea luminat, care îl întăreşte şi-i porunceşte să uite toate cele lumeşti; dar nimeni nu putea să vadă pe acel tânăr decât numai sfântul mucenic. Apoi, văzând între popor pe fericitul Nearh, prietenul său, şi după Dumnezeu, tată, a strigat către dânsul: „Mântuieşte-te, iubitul meu prieten, şi să-ţi aduci aminte de aşezământul dragostei cel întărit de noi”.

Zicând acest din urmă cuvânt, şi-a plecat sub sabie sfântul său cap şi s-a botezat în sângele său, fiind tăiat pentru Iisus Hristos. Acest Sfânt Polieuct s-a mucenicit în Melitina, cetatea Armeniei, pentru înmulţirea Bisericii luptătoare şi pentru împlinirea celei biruitoare din cer, întru cinstea şi mărirea lui Hristos Dumnezeu, Care este capul întregii Biserici, Căruia cu Tatăl şi cu Sfântul Duh I se cuvine cinstea şi mărirea în vecii nesfârşiţi. Amin.

Aici găsiţi piesa în engleză.

http://www.theatre-classique.fr/pages/pdf/CORNEILLEP_POLYEUCTE.pdf

Pentru variant în română, vă aştept la bibliotecă.

Anunțuri

Un gand implinit

Salutare dragilor!

Iata cu ajutorul lui Doamne, am savarsit si pomenirea scriitoarei Ioanei Postelnicu (Eugenia Banu)!

De obicei, scriitorii se pomenesc in data nasterii lor. Am ales s-o pomenesc astazi, 28 noiembrie, pe Ioana Postelnicu pentru ca astazi este ziua in care dumneaei s-a alaturat la strabuni.

Am aranjat in biblioteca un colt …

23905504_1500869506693896_8375948931143013634_n

si am invitat copiii in biblioteca….

La vederea candelelor aprinse, un elev a inceput sa cante Hristos a inviat. Intr-un glas, au pornit toti si am cantat impreuna Hristos a inviat!

Apoi, am cantat O ce veste minunata si am mancat bilute de… coliva…

Acum sufletul meu s-a linistit. Am simtit ca sufletul Ioanei Postelnicu s-a bucurat astazi.

23905422_1500869863360527_8029391237840195992_n23905454_1500869446693902_8704947339933511843_n23905504_1500869506693896_8375948931143013634_n24067819_1500869693360544_7314463633449032141_n24068028_1500869730027207_2812783268228679421_n24129799_1500869663360547_5582439866386719274_n

Lansarea cartilor Firimituri de iubire vol II si De vorba cu omulet editia a II-a Despre blogul ortodox

Salutare!

Va ofer aici filumetul. In el veti auzi pe Lili si Raluca.

Lili va prezenta cartea De vorba cu omulet, iar Raluca va vorbi despre utilitatea blogului ortodox.

Bucurie!

si adaug filmul cu Lansarea vol I Firimituri

poza lansare

lasarelansare 1

Toamna se numără… cărțile

Salutare!

Cu ajutorul lui Doamne, am finalizat și al doilea volum al cărții Firimituri de iubire.

În acest volum, sunt cuprinse articolele publicate pe blog din octombrie 2016 până în octombrie 2017.

Prin acest volum, marchez încheierea unei perioade minunate din viața mea.

Vom vedea ce va rândui Doamne de acum încolo.

Vă mulțumesc că m-ați urmărit cu interes!

Nădăjduiesc să vă fie de folos slujirea mea „blogărească…”.

Pentru un timp, voi mai scrie pe Facebook, reamintindu-vă informații binecunoscute.

Vă aștept la Târgul de Carte și Revistă Religioasă de la Sibiu în 2-5 noiembrie 2017, când, cu ajutorul lui Doamne, voi lansa cărțile Firimituri de iubire vol II

coerta firimituri vol II

și a doua ediție a cărții De vorbă cu omuleț.

coperta1

Acestea adăugându-se la celelalte cărți.

afis-m

coperta

Slavă lui Dumnezeu și mulțumire pentru toate!

Bucurie!

 

Pornind pe o nouă cărare…

Salutare, dragilor!

Astăzi, este 1 martie! Știți deja! Vestea sosirii lui s-a dat de ceva vreme…

Mare bucurie în sufletele noastre este începutul primăverii! Pentru mine, ziua aceasta este de-a dreptul copleșitoare!

De unde voi începe a vă împărtăși darurile primite până acum? Voi începe cu începutul…

Cred că știți că ziua liturgică începe de cu seara…!?

Da, mare taină este începerea asta a zilei de cu seara…!!! Început, pe care încă mă străduiesc să-l deprind…, început al zilei de cu seara, în care să-mi pregătesc lucrurile, să mă organizez pentru lunga zi care-mi stă înainte

img_20160625_154353

și…care, poate, este cea din urmă zi…

În începerea și pregătirea zilei de cu seara, am un model și o mare binecuvântare, îl am pe iubitul meu soțior,

eu-cu-nicu-img_20160501_131308

care, ca de fiecare dată, și acum, și-a făcut bine temele pentru a doua zi, și la acest nou început de drum, la acest superb 1 Martie 2017, m-a surprins prin spontaneitate și creativitate…

Un alt dar minunat primit la începutul acestei zile speciale, a fost din partea cumnatului meu drag și prețios… El este tot timpul atent la detalii „precise”…și astfel, aseară, a trecut, special în acest scop, pe la noi și mi-a lăsat un mărțișor special…

 

Dar ceea ce m-a copleșit au fost fetițele mele speciale, omuleții mei, care mă uimesc mereu în multe rânduri și-n multe chipuri…!!!

16998973_1247628975351285_5699423803006405237_n

16864578_1247629005351282_1855605188453865566_n

 

16998712_1247629095351273_4317739207827450560_n

17098270_1247629058684610_1056946675316551144_n

În altă ordine de idei, iată-mă la mijlocul vieții, când criza de la 40 de ani a trecut de ceva vreme cu bine, îndreptându-mă pe un nou făgaș, pe o nouă cărare…!!!

Pe deoparte, am mari emoții în acest nou început iar pe de alta, darul oferit și primit mă copleșește. Ce poate fi mai minunat decât să te joci cu copiii și să înveți, prin joc și activități plăcute, să trăiești viața minunat?!

Vă mulțumesc tuturor, vouă celor care m-ați smuls din ghearele inerției, indeciziilor și oscilațiilor mele și mi-ați deschis o nouă perspectivă. Fiți binecuvântați!

Dragii mei dragi prieteni și cunoscuți,

vă doresc ca Doamne să fie cu voi cu toți în tot ceea ce veți lucra de acum înainte și până la finalul vieții!

Iată ni se dăruiește o nouă primăvară, un nou prilej să aruncăm semințele. Noi să ne străduim să arăm, să aruncăm semințele, iar Cel care le udă și le face să crească este Doamne, Cel Care face să răsară soarele și să plouă și peste cei buni și peste cei răi și ne dă toate la bună vreme. Astăzi îmi exprim suprema recunoștință față de doamne al meu minunat și Îi mulțumesc pentru toate, pentru tot ce mi-a dăruit, pentru toți acești ani plini, plini…!!!

Iată, azi, mă deschid spre această nouă provocare din viața mea și cu ajutorul lui Doamne, pornesc pe acest nou drum, alături de o echipă minunată și binecuvântată!

Îl rog pe Doamne să fie cu noi și să facă EL să răsară, să crească și să rodească semințele, pe care noi le vom semăna.

Dragii mei dragi,

Îndrăzniți să trăiți sănătos dimpreună cu Doamne și cu toți cei din jurul vostru!

La acest nou început de drum, doar asta îi cer lui Doamne-Doamne:

Fă-mă, Doamne, martora bucuriei și Învierii Tale în fața tuturor celor cu care trăiesc, lucrez, mă întâlnesc și mă voi mai întâlni de acum înainte! Amin. Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Și vouă

Vă Mulțumesc! Vă Mulțumesc! Vă Mulțumesc!

Vă iubesc! Vă iubesc! Vă iubesc!

Și

Vă îmbrățișez cu drag mult, mult!

La mulți și rodnici ani, dragii mei dragi și prețioși prieteni!

 

Un moment culminant al anului:TNCRR

Salutare, dragilor!

Iată-mă în plină sărbătoare a cărților de suflet!

poaz-targ-de-carte-600x400

Pentru că vasul meu de lut e burdujit cu atâta bucurie și har primit și stă să crape, e musai să vă dăruiesc și vouă din acest prea plin. Îl rog pe Doamne să mă lumineze cum să scriu ca să vă faceți o oareșce idee asupra fenomenului minunat, care se desfășoară an de an la Sibiu: Târgul de Carte și Revistă Religioasă.

Inițiat de un entuziast tânăr, minunatul Lucian Coca și minunata lui soție Lucia Coca, dimpreună cu alți tineri care i-au susținut geniala idee, printre care nu mă rabdă inima să nu-l menționez pe Ciprian Dragomir, actual preot în Câmpulung, care, anul acesta, ne-a făcut surpriza să fie cu noi la deschidere, TNCRR se derulează an de an, de vreo 16 ani încoace, perfecționându-se tot mai mult, ținând pasul vremurilor, depășindu-se tot mai mult.

Ziua de ieri a fost plină, nu atât pentru că am fost cuprinsă în mod special în program, cât că am primit câteva bucăți consistente și valoroase întru devenirea mea.

Îngăduiți s-o iau încetișor, deși explodez de entuziasm…

Ieri, fiind vineri, m-am gândit să dau o mână de ajutor pentru pregătirea gustărilor prietenilor noștri împreună ostenitori și să prepar niște paste de întins pe pâinică…și Doamne, bune-au mai fost, că de nu am ajuns încă să trăim prea multe ore…doar numai cu câteva cărți îngurgitate, mai ales că a fost nevoie de atâta energie…

Orele au trecut uimitor de repede și iată-mă u 20 de minute înainte de lansare, la coafor…, minunea lui doamne că am făcut rost de o coafeză ambulantă…, care m-a aranjat pe loc…și Doamne, ce fain mi-a aranjat podoaba-mi capilară aurită…, dar ca să nu mă înalț peste măsură, datumis-a un ghimpe…, o „bubiță” în colțul gurii, ca să mă țină în starea-mi potrivită… Doamne ce Bunuț ești!!! Mulțam.

A venit Padre, a venit Raluca, începem. Picioarele au început să tremure… N-am habar ce se întâmplă. N-am nicio treabă, vorbesc oriunde cu oricine, fie Mitropolit, fie prefect, fie președinte de țară…, da picioarele tremură, tremură așa ca „proastele” de unele singure…și acum, în timp ce Pdre meu deșchide gura, îmi urmăresc tremuriciul…și o privesc pe Maria…, care radia de bucurie…

Padre și Maria au fost primii care au citit, cu o seară îndărăt, cartea „De vorbă cu omuleț”. Nu știu ce s- întâmplat, dar la nicio carte nu am avut așa stări emoționale intense… Am scris-o iar la foc continuu, n-am apucat s-o recitesc, stăteam cu sufletul la gură, așteptându-mi sentința și iat-o:

Măi, Doina, spune Padre, m-ai ținut toată noaptea treaz cu omuleții tăi!!! Am râs de numa la povestea aia nostimă cu omulețul tău care râdea…

Ș-apoi Maria: „super, Doina, super!!!”

No, slavă Ție, Doamne, testul era trecut, dar la picioare încă n-ajunsese mesajul că e în regulă, că se pot potoli să nu mai tremure…

Și fac o paranteză. Înainte să încep să scriu aceste rânduri, omul meu îmi povestește una tare de tot:

Auzi, vine cineva la mine aseară și-mi spune: Sunteți băiatul doamnei Doina? Cum e cu mâncatul ăsta sănătos, chiar se poate fără carne?

Am râs să mă prăpădesc. Sunt tare mândră că soțiorul meu e așa de tânăr!!!

Și apoi, mi-a mai spus una:

Știi ce mi-a zis Maria? Ce?

Eu când o văd pe doina împreună cu Padre Necula, îmi aduc aminte când i-am văzut prima dată împreună: Doina l-a văzut pe padre și a fugit către el și cum era iarnă și era gețuș, Doina a „aterizat” în genunchi la picioarele lui Padre, dar acum iată ce imagine faină!!!

Da. Să revenim.

Padre Necula a prezentat cărticica „De vorbă cu omuleț” cum numai sfinția poate să prezinte astfel…

O să vă arăt filmul când este gata..

Apoi, a urmat raluca cu piesa de teatru de păpuși. Minunata mea, Raluca, m-a copleșit…și îi mulțumesc.

Apoi, am zis eu câte ceva…, dar am dat-o-n bară, am pronunțat cu cuvânt negativ…și Padre m-a certat și mi-a intrezis cu desăvârșire să-l mai folosesc la adresa-mi… Am să țin minte Padre..și mi-a spus să-mi îndrept cocoașa…

Am răsuflat ușurată

La 17.30 a fost un alt moment minunat: lansarea cărții „Firimituri de Iubire”. De data asta nu au mai fost tremurici. Odeta are un cveva care mă vrăjește…

Apoi, a fost momnetul cu Răzvan codrescu, care ne-a vorbiut despre procesul scrierii cărții dânsului…

Și seara s-a încheiat cu părintele Constantin Coman. O încântătoare prezență care mi-a transmis câteva mesaje esențiale:

Lumea lui Dumnezeu este total diferită de lumea oamenilor de lume…

Scriitorii se mângâie cu scrisul, cititorii cu cititul, dar lucrurile sunt mult mai profunde.. E nevoie de practică și de mărturie persoanală…și de tăcere..și dacă totuși nu reușim să renunțăm total la lume precum au procedat Părinții pustiei, ci ne îndulcim de bucuriile astea lumești, binecuvântate de altfel, cum ar fi o masă gustoasă, o împreună ședere la taifas.., să n-o facem cu deplină îngăduință, ci să avem conștiința nedesăvârșiriii…

Întrerup aici șirul poveștilor de la Târg…

Tre să fug că s-aud clopotele…

Vă aștept la banchetul cărților de suflet…mesele sunt pline…

Haideți, nu stați departe. Căci până la anu-i muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuult!!!!!

Puteți urmări aici evenimentele Târgului

Video TNCRR 2016 ziua I

Lansarea cărților semnate de Doina Blaga în 2016

Dragilor

Vă invit să fiți dimpreună cu mine

Vineri 4.10.2016, ora 13.30 la Biblioteca Astra din Sibiu în cadrul la Târgului de Carte și Revistă Religioasă

La lansarea cărții „De vorbă cu Omuleț

coperta1

Prezintă Părintele Constantin Necula,

iar actrița Raluca Ștefania Răduca va pune în scenă, cu ajutorul păpușilor,

două dintre poveștile din carte.

Vineri 4.10.2016, ora 17.30

Lansarea cărții „Firimituri de Iubire– Teologie și bucătărie pentru omul simplu; din articolele de pe blogul îndrăznescsătrăiescsănătos”

doina-coperta

Prezintă doamna jurnalist Odeta Veștemean

afis-m

Vă aștept, dragilor! Să știți că m-am pregătit și anul acesta să vă întâmpin cumsecade!

Dragii mei dragi,

deși vă spuneam în ianuarie că anul acesta l-am declarat „an sabatic”, iată că nu m-a răbdat inima să stau în retragere și să nu vin la întâlnirea anuală obișnuită, la banchetul cărților de suflet, la Târgul de Carte și Revistă Religioasă, de la noi, de la Sibiu din 3-6 noiembrie 2016.

Și contextul a fost forțat, întru-câtva, comoditatea și lenea mea mare, care se dosise într-o scuză, de altfel, binecuvântată, dar mi s-a spus:

Ai intrat în horă, Doino? Joacă până la capăt!!!”.

Așa că m-am pregătit să vă întâmpin și anul acesta cum se cade unei gazde primitoare. Și cu ajutorul lui Doamne, vom sta la masa îndestulată și despre multe vom vorbi

coperta1

iar Firimiturile

doina-coperta

le vom strâge și le vom pune în „străițucă”, ca să le-avem merinde până la ce știu eu care data viitoare…

Prăznuirea minunatei mele sfânte Parascheva!

Dragii mei dragi,

vă salut cu mare bucurie astăzi, în zorii acestei zile minunate a prăznuirii Sfintei noastre Parascheva de la Iași.

2010101328rozasf20parascheva-1318573215

Aseară, ispita mă îndemna să stau să lucrez, că trebuie să termin cărțile…, și să nu merg la vecernie. Mă luptam între dorul de Sfânta Parascheva și urgența terminării lucrului, dar, cu harul lui Dumnezeu, a biruit dorul de Sfânta Parascheva și am lăsat toate și am fugit la biserică. Doamne, ce cântări, ce cuvinte minunate! Ooo, cât de mult aș fi pierdut dacă rămâneam acasă și nu veneam la vecernie!

Slujba Sfintei Parascheva a fost minunată…!

La un moment dat, Pantelimona a venit lângă mine și mi-a spus: ”Mami, oare Sfânta Parascheva te-a ajutat la examene..?”. Își amintise probabil atunci că i-am povestit, cândva, cât de mult m-a ajutat Sfânta Parascheva…

”Da, da, copilul meu…, Sfânta Parascheva m-a ajutat foarte mult! Precum și Sfânta Ecaterina…”  și m-am gândit că tot ea mă va ajuta să termin și acum cărțile la timp…

Cuvântul Părintelui nostru a fost atât de minunat!

img_20161013_193133

M-am străduit să notez cât am putut din el. De când am pierdut înregistrările, m-am învățat minte și notez pe caiet…

Iată ce am notat din cele ce a spus Părintele aseară la vecernie:

”Sfânta Parascheva a fost copil când a auzit cuvântul Domnului care o îndemna să-I urmeze…: ”Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze!”

O, câtă înțelegere la acest copil!

Și-a schimbat hainele și a plecat în pustiu, ducând o viață aspră…

Cuvioșii sunt martiri de bună voie. Martirii din vechime sufereau în momentul martirizării, dar cuvioșii duc o viață de martir… Cuviosul alege să-și jetfească toată viața lui Hristos…

După ce a călătorit la Ierusalim, s-a întâmplat ceea ce cântăm în troparul Sfintei Cuvioase Parascheva: Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.

Lucrând, adică practic, nu cuvinte sau cel puțin nu multe cuvinte… (m-am simțit cu musca pe căciulă!) Cuvioasa a arătat oamenilor prin fapte să nu se încreadă în trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet. Ea a trăit viața lăuntric și de aceea, ea se bucură cu sfinții.

Sfânta Parascheva este învățătoarea noastră, ea n-a învățat de la amvon, n-a fost dascăl, ca marii dascăli ai Ortodoxiei, dar ne-a învățat practic să nu luăm în considerare trupul, căci este tecător. Ea ne învață să purtăm grijă de elementul netrecător, de cel după chipul lui Dumnezeu, care se vrea afirmat…

Moștele se descoperă…

Dumnezeu lucrează prin sfinții Săi, prin această sfântă necunoscută de oameni… Dumnezeu o face cunoscută. Dumnezeu face lucrari așa de minunate! Dumnezeu vrea să facă din noi dumnezei după har și aceasta o face prin lucrarea sfinților. Sunt atâtea și atâtea minuni care se fac prin rugăciunile sfinților și rugăciunea lor este foarte puternică, ei acum fiind la Hristos.

De aceea, lucrarea aceasta vădită a lui Dumnezeu prin sfinți ne încurajeză și ne întărește ca să dorim și noi să mergem după ei, urmând exemplul vieții lor.

Să punem la inimă chemarea lui Hristos, să-L descoperim pe Mântuitorul în toată mărirea Sa. El fie slăvit în veci. Amin.”.

După cuvânt, părintele ne-a îndemnat să ne aducem aminte de Paraschivele noastre, să ne rugăm pentru ele să fie binecuvâtate cu mulți ani. La mulți ani, tuturor Paraschivelor!

Să ne pregătim și noi pentru veșnicie așa cum s-a pregătit Sfânta Parasceva, al cărei nume înseamnă ”pregătire”, Sfânta Parascheva înseamnă ”Cea pregătită”.

Cineva a spus că de obicei numele Sfintei Parascheva vine de la ”vineri” (paraschevi), iar părintele a spus:

”Da, în popor de mai spune și Sfânta Vineri, dar, sfânta Parascheva e ”Cea pregătită”.

Apoi, ne-a mirui,  nu înainte de a săruta sfintul veșmânt al Sfintei Parascheva pe care părintele nostru l-a primit de la Iași, veșmânt purtat de Sfânta

și după aceea, ne-am înfrupatat din masa bucuriei comuniunii și binecuvântării înmulțirii pâinilor, din litie.

”Da, da…, ne-a spus Părintele, la Iași nu se dă pâine cu vin…!”

img_20161013_194737

Și eu mă gândeam cum se dă la mănăstiri litie: o bucățică.., și aici, noi avem pe săturate… Și am mâcat toți și ne-am săturat și iată rămășițele:

Mulțumim! Mulțumim! Mulțumim!

 

 

Mai presus de naționalități, credințe și religii, suntem oameni

Salutare dragilor

De un timp încoace, mă preocupă relaționarea cu semenii și iubirea. Aproape zi de zi, mă muncesc întrebări de genul: cum să iubesc, cum să mă iubesc pe mine, care fac adesea boacăne, de-mi stă și mie mintea-n loc, cum să-mi iubesc soțiorul și copilașii, care mă dau la osteneală taman când sunt mai obosită, cum să-mi iubesc surorile și frații, cum să iubesc pe credincioșii din biserică, cum să iubesc preoții care slujesc în biserică, cum să iubesc pe prieteni și cunoscuți, care uneori sunt imposibil de iubit, cum să-i iubesc pe șoferii care-mi taie calea, mai ales pe taximetriști; din partea  lor am zilnic provocări concrete la iubire, și ….., mai nou, cum să-i iubesc pe nemți?, care, în ultima vreme, parcă au invadat tot orașul nostru….

Aici, nemții sunt prezenți peste tot, pe străzile orașului vechi, prin centrul orașului, prin parc (într-o zi era ”plin” parcul de mămici nemțoaice, care vorbeau cu copiii în germană și am avut impresia că nu mai eram în România), și …. chiar până și la biserică ”au năvălit” nemții.

Asta cu ”năvala” a fost tare de tot!

Hai să v-o povestesc!

Era duminică dimineața. Mă aflam în bisericuță. Știți, bisericuța din Lazaret, vechea biserică a parohiei noastre, care acum, a devenit biserica comunității surdo-muților din întreg Sibiul! De această bisericuță se leagă multe amintiri din viața mea.

Îmi place foarte mult să vin aici la Sfânta Liturghie. Aici, îi cunosc pe majoritatea celor care vin și am simțământul că fac parte dintr-o familie. Iar spațiul, relativ restrâns, contribuie la o mai multă apropiere între noi, cei care ne-am ”aciuat” (pripășit sau alipit) pe lângă Părintele Marian.

L-am îndrăgit de la început pe Părintele Marian. Profunzimea simplității sfinției sale m-a cucerit. Dar mai mult au fost cuceriți copiii. Acestora le place cum slujește părintele și cum predică. Adesea, îmi povestesc, peste săptămână, din pildele și povestirile sau exemplele practice pe care părintele Marian le-a rostit la predică. Și apoi, fascinația gesturilor mâinilor părintelui aduc un plus mare de atenție cu care copilașii, și chiar eu însămi, urmăresc Sfânta Slujbă.

Dar să revin. Eram în bisericuță și așteptam să înceapă Sfânta Liturghie. Deodată, a năvălit un grup de oameni bucuroși care gesticulau și zâmbeau. Mi-a atras atenția mai cu seamă un bărbat care pur și simplu radia de bucurie, care zâmbea cu toată fața și cu toată fiiința lui și saluta pe toți cu căldură, iar pe unii chiar îmbrățișându-i.

Uitându-mă mai atent, am constat că sunt străini, că sunt nemți și am făcut ochiii mari și cred că i-am dat peste cap.

”Sunt nemți surdo-muți, care au venit în vizită în comunitatea noastră”, mi-a explicat un domn de lângă mine, văzându-mi mirarea. ”Aha. Mulțumesc”, am răspuns eu.

I-am urmărit cu interes, privindu-i atent, uitându-mă îndeaproape. Parcă niciodată n-am cercetat un chip de neamț așa minuțios și am avut așa un simțământ ciudat, dar nu de ură ca altădată … Când au plecat, erau parcă și mai bucuroși de cum au venit. Salutau cu mâinile și unii radiau de bucurie….

Și mă întrebam: Ce-or fi înțeles din ce le-a descris părintele despre însemnătatea ”picturilor” de pe pereți???? Va fi oare vreo schimbare în viețile lor? Sau această vizită va fi o amintire ca oricare alta?

Și-mi puneam întrebările acestea în contextul acestor tulburări….

Cred că ați auzit despre tulburarea iscată în sânul Bisericii noastre în urma evenimetelor internaționale la care Biserica noastră, Biserica Ortodoxă Română, a luat parte. E vorba despre disputele pe seama întâlnirii internaționale de la Creta. Dar, ca om simplu ce sunt, ce înțeleg eu din toate aceste dispute???

Eu cred că datoria mea de creștin ortodox român este, în primul rând, să mă rog pentru ierarhii și preoții Bisericii ca să păstreze nealterată dreapta credință, iar eu să trăiesc Ortodoxia, să fiu martor viu al ei și să-i iubesc pe oameni, pe toți oamenii.

Îmi amintesc cum, în urmă cu 17 ani, veneam în Sibiu (din Moldova) cu câteva idei preconcepute cu privire la muzica cunțănească, la nemți (germani), la unguri și la câte și mai câte….

Da, da….

Când ai preconcepții, pur și simplu ești închis la relaționare și la descoperirea frumuseților și comorilor de dincolo de forme și aparențe….

Te închizi, chiar dacă ai tăi, românii în genere, sunt deschiși, primitori, ospitalieri…

Dar ei? Ei străinii..? Ei cum ne privesc, ce gândesc, cu ce gând au venit, ce caută și cum vor folosi, dacă vor folosi (?) ceea ce primesc?

Nu știu. Dumnezeu știe.

A fost o perioadă în care nu puteam intra într-o biserică unde nu se cânta slujba pe muzică psaltică…

A fost o perioadă în care îi ocoleam pe colegii unguri de la facultate, pentru că nu-i suportam să-i aud vorbind ungurește în țara mea…

Ce să mai spun de nemți? Vorba lor îmi crea adevărate furnicături pe spate… și chipurile lor atât de reci și distante….

Dar culmea, în cele din urmă, una dintre cele mai bune colege de la Litere s-a dovedit a fi o unguroaică. Ea a fost singura care mi-a dat toate cursurile …. și mi le-a și explicat, ca nimeni alta…

Și apoi, unicul om care a răspuns prompt la cererea de ajutor pentru susținerea unui proiect de-al meu (singurul meu proiect, de altfel, care a și stagnat din respingerea ajutorului primit, căci, maram, nu venea de la ortodocși), a fost un neamț…

Mă tot minunez de această realitate. Mă tot minunez de străinii ăștia…. Să fie oare ei oare un alt soi de creaturi? Să fie oare la mijloc educația, contextul, conjuctura. Să fie interese? Fațade? Poate.

Din puțina mea experiență, pot să afirm că omul care-i om străbate dincolo de naționalitate, credințe și religii. Și vorba neamțului, care s-a oferit să-mi susțină proiectul, rostită atunci când eu i-am zis că în acel proiect voi desfășura activități și în plan religios, ortodox, ”Conducătorii și popii au băgat zâzanii între oameni. Oamenii simpli au conviețuit în pace și s-au ajutat când a fost nevoie”.

Văzându-i pe acei neamți, care salutau și îmbrățișau pe credincioșii ortodocși români surdo-muți, n-am putut să nu mă gândesc la hoardele de nemți din trecut care au produs atâta suferință atâtor oameni nevinovați….

Da. Trecutul nu se uită…. și există tendința să generalizezi, să răspunzi urii cu ură…

Dar ce folos? Nu faci decât să înmulțești victimile…

Pe când iertarea și…un zâmbet…  Doamne, cât de mult face un zâmbet, o vorbă bună, o îmbrățișare!!

Suntem oameni și a fi om e lucru mare!

Să ne ajute Domnul să trăim în pace unii cu alții și să ne bucurăm de șansa întâlnirii pe acest pământ… S-ar putea ca Dincolo, să avem foarte multe surprize…. în ce privesc etichetările și categorisirile acordate semenilor noștri…..