Nectar de dude presat la rece
Dragii mei
Astăzi am fost în piaţă după cireşe. Nu prea am fost încântată de ce am găsit, preţul puţin ridicat şi cireşe puţine. Ieri fiind duminică, nu au mers la cules oamenii şi astfel nu era oferta prea mare.
Tot învârtindu-mă prin piaţă am dat peste tanti Maria care avea ceva de vânzare. Am salutat-o şi m-am uitat pe tejgheaua dânsei. Mirată îi zic:
– Tanti Maria s-au copt deja murele?
– Ce mure, draga mea, sunt dude.
– Ei, numai spune, chiar aşa?
– Da, sunt de la noi din dudul din curte. Gustă.
Şi am gustat dudele negre, care de la distanţă semănau cu murele. Un deliciu! Imediat mi s-a deschis cutiuţa cu amintiri şi m-am întors în copilărie când mă murdăream toată pe faţă de negreala dudelor, pe care le mâncam din copacul lui tanti Mariţa de peste drum. Ehehei, minunată copilărie la ţară!
Am luat dude şi desigur că nu m-am mărginit doar la o dudă de gust, până acasă am tot ciugulit din pungă. Când am ajuns acasă le-am chemat pe mămăruţele mele să vadă minunea. Au gustat şi nu au fost încântate precum mă aşteptam. Şi le-am zis să aştepte puţin. Atunci am montat repede componentele storcătorului Hurom şi am făcut într-un minut 2 pahare de nectar negru şi aromat pe care fetiţele mele l-au dat peste cap cât ai zice peşte, zicându-mi: „E bun acest nectărel de dude!”.
A ieşit un nectar foarte bun, doar seminţele au fost scoase, pulpa a intrat în suculeţ. Culoare neagră, mireasma, gustul, toate fac din acest nectar ceva inedit.
E prima dadă când am găsit în piaţă dude. Când eram copil mâncam în fiecare an pe dude săturate. Le mâncam cu mămăligă rece….
Venind la oraş, am rupt legătura cu ritmul natural al naturii. Înconjurată de case şi blocuri, rareori am posibilitatea să văd copaci şi grădini cu legume. Anul trecut am găsit un dud pe marginea unei străzi în zona gării. Erau dude albe, dar cu greu am reuşit să ajung la câteva dude, căci era înalt copacul.
Acum suntem în plină vară. Cireşele, vişinele, zmeura, dudele, caisele şi piersicile sunt fructele de sezon care nu trebuie să ne lipsească de la masa de fructe. Ele conţin vitamine, minerale şi enzime care ne revigorează organismul.
Din nefericire dudele au un preţ ridicat în piaţă şi mulţi nu se îndură să dea 10 lei pe 1 kg de dude sau 35 de lei pe unul de zmeură. Eu prefer să iau fructe de pădure decât roşii şi castraveţi. Chiar dacă sunt scumpe, merg pe ideea „puţin şi bun”.
O cură cu aceste fructe este foarte benefică pentru sistemul nervos, vascular şi imunitar. Ele combat oboseala cronică produsă de stres, deshidratare şi alimentaţie deficitară.
Nimic nu egalează o porţie de cireşe sau dude. E drept că dudele sunt mai puţin cunoscute şi consumate, însă proprietăţile lor sunt de neegalat.
Ce conţin dudele?
Conform spuselor specialiştilor, dudele conţin apă (83%), zaharuri (9,4%), acizi (0,95%), proteine (1,2%), grăsimi (0,6%), celuloză (2%), substanţe minerale (0,84%, cum ar fi potasiu, mangan), vitamina C (50-199 mg la 100 g), provitamina A, vitaminele B1, B2, B3, PP, acid folic, etc.
Dudele îmbunătăţesc absorţia fierului în organism, sunt energizante, combat insomniile, nevrozele şi ajută la buna oxigenare a creierului. De aceea dormeam buştean când eram la ţară în nopţile de vară după atâta alergare şi atâta mâncat la dude şi cireşe.
Dudele au şi efect bactericid (antibiotic) şi antiinflamator.
Aşadar avem toate motivele să mâncăm dude, să nu le lăsăm la gâşte şi la raţe, aşa cum face o cunoştinţă de-a mea de la Vâlcea. Uneori parcă mi-e „ciudă” pe cei care trăiesc la ţară care „s-au domnit” şi nu le mai plac dudele cu mămăligă, ci aleg „saleam” şi roşii „dă solar” şi alte împacheturi… Păcat! O mână de dude e superioară oricărei fructe sau legume crescute forţat. Şi culmea roşiile s-au vândut bine şi la 10 lei kg…
Storcatorul de la Hurom
Anul acesta am făcut cura de căpşune pentru prima dată. In fiecare dimineaţa, timp de aproape două săptămâni, am oferit un pahar de nectar de căpşune copilaşilor şi soţiorului. Până acum ocoleam căpşunele, nu ne plăceau că erau acre şi aveau seminţele acelea care sunt suspecte de alergie, dar anul acesta am făcut nectar cu storcatorul de la firma Hurom pe care l-am cumpărat vara aceasta şi aşa copilaşii au băut cu plăcere nectarul de căpşune.
Mare binecuvântare sunt aparatele de stoarcere la rece! Noi facem laptic de migdale şi de susan foarte des şi lapte de soia. Iese un lapte atât de bun (şi o brânzică grasă de soia) şi e proaspăt şi aşa ştiu ce beau….
Storcătorul a costat, ce-i drept, multicel, dar cu ajutorul lui pot oferi copilaşilor sucuri de legume proaspete cu tot cu pulpa şi lăpticuri de seminţe şi de nuci atunci când ei doresc.
Propunere: tabara pentru parinti si copii
Dragii mei
mi-a venit un gand astazi, care de mult timp imi da tarcoale. ce ziceti sa facem o tabara de parinti si copii curajosi care doresc sa experimenteze si sa deprinda obiceiul de a se hrani sanatos in perioada postului?
Putem organiza tabara aceasta de o saptamana sau chiar doua. Un timp minunat ar putea fi perioada postului Adormirii Maicii Domnului.
Desigur vom face multe activitati si pentru sufletel. Va fi un concediu cu adevarat folositor si odihnitor.
Astept doritori si sugestii.
Doina Blaga – doinablaga @ gmail. com
Tabără de vară creştin-ortodoxă – 2014, Moeciu de jos
Dragii mei
Vara aceasta vă invităm în tabără alături de noi.
Departamentul de Tineret al Arhiepiscopiei noastre din Sibiu, prin Părintele Dariciuc m-a invitat să organizez tabără la Moeciu. Această tabără este la început de drum. Anul trecut s-a deschis centrul pastoral-misionar „Sfântul Strelian” de la Moeciu şi s-a organizat acolo o tabără. Eu nu am putut să mă implic anul trecut în această tabără deoarecea fost nevoie să merg în ucenicie la ”marii maeştri” ai taberelor de spiritualitate creştin-ortodoxă de la Cluj, MOREOM şi Durău şi să deprind (să fur) acest minunat meşteşug.
Despre Moeciu nu ştiu prea multe. Ştiu că este situat aproape de Schitul Bran şi de Castelul Bran. Pentru mine, organizarea acestei tabere este o mare provocare pe care am acceptat-o cu toată credinţa că „Toate le pot în Hristos Care mă întăreşte”. Vom fi 2 animatori şi 2 voluntari pe serie. Ne dorim să facem, cu ajutorul lui Dumnezeu, tot ce ne stă în putinţă ca această tabără să bucurie cât mai mulţi copii. În data de 30 iunie voi ajunge la Moeciu şi voi afla toate detaliile. Le voi posta aici.
Locurile în tabără sunt de 15 copii.
Ne-am propus să facem trei serii:
14-18 iulie
21-25 iulie
28 iulie – 1 august
Dacă sunt doritori, putem extinde tabăra cu alte serii pe toată durata vacanţei de vară. Mă gândesc la perioada de post, care poate fi o experienţă unică cu mâncare strict vegetală.
Prima serie este deja ocupată cu copii din ciclul gimnazial.
Distanţa de la Sibiu la Moeciu este de 171 de km. Suntem în căutarea unui microbuz cu un preţ accesibil care să ne ducă în tabără.
Durata unei tabere este de 5 zile şi 4 nopţi. Taxa de participare în tabără este de 450 lei şi include toate cheltuielile (transport, cazare, mâncare, ateliere, premii, diplomă de participare, etc).
Taberele de la Moeciu au caracter religios (creştin-ortodox), educativ şi recreativ. Pe durata taberei vor avea au loc activităţi cum sunt: jocuri de exterior şi de interior, sport, cântece la chitară, concursuri, drumeții, discuţii tematice şi interactive cu animatorii şi preotul taberei (în cazul în care se oferă să ne însoţească vreun preot), etc.
Dintre atelierele pe care dorim să le facem în aceste serii de tabere, menţionăm: desen şi pictură, origami, brăţări, lucru manual, modelaj (fimo şi lut), chitară, culinar, cruciuliţe de gât, lego din lemn, muzică pentru copii, lectură, teatru, şah, toacă, comunicare.
Un exemplu de o zi de tabără:
Ora 8: trezirea
8.30: Înviorarea şi Rugăciunea de dimineaţă
9: Micul dejun
9.30: Discuţie de grup
11: Jocuri de cunoaştere
12: Un prim contact cu împrejurimile
13.30: Prânz
15: Ateliere
16.30: Pauză
17: Rugăciunea de seară
18: Sport şi timp liber
19: Cină
20: Jocuri organizate
21: Cântece şi voie bună
22: Retragerea în camere
22.15: Stingerea luminii
Somn uşor
Pentru informaţii şi înscrieri: Doina Blaga – 0757574503 sau doinablaga @ gmail.com
Tabara la Moeciu 2014
Dragii mei
Revin cu câteva aspecte despre tabăra la Moeciu.
Referitor la preţ, am stabilit suma de 450 de lei. Aici intra toate costurile, inclusiv transportul pentru cei din Sibiu.
Apoi în legătură cu transportul. Mi s-a sugerat că ar fi mult mai bine dacă am pleca din sibiu cu un microbuz. În cazul acesta ar ieşi din program vizitele în Braşov şi am merge direct în tabără. Am început să întreb şi să mă interesez de microbuz, varianta cea mai accesibilă.
Apoi cu privire la vârsta participanţilor, revin şi spun că aş prefera să fie copii peste 8 ani.
După data de 4 iulie nădăjduiesc să am clare toate amănuntele cu privire la această tabără căci voi merge într-o serie de experienţă, de „ucenicie” cu Părintele Dariciuc.
Dacă aveţi sugestii sau posibilităţi de ajutor în privinţa transportului şi a materialelor de lucru, gen tempera, lut, fimo, cartoane colorate…, primim cu bucurie.
Ce primesc copiii care merg în tabere?
Dragi părinţi (duhovniceşti şi trupeşti),
astăzi vom vorbi despre importanța mersului copiilor în tabără.
În vara lui 2013, am trăit şi am conştientizat cât de importantă poate fi o tabără (mai ales una de spiritualitate ortodoxă) în devenirea şi formarea unui copil.
Îmi amintesc că, eram în clasa a VII-a când am auzit și am mers pentru prima dată într-o tabără. Imaginați-vă: Să mergi undeva în afara unui sătuc din Moldova, tocmai hăt departe la Arbănaşi în judeţul Buzău. Dumnezeule mare, mi-am zis, ajută-mă să pot merge! Şi Domnul a făcut minunea, ajutându-i pe părinţi „să facă rost” de cei 300 de lei necesari. Şi cât de recunoscătoare le sunt şi acum părinţilor mei! Doamne, ce minunăţii am văzut şi ce bucurii am trăit atunci în acea tabără!
Deşi au trecut 27 de ani de atunci, am vie în memorie unica tabără a copilăriei mele. Anii au trecut şi acea unică experienţă s-a „ascuns” cu grijă într-un sertăraş al amintirilor.
Am căutat pe internet si am gasit un video cu locatia taberei din Arbanasi -Buzau.
Revad in acest video acele locuri si e uimitor. Sunt in acest video si vulcanii noroisi si toate acele locuri care m-au impresionat atat de mult atunci, la varsta de 13 ani, in 1990…, in urma cu 27 de ani…
În primăvara lui 2013 am primit o provocare uimitoare: invitaţia să fac un curs de animatori de tabără şi centre de vacanţă. Mulţumesc Domnului şi tuturor celor care au mijlocit ca acest dar să ajungă la mine! Acest curs de animatori m-a provocat să-mi depăşesc limitele (neputinţele şi comoditatea) şi mi-a deschis alte zări. Şi aşa, am aflat cum se lucrează într-o tabără!
Din 2013, viaţa mea s-a deschis spre noi si noi experienţe de suflet, pe care le împărtăşesc cu voi.
În vara lui 2013 am fost în marele tabere din ţară: la Mărişel în Mitropolia Clujului,
la Buşteni cu copiii din Diaspora, din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale (MOREOM)
şi la Durău în Mitropolia Moldovei.
Nu găsesc cuvinte potrivite să vă descriu exact cât de minunat a fost!
Într-o singură vară, am cunoscut în jur de 300 de copiii şi în jur de 50 de animatori sau „agitatori”, cum îi numea un părinte din Diaspora pe oamenii minunaţi cu care am lucrat, oameni care au ales să ofere din timpul şi resursele lor sufleteşti copiilor.
E adevărat că nu este uşor „lucrul” cu copilaşii. Dar e nevoie să știm că doar cu copii mai putem face ceva, căci cu adulții e mai greu să schimbăm obiceiuri vechi. Acum mai putem altoi copăcelul, până nu devine copac mare. Şi vă mărturisesc aceasta din puţina mea experienţă zilnică cu cei trei copilaşi ai mei.
După aceste tabere în care am participat, am pus înaintea Domnului rugămintea să înlesnească ca în fiecare vară să pot bucura cât mai mulţi copii cu participarea în tabere creştin-ortodoxe. În aceste tabere, copiii au posibilitatea să intre într-un alt mediu decât cel obişnuit, aici jocul împreună în aer liber este în prim plan, aici este posibil să ţină în mână, poate pentru prima dată – aşa cum mi s-a întâmplat mie – o chitară sau să vadă un obiectiv turistic interesant.
Personal, am înţeles că, dintre toate mijloacele de recreere din vacanţă, nimic nu egalează mersul într-o tabără. Şi astfel, în acest sens, ne-am făcut un „cont special” (un borcănel) în care am adunat bănuţ cu bănuţ suma necesară biletelor de tabără.
În vara lui 2017, cu darul lui Doamne, copiii mei au mers in cateva tabere faine. Intr-una din ele, am fost impreună cu ele si m-am bucurat, urmărindu-le cum interacţionau cu alţi copii din Biserică.
Mulţumim! Mulţumim! Mulţumim!
Aşadar, dragi părinţi, faceţi tot efortul şi mijlociţi o mare bucurie copiilor dumneavoastră, trimițându-i în taberele creștin-ortodoxe din țară! Multe vor uita copii, dar vă garantez că o tabără creștin-ortodoxă n-au s-o uite cât vor trăi!
Un exemplu de o zi de tabără de la Mărişel:
Ora 8: trezirea
8.30: Înviorarea şi Rugăciunea de dimineaţă
9: Micul dejun
9.30: Discuţie de grup
11: Jocuri de cunoaştere
12: Un prim contact cu împrejurimile
13.30: Prânz
15: Ateliere
16.30: Pauză
17: Rugăciunea de seară
18: Sport şi timp liber
19: Cină
20: Jocuri organizate
21: Cântece şi voie bună
2140: Rugăciunea de seară
22: Retragerea în camere
22.15: Stingerea luminii
Mai multe informaţii despre tabere creştin-ortodoxe prin e-mail: doinablaga @ gmail. com
Sau mai bine luati legatura cu un grup minunat de tineri. Ii gasiti aici
Ajutorul binecuvântat al uneltelor în gospodărie şi în prepararea mâncării zilnice
Dragii mei
Mulţumesc Domnului că avem la îndemână mijloace care ne uşurează lucrul.
Uneltele de lucru sunt foarte importante. Noi nu putem lucra numai cu mâinile goale, avem nevoie de unelte. Calitatea acestora ne ajută enorm. Îmi amintesc că eram copil şi mergeam cu mama la sapă (la prăşit). Era o sapă grea, şi poate că eram eu mică, aveam în jur de 10 ani, dar nu că eram eu mică, ci într-adevăr sapa era grea şi tocită, nu tăia bine. Am înţeles asta doar în momentul când am ajutat-o pe o mătuşă de-a mea să termine bucata de săpat şi i-am luat sapa ei. ce diferenţă enormă: sapa era uşoară şi ascuţită şi „un-doi” am terminat bucata de săpat şi atunci i-am zis mamei: „mama noi de ce avem sape aşa de grele şi de tocite?” La care mama s-a întristat şi mi-a spus că nu are, că tata nu i-o ascute, „nu o bate” ( sapele se băteau cu ciocanu ca să se îndrepte, să se ascute .. şi tata nu făcea asta…. mama era nevoită să se descurce singură. Tata era absent…Dumnezeu să-l ierte!). şi uite-aşa s-a chinuit biata mama să sape cu o sapă grea şi tocită. Desigur că erau soluţii, dar… ştiţi unii preferă să aibă de ce să se vaite.
Şi aşa am preluat şi eu multe metehne de la mama..
Când m-am căsătorit şi a fost vorba să ne luăm maşină de spălat automată cu banii primiţi la nuntă, am zis că ce mama a spălat cu mâna pentru 11 persoane şi eu n-oi fi în stare să spăl pentru două. Şi n-am luat maşina atunci. Când s-a născut primul copil s-a îngreuiat puţin spălatul, dar, de, „mă nevoiam”!.
La un moment dat soţiorul meu minunat a spus:”eu îmi iau maşină, tu n-ai decât să speli la mână!” Şi Doamne ce binecuvântare! Umpleam cuva de scutecele şi ieşeau aproape uscate iar eu între timp mă jucam cu copilaşul şi învăţam pentru sesiune şi nu mai stăteam gheboasă la văniţă. Încet, încet am priceput că n-are rost să „mai nevoiesc” să fac lucruri manual dacă există posibilităţi automate. Acum trăim în „alte vremuri”, timpul nu mai are răbdare cu noi şi avem mule de făcut, mai ales noi ăştia cu pretenţii „telectuale” şi care supravieţuim la oraş.
Am avut de ales între a lucra ore-n şir în bucătărie sau a mă folosi şi de aparatură şi a avea timp şi de sfânta liturghie zilnic. Şi desigur că am ales a doua variantă.
De mai bine de 10 ani mă concentrez pe hrana cât mai naturală şi integrală. Crudităţile au prins teren în hrana zilnică tot mai mult.
M-am documentat şi am cercetat cum să fac mai bine mâncarea ca să fie hrănitoare. am simţit din plin efectele hranei vii. Am scris o carte, Îndrăznesc să trăiesc sănătos, în care împărtăşesc cu prietenii bucuria de a trăi sănătos, sufleteşte şi trupeşte.
Dar ritmul în care trăim nu ne dă răgaz să facem repede de fiecare dată o salată de legume şi pe grabă băgam adesea pită (pâine) la greu. dar vedeam că nu e bine, chiar dacă pâinea era din făină integrală. Am simţit că legumele au cel mai mare efect asupra organismului nostru şi tocmai pe ele nu le consumam îndeajuns pentru că era nevoie de ronţăială multă şi copilaşii nu aveau chef să ronţăie prea mulţi morcovei sau varză, cu tot efortul de a-i entuziasma făcând grupa de iepuraşi şi mai mult, soţiorul meu avea o problemă acentuată cu dinţii şi cu cavitatea bucală.
Astfel am căutat soluţii . am încercat multe. Tot felul de metode şi răzători pentru a consuma cât mai mult şi mai des verdeţuri şi legume crude. Îmi lua o oră să tai şi să rad legume pentru prânz. Uneori pufăiam că nu făceam faţă.
Altă problemă a fost cu pregătirea cerealelor şi a pâinii. Am încercat tot felul de preparate cât mai apropiate de integral. Ore în şir, zile de-a rândul m-am tot gândit cum aş putea aplica teoriile despre cum să pregătesc hrana cât mai digestibilă. Veţi găsi reţetele încercate de mine pe acest blog. Toate reţetele sunt bune, e minunat să găteşti cu alimente integrale, dar e de lucru. Şi eu am atâtea de făcut şi nu apucam să le fac pentru că trebuia să fac păpica.
Acum, mulţumesc Domnului, lurul s-a mai uşurat, s-a uşurat simţitor. Am găsit storcătorul de la Hurom şi l-am cumpărat şi-l folosim zilnic de mai multe ori pe zi.
Tot timpul am în casă legume şi fructe de sezon. Acum nu mai e o problemă cu legumele. Fac repede un suc din varză şi frunze de pătrunjel şi morcov şi gata e supa. Pun în suc fulgi de cereale sau pâinică şi copii sunt bucuroşi să mănânce astfel legumele.
Dimineaţa fac repede un lapte de susan sau de migdale şi-l pun peste fulgii înmuiaţi de seara sau peste cerealele fierte şi gata e păpica.
Dar ce mă bucură cel mai mult e că pot face lapte de grâu încolţit. Acesta e bomba noastră de energie până facem rost de un germinator ca să facem şi suc de iarbă de grâu.
Unii dintre cititori vor zice că e prea complicat, dar nu, e simplu, dar trebuie să faci. Aparatele nu fac totul. Trebuie să speli legumele să le curteţi, să te duci după ele în grădină sau în piaţă, dar nu mai stai zeci de minute să le tai şi să le mesteci, şi asta face enorm de mult pentru mine.
Am început să colaborez cu domnul director de la HuromRomania. E un domn de treabă. Mi-a permis „să fac reclamă” la aparatele Hurom. Aşadar cei care doriţi să vă achiziţionaţi un aparat, vă ajut cu mare drag.
Mai jos aveţi câteva filmuleţe cu aparatele Hurom.
Voi încerca să vă arăt şi eu cum folosesc storcătorul. Deocamdată nu am cameră video, dar v-a rândui Doamne, dacă e spre folosul multora. Până atunci am încredere în Cuvânt, că e lucrător, chiar dacă imaginea „convinge”. Mai fericiţi sunt cei ce n-au văzut şi au crezut…
Eu am aparatul de vreo câteva săptămâni. Am făcut cu el câteva sucuri „interesante”, cum ar fi suc de grâu încolţit, pe care l-am amestecat şi cu resturile şi a ieşit un terci foarte hrănitor. Am făcut suc de muguri de brad, dintr-un kilogram de muguri mi-a ieşit aproape 800 de ml de suc pe care l-am amestecat cu pastă de curmale şi îl folosim de 2 săptămâni dimineaţa cu masa de fructe.
Cu ajutorul lui Doamne vă voi mai povesti printre picături despre cum mă străduiesc eu să gătesc simplu şi natural.
Am avut o încercare grea, am avut lupta de a cădea în obsesie şi deprimare cu mâncatul vegetal şi integral, dar m-a salvat domnul meu minunat şi scump. Nu putem „ca la carte2, dar ne străduim şi ne preocupăm, dar nu obsesiv. Doamne ajută-ne!
Vă ajut cu mare drag dacă doriţi să vă simplificaţi şi uşuraţi lucrul în bucătărie. Vă ajut cu ce pot şi eu, cu cartea mea, Îndrăznesc să trăiesc sănătos, în care am schiţat câteva repere în parcursul spiritual şi în slujirea din bucătărie, cu mărturia despre „funcţionalitatea” aparaturii pe care o folosesc, cu cărţile care le voi mai scrie.
Slavă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru toate câte ne dăruieşte prin semenii noştri!
Datele mele de contact:
Doina Blaga, Email: doinablaga @ gmail.com
Filmuleţe cu aparatele Hurom:
Un film în limba engleză – de ce să folosesc aparatul?
Prezentarea aparatului pe care noi îl avem:
Pagină cu mai multe filmuleţe:
http://www.youtube.com/channel/UCKwTKWww1RZZdd39FLjG_pQ
Sărbătoarea Rusaliilor dimpreună cu Oastea Domnului la Sibiu
Minunat eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale!
Pe lângă atâtea daruri primite, iată încă unul!
Deşi mă aflu de câţiva ani aci în Sibiu şi am auzit despre Oastea Domnului, care mereu şi-a ţinut Adunarea ei anuală la mormântului Părintelui Iosif Trifa, întemeietorul ei, nu m-am apropiat atât de mult ca în anul acesta. De ce?
Nu-mi place să fac parte din organizaţii şi asociaţii.
Dar astăzi mi s-a limpezit o întrebare pe care mi-am pus-o în urmă cu 20 de ani.
Astăzi, în duminica pogorârii Sfântului Duh am trăit şi am înţeles o lucrare minunată în Ortodoxie: lucrarea duhovnicească din jurul Păstorilor noştri, lucrare care se transmite şi se amplifică peste veacuri.
Anul acesta mi-a venit un gând să particip şi eu la manifestările Adunării Oastei Domnului din ziua Rusaliilor. Dar pentru ca nu cumva gândul să fie străin, am luat binecuvântare de la Părintele meu, Pr. prof. Vasile Mihoc.
Astfel m-am dus cu sfială şi respect, atentă la oamenii aceştia care se numesc pe ei ostaşi ai Domnului., să-i văd de aproape, să-i ating şi să spun: este adevărat!
Sâmbătă am povestit un piculeţ la sediul Asociaţiei cu câţiva fraţi şi surori. M-am bucurat cu ei şi am mâncat cu ei „smerindu-mă” şi gustând din sarmalele „de dulce”, cărora le-am găsit o hibă (erau piperate bine – „ca să fie pe gustul tuturor!”- mi-a zis o soră din bucătărie . Desigur că nu m-am putut abţine să nu dau bucătăreselor lecţii de gătit sănătos. Dar apoi mi-a părut rău şi mi-am zis: „Ei asta-i bună! După ce ai primit sarmale gata făcute şi ţi-ai făcut pofta, îndrăzneşti să comentezi. Dar nu-i bai cu comentatu, căci mi-a pierit pofta de sarmale îndată ce am simţit pişcăceala piperului. Am păţit şi eu ca vulpea din poezia în care ursul o ameninţă pe vulpe că-i dă „fiertură de piper, până poftele îi pier” şi bine c-am păţit, ca să nu mai poftesc idei şi tradiţii şi forme culinare…),
iar duminică am plâns cu ei la depunerea legământului unora dintre fraţi.
Sunt oameni simpli ostaşii Domnului. Sunt minunaţi!
Privind duminică mulţimile ce curgeau spre mormântul Părintelui Iosif, mi-am amintit de mulţimile, pe care le-am văzut în urmă cu 20 de ani, urcând şi coborând din cimitirul mănăstirii Agapia, de la mormântul Părintelui Nicodim Măndiţa şi atunci am înţeles lucrarea aceasta minunată care nu se poate cuprinde în cuvinte, ci se trăieşte.
E uimitoare această lucrare a Părinţilor! Ei au sădit şi roada lor creşte. Ea rămâne peste ani şi se transmite din generaţie în generaţie.
Privind grupurile de tineri ostaşi, a încolţit în mine nădejdea că neamul nostru românesc şi creştinesc nu va pieri. Dacă acei tineri sunt lumină acolo unde trăiesc, e nădejde.
Cu toţii suntem chemaţi să fim lumină şi, aşa după cum spunea şi Părintele meu astăzi după Sf. Liturghie, „să fim sarea lumii, să dăm gust lumii”, că de nu, vrednici suntem să fim călcaţi în picioare de oameni.
E minunată Ortodoxia, dar nu e comodă! Ea implică jertfă şi dăruire şi asta nu suntem dispuşi s-o facem întotdeauna.
Suntem slabi şi netrebnici, numai Domnul poate să facă lucrarea lui în noi. El ne îndeamnă mereu: „Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!”.
Cu domnul şi în El putem spune: „Toate le pot în Hristos cel ce mă întăreşte!” Fie Doamne mila Ta spre mine şi spre noi toţi! Amin.
Apreciez Oastea Domnului şi am profund respect pentru ostaşii Domnului, mai ales pentru cei tineri. Ei sunt un exemplu că se poate încă trăi frumos cu Hristos în condiţiile actuale.
Mulţumesc! Mulţumesc Mulţumesc!
Slavă Ţie Doamne!
Coliva şi pomenirea morţilor de Rusalii
Bună ziua dragii mei
Pentru că duminica aceasta este o aşa mare sărbătoare (Rusaliile), Biserica nu vrea să lipsească de bucurie pe niciun fiu al ei şi astfel ne cheamă pe toţi, vii şi morţi, cu mic cu mare, la acest mare praznic. Şi praznicul ţine trei zile: o zi este înainte prăznuire, o zi prăznuirea şi a treia zi este după prăznuire.
Astfel, mâine, sâmbătă, 7. 06. 2014 este pomenirea de obşte a celor adormiţi. Această pomenire este forte importantă şi nu se admit scuze de neparticipare.
Ne-am obişnuit să nu mergem cu mâna goală la aceste pomeniri ale morţilor, ci să aducem cu noi câte ceva de mâncare sau de băut. Desigur, nu ca să le dăm morţilor, pentru că ei nu mai mănâncă, ci le dăm viilor, care, bucurându-se de daruri, se roagă pentru sufletele pe care le pomenim.
Multe gospodine se întrec în daruri, care mai de care mai sofisticat gătite şi mai dulci, aşa din prea multa lor dragoste pentru cei plecaţi. E de înţeles! Ş-apoi, nici pentru cei care primesc nu sunt de lepădat, se mai îndulcesc şi ei puţin!
Dar mai demult la pomenirea morţilor se aducea colivă, colaci, vin şi fructe. Se mai aduce şi astăzi, însă mai rar. La mare trecere, acum, sunt prăjiturile. Ele plac tuturor. [Ş-apoi dacă dai de pomană, barem să dai ceva bun], gândesc gospodinele.
Desigur, lucrurile nu sunt întocmai aşa, dar nu schimb eu acum tradiţiile.
Important este să ne ducem la slujbă, cu prescură şi cu pomelnic. Am vorbit despre aceasta mai pe larg în cartea Îndrăznesc să trăiesc sănătos. Aici, vom vorbi despre colivă.
Ce este coliva?
Coliva este grâu fiert cu diferite condimente.
Istoria colivei este destul de veche, din primele secole creştine.
În vieţile sfinţilor, se găseşte o istorisire interesantă despre colivă. Această povestire se citeşte în fiecare an în prima sâmbătă din Postul Mare, când se face pomenirea minunii Sfântulului Toader cu colivele.
Se povesteşte că într-o zi păgânii dintr-un oraş au stropit cărnurile din piaţă cu sângele jertfelor idoleşti pentru a spurca pe creştini. Atunci Dumnezeu l-a trimis pe Sfântul Teodor să se arate episcopului acelei regiuni şi să-i spună să anunţe pe creştini nu care cumva să cumpere în ziua aceea carne sau alte alimente din piaţă pentru că sunt spurcate. Îngrijorat, episcopul întreabă cu ce se vor hrăni oamenii în ziua aceea, iar ingerul îi spune că se vor hrăni cu colivă, adică cu grâu fiert.
Aşadar episcopul le-a spus creştinilor să nu cumpere nimic din piaţă în ziua aceea, ci să facă colivă, adică să fiarbă grâu şi să mănânce. Nu ne precizează istorioara dacă creştinii au adăugat la grâul fiert miere sau sare, sau nuci măcinate, aşa cum se obişnuieşte astăzi, dar se precizează că ei au mâncat grâu fiert în ziua aceea şi aşa au dejucat planul diavolesc.
Nu ştim exact de când a început creştinii să aducă colivă la pomenirea morţilor, bănuiesc că tot de atunci din primele secole.
Există şi o simbolistică a colivei. Ea simbolizează trupul mortului, căci grâul este materia principală cu care se hrăneşte trupul omenesc, din grâu se face în mod obişnuit pâine. Bobiţele de grâu adunate în colivă simbolizează şi mulţimea sufletelor credincioşilor adormiţi.
Grâul este un aliment complex foarte hrănitor. E păcat că astăzi nu se mai consumă grâu integral cât ar trebui. Pentru prepararea colivei acum se foloseşte foarte mult arpacaşul, care este mult mai sărac în nutrienţi decât grâul integral.
Mai demult gospodinele preparau coliva din grâu integral. În satul în care m-am născut, nu se săvârşea parastas fără colivă. Ea era foarte importantă.
Pregătirea colivei era un ritual respectat cu stricteţe. Îmi amintesc cum pregătea mama grâul pentru colivă, cum îl pisa în piuă, îl spăla în 9 ape (interesant acest număr!) şi-l fierbea la foc mic! Nu aveam voie să gustăm din ea decât numai după ce o sfinţea preotul.
Acum, este arpacaşul gata pregătit pentru fiert! Am observat că în oraşul unde locuiesc acum nu se face întotdeauna colivă la parastas!
De obicei, se dau de pomană colaci făcuţi la fabrica de pâine. Unii colaci sunt de-a dreptul elastici.
Ce departe sunt aceşti colaci, frumoşi la arătare, dar goi de conţinut, de colăceii pe care îi primeam la pomenirile morţilor la care am participat în copilărie!
Mama mea cocea colăcei în casă în cuptor ars cu lemne.
Am vie în memorie scena aceea în care am învăţat să împletesc colaci.
Astfel, la pomenirea morţilor, am ales să coc şi eu colăcei în casă şi să prepar colivă.
CUM PREPAR COLIVA?
Prepar coliva din grâu. Câteva cuvinte despre grâu:
Grâul este un aliment complex. El conţine proteine, amidon şi puţine grăsimi. Mai bine de jumătate din conţinutul grâului integral este amidon şi, de aceea, combinând grâul cu miere sau zahăr se îngreuiază digestia lui şi se ţine pe loc zahărul care, în mod natural, trebuie să treacă repede prin stomac. Noi ne-am obişnuit să consumăm grâul fiert ca pe o mâncare. „Îl condimentez“ cu puţin mărar sau pătrunjel şi puţină sare şi este o mâncare foarte hrănitoare. Dar pentru că tradiţionala colivă este dulce, fac „un pogorământ“ şi adaug sirop făcut din curmale zdrobite şi praf de roşcove.
Coliva se prepară foarte repede: un kilogram de grâu sau de arpacaş îl punem la înmuiat în apă călduţă cel puţin o jumătate de oră, sau mai bine de seara până dimineaţa.
Dacă folosesc grâu integral, îl zdrobesc cu un piston şi apoi îl răstorn în apa călduță din ceaun și îl fierb la fiert la foc mic. Dacă este muiat bine şi zdrobit în piuă sau într-un vas mai înalt, grâul fierbe în jur de o jumătate de oră.
Îl las la răcit şi apoi adaug siropul şi puţină vanilie lichidă.
Dacă urmează să împart coliva în biserică la credincioşi, e mai practic s-o așez în pahare de unică folosinţă, pe care le ornez cu nucă de cocos sau cu praf de roşcove (carob).
Dintr-un kilogram de grâu sau de arpacaş obțin cam vreo 25 de pahare.
De când am cumpărat moara de cereale, prepararea colivei este şi mai rapidă. Despre asta, am scris în alt articol, care se numeşte cred… Colivă de grâu în 20 deminute…
Iata-ma si la televizor!
Salutare dragilor!
Am gasit filmulețul din martie 2014 cu prezentarea cărții Îndrăznesc să trăiesc sănătos la Antena 1 Sibiu.
Așa că îl voi arhiva aici…
Indrăznesc să trăiesc sănătos 
Comentarii recente