Își pregătea de cu seara plămada pentru aluatul de pâine:

Lua covata din cămară și o așeza pe masa din bucătărie.

Cernea făină până ce umplea covata.

Scobea o adâncitură în mijlocul acelui munte alb.

Scotea aluățelul păstrat din aluatul de la ultimul copt și-l muia într-un castron. Turna acea smântână în scobitura din covată și apoi îngroșa acea smântână cu făină proaspătă.

Acoperea scobitura cu făină, o însemna cu semnul sfintei cruci și acoperea covata cu un ștergar mare.

Își rostea rugăciunile de somn și apoi mergea la odihnă.

În zori, se trezea, se spăla pe față și-n fața sfintelor icoane dădea binețe lui Doamne Doamne Cerestate și apoi, dădea fuga la fântână și aducea o căldare cu apă, apă limpede și bună, neîncepută, căci zorile abia se iveau… Ațâța focul în gignă și încălzea apa. Turna apa călduță peste movilița din covată. Aluățelul crescuse peste noapte, se pârguise și era puternic să dospească toată frământătura.

Își sufleca mâinicile, făcea Sfânta Cruce și se apuca de frământat. Întorcea aluatul pe toate părțile ca niciun cocoloș să nu rămână neamestecat și nefrământat.

Dacă mai era nevoie, mai adăuga apă.. frământa până aluatul se desprindea de pe mâini și de pe frunte picura aghiazma ostenelii.

Însemna aluatul cu sfânta Cruce și-l acoperea cu un ștergar curat și-l lăsa la dospit.

Până ce fierbea borșul și tocănița, aluatul creștea. Îl modela

și-l așeza în tăvi. Înfierbânta cuptorul și pîinile își săltau obrajii albi la lumină. Proba cuptorul să vadă dacă era potrivit pentru copt pâinile. Lua pe rând fiecare tavă și le înșira pe vatra cuptorului. Acoperea gura cuptorului și zicea un Doamne ajută însemnând cuptorul cu Sfânta Cruce.

După o oră, mirosul de pâine coaptă umplea curtea, urca scările din fața ușii și năvălea în odaie. Ne atingea nasul gâdilându-ne nările. Ziua aceea se anunța tare frumoasă!

Așa cocea mama pâine…

Așa a copt bunica soțului și așa am început să coc și eu pâinică.

Meșteșugul de a coace pâine l-am preluat pur și simplu. Mi-a plăcu din prima clipă când am început să coc pentru prima dată. Sun zeci de ani de atunci… Aproape treizeci… Am copt zeci și sute de pîni. Niciuna asemeni alteia.

Mi-am îmbunătățit tehnica mereu. Am combinat tot felul de făinuri și am copt aluatul sub diferite forme și în difeite cuptoare, tăvi, cratițe și pietre de copt… Fiecare lot de pîine a fost diferit. Fiecare pîine cu formă diferită și gramaj diferit.

S-ar putea spune cum că m-am specializat în coptul pâinii deși nu am epuizat vastitatea subiectului…

În ultima vreme, am statornicit coacerea pâinii cu maia din făină albă tip 650 și făină de secară la care am mai adăugat puțină făină integrală de grâu și de orez și de orz. Uneori, am adăugat și făină geminată din boabe de cereale germinate, uscate și măcinate. Dacă adaug oleacă de ulei de cocos, pâinica devine o delicatesă…

Ieri, am copt pâine. Înainte de-a pleca la slujbă, am activat maiaua

care a dormit puțin la răcoare în frigider.

Pe la amiază, am sunat-o pe mezinucă să pregătească cantitatea de maia pentru aluatul de pâine. Îmi trebuia aproximativ 1000 grame de maia pentru aproximativ 5 kg de făină.

Am rugat-o să amestece următoarele cantități:

150 g maia mamă

350 g apă

400 g făină

Când m-am întors de la lucru, în jur de ora 16, am frământat și am plecat la plimbare cu mezinuca, la ceva cumpărături…

Pe la ora 20, am modelat pâinile și le-am așezat în tăvile de sticlă… După aproximativ o oră, s-au umplut tăvile și am pornit focul…

Am avut de copt două rânduri și așa m-a apucat miezul nopții…

Casa s-a umplut de miros și de căldură…

Abia am așteptat să gust noua pâinică. Am ronțăit la un colț de pâine tot drumul spre slujbă.

Am mirosit-o. Mirosea de plăcintă cu brânză de vaci… Fermenții încă mai lucrau…

Am gustat. Doamne, ce gust, ce bunătate! Ce textură!

Și coaja, coaja e totul…!!!

Crocantă și dulce…

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!