Dragilor

Săptămâna aceasta în fiecare zi la Sfânta Liturghie s-a citit din cuvântarea eshatologică de la Marcu cap. 13.

Astăzi s-a citit finalul acestei cuvântări în care Mântuitorul, după ce spune că El nu ştie ziua nici ceasul venirii Sale celei de-a doua, „ne pune la inimă” (expresie des folosită de Părintele meu!) privegherea.

Domnul ne îndeamnă stăruitor să priveghem şi ne dă şi o pildă cu un stăpân care a plecat de acasă şi a lăsat pe slujitori să poarte grijă de casă, poruncindu-le să privegheze, ca atunci când va reveni să găsească totul în bună rânduială.

Acest îndemn la priveghere ni se adresează şi nouă (căci zice domnul: „Ce vă spun vouă -Apostolilor- le spun tuturor”). Domnul insistă pe acest îndemn, repetând de trei ori cuvântul „privegheaţi”.

Părintele nostru ne-a spus:
Cât de mult este nevoie să fim atenţi la acest cuvânt al Domnului, să fim în priveghere duhovnicească permanentă, în acea trezvie, acea prezenţă în faţa Domnului….!!!!, acea stare de trezvie, de priveghere şi de aşteptare atentă, priveghetoare şi activă totodată a venirii Domnului, ştiind toţi că timpul pe lumea aceasta, în viaţa aceasta este scurt şi că timpul acesta scurt ne este dăruit pentru a ne împlini chemarea noastră de moştenire a împărăţiei cerurilor.

Priveghetori şi activi!

Ce înseamnă „priveghetori şi activi”?

Să lucrăm cele ce le avem de lucrat fiecare cu trezvie, cu atenţie, cu prezenţă, ştiind că suntem permanent în faţa Domnului, oriunde şi orice am lucra.

Mă minunez cum se leagă toate când sunt atentă şi prezentă în ceea ce fac!

Aseară, le-am citit copilaşilor din cartea Proloage despre sfântul zilei (despre sfântul patriarh Tarasie) şi cuvântul de învăţătură de după viaţa sfântului, care s-a intitulat sugestiv:

Cuvânt al Sfântului Antioh despre chemarea lui Dumnezeu:
„Fiindcă Domnul Dumnezeu ne cheamă pe noi prin Lege şi prin Prooroci, prin Apostoli şi Evanghelişti, iar, mai mult, ne şi roagă, nu se cade nouă, din lene, a nu lua în seamă chemarea Lui, la mântuirea noastră, ca nu cumva, pentru întârziere, să ni se încuie cămara cea dorită şi, apoi, mult bătând, în zadar, să fim fără de nici un folos. Ci, mai bine, să ne sârguim, o, fraţilor, ca să ajungem la cetatea cea mare, la Ierusalimul cel de Sus (…)

Să năzuim spre Acela care a zis: „Apropiaţi-vă de Mine şi Mă voi apropia de voi”. (…)

Iar Înţelepciunea zice „Apropiaţi-vă de Mine, cei ce Mă doriți pe Mine, şi din bunătăţile Mele vă veţi sătura, pentru că mai dulce decât mierea sunt Eu. Că cel ce Mă mănâncă, nu va mai flămânzi și cel ce Mă ascultă pe Mine nu se va ruşina”.

Şi iarăşi: „Veniţi de mâncaţi pâinea Mea şi beţi vinul pe care L-am pregătit vouă şi lăsaţi nebunia voastră. Căutaţi înțelepciunea şi veţi trăi”.

Iar David zice: „Apropiați-vă de Dânsul și vă veţi lumina şi feţele voastre nu se vor ruşina”. (…)

Iar Iubitorul de oameni Dumnezeu ne cheamă pe noi, zicând: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi și împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi vă învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre. Că jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară” (Matei 11, 28-30).

Deci, acestea le grăieşte şi ne cheamă pe noi Însuşi Hristos, Dumnezeul nostru”!.

Şi mă gândesc acum ce mai înseamnă să fii priveghetor şi activ totodată:
Să fii atent la oportunităţile ce ţi se deschid mereu înainte şi pe care rişti să le pierzi.

Mă gândesc cum, din cauza unei stări pe care am primit-o de dimineaţă…., era să pierd ieri oportunitatea de a fi la workshopul Uraniei.

Şi câte am auzit la acel workshop…

Ideea pe care am reţinut-o este că omul (şi copilul în special) are 3 nevoi psihologice de bază: CONECTARE, COMPETENŢĂ şi CONTROL.

Neglijarea oricăreia dintre aceste 3 nevoi poate duce la: lipsa cooperării, lipsa motivaţiei interioare, lipsa de interes, stres sau chiar depresie.
Conectare= legătură, iubire, comuniune…., o câtă nevoie de ea şi câtă lipsă avem….

Când vedem mulţimea nesfârşită de informaţii, de tehnici, de lucruri pe care e nevoie să le ştim şi să le practicăm, ne copleşeşte disperarea…., că n-am făcut nimic bun. Ba din contra, am făcut atâta rău…., atâtea răni fiinţelor celor mai dragi şi pe care le iubim (în felulnostru rănit, bolnav, de fiinţe neiubite la rându-ne când am fost copii) ………….

Îl auzim astăzi pe Doamne zicându-ne: „Veniţi de mâncaţi pâinea Mea şi beţi vinul pe care L-am pregătit vouă şi lăsaţi nebunia voastră. Căutaţi înțelepciunea şi veţi trăi”.

Şi: „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă? Paharul mântuirii voi lua şi numele doamnului voi chema!”.

Să venim, şi lepădăm fricile, neputinţele, nevoile, toate, toate la picioarele Crucii, să le vărsăm în Sfântul Potir şi apoi să mâncăm viaţa, bucuria şi nădejdea şi să pornim mai departe cu credinţă şi putere.

Da, da! Asta e soluţia! Nevoile sunt multe şi mari…, dar ne rugăm Domnului şi Maicii Domnului „să ne scape din nevoi”. Şi Ei ne scapă!

Adesea, m-am tot acuzat şi dosădit că nu am reuşit să fac toate copiilor şi soţiorului…, ca o perfecţionistă ce am fost…

Acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, mă lepăd de perfecţionism, planific şi lucrez şi ceea ce nu ajung să fac eu îi încredinţez Domnului şi El plineşte toate. A Lui e, de fapt, „a face”, iar al meu e să „mă las făcută”…, să îi aduc şi să aşez în fiecare zi în faţă „viaţa mea moartă”, „viaţa mea de nimic”, „viaţa mea de c…” şi El, Bunuţul, să mă învie…, să mă ridice şi să mă ajute să fac voia Lui.

Că mi-a fost greu în mândria şi prostia mea? o recunosc!

Şi de mor iar, iarăşi vin şi iar primesc viaţa!

Şi atâta vreme cât există acest schimb de vieţi, e nădejde. Mare nădejde!!!

Îndrazniţi!