Arhive categorie: Curele cu fructe si legume

Din memoria îndepărtatei copilării: coarnele

  • Hai, Doruţule, să mergem la pădure să aducem câteva vreascuri! zise maica într-o dimineaţă …
  • Vin, măicuţă, vin!

Luară o traistă. O umplură cu frânghii pentru legat vreascurile şi porniră.

Până la pădure, era ceva de mers. Mama mergea iute, iar Doruţu se străduia să depene picioruţele repede, repede… Urcară dealul Căsăndricăi şi ajunseră deasupra satului….

Popuşoiul era trecut de copt… Începea să se usuce.

  • Anu ista o dat Dumnezău recoltă bună! Popuşoiu o crescut bine. Ştiuleţii sunt lungi şi cu boabe mari. O să avem mămăligă!!! zise măicuţa ca pentru sine.
  • Da, măicuţă, o să avem mămăliguţă bună! prinse repede Doruţu gândul măicuţii…

Lăsară în dreapta devale lanul de popuşoi şi pătrunseră în pădure, în pădurea satului… Era răcoare şi bine. Pe ici pe colo, ceva urme de verdeaţă şi prin ea multe crengi uscate căzute din copaci. Aceste crengi se uscau cu timpul şi deveneau pământ afânat, dar puteau fi folosite şi pentru foc. Sătenii aveau voie să le adune, să le ia acasă şi să le ardă în focul sobei (gignei) şi să gătească mâncarea toată vara.

Măicuţa mergea des în pădure după vreascuri…

De când prinse la picioare, Doruţu a însoţit-o adesea… Îi plăcea mai mult în satul bunicii. Pădurea era mult mai aproape. Bunica aprindea focul cu ce avea, punea de mămăligă şi fugea în pădure. Aduna o sarcină de vreascuri şi se întorcea. Apa dădea în clocot. Presăra făină de popuşoi şi mesteca mămăliguţa. Scotea o bucată de telemea, mai făcea un scrob şi se aşezau la masă…

Era dimineaţă… Mama nu avuse lemne pentru a fierbe mămăliguţa…. Lui Doruţu îi era foame…

  • Uite, Doruţule, s-au copt coarnele!

  • Coarne? întrebă Doruţu şi făcu ochii cât cepele…
  • Da, coarne! Uite, astea sunt coarne. Sunt nişte fructe sălbatice foarte bune pentru întărirea trupului… Ia şi gustă!

Doruţu se apropie cu puţină neîncredere de pom. Îi aplecă o creangă şi desprinse bobiţa lunguiaţă. O şterse puţin de bluză şi o băgă în gură.

  • Mmm! Ce bună e! şi începu a cărăbăni în gură bobiţă după bobiţă…
  • Ei, mai încet…! zise măicuţa zâmbind. Ai să te constupi…
  • De ce?
  • Aşa strâng la burtă fructele astea… O să le culegem şi o să facem un compot şi-o să-l mâncăm cu mămăliguţă…
  • Ua!
  • Hai să facem câte-o sarcină de vreascuri şi apoi o să culegem coarne.

Adunară crengile uscate ale copacilor. Făcură două sarcini şi le legară cu frânghiile. Cea a mamei era un munte, iar cea a lui Doruţu era mică.

  • Mai pune şi la mine câteva crengi. Acum sunt şi eu mare, zise Doruţu umflându-şi pieptul…
  • Lasă, Doruţule, să mai creşti! O să ai vreme să cari sarcini cu lemne… şi-l scăldă într-un zâmbet larg…

Doruţu plecă capul şi nu mai spuse nimic.

  • Acum, că sarcinile cu vreascuri îs gata, hai să culegem coarne!

Se puseră pe cules. În mai puţin de jumătate de ceas, dădură gata pomuleţul încărcat de rod. Se adunase ceva în traistă.

,,O să iasă un compot pe cinste! gândi mama.

Când vor ajunge acasă, o să aprindă focul în gignă, o să aşeze ceaunul cel mare pe plită, o să răstoarne în el coarnele, o să le spele şi apoi o să toarne apă peste ele până ce se va umple… , ca să ajungă la toţi…”.

Pe lângă Doruţu, mai evea şi alţi pui… Tot ai ei. Îi iubea nespus. Trebăluia neîntrerupt. Lucra la câmp la normă, mai mergea şi cu ziua pe la cei mai avuţi…, mai spăla la doamne covoarele şi aşa mai făcea rost de ale gurii. Puiuţii creşteau veseli şi sănătoşi. Habar n-aveau cu câtă trudă apărea pe masă hrana cea de toate zilele. Doar Doruţu începu a bănui câte ceva din tainele aiestea…

Le-a păstrat bine în cămăruţele cele mai adânci ale sufleţelului său… Le-a luat fără să-şi dea seama cu sine peste munţi…

Şi iată după 30 de ani, când a văzut pe o tarabă în piaţă coarne, aceste amintiri au ieşit la mal…

,,O să cumpăr coarne şi o să le prepar puiuţilor un SIROP DE COARNE LA RECE pe cinste. O să adaug miere, ca să mai atenuez din astringenţa lor…!”

Cura de pepene

Dragii mei

Mulţumesc Doamnului că am ajuns, în sfârşit, în perioada pepenilor!

pepene

Anul trecut am mâncat, „ca sparţii”, tone de pepene şi, după ce s-a terminat sezonul, copilaşii mă tot întrebau dacă nu le mai cumpăr pepene şi le-am spus că sezonul pepenilor s-a terminat în acest an şi vom mai mânca la anul.

Anul acesta, de cum au văzut în supermarket-uri pepene, au şi început:

– „Mami, mami, uite pepene! Ne iei?” .

Am avut de dus muncă de lămurire că aş vrea să le cumpăr, dar nu pot pentru că încă nu este sezonul pepenilor, chiar dacă ei văd în magazin pepene. Le-am spus că vom mânca în august.

=„Dar când e august?”.

=„Mai este un pic până în luna august”.

Şi aşa s-au liniştit puţin, dar au urmărit mereu calendarul şi de cum am intrat în luna august, au început să sară de bucurie, că în sfârşit mâncăm pepene.

Astfel că din 1 august ne tot desfătăm cu pepene în fiecare zi!

Aseară, am găsit într-un supermarket pepene românesc cu 79 de bani kilogramul. Luasem deja 2 din piaţă cu 1,5 lei, dar nu m-a răbdat inima să nu mai iau încă 2 (la un asemenea preţ!).

Astfel, săptămâna aceasta, mâncăm pepene pe „ghiftuite”!

-„Ie! Ie!” Mâncăm pepene!, au strigat copiii.

-„Da! Da!”, le-am spus, o să mâncaţi pepene”.

-„Dar numai pepene mama, şi pâine…, nu legume…”

-„Ok!”

Aşa că, vreo câteva zile, treaba în bucătărie s-a redus simţitor: porumb fiert, pepene, un suc de legume, fulgi înmuiaţi… Da. Doar cu pâinea voi avea ceva de lucru…

Azi dimineaţă, am mâncat aproape o jumătate de pepene. Mama mia!, ce treabă bună a făcut! Mi-a curăţat tot intestinul. După vreo 2 ore, am păpat şi cealaltă jumătate…

Doamne, mulţam! Îmi simt atât de curate intestinele!

De obicei, mâncam seara pepene, căci atunci ne adunam pe acasă toţi… şi era şi toaleta la îndemână… Dar uneori, mâncam seara târziu şi făceam cam multe ture de noapte la parter, aşa că am schimbat, mâncăm în prima parte a zilei sau după masa, dar nu seara.

Mulţumim Domnului pentru multele bunătăţi pe care ni le oferă în tot timpul anului!

Imediat vor veni strugurii negri, care ne vor împrospăta celulele prin binecuvantatul antioxidant resveratrol…

Slavă Ţie, Doamne !!!

Mă tot minunez cum se aranjază lucrurile atunci când te preocupă să faci ceva anume!

Anii trecuţi, nu m-am preocupat să mâncăm serios fructe de sezon, ci doar gustăream aşa câte puţin şi ne „ne puneam pe iarnă”, dar anul acesta, mi-am propus să nu ratăm nimic. Mi-am dorit să putem mânca mai multă zmeură, dar era aşa de scumpă în piaţă… Dar am dorit mult şi mă rugam să găsesc o posibilitate să iau mai ieftin şi a rânduit Domnul.

Sâmbăta trecută, am fost la Păltiniş după apă şi la intrare, la izvor, am găsit pe cineva care vindea zmeură şi afine proaspete. M-am târguit şi am luat zmeura cu 15 lei kilogramul şi afinele cu 10 lei kilogramul… Am luat câteva kilograme bune şi avem şi acum în fiecare dimineaţă câte un pahar de nectar. Iese aşa de bun la storcătorul cu  melc Hurom. Ies numai sâmburii, pe care îi usuc şi apoi fac făină la râşniţă şi-i combin cu mâncarea.

Când mai vorbesc cu câte cineva care-mi spune că n-are bani să cumpere aşa cum cumpăr eu, mă intristez puţin pentru că după ce vorbim, îl văd cum cumpără copiilor covrigi, snaks-uri, îngheţată, banane (care-s mult mai scumpe…) …Şi uite-aşa, „risipesc” bănuţ cu bănuţ pe alimente „identic naturale” şi puţin valoroase! Dar în fond, fiecare alege ce vrea…şi dobândeşte ce alege…!

Dar oare nu-i păcat să avem aşa bunătăţi şi să nu le mâncăm?

Facă cine, ce-o vrea, dar eu am ales să fac o cură de pepene. Am ales ă mănânc numai pepene măcar o zi întreagă… Vreau să văd cât rezist altor tentaţii…

Poftă bună la pepene!

pepene2

Fiţi binecuvântaţi şi bucuroşi!