Arhive lunare: ianuarie 2015

Bucurie vs. Entuziasm

Dragii mei

În dimineaţa asta am trăit o minune: am conştientizat în sfârşit, de-adevăratelea cum e să fii bucurie, să ai bucuria şi cum e să fii entuziasmat.

Astăzi m-am trezit cu o stare fizică deosebită: îmi venea să tot sar, să spun tuturor cât de bucuroasă sunt, cât de minunat a fost aseară, ce minunaţi oameni am cunoscut ….

Îmi vizualizam aşa „succesul” viitor… planurile realizate şi realizabile, îmi treceau prin cap „idei geniale”…. proiecte „în folosul comunităţii” …

Dar am coştientizat imediat că starea care m-a cuprins şi era de nestăpânit şi care voia să iasă afară, să vorbească, să „se agite”, prea e de tot… şi parcă „nu e a bună” …
Mi-am dat seama că eu trăiam două realităţi:
pe deoparte aveam bucuria aceea minunată pe care am învăţat s-o deprind cu Maica Siluana şi pe care dânsa mi-a amintit s-o cer mai cu dinadinsul să fie cu mine şi s-o păstrez „orice s-ar întâmpla în jur”, iar pe de altă parte aveam o exaltare fiziologică, care mă făcea să ţopăi, să salt. Doream să vorbesc cu cineva drag, să-i spun cât de bucuroasă sunt, că a fost minunată întâlnirea de aseară, că oamenii vreau să ne mai întâlnim, că ce bune au fost gustărelele sănătoase…, că oamenii sunt interesaţi să trăiască sănătos… Mă apucase de fapt starea aceea obişnuită printre noi femeile: „taca, taca: „dragă să vezi unde am fost aseară, şi ce fain o fost fost, că ce fain o vorbit doamna aceea (tiupu ăla), că să vezi ce ne-o arătat…bla, bla” . Bine, aşa e, o fost SUPER, şi? şi după aceea? …

Am încercat să-mi gestionez starea şi s-o stăpânesc. Mi-am dat seama că această stare e cu două tăişuri şi nefiind atentă, îmi poate goni adevărata bucurie, care nu ţine de ceva exterior, care nu ţine de trup, care ţine de o parte tainică a sufletului şi e o stare de linişte, de echilibru, care e lucidă, care mulţumeşte Domnului pentru ce primeşte, fie plăcut, fie neplăcut, cu încrederea şi credinţa că toate vin sau sunt din îngăduinţa lui Dumnezeu, Care pe toate le face şi le rânduie pentru binele nostru. Bucuria e totodată şi o stare veghetoare să nu care cumva să vină cineva sau ceva s-o acopere, sau s-o alunge din suflet.

Pe când, aşa-zisul entuziasm, e o stare de moment, provocată de ceva material, care atinge şi slava de sine şi plăcerea de a ieşi în evidenţă.
Entuziasmul e nerăbdător, vrea acum…dar când dă de greu se pleoşteşte, pe când bucuria vieţii, acel echilibru înterior analizează cu grijă, e răbdător, cere sfatul Partenerului, a lui Doamne, mai întreabă şi pe alţii care au mai făcut acel lucru de care se entuziasmează şi după ce întreabă ia aminte şi ţine cont de părere, analizează, pune cap la cap, nu se bagă aşa cu capul înainte…
Entuziasmul e aşa „un soi de nebunie, cum mi-a spus soţiorul meu .. da dar eu aşa ştiu să funcţionez…eu aşa am trăit multă vreme …

şi am văzut (vizualizat) într-o clipă multe dintre perioadele din trecut în care, după un eveniment minunat (cam ca acesta de aseară), mă entuziasmam pentru o zi-două-trei, ca apoi să cad în mare depresie. A fost o vreme destul de lungă în care am trăit astfel: entuziasm-depresie, iar entuziasm, şi când dădeam de gre … iar „mama-măsii, nu mai fac nimic.., ce mi-o trebuit, n-am putut sta pe fundul meu…”

Şi atunci am zis: „Doamne nu mai vreau să trăiesc aşa! Am înţeles că sunt amestecate toate în mine: cele ale trupului cu cele ale sufletului şi cele ale duhului. Am gustat bucuria aceea şi e atât de negrăită în cuvinte. Vreau să învăţ să mă bucur cu adevărat.

Vreau să învăţ bucuria, sunt dispusă să mă deschid bucuriei Tale, bucuria aceea Doamne care o aveai Tu când erai cu ucenicii înainte de patimi, când sufletul tău era „întristat până la sânge”.

Şi Domnul a făcut milă şi m-a ajutat să mă abţin atunci de la manifestări debordante şi m-a ajutat să mă controlez, să-mi gestionez mai bine entuziasmul şi să aştept cu răbdare să fac lucrurile „cu Cap”, adică cu Hristos, Care este Capul Biserici al cărui mădular sunt.

Şi atunci lucrurile stau altfel, atunci când mă entuziasmez şi vreau să fac ceva, îl întreb pe Doamne şi aştept răspuns şi zic: „Dacă doamne vrea, voi face asta şi asta…” şi treburile ies atunci altfel …

I-am spus lui Doamne că sunt dispusă să fiu martora bucuriei Lui şi că-L rog să mă înveţe cum să fac asta şi cum să ajut şi pe alţii să dorească să ceară şi să primească bucuria Domnului Care este cu noi tot timpul şi este ajutorul cel mai de nădejde.
Da. Cu adevărat greu lucru e să fii omul lui Dumnezeu, să rezişti pornirilor acestora bolnave, moştenite. Dar, lucrând cu Doamne mereu, se poate.

Şi în ce mă priveşte, cu câteva condiţii, pe care îndrumătorii duhovniceşti mi le aminteşte:

„Te rog, ai grijă de tine, ca să te vindeci și să înveți bucuria. Știi, vorbitul pentru tine e ca alcoolul pentru alcoolic.
Învață să taci pe dinlăuntru.
Cu drag, nădejde și rugăciune (Maica Siluana)

„Curaj, Doina mea!
Viaţa se zideste greu pentru că grele sunt poverile pe care le purtăm, fie că sunt moştente, fie că le-am agonisit noi!” (Maica Siluana).
Învaţă să înoţi în voia Domnului şi fii harnică şi iartă mult!
Cu drag şi rugăciune. (Maica Siluana)

„Dumnezeu are un plan pentru fiecare om, cât ar fi el de umil. Un plan, adică o semnificaţie a vieţii lui, un lucru de realizat, o „operă” de creat. Omul poate afla planul pe care i l-a încredinţat Dumnezeu prin rugăciune, nu spunând lui Dumnezeu ce vrea el, nu cerând lui Dumnezeu anumite lucruri – ci ascultând ce-i spune El” (Pr. Arsenie Boca).

Reclame

Seminarul gratuit ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS de aseară, de la Sibiu, a fost minunat! Mulţumim Doamne!

doina blaga

Dragi mei dragi

sunt atât de bucuroasă şi entuziasmată încât îmi vine să salt…

sunt bucuroasă pentru că primul Seminar gratuit ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS, pe care l-am ţinut aseară (din 28 ianuarie 2014), cu ajutorul lui Doamne, a fost atât de minunat!

sunt bucuroasă pentru că participanţii au fost atât de mulţi şi minunaţi, tot unul şi unul, încât m-au copleşit, mi-au umplut inima şi toată puţina mea osteneală depusă pentru pregătirea Seminarului a fost răsplătită cu vârf, clătinat şi îndesat.

sunt bucuroasă că le-au plăcut gustărelele sănătoase; chiflele din făinuri integrale, lăpticul de nuci şi cel de susan şi cel de rapiţă şi cel de soia … şi brânzica de soia şi pasta de nuci, şi pasta de curmale …

sunt bucuroasă pentru tot ajutorul primit din partea prietenilor care au mijlocit înfăptuirea acestei lucrări.

Doamne să le răsplătească tuturor!

Doamne să ne-nbucure cu bucuria Lui mereu!

Doamne al meu, fii binecuvântat! Îţi mulţumesc pentru acest mare dar!

Doamne, îmi saltă inima şi sunt entuziasmată şi Te rog să nu-i dai voie, care cumva, să creadă că are vreun merit, căci toate sunt primite de la Tine!

Şi eu nu pot decât să spun:

„Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt nu-i îndeajuns spre slava minunilor Tale!”

Doamne, fă-mă martorul bucuriei Tale!

Ajută-ne pe toţi să mărturisim cât bine ne-ai făcut şi cât de minunat este să trăim cu Tine!

Cred şi mărturisesc că toate câte le dorim, întru voia Lui Dumnezeu, le putem în Hristos Cel ce ne întăreşte!

Fiţi binecuvântaţi dragi prieteni care aţi fost aseară dimpreună cu mine!

Vă mai aştept şi la Seminariile următoare, pe care le va rândui Doamne la timpul potrivit.

Până atunci, citiţi cărţile şi aplicaţi în fiecare zi ceea ce am promis aseară, adică:

să ne străduim dimpreună (în parteneriat) cu Doamne să binecuvântăm, să mulţumim şi să iertăm toate şi tuturor, dar să nu acceptăm manifestarea răului; să spunem pe nume păcatului şi să-l lepădăm de la noi.

Şi făcând aceşti paşi micuţi, dar esenţiali, viaţa noastră va începe să se schimbe, să înflorească sub ploaia harului, prin Iisus Domnul nostru, Care ne-a arătat prin gura Sf. Ap. Pavel cum să ne trăim viaţa:

„Iar despre ani şi despre vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem, Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea.

Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea.

Voi însă, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, ca să vă apuce ziua aceea ca un fur.

Căci voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.

De aceea să nu dormim ca şi ceilalţi, ci să priveghem şi să fim treji.

Fiindcă cei ce dorm, noaptea dorm; şi cei ce se îmbată, noaptea se îmbată.

Dar noi, fiind ai zilei, să fim treji, îmbrăcându-ne în platoşa credinţei şi a dragostei şi punând coiful nădejdii de mântuire;

Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii, prin Domnul nostru Iisus Hristos, Care a murit pentru noi, pentru ca noi, fie că veghem, fie că dormim, cu El împreună să vieţuim.

De aceea, îndemnaţi-vă şi zidiţi-vă unul pe altul, aşa precum şi faceţi.

Vă mai rugăm, fraţilor, să cinstiţi pe cei ce se ostenesc între voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc;

Şi pentru lucrarea lor, să-i socotiţi pe ei vrednici de dragoste prisositoare.

Trăiţi între voi în bună pace.

Vă rugăm însă, fraţilor, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi.

Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi.

Bucuraţi-vă pururea.

Rugaţi-vă neîncetat.

Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.

Duhul să nu-l stingeţi.

Proorociile să nu le dispreţuiţi.

Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine;

Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului.

Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.

Credincios este Cel care vă cheamă. El va şi îndeplini.

Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi.

Îmbrăţişaţi pe toţi fraţii cu sărutare sfântă.

Vă îndemn stăruitor pe voi întru Domnul, ca să citiţi scrisoarea aceasta tuturor sfinţilor fraţi.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi. Amin!” (Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 5)

Înscriere la seminarul gratuit ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS de la Sibiu

poster

Dragilor
Ţin să vă anunţ că mai sunt câteva locuri în sala unde vom ţine Seminarul ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS pe care îl vom ţine la Sibiu în 28 ianuarie.

Aştept confirmările Dvs!

Mai multe detalii despre seminar aveti aici:

https://indraznescsatraiescsanatos.wordpress.com/2015/01/23/invitatie-la-seminarul-gratuit-indraznesc-sa-traiesc-sanatos/

Invitaţie la Seminarul gratuit ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS

poster

Dragii mei

am bucuria să vă invit la Seminarul gratuit

ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS

pe care îl voi susţine miercuri, 28 ianuarie între orele 18-20 pe Strada Aleea Călăraşilor Nr. 10 din Sibiu (Pe stradă se poate intra şi de pe Milea şi de pe Luptei şi Roşiorilor).

De ce să vii la acest seminar?

Drumul de la nesănătate la sănătate este simplu, dar nu uşor. Şi cred că ştii la ce mă refer. Ştii câte piedici întâmpi atunci când doreşti să faci o schimbare în bine. Şi dacă eşti singur e mai greu, „dar unde sunt doi sau trei …!”. Pentru a putea parcurge paşii în schimbarea ce ne-o dorim avem nevoie de schimbare. Personal mărturisesc că, de nu aveam susţinere, nu aş fi putut gusta din bucuriile vieţii sănătoase.

De asemenea acest Seminar este un prilej de întâlnire cu alte persoane interesate de acest subiect.

Eu când vorbesc despre sănătate am în vedere omul întreg, trup şi suflet. De aceea vom vorbi despre ce putem să facem noi înşine dimpreună (în „colaborare”) cu Doamne (aşa cum îl numesc eu mereu pe Domnul Dumnezeul nostru).

Ce vrea să fie acest Seminar?
Prin acest Seminar vreau să împărtăşesc cu tine o parte din experienţa şi cunoştinţele ce le-am primit cu privire la ceea ce putem să facem pentru sănătatea noastră spirituală şi fizică.

Seminarul va avea două părţi:
• Una „teoretică” despre ce este omul, cu ce se hrăneşte sufletul şi trupul lui, cum putem să trăim şi să ne hrănim sănătos în condiţiile actuale
• Una practică în care vă voi prezenta ajutoarele mele din bucătărie:
moara de cereale şi storcătorul cu presare la rece Hurom
 vom gusta din bunătăţile ce le-am pregătit pentru Dvs. (pâinică, suculeţ, lăptic- unul special a la Doina Blaga – şi alte bunătăţi, va fi şi Cartea de bucate şi altele).

Vă invit să veniţi cu inima deschisă. Chiar dacă multe dintre lucruri o să le recunoaşteţi, bucuria ce o va revărsa Doamne-Doamne în sufletele noastre cu prilejul acestei întâlniri şi împreună şederi, va fi unică. Vă rog să-mi confirmaţi participarea până marţi la amiază, ca să ştiu aproximativ cât să pregătesc cele ce doresc pentru Dvs.

Vă aştept cu drag mult!
Doina Blaga: doinablaga @ gmail.com

Ştiaţi că ţelina crudă are gust de nucă?

Dragilor

Cred că  aţi auzit expresia „Foamea e cel mai bun bucătar”. De ce? Pentrucă îţi indică cele mai bune reţete.

Ei bine, azi am probat zicala asta, şi într-adevăr aşa este!

Am venit din oraş pe la amiază cu o foame de lup şi ce să mănânc?
Desigur, pâinea e cea mai la îndemână, ea există tot timpul în casă şi nu ne mai săturăm de ea. Dar de data asta, cu ajutorul Domnului, am rezistat să „mă ţâp” pe pâine şi mi-am îndreptat atenţia supra legumelor, pe care le pregătisem de dimineaţă, ca să-mi sară în ochi când mă întorc şi să fie şi calde, nu reci din beci sau din frigider.

Aşa că am „înşfăcat” (înhăţat) un morcov şi l-am spălat şi apoi am trecut la ronţăit. Lângă morcovi mai era şi o jumătate de ţelină şi mi-am zis că ar fi bună şi o felie de ţelină. Aşa că am curăţat-o, am tăiat o felie şi am început să muşc din ea. Atunci am avut o revelaţie (o descoperire) şi mi-am zis: „Doamne ce bunătate!” n-am mai mâncat aşa bunătate…

Ori nuştiu, pentrucă o mâncam după morcov, ori pentru că-mi era foame, dar am avut impresia că am băgat în gură nuci, nu ţelină.
Am mai luat o muşcă, acelaşi gust.

No, Doamne mulţam! Uite încă o legumă pe care o pot mânca cu plăcere!
Apoi am adăugat nişte ovăz fiert şi seminţe de floarea soarelui şi a fost un prânz foarte hrănior.

M-am entuziasmat şi am dorit să vă fac şi Dvs. poftă.

Poate vă întrebaţi la ce e bună ţelina?
Mie terapeutul mi-a indicat-o pentru uter. Am mâncat un timp multă ţelină cu usturoi, dar în salată, combinată cu alte legume sau sosuri, dar să muşc din ea, nu-mi amintesc, sau cel puţin nu-mi amintesc acest gust pregnant de nuci.

Mai multe reţete cu ţelină găsiţi în Cartea de bucate pe anotimpuri:

coperta1 cartea de bucate
Sunt curioasă ce gust va avea ţelina la Dvs. în gură.

Nu ezutaţi să-mi împărtăşiţi şi voi odiseea voastră în legătură cu mâncatul legumelor crude.

Spor la treabă!

De unde vin certurile dintre oameni?

Dragilor

Mare binecuvântare avem noi dreptcredincioşii prin slujbele Bisericii. Aci Domnul ne învaţă meşteşugul creşterii şi devenirii noastre şi ne întăreşte sufletele să mergem înainte. Lumea fără Dumnezeu ne întărâtă poftele trupului şi încearcă să ne sustragă atenţia de la lucrarea schimbării minţii, de la pocăinţă (metanoia).

Astăzi la biserică am învăţat câteva lucruri pe care doresc să vi le împărtăşesc.

La Apostol s-a citit din minunata Epistolă a Sfântului Iacov.

Aceast pasaj m-a mişcat mereu prin adevărul celor spuse.

V-aţi întrebat vreodată de unde vin certurile şi răzmeriţele dintre oameni?

Iată cât de limpede ne răspunde Apostolul Iacov la întrebarea din titlu:
1. De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?
2. Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi şi nu puteţi dobândi ce doriţi; vă sfătuiţi şi vă războiţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi.
3. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri.
4. Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu.
5. Sau vi se pare că Scriptura grăieşte în deşert? Duhul, care sălăşluieşte în noi, ne pofteşte spre zavistie?
6. Nu, ci dă mai mare har. Pentru aceea, zice: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har”.
7. Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi.
8. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi sfinţiţi-vă inimile, voi cei îndoielnici. (Capitolul 4)
Iar La Sfânta evanghelie de la marcu 11, 22-26
22. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu.
23. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.
24. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.
25. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre.
26. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre.

Mare dar este credinţa. Prin credinţă avem deja cele ce ne dorim, dar cu o singură condiţie:

să iertăm celor care ne-au greşit sau ne-au supărat.

Asta vrea să zică şi apostolul prin cuvintele cerem rău şi de aceea nu primim. Adică mergem la biseică, ne rugăm, aprindem lumânări, dar în inima noastră e neiertare şi ranchiună, invidie şi pizmă şi de aceea nu primim cele ce cerem.

Doamne ajută-ne să luăm aminte la toate acestea!

O zi binecuvântată cu alegeri bune!

Cum să ne păzim limba – mic mădular, dar care cu mari lucruri se făleşte

Dragii mei

cât de mult mă iubeşte Doamne şi nu încetează a mă povăţui să ţin Calea şi să nu mă abat după floricele, ca scufiţa roşie…
Iată azi iar mi-a vorbit atenţionându-mă asupra câtorva lucruri, care de fapt sunt şi preocupările mele din ultima vreme.

Mă întrebam de ce nu-mi pot stăpâni poftele şi de ce nu mă pot mulţumi cu puţin, că de multe ori mă apuc de mâncat şi uit să mă opresc.

Şi mi-a venit atunci un gând că aşa e şi cu vorbitul. Dacă pentru mâncat am o scuză că am mâncat că mi-o fost foame, cu vorbitul nu mai am nicio scuză… că de multe ori nu e nevoie de vorbit şi eu o dau înainte…

Şi am găsit după aceea, în spunerile Măcuţii mele Siluana, un remediu la vorbărie şi plângăceli şi anume să mă confesez lui Doamne, să povestesc cu El: „Uite, Doamne, să vezi ce nesuferită îmi pare ţaţa aceea care vorbeşte la slujbă, fă ceva! Doamne nu mi-a plăcut gestul lui X, miluieşte-o!”
Desigur că avem nevoie să vorbim între noi, dar cum? Şi ne arată Apostolul „vorbiţi între voi în psalmi şi în cântări”.

Păi cum măi Sfinte Apostole să vorbesc în psalmi şi cântări cu puiuţii mei?
Încearcă!
Şi am încercat şi merge!

Azi dimineaţă când le trăgeam pe fete după mine că era târziu şi încă nu plecasem de acasă, mi-o venit aşa un duh de mânie şi cu toţi nervii ăia „am tras” o „Născătoare „şi ele după mine au continuat….,”bucură-te ceea ce eşti plină de dar…”

Dar ce credeţi că ne ţine mult, că iar ne vine să ne certăm, şi iar uităm să vorbim în cântări între noi…şi iar Născătoare şi Sfinţilor mucenici care bine v-aţi nevoit… şi ui aşa, şi dai şi luptă, am ajuns la destinaţie. Am predat fetele pe mâinile lui tatsu’ şi am intrat în biserică răsuflând uşurată că am ajuns şi eu „ca oamenii” la beserică. Şi aci ce să aud:

Fraţilor
„Nu vă faceţi voi mulţi învăţători, ştiind că (noi, învăţătorii) mai mare osândă vom lua.
2. Pentru că toţi greşim în multe chipuri; dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare să înfrâneze şi tot trupul.
3. Dar, dacă noi punem în gura cailor frâul, ca să ni-i supunem, ducem după noi şi trupul lor întreg.
4. Iată şi corăbiile, deşi sunt atât de mari şi împinse de vânturi aprige, sunt totuşi purtate de o cârmă foarte mică încotro hotărăşte vrerea cârmaciului.
5. Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată puţin foc şi cât codru aprinde!
6. Foc este şi limba, lume a fărădelegii! Limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi aruncă în foc drumul vieţii, după ce aprinsă a fost ea de flăcările gheenei.
7. Pentru că orice fel de fiare şi de păsări, de târâtoare şi de vietăţi din mare se domoleşte şi s-a domolit de firea omenească,
8. Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte.
9. Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl, şi cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.
10. Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul. Nu trebuie, fraţii mei, să fie acestea aşa.
11. Oare izvorul aruncă din aceeaşi vână, şi apa dulce şi pe cea amară?
12. Nu cumva poate smochinul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce.
13. Cine este, între voi, înţelept şi priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândeţea înţelepciunii.
14. Iar dacă aveţi râvnire amară şi zavistie, în inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici nu minţiţi împotriva adevărului.
15. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică.
16. Deci, unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău.
17. Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică.
18. Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea.
(Capitolul 3 din Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov)

Vai mie, Doamne!

Dar intervine domnul, ceva mai blând decât Apostolul şi-mi spune în Evanghelia zilei:

Aveţi credinţă în Dumnezeu, căci adevărat vă spun vouă că cel care zice muntelui acestuia, ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce zice se va face, orice va zice el se va face. (Marcu 11, 23)

Doamne mulţam că m-ai scos din disperare! Şi dacă tot sunt aici şi eşti aici, ia muntele acesta din calea mea, ia Tu păcatele astea mari ale mele – neînfrânarea limbii şi a pântecelui – şi le aruncă în marea-Ţi bunătate şi milostivire şi dă-mi să fiu astăzi martorul bucuriei Tale prin tot ce sunt şi tot ce am, şi fă tu limba mea organ de slavoslovie a recunoştinţei pentru acest dar ce l-am primit. Fă ca limba mea să Te slăvească pe Tine!

O zi binecuvântată dragilor!

Şi îndrăzniţi! Domnul e cu noi, şi preface slăbiciunile noastre în prilej de întâlnire cu El, de recunoaştere că atârnăm de El.

Cu poftele nu-i a glumă!

Măi dragilor să ştiţi că cu poftele nu-i a glumă!

Tăt iadu să sloboade pi ciel ci vre să iasă din rândul gloatei şi să se salveze di povara ci sângur şi-o pus-o pi burtă sau pi şolduri şî pi creer.

Iatî-mî şî pi mini cum am cutezat sî-mi scot capu, deja s-o sesizat poliţia iadului şi-o trimes gărzile să mă aibă în colimator, doar doar m-o prindi cu cieva.

Mai întâiu o vint, tiptil, cu cu slava deşartă, că iatî ci grozavă-s! Acum îmi amintesc c-o fost un timp când în cari mi s-o părut că-s salvată, că deja-s pe drumul ăl bun şî că „nu mai sâmt nevoia” di chestii din astea cu care sî ocupă unii, vezi Doamne, neştiutori. Şi cum am gânditu aşa, am şi judecat şi Jup! Am căzut. Era să-mi rup gâtul. Noroc că avem un Dumnezeu aşa bun şi nu ne reproşează nimic când ne întoarcem „spăşâţî”, miorlăindu-ne că ne-am închedecat, nici mai mult nici mai puţân, de-un tort.

Da! De-un tort tont.

Să vedeţi cum s-o-ntâmplat:

Ca sî nu ni sî rădice la cap că suntem grozavi, anu ista „ne-am smerit” ş-am mâncat di la mama, desigur înfundând pi lângă şi salata obişnuită de crudităţi care, cu mila şi cu îndurările Marelui nostru Dumnezeu, ni străduim sî n-o uităm. Apăi dacă tăt am gustărit oleacă din toati, am zis că n-o fi bai să încercăm şi prăjâturile. Şi atâta mi-o trebuit: am dat di gust şî nu m-am oprit cu una cu două.
Ei, bun. Iaca sărbătorile o trecut. Apa Iordanului ne-o spălat di toate abuzurile făcute „din pricina bucuriei colindelor” şi ne-am revenit şi am purces să punim înşeput bun.

Dar ci credeţi, domniile voastre? Lucru uşor îi asta cu mâncatu sănătos? Da di undi! Numa piedici şî ispite! Să vezi una:

cum stătem eu liniştită întru îceputu bun, numa iaca mă sună sor-mea – asta meşteră în ale cofetărelilelor – şi unde nu s-apucă să-mi povestească, ce credeţi că? Păi ce să-mi povestească mie, ăsteia cu mâncatu sănătos, aşa parcă să-mi râdă în nas, ce-o mâcat ia azi: un tort, da un tort, ea singură umflata! Un tort ”proaspăt-proaspăt, toati prospeti, şî ouî, şî smântânî, tăt, tăt… „. Mamă! Şi unde nu m-o apucat aşa o …ploaie în gură, mai ales că mi-am amintit că am mâncat acu vreo 17 ani unul exact cum mi l-o descris. Măi aşa tort ce-am mâncat atunci, n-am mai întâlnit…! Ăla o fost cel mai bun tort ci l-am mâncat pân’ cel de la nunta me…

Ei, convorbirea s-o terminat, sor-mea s-o aşăzat cu burta în sus ca să nu strivească tortu înfulecat iar eu am rămas cu pofta şi cu gându la ci bun îi o bucatî.
Şi de atunci, de vreo două săptămâni n-am linişte, vreau tort…şi alta nu. Dar vreau tort din acela sau măcar asemănător: din ouă de găină „de curte” cu frişcă din smântână proaspătă… Dar di undi să ieu aşa tort?

Nu vă spun ci luptă o năvălit în capu’ mieu. Ci ntocmire de strategii, împotriviri… Ei, ci mai, un adevărat război! Ba îmi venea să mă duc la magazin să-mi cumpăr, dar la gândul că-s nişte prafuri cu gust, mi se tăia elanul. Ba îmi venea să fac eu unu, dar…n-am ouă de casă…smâtână…şi nici nu sunt prea talentată la făcut aşa ceva…

Dar îmi ziceam că e o himeră, că e un gust ce s-a fixat acolo undeva şi acum după atâţea ani s-a trezit… şi se va duce de cum o vinit…
Că oricum, orice tort aş mânca, tot nu-i ca ăla, aşa că n-are rost să mă mai gândesc.
Dar pofta nu mă slăbea diloc.

Doamne ce să fac? Vreau tort şi pace, mă obsedează…
Asta e ispita. Vine ca trăsnetul şi pleacă ca urâtu.. sau ca timpul când aştepţi să treacă şi să pleci în vacanţă…sau concediu… când doar de câteva zile te-ai întors…

Mă tot întrebam:
„Măi de unde pofta asta atât de puternică pentru dulcegării, că doar eu n-am fost aşa avidă după dulce de când mă ştiu. Ba din contră, mai bucuroasă pofteam acrul, nu dulcele…”.
Măi ce lucrătură! Dar mi s-o dat să văd cât de vulnerabilă sunt şi aşa să-i înţeleg şi pe alţii.

Şi totuşi cum să scap de pofta asta de dulce-dulce, căci în casă nimic, peste tot numa alimente sănătoase … nici o picătură de zahăr, nici, nici, numa fructe, numa cereale integrale, numa seminţe…

Dar în sara asta ispita a atins cote maxime şi n-am mai rezistat şi „m-am înciudat” şi mi-am făcut o cremă din curmale şi seminţe de cânepă şi carob şi praf de vanilie şi am mâncat cu pâine 75% integrală. Ba mai mult, am lungit-o cu apă şi mi-am făcut şi lăptic de cânepă.
Doamne ce bunătate! Şi ieu tăntălauca salivam după o himeră! Şi mi-am zis:

„No, Doino, acum mâncă şi dă slavă lui Dumnzeu pentru această bunătati şi lasă tu himerele să se ducî pi pustii cu tot cu cei care o trimis-o!”.
Şi am mâncat şi a mai rămas şi am mulţumit Domnului pentru această bunătate a Lui şi că mi-a mai oferit încă o lecţie.

Aşa că dragilor, nu vă miraţi de cei ce cad, miraţi-vă de cei ce stau, că sunt ţinuţi în braţe de mila lui Doamne-Doamne! Feriţi-vă să judecaţi pe careva, pentru că cade sau stă, dar vor sta, pentru că sunt ţinuţi de îndurarea Marelui şi Bunului nostru Domn şi Mântuitor Iisus Hristos. A Căruia fie slava în veci. Amin
Noapte bună!

Cum ne păzim fecioria – o comoară de mult preţ păzită de Însuşi Dumnezeu

Dragilor

Mărturisesc că mă bucur că sunt femeie.

Altădată, când nu-L cunoşteam pe Doamne, uram că sunt femeie. Nu puteam să accept că femeia este atât de denigrată şi călcată în picioare. Şi cel mai mult uram modul în care omul, mai ales bărbatul, fără Dumnezeu, omul căzut în animalitate, în dobitocie, îşi împlineşte dorinţele şi poftele dobitoceşti cu care e muncit trupul lui.

Iubirea dintre soţii creştini e taină

Târziu am aflat că relaţia dintre bărbat şi femeie se poate trăi şi altfel şi că iubirea dintre soţii creştini nu e act sexual, ci taină, aşa cum spune de frumos măicuţa mea dragă:

„Să nu mai numești relația intimă dintre soți „act sexual”, chiar dacă mulți oameni fac asta crezând că e ceva firesc. Este un mare păcat, dar poate fi din neștiință. Viața bărbatului și a femeii după Taina Sfintei Cununii, este, în întregimea ei, Taina căsătoriei, este viața lor întreagă (cu toate dimensiunile și lucrările ei) ca Taină în Taina lui Hristos. Ei sunt un singur trup în Hristos și Sfântul Apostol spune să nu se „lipsească unul de celălalt decât cu bună învoială, pentru un timp, ca să se îndeletnicească cu postul și cu rugăciunea … (1 Cor. 7, 5)”. Vezi tu, om drag, diferența dintre ce spui tu și ce spune Sfântul Apostol? El nu spune că și când au sau nu au voie să fie împreună, ci-i învață rânduiala postului și a rugăciunii. Acestea două, postul și rugăciunea, sunt, pe de o parte, arme împotriva demonilor care ne ispitesc, iar pe de altă parte fapte de iubire față de Dumnezeu (…). (Citeşte mai departe: http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/1753).

Ei bine, am înţeles eu astea, dar o teamă mai era încă cuibărită bine în inima mea: teama de a fi necinstită, teama de viol. În copilărie am trecut prin două coşmaruri şi mult timp ele m-au bântuit. Am făcut liturghia iertării şi cu darul lui Dumnezeu am iertat pe cei care au încercat să mă abuzeze, dar frica că mi se poate întâmpla această nenorocire mă apuca din când în când şi mă gândeam: „Doamne ce o să fac atunci?”

Şi am primit încredinţarea că Doamne va fi cu mine mereu şi mă va lumina atunci ce voi face.
Mare Dumnezeu avem dragilor! Şi eu mă tot minunez cum lucrează cu noi şi cum ne poartă de grijă, numai să ne încredem în El.

Vindecarea de frica abuzului sexual

Aseară, citind povestea de seară (Viaţa Sfintei Mucenițe Eufrasia care este astăzi, 19 ianuarie)
m-am minunat, din nou, de înţelepciune cu care lucrează sfinţii şi am primit încredinţare că Domnul e mereu pregătit să ne dea şi nouă înţelepciune dacă cerem …
….şi aşa mi s-a tămăduit şi mie sufletul de urmele fricii despre care vă spuneam … şi am înţeles că „Toate le pot în Hristos Cel Care mă întăreşte” şi mă luminează şi mă ocroteşte.

Am înţeles că eu, femeia nu sunt o fire slabă care poate fi strivită de puterea fizică a celor fără frica lui Dumnezeu, ci în Hristos sunt puternică şi înţeleaptă.

Vă las pe voi să vedeţi cum a procedat Sfânta Eufrasia când a fost în situaţie „fără ieşire”.

Viaţa Sfintei Mucenițe Eufrasia

Aceasta a fost din cetatea Nicomidia, în vremea împărăţiei lui Maximian (286-305) şi era de neam vestit, frumoasă la chip, cu bune obiceiuri şi credincioasă roabă a lui Hristos. Fiind prinsă de închinătorii de idoli, a fost silită să aducă jertfă diavolilor, dar nesupunîndu-se, o bătută cumplit, iar ea a răbdat cu bărbăţie; apoi a fost dată spre nelegiuire unui om barbar, care luând-o, a dus-o în casa sa; ea neîncetat se rugă cu mintea Celui preacurat, adică Mirelui său, Domnul Hristos, ca să-i păzească fecioria.

Când bărbatul s-a închis cu dânsa în cămară, sfânta l-a rugat să o aştepte puţin, făgăduindu-i să-i dea o buruiană, pe care dacă o va purta cu sine, nu-l va atinge nici o armă a potrivnicilor – pentru că se zicea că este fermecătoare; iar barbarul i-a zis: „Pe urmă îmi vei da buruiana aceea”.

Înţeleapta fecioară răspunse: „Nu este cu putinţă să fie smulsă buruiana aceea de către femei, ci numai de fecioare nenuntite, pentru că de nu va fi arătată de fecioară curată, apoi nimic nu lucrează”. Şi a lăsat-o barbarul până ce-i va arăta acea buruiană; atunci sfânta ducându-se în grădină şi adunând nişte buruieni, pe care le-a găsit acolo, i le-a adus. El i-a zis: „Cum voi şti că sunt adevărate cele spuse de tine?” Ea şi-a pus buruienile pe grumajii săi şi i-a zis lui: „Ia o sabie ascuţită şi, repezind-o tare cu amândouă mâinile, loveşte în grumajii mei cât vei putea şi, din aceasta vei vedea că nimic nu mă va vătăma sabia ta”.

El, crezând cuvintele ei, a luat sabia şi a dus-o la capul sfintei fecioare; apoi, repezind-o tare, i-a tăiat cinstitul ei cap. Atunci, cunoscând că a fost batjocorit de dânsa, scrâşnea din dinţi; dar ce folos, pentru că înţeleapta fecioară s-a dus curată către Mirele său Hristos, lăsând minunat model de întreagă înţelepciune, voind mai bine să moară, decât să-şi piardă fecioria.

Am nevoie să primesc iubirea şi să dau iubirea. Iubirea e un verb, adică acţiune

Dragii mei

Suntem cu toţii însetaţi de iubire. O căutăm cu orice preţ. Şi e normal! Pentru că aşa ne-a creat Dumnezeu. Ne-a creat din iubire şi pentru iubire. Dar ce este iubirea? Şi cum o putem dobândi?

Astăzi în Biserică am întrezărit un răspuns. Astăzi se face pomenire de cinstirea lanţului Sf Ap Petru. La Sfânta Evanghelie s-a citit pasajul despre întâlnirea Sf. Petru cu Domnul după Înviere. Ştim că Sf. Petru s-a lepădat de Domnul de trei ori de şi după aceea a plâns cu amar. „Nu-L cunosc pe omul Acesta!”, a spus Petru. „Nu L-am văzut niciodată! N-am treabă cu El!”, sunt expresii destul de uzuale în gura unui laş, a unui fricos. Le ştim, şi noi le-am folosit de multe ori. Dar cu Petru s-a întâmplat ceva: după ce oamenii aceea care „s-au luat de el” şi voiau să-i facă rău, a trecut Domnul pe lângă el. era legat şi s- uitat la Petru şi privirea aceea l-a scurtcircuitat şi Petru s-a cutremurat. A înţeles ce făcuse, şi-a dat seama ce păcat a săvârşit când a zis că nu-L cunoaşte, când şi-a negat Prietenul cu care stătuse la masă. Atunci sufletul lui s-a cuprins de disperare, de deznădejde: „eşti pierdut Petru, i-a spus gândul rău. Cum ai putut să faci una ca asta? Eşti vrednic de iad. Şi deznădejdea creştea. Dar petru s-a ridicat de acolo, a ieşit afară şi a început să plângă, să se roage, să-l roage pe domnul să-l ierte. A plâns mult Petru, numai domnul ştie cât, dar nu s-a sinucis ca Iuda, ci aştepta iertarea. Petru era în iad, în mari chinuri sufleteşti şi o luptă de gânduri foarte grea.

În ce iad era pogorât sufletul lui Petru, ne putem imagina fiecare dintre noi, care am trecut prin ceva asemănător, atunci când ne-am negat prietenul, când l-am supărat prin vorbe sau comportament, când ne-am rupt şi lepădat prin păcate grele de Doamne. Şi plângem mult şi ne rugăm şi acolo în acel iad aşteptăm cu nădejde să pătrundă Lumina. Şi Lumina nu întârzie să vină. Îţi pare rău, ai vrea să iei cuvintele înapoi, ai vrea să ştergi orice urmă a faptei. Îţi este ruşine de tine, te scârbeşti de fapta făcută.

Şi cum spunea şi maica Siluana: „În iadul din tine așteaptă Mângâietorul Dumnezeu să-ți arate că te iubește, că știe cum ești și că nu e nevoie să te mai ascunzi de El, că nici măcar nu-ți cere să te schimbi, dacă tu nu vrei. Doar să fii cu El ca să te mângâie! Abia când vei simți și vei crede în iubirea Lui vei avea cum să fii cum te dorești! Fără El nu putem face nimic!El nu vrea decât să te mângâie și să pornească împreună cu tine pe Calea Bucuriei.
Dar locul de întâlnire e acolo, în iad!”

Dar e nevoie de răbdare. Întunericul e tot mai greu şi Domnul întârzire să vină. Dar iată-L la nici 3 zile după acea nenorocire, apare Lumina, apare Hristos, Care întreabă pe om prin Petru:

„Mă iubeşti Petre? Da, Doamne! Paşte mieluşeii Mei!”.

Şi iarăşi: „Mă iubeşti Petre? Da, Doamne. Paşte mieluşeii Mei!”

Şi iarăşi, pentru a treia oară: „Mă iubeşti, Petre?”

Şi, spune Evanghelia, că s-a mâhnit Petru că Domnul l-a întrebat şi a treia oară dacă-L iubeşte. Şi atunci Petru a răspuns cu toată fiinţa lui: „Da, Doamne! Tu ştii toate, Tu ştii că te iubesc! Ei atunci,

Paşte oile Mele!”. Adică arată-mi prin fapte iubirea ta!

Şi acele cuvinte au fost şi pentru mine. Şi pe mine m-a întrebat dimineaţă Doamne:

„Mă iubeşti, Doina?”.

„Da, Doamne, Te iubesc! Păi, slujeşte copilaşilor mei! (ce tot cârteşti, ce tot oftezi?)

Păi, Doamne, stai să vezi cât mi-e de greu…

Şi Domnul mi-o retează şi-mi zice:

„Mă iubeşti, Doina?”

„Da, Doamne, dar…”

Şi atunci Doamnul mă întreabă şi m-ai hotărât:

„Mă iubeşti, Doina?”

Doamne, Tu ştii inima mea, dar trupul meu e neputincios şi se împotriveşte. Eu nu ştiu, nu pot să te iubesc, eu n-am iubire. Tu eşti Iubirea! Mă abandonez Ţie. Vino tu în mine şi iubeşte pe soţiorul meu şi pe copilaşi şi pe toţi cei cu care mă întâlnesc azi.
Iubeşte-mă pe Mine în cei din jurul Tău. Slujeşte lor cu iubirea Mea!

Da, Doamne!

Dagii mei

Abia acum am înţeles mai profund că iubirea e un verb şi nu un substantiv.

Că iubirea e acţiune şi nu sentiment.

Că iubirea se cere, iubirea se păstrează, iubirea se cultivă, iubirea se creşte, iubirea se învaţă. Iubirea se exersează în lucrarea zilnică. Iubirea nu este sentiment, ci e acţiune. Ce simţim e altceva, e aşa o veselie a trupului, un entuziasm, dar iubirea e mai presus de astea. Iubirea e Dumnezeu şi numai în legătură cu El putem trăi în iubire.

Vedeţi, omul are atâta nevoie de om. Aşa ne-a făcut Domnul: ne-a făcut persoane, nu indivizi. Persoana nu poate trăi singură, ci în comuniune cu alte persoane. Eu nu pot fi „eu” decât în legătură şi-n raportare la un „tu”.

Inconştient simţim cu toţii aceste lucruri. Nevoia de comuniune se vede prin căutarea avidă de prieteni, de comuniune cu cât mai mulţi. Fiecare simţim nevoia şi dorim să fiu apreciat, să mă bage în seamă, să mă iubească cât mai mulţi. Dar observăm că, cu toate că unii au mii de prieteni în jur sau pe facebook, şi aceştia îl felicită spre exemplu la ziua lor, ei se zbat într-o singurătate apăsătoare şi în sufletul lor sunt trişti, acolo e un gol care se vede doar când ei rămân singuri şi ca să nu mai audă cu răsună acel gol, fac orice: dau muzica tare, beau sau mănâncă dulciuri. Dar acel gol nu se umple cu nimic. Căci acel gol îl poate umple doar iubirea. Dar iubirea nu-i de găsit nicăieri. Şi de ce? Pentru că o caută unde nu se găseşte.

Omul nu poate da iubire, dacă nu e conectat la conducta Iubire, la Doamne. Şi asta o vedem la mii de cupluri care stau o perioadă în extaz şi-şi spun: „te iubesc, tu eşti iubirea mea, fără tine nu pot trăi, bla, bla bla …” şi după ce le trece iubirea, care e de fapt entuziasm şi îndrăgosteală, se despart, devin străini. Îl înttrebi: „de ce, de ce nu mă mai iubeşti?” . „…păi nu-mi mai vine…să te iubesc, m-am înşelat, am crezut că te iubesc, dar de fapt iubesc pe altcineva… şi uite-„aşa e viaţa!”.

Dar astăzi am învăţat o lecţie:

Doar Domnul e iubire Care se împărtăşeşte creaturii, iar creatura, omul lucrează cu această iubire, slujind semenilor. Nu trebuie să simt nuş’ce stare de exaltare ca să mă duc la biserică, sau să gătesc o salată soţiorului, sau să şterg la funduleţ copilaşul, sau să-i port mânuţa copilului să facă primele litere, ci fac sfânta cruce şi zic: „ Doamne ajută-mă şi binecuvintează-mă!” şi trec la slujire, la treabă şi asta e iubire.

Şi uite-aşa iubirea creşte în noi, chiar dacă iubitul sforăie noaptea sau îi atârnă burta de grăsime. Chiar dacă iubitei i-a crescut fundul mare sau şi chiar dacă copii – rodul iubirii- te miorlăie la cap….

E greu?

Şi maica răspunde:
„Ți se pare că poruncile Lui sunt grele? Ele sunt pur și simplu puterea pe care nu o ai acum ca să trăiești cum ne cere El. De exemplu: tu nu poți să nu cârtești când cineva face ceva rău sau ceva care te doare, pentru că nu știi să faci altceva și nu te-a învățat nimeni să fii atentă și la durerea celorlalți pe care nu o poți simți pe dinăuntru, ca pe a ta.

Ca remediu la acestă neputință, Domnul îți dăruiește porunca: Binecuvintează pe cel ce-ți face rău. Nu judeca! Făcând asta, fără plăcerea cu care faci ce poți, vei descoperi că nu mai cârtești și că durerea devine altceva pentru tine.

Cum binecuvântezi?
„Doamne, binecuvântează pe X care, făcând ce face acum, mă rănește, îmi face rău, mă doare!”Așa, simplu.

Cum nu judeci?
Tot simplu: „Doamne, ce face acesta acum e treaba lui. Are voie să facă ce vrea. Numai Tu știi de ce face: de frică, de durere, că-l provoc eu, din nesimțire sau ură, din neștiință sau cu bună știință… Tu ești judecătorul lui. Eu te rog să-l binecuvântezi și pe mine să mă înveți cum să-l iubesc, cum să mă apăr, cum să-mi trăiesc durerea”.

Dacă nu ai puterea să rostești asemenea cuvinte, să-I spui tot Lui: „Doamne, nu pot. Tu poți. Ajută-mă!” Atunci poate că vei auzi chemarea Lui: „Veniți la Mine, toți cei osteniți și eu vă voi odihni pe voi”.

„Acum învățăm să ascultăm, să fim atenți la glasul conștiinței și să nu-l mai înăbușim cu plângerea de milă, revărsarea resentimentelor asupra celor nevinovați din jurul nostru, autoculpabilizarea nevrotică, violentă, adicții, negare…” (spicuiri de pe blogul Gânduri de la Maica Siluana)

Dragii mei

Să îndrăznim să cerem iubire şi să dăm iubire prin tot ce facem

Şi aşa cum ne învaţă măicuţa, „să facem liturghia lăuntrică toată viaţa, pentru a oferi mereu lui Dumnezeu orice durere, orice bucurie, orice simţire, ca El să le prefacă în loc de întâlnire şi împreună-lucrare cu harul Său”.

„Suntem vinovați, nu pentru că am făcut ceva rău, ci pentru că ne-am închipuit și ne-am străduit să facem singuri ceva bun!”

„Altfel, şi „binele” devine rău prin contaminare cu duhurile lumii şi ale întunericului. Nu există bine în afara lui Dumnezeu”.

Să fim oneşti, să acceptăm că suntem însetaţi de iubire, dar că numai Doamne e iubire, numai El ne-o poate da, iar noi o putem oferi doar prin jertfă, prin lucrare, făcând din toate acţiunile noastre o concretizare a iubirii noastre, şi nu declaraţii ieftine de sentimentalisme.

Cum să facem mai concret? Să ne întrebăm în fiecare zi, în fiecare clipă: „Doamne cum aş spune eu „grăsanului” ăstuia de coleg sau de şef, bună ziua, dacă aş avea iubirea Ta? Dacă l-aş iubi cu iubirea Ta? Şi o să vedeţi cum. Încercaţi! Eu am încercat şi m-am uimit.

Sau să te întrebi: „Doamne cum aş reacţiona când acest taximetrist prost crescut mi-a tăiat calea în trafic?” Cum aş răspunde dacă aş avea iubirea Ta?

Aşa ai face: „Doamne miluieşte-l! Doamne iartă-l, că nu ştie ce face!… cum ai reacţiona când mergi pe stradă şi vine unul şi-ţi suflă sub nas o duhoare de tutun? Ce ai putea să-i spun în loc de „luate-ar circu de tâmpit!”. Să-i spui în gând: „Săracul, ce tare urlă după iubire şi ca să se mângăie în dezamăgirea că n-a găsit-o, că nimeni nu i-o dă, încearcă el să se mângâie şi trage din chestia aia crezând că-i trece dorul de iubire …! Doamne, mângâie-l Tu pe acest suflet!

Şi ai să fii surprins că acel om îşi întoarce capul şi face ochii mari. Atunci eşti sigur că mesajul a ajuns. Şi asta nu-i ficţiune. E pe bune!
Ne plângem cu toţii că avem necazuri, că ne e greu, că nimănui nu-i pasă de noi, că toţi sunt numai pentru ei, că toţi îs numa după bani… dar nu ne-a învăţat nimeni să ne întrebăm: Doamne ce pot face eu pentru ei, pentru aceşti „toţi”. Şi domnul ne spune: Să-i iubeşti, căci săracii sunt atât de însetaţi de iubire.

Dar cum? Folosind iubireaMea, care e gata mereu să se reverse în inimile voastre, dacă o cereţi. Şi o putem cere simplu, mai ales când ne vine să-i răspundem celui care ne-a arătat neiubire, „Doamne dă-mi iubirea Ta, ca să pot răspunde acestui om care strigă la mine să-l iubesc, dar eu nu-l pot iubi aşa cum îl văd eu, schimonosit cum e. Ajută-mă să văd în el chipul Tău şi să-l iubesc.

Şi uite-aşa scăpăm de necazuri şi de vrăşmaşi!
Maica Siluana spunea că „omul care se trezeşte, folosind darul lui Dumnezeu, care e mintea, poate ajunge la bucurie fără necazuri. Necazurile sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi pentru că nu conştientizăm. Ne trezesc inima împietrită. Ni se întâmplă necaz ca să ne trezim”.

Să avem curajul să lucrăm cu iubirea Domnului. Asta e lucrarea noastră: să-L primim, să-I facem loc în noi! E atât de simplu! Adevărat, că nu e uşor, dar El Însuşi lucrează împreună cu noi la aceasta!”
Iubirea Domnului să ne umple inimile şi noi s-o dăm mai departe, chiar numai şi printr-o „Bună ziua!”