Arhive lunare: februarie 2014

Ce mâncăm dimineaţa?

Până nu demult, aveam o problemă: ce să gătesc pentru familie ca să ne hrănească cu adevărat?

Era un chin, pentru că nu aveam habar ce înseamnă alimentaţia sănătoasă.

Acum, de când am descoperit tainele hranei sănătoase, pe care Creatorul ne-a pus-o la îndemână, dar pe care eu, între timp, o uitasem, pentru că pe rafturile alimentarelor apăruseră alimente tentante identic naturale.

Acum, totul e simplu. Slava Domnului că am înţeles asta!

Ce mâncăm dimineaţa?

Noi nu întrebăm aşa, ci abia aştept să mănânc!

Ne trezim cu foame şi după ce bem apa sfinţită ţi apa de izvor, ne ospătăm cu un bol de fructe sau cu o cană de nectar de fructe.

Azi, am savurat un nectar delicios: pastă de măceşe+pastă de coacăze+pastă dintr-o portocală şi o lămâie.

Ce bunătate!

Mulţumim Doamne!

ALIMENTATIA MI-A SCHIMBAT VIATA!

Bună ziua dragă cititorule!

Astăzi sunt foarte bucuroasă şi vreau să împărtăşesc cu tine bucuria mea.

De un timp încoace am început să mă concentrez pe o alimentaţie vegetală integrală foarte puţin procesată: multe fructe şi legume proaspete.

Ei bine, am rămas cu gura căscată într-o zi că nu m-am putut mânia ca de obicei în trafic şi să-i înjur pe „neatenţi”.

Apoi am văzut că mi-i tare bine. Mă tot întrebam: măi, am băut ceva de am starea asta de bine? Nu mă mai „deprimasem” de mult şi parcă nu-mi era la îndemână!

E uimitor ce se întâmplă! Ce mare influenţă poate să aibă asupra mea ceea ce mănânc, asupra minţii mele şi a stării fizice în general!

Au ieşit urzicile! Plăcerea mea era să le mănânc cu unul-două ouă fierte moi şi cu multă ceapă. Dar am descoperit deliciosul avocado care e incomparabil oricărui ou sau brânză, din care înfulecam în neştire mai demult. Acum m-am „împătimit” de salata de urzici: urzici (2-3 mâini), multă ceapă tocată fin şi un praf de sare de mare. Le freci bine cu mâna şi adaugi ½ avocado zdrobit şi amesteci bine compoziţia pe care o savurezi cu mămăliguţă caldă. Dacă nu ai avocado, pui o lingură de ulei de măsline presat la rece.

Trebuie ca să încerci, e senzaţional!

 Un alt deliciu de care mă bucur zilnic, este ciocolăţica de seminţe: râşnesc o mână-două de seminţe, ori in+fl soarelui+dovleac, ori susan. Adaug o lingură de carob (praf de roşcove) şi un pic de apă şi iese o ciocolată pe cinste. După ce o savurez, îmi „clătesc” gura cu o andivă sau doi morcovi. Să vezi atunci căldură şi energie!

Şi încă ceva, de când mănânc alimente vii, crude, sunt mult mai vie şi totul în jur e lumină, soare. Ciudat parcă toţi zâmbesc în jur, pe stradă oriunde. Altădată era aşa întuneric..

Chiar azi la Biserică s-a citi in apostol că cel care iubeşte pe fratele sau e în lumină, iar cel care îl urăşte e în întuneric. Ei bine! am început să mă iubesc pe mine, adică să mă respect, ca să am şi eu un reper în iubirea aproapelui, după cum mi se cere: să-mi iubesc aproapele, ca pe mine însumi”. Dar dacă eu pe mine mă urăsc şi nu mă respect şi bag în mine hrană moartă, cum să iubesc aproapele?

Bucurie! Fii binecuvântat!

….şi foloseşte la maxim urzicile!