Arhive etichetă: doina blaga

Salata de legume în doi timpi și trei mișcări

Salata de legume în doi timpi și trei mișcări

IMG_20180505_154415.jpg

 

Mare bucurie! Gata cu văicăreala că tăiatul legumelor îmi ia timp… Am predat ștafeta tăierii legumelor pentru salată lui Brunner Anliker.

IMG_20150101_161706.jpg

 

IMG_20150101_173030.jpg

Torn o lingură-două de ulei în bol și Mnealui, tăietorul ăsta meseriaș, îmi taie legumele cât ai spune pește.

IMG_20150101_173419.jpg

Apoi, le condimentez și le amestec și le bag la caserolă

IMG_20180505_154400.jpg

IMG_20180505_154425.jpg

și pe-aci ți-e drumul spre serviciu…

Doamne, ce bunătate e pe la prânzișor!!!

IMG_20180505_160608

Săru-mâna pentru masă, Doamne!

Până și mama s-a îndrăgostit de acest tăietor de legume, cică numai așa poate și ea mânca mai cu haznă salata de varză.

S-a minunat că în mai puțin de 1 minut, a avut salata gata, plus ciupercile

IMG_20150101_171319.jpg

și ceapa tăiate…

IMG_20150101_172327

Ehehei, trai neneco…, dac-ar fi miile le euro sute de lei!!!

Reclame

125 de ani de la adormirea lui George Bariţiu

A intrat în obişnuinţă să ne amintim de înaintaşii noştri. Astăzi ne amintim de George Bariţiu.

Cine a fost George Bariţiu (24.05.1812 – 2.05.1893)?

George Bariţiu a fost istoric şi publicist. El este întemeietorul presei româneşti din Transilvania.

Într-un articol din anul 1843, intitulat Cărţi, George Bariţiu arăta că adevărata măsură a culturii unui popor o reprezintă cărţile sale literare. Constatând că la noi existau prea puţine cărţi în limba română şi multe dintre acestea erau traduceri. Astfel, se dedică încurajării scrierilor originale, făcându-se unul din principalii mesageri ai cărţii româneşti din secolul al XIX-lea.

Înfiinţează şi conduce periodicele: Foaia literară (1838), Gazeta de Transilvania (1838–1850), Foaia pentru minte, inimă şi literatură (1838‒1850), Transilvania (1868–1888), Observatoriul (1878–1885), aducând astfel o preţioasă contribuţie la popularizarea şi valorificarea literaturii româneşti în toate ţările locuite de români.

Prin anunţurile şi recenziile sale, s-a deschis calea spre Transilvania a principalilor scriitori din Țara Românească şi Moldova – Ion Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Cezar Bolliac, C.A. Rosetti, Nicolae Bălcescu, D. Bolintineanu, C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, V. Alecsandri – scrierile lor fiind prezentate ca adevărate evenimente literare româneşti. (Netea, Vasile, George Bariţiu, Viaţa şi activitatea sa, Buc., Editura ştiinţifică, 1966)

Prin bogata sa activitate de bibliograf, critic şi istoric literar, George Bariţiu s-a impus ca unul din cei mai străluciţi mesageri ai cărţii româneşti, devotamentul său pentru literatura şi ştiinţa românească reprezentând un exemplu vrednic de reamintit. (Revista bibliotecilor, nr. 4, aprilie 1968, p. 238–240)

 

 

 

 

Un cadou de 8 martie: Cartea Mă bucur că sunt femeie

Salutare!

Ce minunat e să fii femeie! Să ai o zi dedicată ţie!

Sufletul meu sângerează la gândul că a fost un timp în care nu m-am bucurat că sunt femeie…, că încă există femei care nu se bucură că sunt femei.

A fost un timp în care am crezut că Doamne m-a trimis să mântui femeia oropsită de soartă, să o trezesc din amorţire…, din împietrire… M-am convins repede că nu asta e menirea mea.

Menirea mea e să fiu, să mă bucur că sunt ceea ce Doamne m-a creat să fiu, să fiu femeie.

Am îndrăznit să dau mărturie: Cartea Mă bucur că sunt femeie: Drumul meu de la depresie la bucuria trăirii vieţii zilnice cu Doamne.

Când Nenumitul mă mai bântuie cu depresia, mă apuc de recitesc această carte. E un dar minunat!

Dragile mele, hai să ne bucurăm! Mulţumim pentru ziua aceasta specială. Ne amintim de mamele noastre, de prietenele noastre, de colegele noastre şi le îmbrăţişăm. Fie şi numai o zi în care ne bucurăm împreună, dragi femei dragi, tot e ceva.

Vă port în inima mea cu mult drag şi recunoştinţă pentru că m-aţi provocat să scriu această carte

CU CARTEA MA BUCUR 8 Martie (24)

O salată delicioasă de iarnă

IMG_20171214_064654

Salutare!

Prințesa iarna a trecut pe aici și ne-a amăgit cu câțiva fulgicei…

IMG_20171127_164535

Noi am crezut că vine de-adevăratealea, dar de unde, se lasă așteptată iarna hoață. Așa că am ieșit în piață.

Nici n-am intrat bine că ne-a și îmbiat tușa Anișoara cu bunătăți:

  • Spanac la ora asta, tușă Ană?
  • IMG_20171214_055004
  • Da, că am fost plecată taman în America și mi-a rămas solarul plin cu de toate…
  • Spre bucuria noastră!
  • Da, da!

Și așa ne-a umplut trăștile cu de toate, de-mi părea că-i primăvară: spanac, ridichi roșii, ceapă verde, pătrunjel…

Am mai dat o raită pe la alte tarabe și am mai cumpărat și alte bunătăți: morcovi, țelină, sfeclă roșie, dovleac, usturoi…

Doamne mulțam!

Am stors niște in și am obținut ulei… și ne-am pornit a pregăti o salată de mai mare bunătatea!

IMG_20171214_055246

Peste săptămână, prepar salata dimineța. Uneori mă trezesc mai repede, alteori, la limită.

La ora 7 și 15 minute trebuie să fim gata de plecare.

Cât timp fierb oalele,

citesc și… scriu…

IMG_20171208_040756

Seara, vin uneori obosită și mă bag în pat și adorm buștean și mă trezesc dis-de-dimineață și îmi încep SLUJIREA DIN BUCĂTĂRIE.

Da. Slujirea din bucătărie e mare slujire!

Am căutat să tot scurtez timpul petrecerii din bucătărie, dar nu reușesc sub o oră…

Și mi-am zis, dacă tot ofer timp, să-l ofer pe lucruri valoroase. Așa că, mă străduiesc să nu distrug alimentele prin prea mult gătit. Simplu și bun.

Fierb mazăre galbenă și o adaug la salată și prânzul e gata pregătit. Îl bag la traistă și

Mulțumesc!

Am scos multe vase din bucătărie. Mai ales plasticurile. Mai nou folosesc vase de sticlă.

IMG_20171214_054343

Se spala foarte bine și se păstrează bine alimentele în ele.

Borcănelele cu sirop

Borcănel cu porumbele…, cu pătrunjel verde…, borcănelul cu ulei de in stors în casă..

Caserola cu brânză de migdale sau de arahide…

 

Un gând împlinit

Salutare dragilor!

Iată cu ajutorul lui Doamne, am săvârşi şi pomenirea scriitoarei Ioanei Postelnicu (Eugenia Banu)!

De obicei, scriitorii se pomenesc îndata naşterii lor. Am ales s-o pomenesc astăzi28 noiembrie, pe Ioana Postelnicu pentru ca astazi este ziua in care dumneaei s-a alaturat la strabuni.

Am aranjat in biblioteca un colt …

23905504_1500869506693896_8375948931143013634_n

si am invitat copiii in biblioteca….

La vederea candelelor aprinse, un elev a inceput sa cante Hristos a inviat. Intr-un glas, au pornit toti si am cantat impreuna Hristos a inviat!

Apoi, am cantat O ce veste minunata si am mancat bilute de… coliva…

Acum sufletul meu s-a linistit. Am simtit ca sufletul Ioanei Postelnicu s-a bucurat astazi.

23905422_1500869863360527_8029391237840195992_n23905454_1500869446693902_8704947339933511843_n23905504_1500869506693896_8375948931143013634_n24067819_1500869693360544_7314463633449032141_n24068028_1500869730027207_2812783268228679421_n24129799_1500869663360547_5582439866386719274_n

28 noiembrie: În memoria Ioanei Postelnicu

Dragilor,

Scriitorul este un om aparte. Prin dăruirea sa față de public își consacră un statut privilegiat în conștiința celor cărora se adresează.

De copil, m-au fascinat cărțile. Fiecare carte pe care o deschideam mă introducea într-o lume atrăgătoare, care mă ajuta să depășesc situația concretă în care ființam. Pătrundeam în acea lume cu mare curiozitate și, pe măsură ce înaintam în lectură, alte zări mi se deschideau.

Fascinația față de autorii de cărți a venit mult mai târziu. Abia în liceu. Îmi amintesc și acum seara aceea minunată, în care am fost invitată cu întreaga clasă să mergem în sala de clasă. Mi s-a părut tare ciudată invitația și așteptam să descopăr răspunsul la întrebarea: Oare de ce ne cheamă diriga în clasă la ora asta?

Era ora 19, după vecernie. Am intrat cu sfială în clasă. Pe fiecare bancă, ardea câte o lumânare-pastilă. Treizeci de lumânări! Treizeci de ochi care mă priveau și-mi înfiorau carnea. M-am așezat cu grijă în bancă. Era o tăcere de pol. Nu scoatea nimeni niciun sunet. Am stat așa o veșnicie și la un moment dat, doamna dirigintă a năvălit înăuntru. Când a ajuns în față, la catedră, a stat ca în extaz privindu-ne. Treizeci de suflete așteptau cu nerăbdarea dezvăluirea tainei. 60 de ochi o sfredeleau întrebători.

  • V-am invitat aici ca să trăim împreună un moment de reculegere în memoria Părintelui profesor Dumitru Stăniloae… Astăzi, s-a împlinit un an de când Părintele a plecat la Doamne.

Am stat așa o vreme în acea atmosferă cerească ce ne cuprinsese pe toți. Despre Părintele Stăniloae auzisem și citisem o carte de dialoguri cu sfinția sa. Fusese profesor. Poate chiar și doamnei diriginte îi fusese profesor. Auzisem anul trecut de moartea sfinției sale. Ce mare om! Ce mare om! Abia în facultate, am reușit să-mi cumpăr Tratatul de dogmatică scris de sfinția sa… Acea seară a fost cel mai minunat moment din tot liceul…, care, ca prin minune, l-am retrăit acum în timp ce scriu… A fost prima legătură cu un autor de cărți. O legătură mai presus de viață și de moarte, o legătură înveșnicită…, rememorare a amintirii unui om pe care nu l-am întâlnit în carne și oase, ci l-am întâlnit printre filele unei cărți și cu care am stat la taifas ore-n șir…, de parcă ne știam de când lumea…

Trăirile acestea aveau să se repete după 23 de ani…, când aveam să mă întâlnesc din nou, în lumea cărților, cu un alt mare scriitor, cu Ioana Postelnicu.

Era într-o superbă duminică de vară. Vara lui 2017! Stătusem cu toții la Masa cea Mare, trăsesem mașina sub poala brazilor și ne savuram, care pe unde, deliciosul desert: cireșe. De unde eram cățărată, priveam cu nesaț acel tablou minunat. Doar mașinile care treceau pe drum sau vreun motor ce escalada muntele îmi intrerupea din când în când gândurile care hălăduiau hăt departe la primele imagini asemănătoare văzute în viața mea.

Dintr-o dată, o voce de copil mă aduse din nou cu picioarele pe pământ.

  • Mami, hai să vedem dacă sunt frăguțe! spuse Rafi
  • Hai, copilul meu!

Și am pornit în goană, sărind peste pârâiaș și afundându-ne în pădure.

  • Uite, mami, am găsit frăguțe! zise Rafi, întinzându-mi un buchețel cu picățele roșii.
  • Mmm, ce bune sunt!
  • Mmm, lecker! Lecker! (Delicios!), zise Rafi (germanista mea!)
  • Rafi hai să vedem dacă s-au copt murele!
  • Da! Da! Haide!

Și începem să urcăm. Am ajuns în poienița care o descoperisem anul trecut. Murele însă nu erau încă coapte. Un indiciu că ne aflam la sfârșit de iunie sau început de iulie…

  • Hai să urcăm mai sus, poate mai găsim frăguțe, îi spun micuței.

Urcăm și cotrobăim prin iarbă. Descoperim tupilatele frăguțe și le băgăm la concasor. La un moment dat, mă întorc. În spatele nostru era un om îmbrăcat într-un halat. Atunci, am rostit cu uimire:

  • Uau! Cum ați apărut aici? Ați coborât din cer? Căci nu v-am auzit venind în urma noastră!
  • Nu am căzut din cer. Sunt de pe aici…
  • Atunci, Bună ziua! îngaim eu.
  • Bună ziua! răspunse el. Am venit după ciuperci.
  • După ciuperci?
  • Interesant! Mai sunt ciuperci la ora asta? Am văzut că sunt deja trecute.
  • Mai sunt! Mai sunt!
  • Ce fel de ciuperci?
  • Iuțari.
  • Iuțari? Ce-s aia iuțari?
  • Niște ciuperci albe…
  • Pe unde se găsesc?
  • Pe aici. Haideți să vi le arăt!

Urcăm și ne afundăm în pădure. Intr-adevăr, în pădure era plin de iuțari. Am început a culege iuțari.

  • Vă place să citiți? mă întrebă la un moment dat omul misterios.
  • Foarte mult.
  • Ce ați citit?
  • Multe cărți.
  • Dvs?
  • Și mie îmi place să citec. Am acasă multe cărți. Am citit mult la viața mea.
  • Interesant!
  • Cu ce vă ocupați.
  • Acum sunt la pensie.

Și mi-a povestit cum făcea naveta cu bicicleta la Făgăraș… și multe alte minunății. Din vorbă în vorbă, ne trezim că ieșim din pădure și o priveliște uluitoare mi se deschide inainte în mijlocul căruia trona maiestuos biserica schitului Sfântul Ioan Iacob.

  • Ua! Ce fain!
  • Da! Da! confirmă interlocutorul meu. Este foarte frumos pe aici. Uitați, acolo este un cătun. Cătunul Trăinei.
  • Un cătun?
  • Da, un cătun. Sunt doar câteva case.
  • Foarte interesant! Cât de mult aș vrea să merg și eu acolo să văd acel cătun.
  • E fain acolo! Pe drum sunt mulți cireși.
  • Ua! Ce tare! Așa culegem și cireșe. La anu…
  • Uitați, pe acolo am văzut odată trecând un urs, îmi spune nenea arătându-mi un deluț. L-am confundat cu un câine și l-am fluierat. Doar după felul cum s-a întors mi-am dat seama că e urs…
  • Sunt urși pe aici?
  • Da, sunt. Odată a venit unul și la noi în curte. Dar era scăpat de la grădina zoologică.
  • Cum așa?
  • Eram în șură când a intrat în curte. A trecut prin curte și s-o tot dus. L-au prins până la urmă și l-au dus înapoi.
  • !

Era așa de frumos în acea poiana! Lanul de iarbă! Florile acelea!!! Verdele, culorile! Toate au creat în sufletul meu o stare atât de intensă, care mă traspuse într-o altă lume. Exaltam. Dintr-o dată, omul misterios spuse:

  • Ați citit Plecarea Vlașinilor?
  • Vlahilor poate?
  • Nu, vlașinilor. Este o carte foarte frumoasă scrisă de Ioana Postelnicu, care s-a născut aici la noi, la Poiana Sibiului. De fată, se numea Eugenia Banu. S-a făcut și film după cartea aceasta. Sunt de fapt două cărți: Plecarea Vlașinilor și Întoarcerea Vlașinilor.
  • ! Interesant! N-am auzit de această scriitoare! Și doar am făcut Facultatea aici, la Sibiu! Cum de nu mi-au pomenit nimic profesorii de această mare scriitoare despre care îmi spuneți dvs.?
  • Ioana Postelnicu scrie atât de frumos despre neamul nost, despre apărarea credinței noastre dreptslăvitoare și despre transhumanță!!!
  • Am să caut aceste cărți negreșit și am să le citesc. Mulțumesc foarte frumos!

Nu aș mai fi plecat din poiana aceea. Era o priveliște uluitoare! În stânga, era un gard ce îngrădea o livadă ca o cetate. În dreapta, era omul misterios, căzut din cer, iar în spate, Rafaela, care nu mai dovedea să adune flori și să chicotească de veselie.

Dintr-o dată, vraja se rupse.Telefonul sună. Se aude glasul minunat al soțiorului care întreabă:

  • Pe unde umblați bucuriilor?
  • Suntem aici aproape. Venim imediat!

Intrăm în pădure și coborâm urmând ca într-un vis călăuza noastră.

  • Să vezi unde am fost, tati! Să vezi cu cine ne-am întâlnit! Cu un om căzut din cer, spuse Rafi făcând ochii mari, mari!!!

N-am mai avut răbdare și am dat căutare pe internet. Am descoperit că Ioana Postelnicu a scris mai multe cărți. Ardeam de nerăbdare să citesc cărțile descoperite de acel om misterios, care a dispărut fără urmă. În pofida faptului că i-am salvat numărul de telefon, pot doar să vorbesc cu mesageria vocală…

A doua zi, luni, am mers pușcă la biblioteca județeană și am împrumutat cele două volume și, timp de două săptămâni, am petrecut ca într-o transă. Nu mai citisem niciodată ceva asemănător. Da. E drept că nu mai citisem de multă vreme o carte de literatură, dar ceea ce citeam nu se asemăna cu cele citite în cărțile lui Sadoaveanu sau ale altui scriitor despre care auzisem sau studiasem la școală. Un gând mă chinuia: De ce nu mi-o fi zis nimeni la școală de Ioana Postelnicu?

Mă apucase așa un drag și-un dor de Ioana Postelnicu, încât aș fi fost în stare să merg la capătul lumii s-o întâlnesc și să-i vorbesc. Aveam a-i pune atâtea întrebari!

Întâlnirea nu a întârziat. Peste 4 luni, am întâlnit-o în paginile cărții Seva din adâncuri.

seva-din-adancuri-11

Aici, mi-a vorbit tainic, povestindu-mi despre ea, despre cum a scris Vlașinii, despre tăcerea oamenilor de litere…, despre toate.

Așa am cunoscut-o pe Ioana Postelnicu, care mi-a devenit călăuză și model în dorul meu de scriere.

În acerastă zi a trecerii ei la strămoși o pomenesc cu drag.

Voi mai scrie…

Toamna se numără… cărțile

Salutare!

Cu ajutorul lui Doamne, am finalizat și al doilea volum al cărții Firimituri de iubire.

În acest volum, sunt cuprinse articolele publicate pe blog din octombrie 2016 până în octombrie 2017.

Prin acest volum, marchez încheierea unei perioade minunate din viața mea.

Vom vedea ce va rândui Doamne de acum încolo.

Vă mulțumesc că m-ați urmărit cu interes!

Nădăjduiesc să vă fie de folos slujirea mea „blogărească…”.

Pentru un timp, voi mai scrie pe Facebook, reamintindu-vă informații binecunoscute.

Vă aștept la Târgul de Carte și Revistă Religioasă de la Sibiu în 2-5 noiembrie 2017, când, cu ajutorul lui Doamne, voi lansa cărțile Firimituri de iubire vol II

coerta firimituri vol II

și a doua ediție a cărții De vorbă cu omuleț.

coperta1

Acestea adăugându-se la celelalte cărți.

afis-m

coperta

Slavă lui Dumnezeu și mulțumire pentru toate!

Bucurie!

 

Atenție!

!!!

IMG_20170624_180502

Care este secretul angajaților care merg la lucru cu bucurie

Bună dimineața, dragilor!

Este o mare bucurie pentru mine să pot împărtăși cu voi experiențele de zi cu zi!

Astăzi, vă voi împărtăși ceva care m-a impresionat foarte mult ieri. Vă voi împărtăși secretul angajaților mulțumiți

angajati-multumiti

Pentru a afla aceasta, ca de fiecare dată, vă invit să aveți răbdare să citiți până la final toată povestea…

Azi dimineață, când am deschis e-mailul, am văzut că cuvântul de azi a lui John Maxwell este „mulțumesc” și l-am ascultat cu interes. În timp ce ascultam, s-au suprapus câteva scene petrecute ieri. Vi le voi prezenta pe rând.

M-a impresionat în primul rând, că despre cuvântul  „mulțumesc” a cerut să se vorbească o gospodină (o „homemum”- mămică de casă sau mămică care stă acasă…), care i-ar plăcea -nu-i așa?- să audă, după o zi de osteneală în bucătărie, un ”Mulțumec, mami” sau „Mulțumesc, draga mea!”, dar, de cele mai multe ori, nu aude nimic asemănător, ci adesea, multe nemulțumiri…

„Mulțumesc” este un cuvânt atât de important. De ce? Pentru că toți vrem să fim recunoscuți, apreciați…

Aseară, după ce venisem de la lucru, după ce pregătisem ceva de mâncare, după ce îi servisem pe toți și mâncasem împreună, mai trebuia să adun din bucătărie, să spăl vasele și dușumeaua, am simțit așa o stare de copleșire, eram foarte obosită… Toți se scuzară că mai au încă ceva de făcut până la culcare și…rămăsesem singură… Atunci, m-a cuprins parcă o stare de revoltă, acum, când și eu merg la lucru în afara casei… Da, femeia are două norme…(Asta e?! ) și am zis că nu-i corect și că vreau să am și eu numai o treabă de făcut, nu atâtea…dar, în clipa aceea, har Domnului, a venit în minte un alt gând, un gând despre slujirea din bucătărie.., despre cuvintele Domnului cu privire la cel care slujește, că slujitorul, după o zi de lucru, se încinge și slujește la masă pe celălalt și apoi se gândește la el… Însuși Domnul a venit ca slujească… Și în clipa când am acceptat aceste lucruri, osteneala s-a risipit și am terminat repede și cu bucurie toate și m-am așezat cu mulțumire la somnic.

John mai vorbește în acel video despre faptul că foarte greu spunem mulțumesc. Și are dreptate, căci am băgat de seamă asta la mine și la cei din jur…

Ieri, o rugasem pe mama soacră să-mi fiarbă niște salată pentru a pregăti o ciorbă și când o să mă întorc de la lucru, doar să dreg ciorba și sărmana a făcut…, chiar dacă i-a fost greu… M-am bucurat. Am luat oala și am urcat sus și am mâncat. În timp ce mâncam, mă gândea cât de bine prinde să vii acasă flămând după o zi de muncă și să găsești ceva păpică pregătită… După ce am mâncat, am coborât la mama și am întrebat-o dacă nu vrea și ea ciorbiță și mi-a spus că a mâncat deja altceva mai devreme… Când să ies, mi-am amintit că nu i-am spus mulțumesc și mi-a fost rușine. M-am întors și, fără să pot s-o privesc în ochi, i-am mulțumit că mi-a fiert salata și că a ieșit o ciorbiță bună și că noi am mâncat cu placer. Și ea mi-a spus să ne fie de bine.

Tot în timp ce-l ascultam pe John, mi-am amintit de ceva care m-a impresionat ieri. Participasem la un eveniment al unei Asociații înființate de niște străini. La finalul evenimentului, ceva, ieșit din comun pentru mine, mi-a atras atenția. Mă uitam cum președintele Asociației spunea, într-o română hazlie, tuturor angajaților Asociației în parte: „mulțumesc pentru acest eveniment”! Fiecăruia în parte! Până și femeii de serviciu! Îi numea pe nume și le mulțumea și-i îmbrățișa. Văzându-l, mi-am amintit de timpul când am fost și eu angajată și niciodată angajatorul meu nu mi-a spus un mulțumesc, un mulțumesc special adresat mie, așa cum făcea acel străin cu fiecare angajat în parte…

Da, da!!! Ne este greu multora dintre noi (mai ales nouă românilor!) să spunem că suntem recunoscători, să spunem „mulțumesc”. Dar e nevoie să exersăm să spunem „mulțumesc” tuturor pentru toate. Să începem de azi să spunem „mulțumesc” , chiar dacă la început o să spunem așa…, fără trăire. Credeți-mă spunând „mulțumesc”, va conta foarte mult.

Personal, persoanelor care-mi mulțumesc, le dăruiesc cu și mai mult drag…, căci am certitudinea că nu le dăruiesc și ei aruncă, ci prețuiesc ceea ce dăruiesc…

Lasă și tu, cititorule, un semn că ai citit acest articol și atunci…, alte zeci de articole utile și minunate se vor naște.

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

multumesc

Sursa foto: http://moldova9.com/2017/01/11/11-ianuarie-ziua-mondiala-a-cuvantului-magic-multumesc/

angajati-multumiti

P.S: Aici aveți video despre mulțumesc:

http://johnmaxwellteam.ro/multumesc2

Cum prepar brânza de migdale

Salutare, dragilor!

Cum sunteți? Cum vă simțiți astăzi?

Personal, mă simt renăscută după un duș rece al „sorții”, vorba unui copil cu care lucrez… (ei ce să-i faci „soarta”, zice acesta când nu merge bine treaba…).

Astăzi, vorbim despre brânzică…

Luni dimineața, m-am trezit cu un mesaj de la Alinuța mea dragă care-mi cerea o rețetă de brânză de migdale. I-am trimis-o repede…

Azi, am decis să prepar și eu o porție…

IMG_20170330_090934

din care mi-am pregătit o tartină peste care am adăugat frunze de păpădie.

IMG_20170330_091933

Brânză (telemea sau mozarella) de migdale

Ingrediente:

IMG_20170330_070017

IMG_20170330_071420

850 g apă

10 g Agar-agar

1-2 linguri de amidon de porumb

250 g migdale înmuiate și decojite și măcinate

2-2,1/2 linguri de zeamă de lămâie

1 linguriță sare de mare

Cum am procedat:

Am pus la înmuiat migdalele cu o seară înainte, le-am decojit, le-am așezat pe un ștergar să se zvânte și apoi, le-am râșnit.

Într-o cratiță, am turnat apa, am adăugat amidonul și agar-ul și am fiert la foc domolit. Când s-a topit agar-ul, am luat cratița de pe foc și am lăsat-o un pic să se răcorească. Am adăugat migdalele râșnite, care au devenit ca o pastă…, am mixat un pic. Am adăugat sucul de lămâie și sarea și am mixat din nou.

Am pregătit două caserole de sticlă și am turnat compoziția în ele.

Le-am lăsat la răcit și după ce s-au răcit bine, s-a întărit și a devenit ca o telemea…

IMG_20170330_090955

Prefer această rețetă deoarece este înbunătățită cu calciu din alga Agar și se conservă bine timp de o săptămână bună. După o săptămână, parcă e mai bună, e dospită.. Am luat-o anul trecut în concediu pe o căldură mare și s-a ținut bine pe drum și când am ajuns la un frigider, am ținut-o o săptămână și am mâncat-o cu multă salată de pătrunjel verde și ceapă presărată deasupra…

Inconvenientul e decojirea migdalelor și prețul migdalelor, dar per total, e ok totul.

E chiar fain să mâncăm vegetale…

Căutând pe internet alte rețete de brânzică de migdale, am dat și peste acest articol. Nădăjduiesc să vă fie util:

https://gourmandelle.com/ro/retete-vegane-de-branza/