Satul meu e-n sărbătoare!

Ziua de 21 mai, ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena este ziua satului Boţeşti din judeţul Vaslui,

satul binecuvântat în care am văzut lumina pentru cea dintâia oară…

M-am născut în sat şi am vieţuit acolo paisprezece ani. Au fost cei mai bogaţi ani ai mei care au rămas veşnici în amintirea mea.

Universul satului era mare…

Iar de hram, de ziua Sfinţilor Împăraţi el se lărgea şi mai mult prin oaspeţii din satele învecinate care popseau în biserica noastră

şi a celor care veneau ăn casa noastră veşnic deschisă către drumul principal.

Ziua aceasta a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena era cu totul şi cu totul specială. era hramul bisericii şi ziua satului.

Fiecare gospodină gătea mâncăruri alese şi îndestulătoare pentru cei ai casei şi pentru oaspeţii care treceau prin sat întâmplători sau invitaţi anume la acest eveniment.

Veneau oameni din Micleşti, din Chirceţti, din Gugeşti, şi chiar din Codăieşti, Bălţaţi şi Tătărani… Şedeau la slujba de hram şi apoi la masă la cei care-i invita.

La noi acasă în această zi întotdeuna erau oaspeţi. Cine erau acei oaspeţi nu-mi mai amintesc, dar mi-l amintesc negreşit pe Unchiul George din Micleşti, finul bunicii dinspre mamă… În dorul naşei lui, venea la naşa ai tânără, adică la mama.

Mama îl ospăta şi-l omenea cu un pahar cu vin.

Îmi mai amintesc şi de tanti Viroana,

sora bunicii Ştefana, care venea pe jos prin păduri şi peste dealuri de la o depărtare de zeci de kilometri…

Ce mare bucurie trăiam atunci…!!!

Viaţa m-a purtat prin lume pe diferite cărări. Am revenit mereu în sat cu dor şi drag. Erau reveniri scurte de o zi-două…

Mă aşteptau părinţii şi fraţii mai mici…

Apoi, m-au aşteptat doar părinţii

Şi mai apoi, mă aştepta doar buna mea măicuţă.

Cum auzea că am oprit maşina, ieşea în prag şi deschidea braţele să mă cuprindă şi să mă conducă în casă direct la masa încărcată cu bunătăţi.

Ce mare bucurie să mâncăm împreună şi s-o ascult povestindu-mi o mie şi una de poveşti minunate din sat…

Timpul a trecut peste sat şi peste noi…

În 2012, veneam acasă şi mama avea să mă întâmpine pentru cea din urmă oară.

Când s-a îmbolnăvit, fraţii au adus-o la Sibiu şi n-a mai plecat în sat. S-a mutat de tot la noi… în cimitir.

În acest an, 2019, am revenit în sat în a treia zi de Paşte…

Nu mă aştepta nimeni… Nu ştia nimeni că vin..

Doar zambilele mi-au zâmbit…

Satul se adunase în biserica din Porşăni şi apoi în cimitir…

Hristos a înviat şi niciun mort nu mai este în groapă!

Sibiul şi Boţeştiul sunt acum aproape.

Ardealul şi Moldova se îmbrăţişează…

Nicio lacrimă de durere, nicio umbră. Totul e lumină şi bucurie.

Locuri şi oameni tranformaţi de har şi de vreme…

Amintiri.

La mormântul naşului a venit şi un reprezentant al familiei Brînză. Preotul îi cheamă pe membrii familiei care sunt deja Sus.

Eu îi chem pe cei care încă mai sunt aici JOS

Haideţi fraţilor să mergem acasă. În sat e sărbătoare azi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: