Nu mai urcase de ceva vreme la mănăstirea din munți… Nici nu și-a dat seama că trecuse o vară și o iarnă fără să stea măcar o zi la măicuțe, în acel loc în care viața are alt ritm, altă culoare și alt miros…

• Ei, ia uite cine a venit la noi!
• ! Bine v-am găsit măicuțelor! Binecuvântați…!
• Am crezut că ne-ați uitat…
• Nu v-am uitat… Ne-am luat cu ale vieții de oraș…
• Haideți să ședeți la masă cu noi…

Mâncară în liniște ascultând cuvântul de învățătură citit de maica trapezară de rând…

• Ce mai e nou pe la sfințiile voastre?
• Am primit oițe…
• Ați primit oițe?
• Da. Cineva a insistat să le primim. Nu sunt multe…
• O, ce frumos!

Seara se lăsă ușor peste văgăunile munților. Urcă apoi spre creste și cuprinse tot cerul.

Măicuțele sunt în biserică la priveghere.

Pe culmi, se aprind becurile pe la colibe. Clinchetele tălăngilor se răresc până dispar desăvârșit. Doar glasul molcom al măicuțelor se aude răzbind prin ușa întredeschisă a bisericii.

Răcoarea nopții o împinse în biserică. Maicile, preoții și credincioșii cântă Prohodul Maicii Domnului.

Neamurile toate

Laudă-ngropării

Tale Fecioară, cântă.

Iar pe sus, pe sub bolta Pantocratorului, un liliac desenează rotocoale largi…

Dacă vine și se așază în părul meu? gândi ea…

Dar nu…, liliacul își vede de tămâierea și rugăciunea lui obișnuită neieșind din perimetrul mormântului Maicii Domnului…

După prohod, liliacul dispare la fel de misterios precum a apărut…

Avea să afle mai târziu că liliacul acela îndeplinește acest ritual an de an…

•  

Se trezi în zori. După brazi, se vede o lumină puternică…

Un bec? se întrebă ea.

• 

Nu. Era luna mare și roșiatică precum soarele care iese din mare…

Doamne, o așa minunăție n-am mai văzut!

Urcă pe cărăruie ca s-o vadă mai bine. De acolo, de sus, o vedea în toată splendoarea ei. Era mare, clară și roșie!

Colibele stau încremenite pe culmi.

Pe culmea din faţă, o măicuță mână văcuțele la grajd pentru a le goli ugerele doldora de lapte.

Păstorul coboară pe alee cu găleata plină cu laptele oițelor.

Ea își continuă urcușul. Ajunse în fața bisericii.

E duminică. Slujba începe mai târziu.

Se tupilă după clopotniță și se grămădi sub pătura luată din cameră. Păstorul se întoarse. Trecu pe lângă ea fără s-o vadă.

Se auzi un fluierat…

• Hai oaie, hai!

Se ridică. Lepădă de pe umeri pătura și se repezi spre gard. Urcă deluțul de lângă altarul de vară și privi în jos spre locul de unde se auzeau fluierăturile și îndemnurile.

Păstorul scoate oile din țarc și le mână la pășune. Oile ies una după alta formând un șir lung.

• 

Cele din față se opresc şi stau pe loc și așteaptă și pe cele din urmă. Oile se uită la ea și ea la oi…

• 

„Cât sunt de frumoase!…”, gândi ea.

„Ce privire blândă au!”.

• Hai, oaie, hai! Șșîî… Fșșș… Fluieră încetișor păstorul…
• Ui mă la ea! Mioară hăi!… Mișcă! Mișcă!

Continuă să le privească cum stăteau așa aliniate și priveau la ea. Cel puțin ea așa credea că ele se uită la ea, deși distanța era destul de măricică…

• Hai oaie, hai! Mișcă! Mișcă! repeta întruna păstorul…

Toate oile au ieșit și au format două șiruri. Au pornit încetișor.

Apoi s-au unit într-o grămăjoară în fața păstorului.

• 

„Iată turma oițelor măicuțelor!”.

O turmă mică…, ca de altfel și obștea de măicuțe din această mănăstire…

Păstorul trece în fruntea turmei și pornește pe coastă spre stânga devale de chiliile maicilor ca să apuce apoi încetișor la deal deasupra mănăstirii… În acompaniamentul fluierărilor molcome a păstorului, a clinchetelor clopoțeilor de la gâtul oiţelor și a câte unui lătrat încetișor de câine, turma începe a paște…

• 

• 

Ea reveni la loc pe bancă.

În brazii din stânga ei, se aud cântând păsărele.

Au pornit Liturghia Naturii, gândi ea.

De după brazii din stânga altarului de vară, se ivesc câteva fire din ciuful soarelui…

După o vreme, își scoate capul cu totul. Apoi, se ivi cu întreg trupul. Faldurile veșmintelor lui se resfiră pe iarba moale și umedă de pe dealul din depărtare ce se vede de după biserică, coborând încetișor în curtea bisericii și alungând vântulețul jucăuș al dimineții.

Pe cărare, încep să apară, una câte una, măicuțele urcând spre biserică…, chemate fiind de glasul tainic a Păstorului…