Arhive etichetă: Sparanghel lacto-fermentat

Am început fermenturile de sezon (lacto-fermentarea legumelor de sezon) I

Salutare dragilor!

Am început să lacto-fermentez (murez cu sare) legumele de sezon.

În acest articol voi vorbi despre sparanghel.

Suntem în plin sezonul sparanghelului!

Sezonul sparanghelului este 15mai-15 iunie

Acum doi ani, am descoperit cea mai bună și cea mai valoroasă formă de consum și de conservare a sparanghelului: Lacto-fermentarea!

Despre sparanghel lacto-fermentat am mai scris.

Sparanghelul este o legumă prețioasă și la propriu și la figurat și ca atare are prețul cuvenit! Așadar să investim în sănătate! Se merită!

Am început să lacto-fermentez (murez cu saramură) sparanghel în 2021. A fost un lot super-reușit! L-am mâncat cu mare plăcere. Când veneam de la serviciu în zilele fierbinți de vară, ne stâmpăram setea cu zeamă de la sparanghel murat.

O bunăciune, vorba unei naturiste!

Am făcut un test să văd cum și cât timp se ține murat doar cu saramură și condimente.

Am păstrat un borcan din 2021 și l-am deschis exact după doi ani. Foarte bun!

Cel de anul trecut s-a muiat un pic. Nu am adăugat hrean…

Am realizat un video în care se poate vedea cum arată ambele variante.

Sparanghel lacto-fermentat de doi ani și de un an.

Anul acesta, doresc să lacto-fermentez din nou sparanghel. Dând căutare pe internet, am găsit sparanghel românesc tocmai… în Olt!

Am și luat legătura cu acest producător de sparanghel românesc din Olt și am dat comandă. Domnul Marius Ilie cultivă sparanghel din 2015!

Tare mult mă bucur că am găsit această sursă de sparanghel!

Sunt mândră de acest curajos cultivator de sparanghel pe pământ românesc!

Tot respectul!

Aștept coletul și-l voi pune la murat în saramură, îl voi lacto-fermenta! E cea mai bună variantă de conservare și cea mai bună variantă de consum al sparanghelului.

Despre legume lacto-fermentate am scris aici, aici și aici

Ca să fiu și mai convingătoare, aduc și argumente științifice despre puterile vindecătoare ale sparanghelului lacto-fermentat.

Îndrăznește să intri în fascinanta lume a lacto-fermentării!

Cărarea e deschisă și bătucită… Vino!

Înscrieți-vă pe lista de livrare!

Mâncare de zile Mari

Iată-ne ajunși și în Ziua cea Mare, Ziua Cincizecimii!

Sufletele saltă de bucurie întru revărsarea Duhului Sfânt.

Ne este așa de bine aici la Biserică! N-am vrea să mai plecăm….

Ajunși acasă, stomacul își cere drepturile.

Pregătim mâncarea. Simplu. Durează 10 minute.

Vrem să mâncăm ouă…

Unii vor fierte, alții ochi.

Încing cratița SaladMaster. E pregătită pentru gătit când bobițele de apă sar ca mărgelele

În timp ce ouăle, unele se gătesc, altele se fierb,

Dăm cep la borcanul cu sparanghel lacto-fermentat (murat)

Adăugăm și câteva ridichi lacto-fermentate

Scoatem câte-o pâinică bună – bună, din făină de pâine și făină fermentată (boabe încolțite, uscate și măcinate) și maia sălbatică din congelator.

Strecurăm chefirul de bobițele de chefir și mâncarea e gata.

Și e la înălțimea Sărbătorii, e mâncare regească!

Săru-mâna pentru masă!

Mulțumim Doamne că ne-ai saturat de bunătățile Tale pământești!

Nu ne lipsi nici de cereasca Ta împărăție, ci precum în mijlocul ucenicilor ai venit pace dându-le, așa vino și la noi și ne mânuiește. Amin