Dragilor

Nu ştiu voi cum aţi fost şi sunteţi zilele astea, îmi doresc să ştiu….
Îl rog pe Doamne să fiţi în pace…

Zilele astea am trecut şi trec printr-o mari prefaceri…. Deşi m-am străduit să anticipez acest stres de început de an, nu am reuşit întru-totul….Din nou, cerinţe mari şi fonduri care lipsesc cu desăvârşire….

Trei copii la şcoală, buchete de flori de la florărie, că în curte nu cresc…, fondul clasei pentru fiecare, rechizite…. şi mâncărică pe masă şi în ghiozdan… şi, peste astea, şi dinţii mei…. şi-n portofele…. bate vântu’ în voie….

Ooooooooo, sunt prea multe…, simt că nu fac faţă …şi prima reacţie care vine, potrivit obiceiului străvechi al meu: scăparea în depresie…., nervozitate, reproşori…., plasare de responsabilitate…
Dar cu mila Domnului, nu m-am lăsat afectată de schema nefericirii care voia să mă acapareze.

Mă rugam şi ceream pacea şi soluţiile…

Ieri, am lăsat copiii la şcoală şi am fugit la Doamne, la sfânta liturghie la catedrală. Eram atât de împrăştiată, atât de împietrită şi confuză…, nicio atenţie, nicio tresărire sufletească profundă la mare har ce era acolo…, parcă eram moartă…, ce parcă, eram amorţită sufleteşte la gândul de unde şi cum vor veni rezolvările problemele.

După Tatăl nostru am fugit să-i iau de la şcoală şi, tot în fugă, ne-am întors la catedrală unde era cuvântul de învăţătură. A vorbit frumos Părintele Abrudan! Cu vocea-i calmă ne-a spus că până la urmă, printr-o tainică minune, Crucea tot va birui şi parcă s-a mai înmuiat ceva acolo înăuntru-mi….şi am îndrăznit să-i spun lui Doamne: „Iată-mă-s aici, vin să mă învii, să mă hrăneşti…! Fă ceva şi cu mine şi voi da mărturie că eşti viu şi adevărat şi eşti cu noi….”. Şi m-am apropiat „cu frică şi cu credinţă”, fără să simt înfiorare şi evlavie într-un nuştiu care fel …, ci doar crezând că El e acolo şi că va face din nou minunea învierii cu mine, cu noi…. şi „Se împărtăşeşte roaba lui Dumnezeu Doina, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci” şi am răspuns „Amin”.

După masa s-a scurs lină…, până spre ora 17, când ne-am dus la şcoală, la şedinţa cu părinţii, la copii cei mici. Pe drum am discutat cu soţul că le vom spune că vom achita fonduri şi alte „taxe” când vom putea…, că m-am săturat, nu mai vreau să mai trăiesc în stres. Că „ce dacă” nu plătim acum şi plătim când avem….?

Ne-am dus, unul la un copil, altul la celălalt. Toate bune şi frumoase…., cu scântei multicolore… din discuţii aprinse…, până la lista cu plata fondului clasei… Atunci au năvălit stresul, deprimarea lui „nu am, nu pot” …. şi atunci le-am răspuns acestor atacuri: „Şi ce dacă?” „ Şi ce dacă nu dau banii? Ei, în clipa aceea, am simţit o mare uşurare sufletească, o slobozire….. Desigur, între timp, şedinţa de la mijlocia s-a terminat şi a venit şi soţiorul meu în clasa mezinei şi a rezolvat problema, a rupt dintr-o parte şi mi-a dat să plătesc fondul clasei, zicându-mi „cu ajutorul lui Doamne, om vedea cum om mai face!”.

Ne-am întors acasă în pace. Primul impuls a fost să mergem să cumpărăm pe credit rechizitele, dar am zis să vedem ce mai găsim prin casă şi am scotocit în lucruri şi am mai găsit ceva caiete, culori, creioane, ascuţori, gume…şi încet le-om lua pe toate… Mulţumesc Domnului că m-a ajutat să ies din acel stres al urgenţei….

Dar cel mai mare stres a fost cu toaleta de la şcoală pentru mezinuca…

De care am scăpat azi dimineaţă când m-am dus, înainte de a intra în clasă, cu ea la toaletă şi am lăsat-o să se descurce singură. Şi-a pus hârtie pe capac, apoi cu o mână ţinea sulul de hârtie şi cu cealaltă să-şi ridice hăinuţele, când să se aşeze, a căzut hârtia jos…, a luat-o şi a pus-o la loc, eu feţe, feţe, năduleşi…

Şi la urmă de tot: „Şi ce dacă?” . Am făcut ce am putut acum. De acum Te las pe Tine…, poţi Tu s-o fereşti să nu ia microbi, să nu se îmbolnăvească… La grpdiniţă, cu toată dezinfectarea, tot mi-a făcut infecţie… Nu mai rezist acestui stres.., Doamne, ia-l…..
Te rooooooooooooooooooooooog!!!! Şi l-a luat. Am simţit asta când a ieşit acel năduf din mine….
Dragilor,

Nu e nimic urgent în afară de a-ţi păzi pacea lăuntrică şi a te ruga…..Am băgat de seamă că o inimă paşnică şi plină de rugăciune e mai eficientă decât una agitată….
Când eşti în situaţia în care trebuie să faci ceva şi, pur şi simplu, nu ai cu ce sau cum, întreabă-te:

Şi ce dacă nu fac, ce se întâmplă? Se sfârşeşte lumea? Îmi cad laurii? Mă arată lumea cu degetul? Suferă copilul? (Dar i-am pus în gardă: rugaţi-vă să ne ajute Doamne să vă putem asigura cele necesare! Cu ajutorul Domnului, o să aveţi cele necesare. Nu vă compara cu nimeni, sunteţi unice şi veţi primi ce aveţi nevoie la vremea cuvenită, numai să vă rugaţi pentru noi)

Şi ce dacă? Şi vorba, învăţătoarei mijlociei, „până nu curge sânge, nu-i grav!”….Şi apoi, chiar să ne taie capul…, cu atât mai bine, scăpăm de nebunia lumii acesteia!

Dragilor aveţi credinţă şi păstraţi-vă pacea sufletului. Domnul este şi va fi cu noi până la sfârşit. Rugaţi-vă şi pentru noi! Ceea ce şi eu fac pentru voi.

Fiţi binecuvântaţi!