Dragii mei dragi

Evenimentele mondiale dureroase la care asistăm noi oamenii obişnuiţi, de la distanţă, trezesc tot felul de reacţii….

Mie mi-au trezit milă, neputinţă, frică, chiar groază, groaza de atrocităţile omului fără Dumnezeu cel adevărat şi fără iubire de om.

Cândva, am citit undeva că „omul este lup pentru om” şi zilele acestea, auzind povestind pe unii şi pe alţii şi văzând şi imagini despre evenimentele cu refugiaţii, am trăit groaza acestei posibilităţi.

Aveam o stare atât de apăsătoare ….. care, corelată cu greutăţile fiecărei zile…., era o povară prea grea de purtat pentru mine şi astfel am venit la Doamne şi la Măicuţa Sa… E unica scăpare…

M-am prăbuşit în genunchi….. Am vrut să citesc Paraclisul Maicii Domnului, acela frumos din Psaltire.., al doilea paraclis…., şi citeam atât de mecanic… Citeam şi nu înţelegeam nimic…

Gândurile…, greutatea zilei…, solicitările ei, mă copleşeau… M-am înfiorat. Nu trăisem ceva asemănător, nu-mi puteam închipui că poate fi adevărat ce spunea cândva o măicuţă că acum, în perioada istorică în care trăim, e mare osteneală să citeşti un acatist cu mintea adunată de la cap la coadă…. Citeam…aşa… şi la un moment dat am ridicat privirea la Maica Domnului din cele două icoane minunate pe care le aveam în faţă: cea de la Poceaiv, cu urma piciorului Maicii Domnului şi icoana Prodromiţa cea nefăcută de mână şi i-am spus: „Maica Domnului tu auzi ce citesc eu aici, căci eu nu pricep nimic din ce citesc…, nu simt puterea cuvintelor?”.

Asta se întâmpla vineri, înainte să merg să rezolv o problemă grea, care mă măcina de două luni… şi care mă strivea sub povara ei. Eram atât de neputincioasă….!

Sâmbătă dimineaţă, am figit la Doamne la biserică şi mi-am mărturisit, în Taina Spovedaniei, fricile, i le-am dar Lui să le poarte…şi L-am rugat să-mi răspundă la frământări…

Şi mi-a răspuns… Mereu îmi răspunde, dar e nevoie să „fiu pe fază”!

Astfel sâmbătă, mi-a spus Domnul în evanghelia citită la sfânta liturghie: „Nu este al vostru a şti anii şi vremurile care se află în stăpânirea Tatălui….” şi prin Părintele ne-a spus să ne strângem în Biserică în jurul Sfântului Potir…

Duminică dimineaţa, am pornit spre Mediaş şi, cu darul lui Doamne, am ajuns înainte de citirea evangheliei de la utrenie. S-a citit minunata pericopă din evanghelie despre întâlnirea cu Domnul pe drumul spre Emaus (Evanghelia după Luca 24, 13-35).

În drum spre Mediaş, discutasem cu soţul despre tulburările mele sufleteşti, despre atrocităţile islamului, despre faptul că suferinţa e semnificaţia pe care o dă fiecare durerii cu care se confruntă…şi, în timp ce se citea evanghelia, mă gândeam la Apostoli, la trăirile lor de după evenimentul Răstignirii Domnului, la frica cu care se închiseseră în casă..., la neliniştile lor, la confuzia şi nedumieririle lor…., la tot chinul lor sufletesc din acele zile, pe care le acum, atât de simţit, în discuţile celor doi cu străinul care li se alăturase pe cale …. Şi dintr-o dată, se aude vocea Domnului, acea voce mustrătoare:

„O nepricepuţilor şi zăbavnicilor cu mintea!!!!”. Oare nu trebuia ca Hristos să pătimească toate acestea ce le povestiţi, ca să intre în slava Sa? (….)
………………….
După ce ne-am închinat în biserică (în catedrala din Mediaş)

şi am pus prescură şi pomelnic, am ieşit să ascultăm slujba afară şi să-i vedem şi pe prietenii noştri când vor sosi şi nu m-am abţinut să nu-i spun soţiorului:

„Ai auzit? Şi uceniici au avut temeri şi frici…, dar noi îl avem pe Duhul care ne învaţă toate şi ne ajută…., e adevărat că pot fi şi confuzii de duhuri…, dar le putem deosebi după roade….”.

A început Sfânta Liturghie…. şi mă rugam pentru prietenii noştri, ca să ajungă şi ei…

S-a citit deja evanghelia ….

Am primit un alt răspuns:

Oricine ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine şi să-şi ia crucea…

Cel ce se va ruşina de Mine în acest veac desfrânat şi păcătos….

Şi am văzut decăderea lumii, lumea care m-a tulburat atât de mult zilele trecute….şi m-am gândit: „Cu cine mă compar, de cine mă tem, de cine mă complexez? De nişte păcătoşi şi desfrânaţi?…..

Modelele mele să fie sfinţii…

Dacă cauţi să înţelegi ce se întâmplă acum, să susţii dreptatea, „drepturile omului”…, suferi…, e absurd ce se întâmplă cu nevinovaţii.., celor nedreptăţiţi…, dar dacă cauţi să înţelegi de ce ţi se întâmplă…, nu poţi îndura…, e absurd…, e nebunia lumii, dar noi nu suntem din lume şi de aceea ne urăşte pe noi lumea şi nu ne poate suferi şi caută să ne înebunească cu tot dinadinsul, să ne robească, să ne deturneze de la calea noastră..

Să ne rugăm şi să ne ţinem de Domnul, asta să facem”.

În sfârşit mirii au sosit. Cât de minunaţi sunt!!!

Am intrat în biserică pe o uşă laterală şi m-am furişat într-o strană din partea stângă, aproape de sfântul altar, de unde îi puteam vedea pe miri… La un moment dat, am ridicat privirea şi am îndreptat-o spre partea dreaptă a sfântulului altar şi m-a izbit statura impunătoare a sfântului mucenic Iacob Persul, acel sfânt mucenic căruia i s-au tăiat pe rând fiecare bucăţică din fiecare mădular şi după fiecare tăiere era întrebat dacă se leapădă de credinţă…., şi mi-a străfulgerat prin minte: „Ce poate fi mai groaznic decât să mori cu încetinitorul? Şi acest sfânt s-a rugat să poată mărturisi până la capăt… „. Astfel, l-am rugat să se roage pentru mine şi frica de chinuri s-a stins. Apoi, alt gând s-a dus la sfântul zilei, la sfântul Eustatie, care a pierdut pe soţie şi pe copii, soţia care a suferit frica necinstirii de acel păgân, frica ce mă bântuia şi pe mine…şi cum Domnul a izbăvit-o…. şi cum s-au regăsit apoi toţi….

Sfânta Liturghie curge lin.

Am rostit cu toată inima dimpreună cu toţi cei prezenţi Crezul şi inima mea s-a umplut de credinţă şi încredinţare că Domnul este viu. Că este şi va fi cu noi şi pe deasupra îi avem şi pe sfinţi în ajutor, grabnici ajutători.

Apoi s-a auzit acea chemare dulce a Domnului prin corul bisericii:
„Veniţi la Mine toţi cei obosiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi povara Mea.
Zic vouă celor săraci cu duhul, zic vouă celor nemângâiaţi, zic vouă tuturor: Veniţi, veniţi…!!!!”
Şi am alergat să-l prind de mânuţă pe soţior şi să mergem la Doamne, ca să luăm viaţa, nădejdea, pacea, bucuria, Trupul Său cel sfânt, ca să ne fie spre viaţa cea veşnică, spre sănătate, spre bucurie şi veselie… şi m-am bucurat şi apoi m-am veselit….. şi am mulţumit şi mulţumesc, lui Doamne al nostru minunat!

Şi apoi, predica părintelui dinainte de împărtăşire, din care vă împărtăşesc frânturi:
„Oricine voieşte”:

Domnul ne respectă libertatea de decizie, care se opune predestinării, acelei expresii populare „Ce-ţi este scris în frunte ţi-e pus”. Un neadevăr care ne blochaeză viaţa multora dintre noi… Noi alegem să răspundem chemării la viaţa ca binecuvântare sau la cea ca blestem…, să ascultăm voia Domnului sau de voia lumii…

Urmarea lui Hristos e cu obstacole şi tocmai ele sunt greutatea zilei, crucea, pe care e nevoie s-o luăm… şi cu El s-o purtăm…

Să cerem credinţă, să zicem ca Sf Petru: „Doamne, scapa-mă că pier…!!!”

Lepădarea de sine nu e renunţare la demnitatea ta de persoană, ci la exacerbarea iubirii de sine..

E nevoie de un echilibru între iubirea de sine şi de aproapele, pe care să-l iubim ca pe noi înşine..
Urmarea lui Hristos e frumoasă, căci Domnul ne-a făcut pentru El şi, aşa cum spunea Fericitul Augustin, neliniştit este sufletul nostru până ce se va odihni întru El.

Martirul:

cel ce doreşte să-şi mântuiască sufletul, viaţa, o va pierde…

Au existat în vechime categoria lapsilor, a celor lepădaţi de la credinţă.
Păcatul e lepădare de Dumnezeu. De fiecare dată când îl facem, ne lepădăm.. să plângem cu amar ca Petru.

Domnul a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa..
Calea o găsim în Biserică, adevărul în Învăţătura Domnului, Care ne dă viaţa…

În Apocalipsă se vorbeşte despre cele trei categorii de oameni: calzi, reci şi căldicei. Despre cel căldicel Domnul a spus că-l va scuipa din gura Sa.

Temă de casă:
să ne analizăm viaţa şi să vedem în care categorie ne-am încadrat… şi de acum să ardem în credinţă...

Mulţumesc, Părinte drag, pentru acest cuvânt!

Apoi, cuvântul Părintelui Alexandru Barna de după Cununie, din care mi s-a întipăritcâteva frânturi:

Alte confesiuni au rânduieli în care mirii rostesc cuvinte „Da” sau „Te iubec”…, dar la noi, la ortodocşi mirii tac… (culmea, fusese pentru prima dată când văzusem un mire care dădea răpunsurile la ecteniile din cadrul slujbei Cununiei)…, pentru că iubirea se învaţă, se arată în fapte şi aşa, după legănat de copii şi nopţi nedormite, are valoare acel „te iubesc”… „.
(Da, da… şi eu am probat asta…!!!)

Împreună să lucraţi poruncile Domnului, a mai spus Părintelui Alexandru

E foarte important acest „împreună”. Individualitatea, separarea, singurătatea e moarte şi am simţit groaza aceasta a separării, a fiecare pe cont proprie…, când s-au învârtiti la cântarile Cununiei „Isaia dănţuieşte”…fără să se ţină de mâini….. (mi s-a dat să văd asta ca să preţuiesc acest „împreună” şi unirea….şi am fost ridicată din separare… (persoanele care suferă de deprimare, depresie cred că vor înţelege mai multe decât am putut cuprinde în aceste sărmane cuvinte).

Nădăjduiesc să vă transcriu exact cuvintele minunate ale acestui cuvânt, într-un alt articol…, căci acum timpul nu mai are răbdare cu mine…

Pacea Domnului să coboare şi să rămână cu noi astăzi şi în veci. Amin
Vă îmbrăţisez cu dor şi drag.