De unde vin certurile dintre oameni?
Dragilor
Mare binecuvântare avem noi dreptcredincioşii prin slujbele Bisericii. Aci Domnul ne învaţă meşteşugul creşterii şi devenirii noastre şi ne întăreşte sufletele să mergem înainte. Lumea fără Dumnezeu ne întărâtă poftele trupului şi încearcă să ne sustragă atenţia de la lucrarea schimbării minţii, de la pocăinţă (metanoia).
Astăzi la biserică am învăţat câteva lucruri pe care doresc să vi le împărtăşesc.
La Apostol s-a citit din minunata Epistolă a Sfântului Iacov.
Aceast pasaj m-a mişcat mereu prin adevărul celor spuse.
V-aţi întrebat vreodată de unde vin certurile şi răzmeriţele dintre oameni?
Iată cât de limpede ne răspunde Apostolul Iacov la întrebarea din titlu:
1. De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?
2. Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi şi nu puteţi dobândi ce doriţi; vă sfătuiţi şi vă războiţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi.
3. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri.
4. Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu.
5. Sau vi se pare că Scriptura grăieşte în deşert? Duhul, care sălăşluieşte în noi, ne pofteşte spre zavistie?
6. Nu, ci dă mai mare har. Pentru aceea, zice: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har”.
7. Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi.
8. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi sfinţiţi-vă inimile, voi cei îndoielnici. (Capitolul 4)
Iar La Sfânta evanghelie de la marcu 11, 22-26
22. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu.
23. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.
24. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.
25. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre.
26. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre.
Mare dar este credinţa. Prin credinţă avem deja cele ce ne dorim, dar cu o singură condiţie:
să iertăm celor care ne-au greşit sau ne-au supărat.
Asta vrea să zică şi apostolul prin cuvintele cerem rău şi de aceea nu primim. Adică mergem la biseică, ne rugăm, aprindem lumânări, dar în inima noastră e neiertare şi ranchiună, invidie şi pizmă şi de aceea nu primim cele ce cerem.
Doamne ajută-ne să luăm aminte la toate acestea!
O zi binecuvântată cu alegeri bune!
Atenţie: bântuie o boală periculoasă!
Dragii mei
Am reuşit cu ajutorul lui Doamne să ajung astăzi mai iute le biserică. Şi când am intrat se citea apostolul, din care am prins câteva cuvinte care m-au mişcat spre cugetare.
Spre mai bună înţelegere vă transcriu aici fragmentul:
„Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după dreapta credinţă,
Acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene,
Gâlcevi necurmate ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câştig. Depărtează-te de unii ca aceştia.
Şi, în adevăr, evlavia este mare câştig, dar atunci când ea se îndestulează cu ce are.
Pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum nici nu putem să scoatem ceva din ea afară;
Ci, având hrană şi îmbrăcăminte cu acestea vom fi îndestulaţi.
Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare.
Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns cu multe dureri.
Dar tu, o, omule al lui Dumnezeu, fugi de acestea şi urmează dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.
Luptă-te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat bună mărturie înaintea multor martori. (I Timotei VI, 3-12)
Aceste cuvinte m-au cutremurat:
Există pericolul să te molipseşti de o boală urâtă de „boala discuţiilor” .
Această boală este foarte periculoasă pentru că din ea „pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene, gâlcevi necurmate ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câştig. Depărtează-te de unii ca aceştia. (versetele 4-5).
Dragilor, trăim vremuri cum nu se poate mai prielnice pentru mântuire, dar totodată şi vremuri dintre cele mai înfricoşătoare, căci nicicând lupii nu au purtat o blană mai autentică de mieluşei.
Acum toate sunt amestecate şi toate par bune. Răul e deghizat în haină de evlavie încât cel neavizat cade uşor în cursă. Scăparea este să ne ţinem de Biserică. Numai în biserică învăţătura e păstrată curată sub ocrotirea Duhului Sfânt.
Oameni slabi fiind, nu putem singuri culege din marea avalanşă de învăţături, fără să ne afecteze sufletul. Dar pe de altă parte mai e un pericol, cel al evlavionismului şi a cuvioşeniei exagerate, a îmbrobodirii şi a fustelor lungi, golite de iertare şi îngăduinţă a aproapelui aşa cum este şi a-l purtării lui în dragostea lui Doamne, care singură ea îl poate schimba.
Abundenţa cuvintelor spirituale cu care venim în contact ne poate foarte uşor a ne îndepărta de Doamne şi de biserică şi a cădea în evlavionism. A cunoaşte multe informaţii de suflet folositoare nu ajută mai la mai nimic, dacă nu ne schimbăm viaţa după învăţătura autentică a Domnului.
Şi Apostolul şi evanghelia de astăzi (Luca 18, 15-17, 26-30) asta mi-au vorbit.
„De nu veţi fi ca pruncii, spune Domnul, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor!”. Şi Părintele nostru, care „ne-a fost furat” pentru puţine zile de către credincioşii din Italia, ne-a spus astăzi:
„Ce înseamnă să fim ca pruncii? Să fim curaţi la suflet, să ne purtăm fără vicleşug şi dedesupturi…”
Ei, dar cât de greu ajungem la curăţia asta şi cât de puţini!
Dar nu este imposibil, numai să ne îndurăm odată să punem început schimbării lăuntrice şi a mentalităţii.
Da, e adevărat, mai există destui oameni care cred ca şi apostolii odinioară că copiii l-ar putea deranja pe Hristos. Dar Domnul spune răspicat şi hotărât apostolilor şi nouă tuturor:
„Lăsaţi copiii să vină la mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca acestora e împărăţia cerurilor!”
Cu alte cuvinte:
„Dacă tu omule nu ai chef să faci ceva pentru tine, măcar nu-i împiedica pe alţii, lasă-i să vină la Doamne, aşa cum sunt ei, cu minijupurile lor, cu machiajele lor. Şi aceştia, stând acolo lângă Doamne, vor vedea cât de scurtă le e fusta şi o vor lungi. Şi vor vedea ce urâţenie e machiajul, şi-l va şterge singure, dar arătându-i cu degetul, nu vei face decât să-i alungi departe de Hristos şi atunci evlavia ta şi „bisericoşenia” ta se va dovedi o mare înşelare…”
Doamneeee, ai milă de mine şi de toţi copilaşii Tăi! Fă tu ca rândurile ce le scriu aici să producă în suflet dorinţă de schimbare după învăţătura Ta!
Să aveţi o zi bucuroasă şi binecuvântată, dragii mei!
CE MAI MÂNCĂM ÎN POST?
Bună dimineaţa dragii mei!
Cred că întrebarea aceasta v-o puneţi adesea, aşa este?
Apropo, dvs ce mai mâncaţi în post?
Am întrebat şi eu în jurul meu ce mai mănâncă oamenii în post şi am primit un răspuns foarte interesant.
Unii mănâncă …. cărţi.
Da, aţi citit bine: cărţi. Mănâncă aşa cu zecile de pagini pe zi! Şi foarte diversificat şi delicatesuri, şi în felurite limbi.
Să vă povestesc despre un astfel de om:
Aseară pe la ora 19 şi ceva, pe când ieşeam de la şedinţa cu părinţii de la şcoala lui fiică-mea mijlocie şi fugeam să mă întâlnesc cu soţiorul meu ca să mergem împreună spre casă, observ, prin semiîntunericul bulevardului de pe centrul oraşului nostru, o mogâldeaţă cu o glugă pe cap. Apropiidu-mă, am identificat-o: era o veche cunoştinţă de-a mea, o doamnă minunată în vârstă, care cred că are peste 60 de ani!
De cum m-am apropiat i-am cuprins umerii, am salutat-o şi am întrebat-o:
– Ce faceţi? Unde mergeţi aşa târziu?
– Mă duc să termin de devorat cartea pe care am început-o dimineaţă.
– !? … am făcut ochii cât cepele! Ce carte? Unde?
– Cartea x, n-am reţinut titlul. O citesc la librărie (există în oraş la noi o librărie deschisă până pe la ora 22, cred, unde poţi servi un ceai şi să lecturezi câte ceva…).
– A, interesant! Ce carte, repet eu căscată, de cine-i scrisă?
– De ..X
– … iar mă holbez ca prostu … De cine? Şi repetă repede un nume englezesc cu atâta dexteritate şi rapiditate, că n-am reţinut nicio literă. Cine?
– Cum n-aţi auzit de P. D. James şi de cărţile sale?
– !?
– Nu! Dar am să mă documentez. Şi am zbughit-o bezmetică în noapte, repetând în cap P. D. James.
Desigur, la engleza mea de baltă, n-aveam habar nici cum se scrie James (am uitat cu totul regulile de pronunţie!), d-apoi să mai ştiu a ceti în engleză roamne…, cum făcea cunoştinţa mea.
Astfel în dimineaţa aceasta, am făcut tot felul de combinaţii pe Google, ca să dau de capăt misterului. Eram curioasă ce carte citea doamna, îmi spusese că era vorba de asasinarea unei avocate… şi am găsit cărţile, dar desigur era titluri în engleză, şi erau destul de multe titluri. Hm! mi-am zis, ce tip de cărţi citeşte doamna mea! Şi mai ales în engleză! … şi doamna fusese soţie de teolog! Foarte interesant!
Şi aşa am decis să vorbim astăzi despre cărţi. Cum ne pot ele hrăni sufletul.
Dar înainte să vă povestesc despre cărţi, vă pun o nouă întrebare.
Sunt tare curioasă să aflu ce cărţi mai citiţi dvs.?
Care a fost ultima carte pe care aţi citit-o şi când aţi citit-o?
Din copilărie am iubit cărţile. Îmi amintesc cum o trişam pe mama ca să pot citi. Împrumutam de la bibliotecă cărţi şi după ce-mi făceam repede temele, puneam pe cartea de şcoală cartea de la bibliotecă şi citeam.
Sarmana mama, „îi ardea măseaua în gură de treabă” (o expresie moldovenească pe care o folosea des mama!) şi eu „maram” învăţam. Până într-o zi, când a venit şi mi-a luat cartea (cărţile) din mână să vadă ce citesc. Ştiu că atunci mi-a dat una zdravănă la fund, zicându-mi: „eu am atâta treabă şi tu citeşti cărţi?” Şi culmea, atunci chiar citeam Sfânta Scriptură, pe care o împrumutasem de la tanti bătrână din sat, tanti Ioana. Mi-o amintesc bine Biblia aceea era destul de mare…
Cu lacrimi în ochi, am pus deoparte Biblia şi m-am dus s-o ajut la treabă. Era tare necăjită mama, se mâniase pe bună dreptate. Noi eram atâţea şi ea era una, sărmana şi trebuia să facă atâtea treburi şi de mâncare.
Îmi venea să-i spun atunci că „nu numai cu pâine va trăi omu… „ dar când am auzit că mă roagă s-o ajut să facem de mâncare, m-am răzgândit. Abia atunci am simţit că mă roade stomacu, căci am uitat şi să mănânc cu cititul meu…
Când am auzit-o prima dată pe maica Siluana sfătuindu-ne să mâncăm dimineaţa în zi de post vreo 2-3 versete şi ne vor ţine de foame, n-am prea crezut-o. Dar acum ştiu că este adevărat ce a spus Domnul: „ Nu numai cu pâine v-a trăi omul, atenţie, v-a trăi, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu.”
Ce înseamnă să mănânci un verset? Să-l mesteci îndelung în măselile minţii şi ale inimii, să meditezi, să cugeţi la înţelesul lor şi să le laşi să te pătrundă.
Îmi amintesc o povestioară minunată:
Se povesteşte în cărţile noastre duhovniceşti (de spiritualitate ortodoxă), că era odată un călugăr care se retrăsese puţin din mănăstire la linişte să citească din Sfânta Scriptură. Şi la un moment dat a citit următorul verset: „o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani, ca o zi” (II Petru 3, 8).
Măi, se întrebă atunci călugăru nostru, cum o fi asta? O zi ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi? Şi a început să mediteze şi să se roage Domnului să-L ajute să priceapă acest verset. Şi a stat acolo cugetând la cel verset.
După un timp s-a ridicat şi a plecat spre mănăstire. Dar cu cât se apropia de mănăstire, i se părea ceva schimbat. Ba mai mult, când a ajuns la poartă, un călugăr pe care nu-l mai văzuse până atunci l-a luat la întrebări: că cine este şi ce vrea.
„Cum mă întrebi aşa, a zis călugăru nostru, nu mă cunoşti?” Eu sunt cutare călugăr, sunt vechi aici, mă ştie toată lumea, mă ştie părintele stareţ.
„Păi dacă-i aşa, a răspuns portarul, haidem la stareţ!”
Şi au pornit să-l caute pe stareţ. Călugăru nostru era tot mai nedumerit. Nu mai recunoştea mănăstirea, era cu totul schimbată. Când s-a întâlnit cu stareţul, nu era cel pe care-l cunoştea şi de la care luase blagoslovenie (binecuvântare – voie) să meargă un ceas la linişte în pădure. Ce se întâmplase, oare? Că doar un pic a zăbovit în pădure, şi acum a revenit şi totul e nou, e schimbat!
Cercetând în arhivele mănăstirii numele stareţului pe care îl cunoscuse călugărul, au aflat că acel stareţ a trăit în urmă cu 300 de ani.
„300 de ani? Imposibil! Doar dimineaţă era aici!”
Şi aşa a înţeles ce înseamnă „o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani, ca o zi”
Da! Să trăieşti cu gândul la Domnul e minunat şi se poate!
Cum?
Găsim răspunsul mai în josul paginii din epistola citată a Sf. Petru: „iubiţilor, aşteptând acestea („ceruri noi şi pământ nou”, deci rupte de timpul nostru), sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină. (II Petru 3,14).
Da! Pacea e Împărăţia lui Dumnezeu în noi! Când ai pace în suflet, cerul locuieşte în tine, dar când pacea pleacă … !?
De aceea toată sârguinţa noastră este pentru păstrarea păcii.
Astăzi mâncăm toată ziua acest verset, repetându-l mereu în minte peste tot unde ne ducem: „Fericiţi făcătorii de pace că aceea fii lui Dumnezeu se vor chema!”
Fie nouă, Doamne!
O zi binecuvântată tuturor!
Indrăznesc să trăiesc sănătos 
Comentarii recente